ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Din anul 2020 nu mai știm altceva decât "pandemie", "virus", "covd", uitând de Dumnezeu, de cei dragi, de răsăritul de soare, de pomii ce înmuguresc primavara, de adierea vântului și de tot ceea ce ne înconjoară.

De-a lungul istoriei au mai fost și alte pandemii sau încercări iar omenirea a trecut cu bine de fiecare dată. Adică nu a fost sfârșitul lumii.

Acum poate mulți vor spune "mor oameni". Hm, pai oameni mor zilnic. Unii oamenii mor încă de când sunt concepuți. Cred că decesele din acestă pandemie nu au depășit numărul avorturilor. Alții mor din pruncie, copilărie, adolescență, tinerețe sau cum zice românul, în "floarea vârstei". Alții mor după la maturitate sau la bătrânețe. Decesele apar din cauza mai multor factori: accidente, boli, sinucideri și așa mai departe. Deci sunt și oameni care mor electrocutați accidental sau voit. A oprit cineva curentul electric?

Moartea nu a apărut din anul 2020. Dar există o pandemie care trece neobservată. Acum este o pandemie care nu are vindecare și nu are un vaxcin. Este vorba de pandemia dezbinării. Omenirea este împărțită de la căderea omului în păcat. Omul alege între iubire și ură, bine și rău, lumină și întuneric. Dar acum dezbinarea este mult mai mare și uităm să ne ajutăm unii pe ceilalți. Uităm să mai fim....oameni. Acum suntem împărțiți între pro vacxvin și contra vaxcin, pro covd și contra covd, între "Pfixer" și "astrazenka", ortodocși și confesiuni, credincioșii și necredincioși, biserică și mall, pro proteste și contra proteste și lista poate continua. Mai uit în jurul meu și nu mai văd oameni. Din păcate, văd niște fiare gata să se sfâșie. Și pentru ce? Pentru ce??

O bătrânică a vrut să stea pe un loc liber în metrou. Strigă cel de lângă: "Ce faci femeie. Babă fără minte păstrează distanța!". Hei! Hei!!! Ce este asta? Ce înseamnă asta?? "Baba" aceea "fără minte", putea să fie mama ta, băi om fără minte. Măi fiară fără sentimente, "baba" aceea "fără minte" putea să fie bunica ta bolnavă. De ce nu te-ai ridicat tu din respect să îi dai locul tău? Am ajuns în această disperare în care punem "distanțarea fizică" și "masca" la rang de idol.

Măi fraților, măi oameni buni, sunt oameni care trăiesc o dramă, trăiesc în chinuri. Lăsați covd ăsta alimentat politic și de presă. Cunosc oameni bolnavi de cancer care își plâng chinul singuri, în casă, în suferința lor, în singurătate. Sunt oameni care nu mai primesc nici măcar un apel telefonic de "Ce mai faci, ești bine?". Sunt oameni frumoși la suflet care în suferința lor slăvesc pe Dumnezeu. Dar tocmai acești oameni sunt batjocoriți în spitale. Își duc suferințele în patul de acasă. Cunosc medici și asistente care îmi spun "nu mai facem internări".

În timp ce noi ne tot certăm aici pe Facebook ba ca vaxcinul este bun, ba că vaxcinul este rău, ba că cei care ies la proteste sunt analfabeți, ba că protestatarii nu mai suportă recomandările autorităților, anumite persoane își duc suferințele.

Cunosc un preot care spovedește într-un spital în care pacienții ajung în fazele terminale din cauza unor boli. Să vedeți acolo suferință... Doamne, să vedeți acolo durere. De la pacienți care plâng și țipă de durere, până la pacienți care au capul umflat din cauza tumorilor cauzând ieșirea ochilor din orbite sau deplasarea mandibulei. Credeți că acest covd este o dramă?

Haideți aici să vedeți drame adevărate. Deși cancerul este cauzat în mare parte din cauza alimentației proaste "bogată" în "e-uri", nu retrage nimeni aceste ingrediente. Nu vine nimeni să spună cât de dăunător este cutare hamburger de la cutare restaurant. Mor oameni din cauza accidentelor rutiere. A interzis cineva circulația rutieră? Noi nu am înțeles un lucru: fiecare este liber să creadă în ce dorește dar nu poți obliga pe nimeni să creadă în ceva. Nici măcar Dumnezeu nu te obligă să crezi în El sau să urmezi cuvintele Lui.

Dar nuuu, omul vrea să iasă țanțoș în față. "M-am vaxcinat". Așa. Și eu am luat un Paracetamol. Interesează pe cineva? Nu. Nu ne mai întrebăm de sănătate, de bine, de ajutor. Spunem direct "Salut. Eu m-am vaxcinat". Bine, știi ce? Nu mă interesează. Iar asta nu am înțeles noi care tot "curgem" ochii la televizor, ca să nu spun altfel. Fă frate ce vrei, este viața ta. Dar nu mă obliga să fac ceea ce faci tu.

Am observat și preoți care spun la predică "m-am vaxcinat". Părinte, lăsați astea. Eu am venit să îmi spuneți cuvântul lui Dumnezeu. Ce faceți în viața personală este treaba dumneavoastră. Eu vin la biserică să îmi spuneți ce trebuie să fac ca să mă mântuiesc. De lucruri din acestea în care mi se tot spune ce fac alții sunt sătul.

Vorbesc cu anumite persoane și aud "M-am saturat! La televizor - vaxcin. La metrou - vaxcin. La locul de muncă apar șefii din conducere ca niște păpuși manipulate - vaxcin. Mai vin și cu texte din acelea "este momentul să fim uniți și să trecem peste această încercare care ne pune în dificultate".

