În 1990 scriam și fotografiam pentru ziarul România liberă. Eram singurul cotidian care, în mijlocul tăcerii complice a presei bucureștene, avea curajul să spună adevărul dincolo de granițele Capitalei: despre corupția agresivă, despre abuzurile brutale și despre violențele care ajungeau până la crimă — semnele clare ale FSN-ului devenit o nouă putere dictatorială.

Ziarele România liberă erau aruncate deseori din trenuri, ca niște manifeste periculoase, ca să nu ajungă în mâinile celor din restul țării, ca adevărul să nu fie cunoscut. Se dorea tăcere. Se voia orbire. Oamenii din provincie, lipsiți de acces la informație și hrăniți zilnic cu minciunile oficinelor unui partid criminal, ajunseseră să creadă că bucureștenii sunt vânduți, plătiți de forțe obscure, legionari, teroriști.

În redacția noastră suna telefonul întruna. Vocea poporului? Nu. Doar șoaptele amenințătoare ale sistemului, respirații grele și mesaje sinistre. Amenințările veneau în valuri, voce după voce, umbră după umbră.

Astăzi, după 35 de ani, aceiași indivizi sunt tot acolo. Mai rafinați, mai perfizi, mai bine așezați. Sunt sistemul. Și vor să-și pună în frunte o marionetă obedientă, fără gând propriu, fără voință.

Iar metodele lor au rămas aceleași.

Întreruperea brutală a transmisiei interviului de la Realitatea, cu Georgescu și Simion, nu e o întâmplare. Este forma lor nouă de cenzură. E trenul din care, și azi, aruncă afară adevărul, ca nu cumva să ajungă la oameni.

Astăzi, sistemul folosește aceleași metode, doar perfecționate: intoxicarea spațiului public cu minciuni, demonizarea vocilor incomode, fabricarea de dosare, șantajul mediatic, propaganda difuzată prin televiziuni de partid, cenzura tehnologică mascată în „erori” și, nu în ultimul rând, cenzura oficializată prin CNA — devenit un instrument de dictatură informațională.

Toți cei care compun acest sistem fie șantajează, fie sunt șantajați. Îi leagă faptele reprobabile din trecut — colaborări cu Securitatea, trădări, lașități, abuzuri, crime ascunse sub preșul istoriei. Unii vin cu bagajul de dinainte de ’90, alții cu marile crime de după.

Justiția? A devenit o ramură selectivă a aceluiași aparat. În loc să fie câinele de pază al democrației, a fost dresată să muște doar acolo unde i se indică. A închis ochii când trebuia să vadă și a sărit la comandă când tăcerea ar fi fost un act de onoare. Dosare ținute „la sertar”, sentințe dictate din umbră, procurori și judecători șantajabili, avansați nu pentru merit, ci pentru obediență.

Nici cultura și învățământul n-au scăpat. Au fost infiltrate și corupte sistematic. În loc să formeze caractere, au ajuns să premieze conformismul, oportunismul și duplicitatea. Au finanțat și promovat carierele unor viitori politruci neomarxiști, îndoctrinați să slujească noul limbaj al puterii, nu adevărul.

Este o rețea întunecată, clădită pe frică, tăcere și complicitate.

Și dacă nu mai pot opri trenul adevărului, vor încerca să distrugă căile ferate.

Dar adevărul nu poate fi aruncat din tren la nesfârșit. La un moment dat, cineva îl va prinde, îl va ridica și îl va spune cu voce tare.

Fii tu acela.

Nu mai aștepta să-ți spună alții ce să crezi, ce să gândești, pe cine să urăști.

Caută. Verifică. Îndoiește-te. Vorbește.

Și, mai ales, Votează!