Apropierea sfinților, prezența în comunitatea euharistică a Sfintei Liturghii, rugăciunea sunt adevărate terapii în aceste vremuri pandemice. De aceea pelerinajul de Sfântul Dumitru este un puseu de energie spirituală. Sunt terapii care pot fi cuantificate și imunitar sau psihologic, sunt trambuline pentru a merge mai departe cu binecuvântare.

În acest context nu pot fi de acord cu declarația domnului Theodor Paleologu care considera astăzi, într-un interviu către Europa Liberă, că accesul la Sfântul Dimitrie este o decizie absurdă, o aberație, populația Bucureștiului fiind mult prea mare și fiind necesare eventual testele Covid.

Replica de final m-a dezamăgit, sincer: „Eu nu m-aș duce să pup racla, categoric nu. Un om cu scaun la cap nu se duce acum la înghesuială. N-are sens.”

Are sens. Înghesuiala poate fi evitată ușor, benzile de delimitare nu au fost inventate doar pentru supermarket. Credința nu este un exercițiu doar pentru vremuri bune. Sensul închinării este o relație și nu cred că poate fi standardizată, în termeni raționaliști. Bătrânica aceea care vine cu flori de toamnă la Sfântul Dumitru, așteptând ore în șir întâlnirea, este într-o dimensiune esențială a existenței sale. Sunt taine ale credinței pe care nici nu vreau să le despic. Nu știu cum s-au raportat, închinat, acei bolnavii contagioși ce erau ajutați de Hristos sau de apostoli, de Sfântul Luca doctorul sau de părintele Antim din insula leproșilor. Cred că pentru cineva, pe drumul vieții, întâlnirea cu sfinții care l-au susținut, întâlnirea cu Hristos în Sfânta Împărtășanie sunt momente deosebit de importante. Tot ce putem, cred, este să apărăm libertatea de credință, aceasta este norma.