Până la cipuri, uite că am ajuns la tatuaje cu codul QR și la certificatul Covrig 19

Zilele acestea mă tot gândeam la acei oameni preocupați de apocalipsă și care fac ei pe clarvăzătorii: că cipurile, că satana este în card, că tehnologia este satanistă etc. Da, mă gândeam la ei pentru că până la cipuri, uite că am ajuns la tatuaje cu codul QR de la certificatul acului covrig 19. Nici ei nu ai prevăzut asta. Lăsând gluma deoparte, mă gândeam serios la cuvintele din Apocalipsă.
„Și ea îi silește pe toți, pe cei mici și pe cei mari, și pe cei bogați și pe cei săraci, și pe cei slobozi și pe cei robi, ca să-și pună semn pe mâna lor cea dreaptă sau pe frunte. Încât nimeni să nu poată cumpăra sau vinde, decât numai cel ce are semnul, adică numele fiarei, sau numărul numelui fiarei.”
Păi până mai acum câteva luni nu intram în magazine până nu te scana „medicul” de la firma de pază. Îți punea termometrul pe frunte sau pe mână. Acum nu poți să ieși din țară până nu prezinți certificatul „vieții”. Acum unii s-au apucat să își tatueze pe mână codul QR. Deci până nu îți scanează mâna nu intri în magazine, nu ieși din țară, nu cumperi, nu vinzi.
Sigur că doar Dumnezeu știe cât timp mai este până la cea de-a doua venire a Domnului, iar acest lucru ține numai de noi. Dar tot ceea ce s-a întâmplat în această pandemie ar trebui să ne fie o lecție: aceea că efectul de turmă este ridicat la nivel înalt și mulți fac ceea ce fac alții pentru că .... „așa se cere”... Nu mai suntem oameni și ne dezumanizăm pe zi ce trece. Suntem doar niște numere, subiecți, cazuri, orice altceva, numai oameni nu. Oameni bolnavi nu mai pot intra în posesia tratamentelor dacă nu se înțeapă și culmea, apoi tot își fac testul de fiecare dată. Chiar dacă mulți nu sunt convinși de siguranța vaccinului, tot ajung la acest pas pentru că „nu pot să” . Asta nu mai este medicină. Când te rănești într-un fier ruginit mergi la medic pentru vaccin antitetanos. Acolo nu te obligă nimeni, dar îl faci pentru că știi ce riscuri presupune infecția cu bacteria Clostridium tetani.
În schimb, în cazul de astăzi, mulți fac acest act medical pentru a nu fi privați de anumite beneficii sau drepturi. Așa ne va înșela și diavolul. Când va fi vorba să alegem ceea ce este drept și corect, ne va duce pe muntele imaginației și ne va arăta toate împărățiile lumii și slava lor. Și apoi va zice: Acestea toate ți le voi da ție, dacă vei face ca mine. Dar dacă nu vei face așa, nu vei mai putea să mergi în țări străine, nu te vei mai bucura de frumusețile altor țări, nu vei mai cumpăra, nu vei mai vinde, nu vei mai merge în concedii, nu vei mai intra acolo unde este voie bună.
Și atunci ce vom răspunde? Vom prelua efectul de turmă sau vom alege drept?
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Viganò: Conclavul este falsificat – De aceea, viitorul Papă nu va avea autoritate

Peninsula Iberică este noul Wuhan?

A vrut un Nürnberg al Covidismului: A fost aruncat în pușcărie!

BTI: A venit adevărata nucleară: ambasada SUA sugerează că alegerile nu vor fi recunoscute

EMISIUNE LIVE: Doru Paraschiv, ofițerul de informații care l-a prins cu minciuna pe Marian Enache de la CCR ÎN DIRECT la ActiveNews și Starea de Libertate. ACTUALIZARE

Visul umed al Europei e mai aproape ca oricând de a deveni realitate: Să se spele pe cap cu Războiul și cu Zelenski!
Recomandările noastre

22 aprilie 1990, startul Pieței Universității. În urmă cu 35 de ani începea cea mai amplă manifestație anticomunistă din Europa Centrală și de Est. VIDEO și GALERIE FOTO

Alex Jones și Tucker Carlson despre Lupta pentru Adevăr: Globalism, Trump, Israel, Planuri Secrete pentru Al Treilea Război Mondial, WEF, CIA, 9/11 - O EMISIUNE-BOMBĂ tradusă în română - VIDEO
Secțiuni: Opinii
Persoane: Iisus Hristos
Locații: România Uniunea Europeană
Subiecte: Apocalipsa Cod QR Controlul populației pașapoarte de vaccinare vaccin COVID-19 Vaccinarea obligatorie
Organizații: Comisia Europeana OMS
Tip conținut: Opinii
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (3)