Paștele mamii lor!
În seara Floriilor, Adrian Papahagi a fost străfulgerat de un gând revoluționar: românii nu trebuie să mai sărbătorească Învierea împreună cu ortodocșii, ci cu catolicii și protestanții.
El anunță că va iniția un „amplu demers” pentru a convinge Biserica Ortodoxă Română să renunțe la calendarul vechi (iulian) pentru stabilirea datei Paștilor și să treacă la calendarul nou (gregorian), așa cum se întâmplă deja în cazul Crăciunului.
Ce revelație subită l-a pocnit pe ilustrul intelectual clujean, încât nu i-a dat pace nici în sfântă zi de sărbătoare? Și încă atât de imperios încât a simțit nevoia să tulbure liniștea în toată Biserica, în Săptămâna Patimilor?
Ei bine, Papahagi a realizat că așa nu se mai poate! Că trebuie neîntârziat „să sărbătorim Învierea alături de toată creștinătatea apuseană (incluzându-i aici, de pildă, pe ortodocșii finlandezi) și alături de concetățenii noștri catolici sau protestanți, fie ei maghiari, sași, români sau orice” (sic!).
De asemenea, cugetul i-a dezvăluit că „acest decalaj de calendar e foarte supărător și pentru milioanele de români care locuiesc în Occident, dar nu pot beneficia de zilele libere acordate de statele de reședință pentru a sărbători Paștele alături de rudele din țară și trebuie să-și ia zile suplimentare de concediu”.
Și alți intelectuali care nu aveau liniște în Sfânta zi de Florii, au sărit ca la un semnal să susțină demersul lui Papahagi.
Ceea ce pare să indice că nu e vorba de frământări personale sau insomnii ocazionale, ci de o acțiune concertată. De un Plan.
Pentru a pricepe ce e cu noua Zaveră care tulbură Biserica Ortodoxă Română în vremuri și așa suficient de agitate și periculoase, trebuie să amintim cine sunt cei cărora a început să le pută brusc Paștele Ortodox.
Este același grup aglutinat în jurul lui Vasile Bănescu și al Trinitas, care a susținut restricțiile și vaccinarea în timpul Dictaturii COVID, încuviințând furtul Paștelui în 2020. Acum, vor să ni-l mai fure odată.
Este același grup care s-a lepădat de românii prigoniți în Ucraina, îndemnându-i să accepte cu supunere să li se închidă bisericile și să li se aresteze preoții.
Este același grup care a cerut ruperea relațiilor cu Biserica Ortodoxă Rusă, după începutul Războiului din Ucraina.
În fine, este același grup care a susținut boicotarea artiștilor, sportivilor și intelectualilor ruși pe marile scene și arene, și care se încadrează în siajul revoluției culturale lansate de Kiev, unde Tolstoi, Dostoievski sau Ceaikovski sunt puși la index.
Enigma începe să se limpezească.
„Să sărbătorim Învierea alături de toată creștinătatea apuseană” este motivul de căpetenie invocat de Papahagi în demersul său.
Abia apoi este vine dorința de a sărbători odată cu „concetățenii catolici sau protestanți” sau grija față de românii din Occident.
În ce privește comunitatea ortodoxă – singura cu adevărat importantă în această chestiune – Papahagi o expediază cu disprețuitoare superioritate, astfel:
„N-au decât să ne urmeze exemplul și grecii, bulgarii și ceilalți, dacă vor comuniune.”
Freud ar mustăci văzând cum Papahagi se fereștă să îi pomenească pe ruși și ucraineni, în tentativa stângace de a-și camufla adevăratele intenții.
Teodor Baconschi nu e atât de prudent. Într-un mesaj de susținere a demersului lui Papahagi, fostul ambasador la Vatican scrie abrupt:
„Culmea e că BOR nu e pe stil vechi, deci ar putea celebra Paștele odată cu catolicii și protestanții... Cu toate astea mergem cu rușii – și cu calendarul lor iulian, neîndreptat. Adică taman cu cei care au sabotat unitatea panortodoxă atât prin războiul inter-ortodox din Ucraina cât și prin neparticiparea arogantă la Sinodul din Creta (2016).”
„Mergem cu rușii...” Acesta este adevăratul motiv care îi deranjează pe iluștrii noștri intelectuali „conservatori”. De aceea, vor să mute Paștele, ca să îl sărbătorim împreună cu Papa.
Comuniunea cu rușii este considerată o erezie.
În schimb, pare tot mai ispititoare o comuniune cu Apusul. Sau măcar un „aggiornamento” ecumenist, în care Potirul să devină ceva relativ, așa cum s-a întâmplat în Pandemie cu lingurița de plastic.
În spatele dorinței unei rupturi de Moscova nu este greu de ghicit umbra Fanarului.
A Doua Romă vrea să tranșeze definitiv rivalitatea cu A Treia Romă, folosind Războiul din Ucraina.
Constantinopolul, teleghidat de CIA, vrea să dea lovitura de grație Moscovei, tutelate de KGB.
Iar o mână de nemernici încearcă să împingă BOR în acest drăcesc tontoroi geopolitic, care urmărește să mai sfâșie o dată Cămașa lui Hristos.
Se dovedește încă o dată că Războiul din Ucraina este în primul rând un război împotriva Ortodoxiei, nucleul dur al Creștinismului și ciotul în care se împiedică Marea Resetare.
De aceea, Ortodoxia trebuie anihilată. Ciotul trebuie smuls din rădăcini. Locul nivelat de tăvălugul ecumenic globalist, pentru a construi pe el o Nouă Ordine Mondială, mult mai arătoasă și mult mai frumoasă.
Build Back Better.
În seara de Florii, în timp ce Papahagi și compania își lansau bomba religioasă într-un veritabil atac terorist la adresa BOR, în biserici se oficia Denia Sfintei și Marii Luni.
Începea Săptămâna Patimilor.
„Osana” se transformă pe nesimțite în murmur de revoltă al gloatei manipulate și apoi în „Răstignește-L”.
Mântuitorul este părăsit și lăsat singur pe Cruce.
La poalele Crucii, Cămașa lui Hristos este jucată la zaruri.
P.S. La biserica Mănăstirii Dobrovăț, ultima ctitorie a lui Ștefan cel Mare și pictată de Petru Rareș, există pe peretele de vest al naosului o frescă rară în iconografia ortodoxă.
În ea sunt înfățișați trei oameni de lume, îmbrăcați în haine de burghezi occidentali, cu foarfeci în mâini, sfârtecând Cămașa lui Hristos.
Cămașa, adică Biserica Una, pe care Mântuitorul a agonisit-o cu scump Sângele Său, pe Cruce, și ne-a lăsat-o Întreagă pentru a o păstra așa până la sfârșitul veacurilor.
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect
Recomandările noastre
ATENȚIE LA CONTRACTUL EDUCAȚIONAL! Vă poate expune copiii ideologiei de gen și bazelor de date biometrice planetare. Părinții și profesorii, speriați prin abuz psihologic cu amenzi de mii de lei. Nu vă lăsați intimidați!
Paștele la Comun. Patriarhul aruncă bomba: Catolicii trec la Calendarul Vechi – BOR și Ispita Ereziei
Secțiuni: Biserica Marea Resetare Opinii Prima pagină Știri Ucraina
Persoane: Adrian Papahagi Teodor Baconschi Vasile Bănescu
Locații: Constantinopol Kiev Moscova
Organizații: Biserica Ortodoxă Română
Tip conținut: Opinii
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (20)