Pascal Ilie Virgil: Orbul găinilor, criminalii și turma
De la Putin nu am avut nici cea mai mica asteptare sau speranta. Cum nu am avut dupa decembrie '89 de la Iliescu. Am sperat insa ca presedintii Romaniei dati de opozitie vor face bine in tara, de la reinstaurarea monarhiei, bunaoara, atunci cand s-ar fi putut si ar fi avut si rost, si pana la lichidarea coruptiei etc. Dupa paralela asta, pot spune ca impresia mea e ca presedintele ucrainean este la fel de nociv ca ala rus. Teribilist, cabotin, egoist si cu mainile inrosite de sange. Mii de morti si milioane de alti oameni care sufera si asupra carora acest razboi va lasa rani adanci imposibil de reparat vreodata sunt cauzate de apucaturile lui razboinice.
Atunci cand te infrunti cu un dictator criminal mult mai puternic, faci orice ca sa nu-ti duci tara intr-un razboi. Indiferent de promisiunile subterane de sprijin ale altor puteri, sau de manipularile acestora pentru a starni razboiul. Nu e ca la scoala, la o bataie in curte cand fiecare bataus are sustinatori care vor sa vada sange, care vor sa vada o cafteala, dar unde au de suferit doar cei doi pugilisti.
Gloatele de astazi, sustinatoare a ambelor parti, vor si ele sa vada sange. Pentru ca apoi sa se umple de compasiune pentru eroii lor si de ura pentru inamici. Au nevoie sa-si exacerbeze instictele si comportamentele atavice. Despre presa, guverne, sau industriile de armament nici nu are rost sa mai discut.
Dar cei care mor pleaca dintre noi pentru totdeauna. Daca i-am putea intreba pe ai nostri, din '89, sau pe ai lor, din ambele tabere, niciunul poate nu ar mai vrea sa se sacrifice pentru simple idei de aparent patriotism, diplomatie, independenta sau neatarnare.
Ar fi preferat cu siguranta viata, unica si irepetabila. Si nu ar fi amestecat Parusia in dorinta asta simpla dar esentiala.
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect
Recomandările noastre
Secțiuni: Externe Opinii Prima pagină Știri Ucraina
Persoane: Vladimir Putin Volodimir Zelenski
Subiecte: Război Ucraina
Organizații: Armata Rusiei
Tip conținut: Opinii
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (3)