Ce știi tu despre greutate? Ce știi tu despre încercări? Eu vin de la 6 dimineața în fabrică să îmi câștig pâinea, vin cu transportul în comun, stau cu masca pe față 10-12 ore pe zi, mă strezez, mă enervez și tu îmi spui că știi ce este aia greutate? Vii când vrei, pleci când vrei. Ajungi la locul de muncă cu 4X4 cu scaune din piele și aer condiționat și îmi spui că știi ce este aia încercare și dificultate? Vii cu texte din astea rupte din filme și mi le pui pe masă de parcă pe fața mea scrie "om pregătit de luat de fraier"? Tu vii la birou, stai fără mască în birou și pleci după 3 ore și îmi spui că este momentul să trecem peste această dificultate? Ce dificultate ai tu? M-am săturat".

Aud asta din ce în ce mai des. Am învățat să ascult oameni, să le aud oful și aud lucrurile acestea din ce în ce mai des. Și până la urmă cine duce greul acesta? Ascult oameni frumoși care își pierd răbdarea. Din păcate își pierd răbdarea. Eu mă rog pentru ei ca Dumnezeu să le mai dea răbdare.

Nu este ușor fraților. Am uitat să ne bucurăm de viață, am uitat să ne bucurăm unii de alții. Poate îmi veți zice că "pai cunosc persoane care au pierdut rude din cauza acestui virus". Și eu cunosc mulți oameni care au murit din cauza cancerului. Oamenii mor în fiecare zi. Dar am avut ceva de învățat de la acești oameni: în orice fel de boală sau suferință, slăvește pe Dumnezeu.

O mamă tânără care a avut cancer de colon se ruga în ascuns. Dar știți ce înseamnă în ascuns? Atât de ascuns încât nu se arăta că se roagă nici când mama ei o critica că nu se roagă. Nici măcar atunci nu ceda nervos zicând "Dar eu mă rog, nu mă mai critica". Nici măcar atunci nu s-a arătat că se roagă. Am văzut atât de multă credință, atât de multă smerenie, atât de multă dragoste iar toate acestea au fost răsplătite de Dumnezeu. Această mamă a trecut la Domnul în noaptea de Paști. Când noi auzeam "Veniți de luați Lumină", această creștină își dădea sufletul în mâinile îngerului păzitor.

După ce a adormit s-a mai întâmplat ceva de-a dreptul emoționant. Mama adormitei a găsit un plic cu bani în care adormita a tot strâns bănuți pentru familia ei. A găsit cărți de rugăciune, diferite acatiste, psaltirea și toate paginile aveau urme că au fost folosite. După această încercare s-a aflat că și tatăl adormitei are cancer. Schimbarea lui a fost inevitabilă. Și-a pus nădejdea în Dumnezeu. A început să se roage, să se spovedească, să se împărtășească, să participe la Taina Sfântului Maslu. A arătat că Dumnezeu îi dă zile.

Știți ce întrebau unii medici? "Mai trăiește?" Auziți cuvinte! "Mai trăiește?". Unul dintre medici a recunoscut " Medical vorbind este imposibil să mai trăiești. Eu am spus de la operație că nu mai poate trăi mai mult de două luni. Iată că au trecut 3 ani de atunci".

Da! Atât de mare este Dumnezeu. Atât de multă dragoste are Dumnezeu. După o suferință de 5-6 ani, a adormit întru Domnul și el. Și parcă știa pentru că spunea că îl așteaptă fata lui. Soția adormitului, mama adormitei a rămas alături de nepoata ei din partea adormitei și cea de-a doua fiica cu nepoții din partea ei. Dar cine îi poate lua această durere? Spuneți acestei creștine de ce este important să te vaxcinezi. Și-a pierdut soțul și fiica. Dar ea se roagă pentru ei și îi pomenește la fiecare slujbă. Spuneți acestei creștine și fiicei ei care și-a pierdut și ea tatăl și sora : "doar prin vaxcinare trecem peste această încercare".

Nuuu, tu nu știi ce este aceea o încercare. Cancerul și alte boli chiar sunt boli incurabile de cele mai multe ori dar acest covd este manevrat mai mult politicl prin diferite metode online și prin presă.

Am vorbit cu mai mulți medici și am tot spus încă din anul 2020 că aceștia mi-au spus: "Nu covd-ul ucide. "Tratamentul" este cel care provoacă decesul".

Câți m-au crezut atunci? Câțiva, doi, trei. Iată că acum ies la iveală aceste afirmații și aceste cazuri. Știu că și acest text nu prezintă un interes pentru că nu sunt în "trend".

Dacă aș fi scris "mă vaxcinez" cred că aș fi avut tot felul de susțineri și distribuiri. Dar eu nu scriu pentru distriburi. Eu nu scriu pentru faimă, nu scriu pentru "trend".

Fraților, haideți să lăsăm dezbinarea asta. Dacă trebuie să trecem peste ceva, trebui să trecem peste dezbinare. Haideți să fim oameni. Haideți să învățăm că orice act medical este personal, confidențial și FACULTATIV.

Nici măcar ambulanța nu te transportă la spital dacă tu nu îți dai acordul pentru acest lucru.

Vreți să trecem peste această pandemie? Genunchii la rugăciune și inima plină de iubire față de toți. Nu uitați că prin iubire s-a deschis Raiul pentru că "Dumnezeu așa a iubit lumea, încât pe Fiul Său Cel Unul-Născut L-a dat ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viață veșnică." Ioan 3, 16.