Văd cu durere cum din ce în ce mai mulți oameni dezertează de la viața în Hristos. Mântuitorul n-a făcut rău niciunei muște, a adus vindecarea, bucuria, pacea, lumina, viața. El n-a întors cu forța la credință pe nimeni. El n-a ucis pe cineva ca să-i salveze sufletul.

El e Domnul libertății, chiar dacă asta ar însemna pierzarea celui ce Îl refuză definitiv. 

Dumnezeu nu bombardează pentru ideologii, nu ucide de dragul unității, nu sfărâmă, nu distruge, nu omoară. El suflă cu nemurire peste oameni și cei ce VOR, îl urmează în viața veșnică. Așa că orice om care justifică suferința, ura, durerea, moartea, violența, distrugerea, nu e decât un om al diavolului, care de la început a fost ucigaș de oameni.  

Domnul e Iubitorul de oameni și Făcătorul de viață.

Într-o lume de minciuni, violență și moarte, singura picătură de adevăr e în lacrimile pruncilor și în Dumnezeiescul Potir plin de Sângele Lui Hristos. Singurătatea cu Dumnezeu e de mii de ori mai plină de bucurie decât adunătura de oameni fără de El.

M-a întrebat un tip: 

- Părinte, fugim în altă țară, sau rămânem? 

I-am zis: 

- Pământul țării plin de sfinte moaște de eroi e ca trupul mamei. Cum vrei să mori: departe în zări străine sau strângându-ți mama în brațe?

*

Iadul nu e doar un loc pestilențial pentru sufletele care urăsc. El e prezent în inimile celor care nu mai pot simți durerea celorlalți.