Statele Unite au afirmat că scopul lor în Războiul din Ucraina este de a provoca Rusiei pierderi ireversibile, pe termen lung, care să îi afecteze statutul de putere mondială.

O analiză a veteranului conservatorilor americani, Pat Buchanan, fost consilier al președinților Nixon, Ford și Reagan, pe care am tradus-o pentru cititorii ActiveNews.

*

„Odată ce războiul ne-a fost impus, nu există alternativă decât de a face uz de toate mijloacele posibile pentru a-i pune capăt cât mai rapid. Scopul însuși al războiului este victoria și nu o situație de indecizie prelungită.”

Aceste cuvinte îi aparțin generalului Douglas MacArthur și au fost rostite în cadrul discursului său din aprilie 1951 în fața Congresului, după ce a fost destituit de președintele Harry Truman din postul de comandant șef al războiului din Coreea.

Care este acum obiectivul Americii odată cu infuzia masivă de bani în Războiul din Ucraina și trimiterea de arme NATO moderne și din ce în ce mai grele?

Secretarul pentru Apărare, Lloyd Austin, a declarat la revenirea sa, duminică, după întâlnirea de la Kiev cu președintele Volodimir Zelenski:

Statele Unite doresc „să vadă Rusia slăbită până la punctul în care să nu mai poată face lucruri precum invadarea Ucrainei”.

„Rusia”, a spus Austin, „a pierdut deja o mare parte din capacitățile sale militare și multe din trupe... și dorim să o vedem incapabilă de a-și reface aceste capacități prea curând.”

Deci, noul obiectiv dezvăluit al politicii americane în Ucraina nu mai este doar înfrângerea și retragerea armatei ruse invadatoare, ci și slăbirea capacității de mare putere mondială a Rusiei.

Sancțiunile impuse Rusiei și armele moderne pe care le expediem în Ucraina nu au doar scopul de a permite acestei țări să își păstreze independența și integritatea teritorială, ci și de a provoca Maicii Rusia daune ireversibile.

Rusia lui Putin nu trebuie să își revină prea curând – sau niciodată – de pe urma loviturilor pe care intenționăm să i le aplicăm, folosindu-i pentru o lungă perioadă de timp pe ucraineni la administrarea loviturilor.

Ministrul turc al Afacerilor Externe, Mevlul Cavușoglu, a înțeles adevăratele obiective ale unor aliați NATO:

„Există țări în interiorul NATO care doresc ca războiul din Ucraina să continue. Ele văd continuarea războiului ca pe o modalitate de slăbire a Rusiei. Nu își fac prea multe griji în legătură cu situația din Ucraina.”

Însă, pentru a spori cu regularitate și substanțial pagubele economiei ruse, ca și pe ale armatei sale, războiul trebuie să dureze cât mai mult.

Iar un război lung înseamnă pierderi din ce în ce mai mari pentru ucraineni, care sunt singurii ce plătesc cu sângele lor înfrângerea Rusiei.

Este Austin decis să continue acest război până la ultimul ucrainean?

Câți soldați ruși – în prezent, estimările pierderilor ruse sunt de 15.000 de oameni din forța sa de invazie – sunt necesari pentru a-l satisface pe Austin și pe americani?

Pentru a atinge, să zicem, un nivel al pierderilor de 50.000 de ruși morți, câți ucraineni vor trebui să-și piardă și ei viețile? Câte orașe ucrainene vor trebui să aibă soarta Mariupolului?

În mod evident, strategia Biden-Austin, de a produce o sângerare a Rusiei pe timp nedeterminat, contrazice cuvintele lui MacArthur:„Scopul războiului este victoria – nu o situație de indecizie prelungită”.

În plus, un război care își propune sângerarea până la moarte a părții adverse nu încalcă limitele morale ale unui război drept?

Mai este vorba apoi și de considerații practice.

Când afirmăm că vom slăbi Rusia până într-atât încât să nu își mai poată amenința vecinii, avem în vedere arme și capacități convenționale.

Nimic din ce s-a petrecut până acum în Războiul din Ucraina, care durează de două luni, nu a afectat arsenalul rus de 6.000 de arme nucleare, cel mai mare din lume.

Și, cu cât distrugem mai mult puterea convențională rusă, cu atât împingem Moscova să își folosească marele atu: armele nucleare.

Întrebat marți despre riscul unui război nuclear pornit de la acest conflict, ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, a răspuns:

„Riscurile sunt acum considerabile. Nu vreau să sporesc în mod artificial aceste riscuri. Mulți și-ar dori asta. Pericolul este serios, real. Și nu trebuie să îl subestimăm.”

Putin a spus și el:

„Dacă cineva are de gând să intervină în evenimentele actuale din exterior și creează la adresa noastră amenințări inacceptabile, care sunt de natură strategică, trebuie să știe că reacția noastră va fi fulgerătoare...

„Avem toate instrumentele despre care nimeni altcineva nu se poate lăuda că le are... Le vom folosi, dacă va fi necesar. Și vreau ca toată lumea să știe asta.”

Ogive nucleare la bordul unor rachete hipersonice sunt ceea ce pare să corespundă cu exactitate descrierii lui Putin.

Ceea ce ridică întrebarea:

„Va accepta Putin o slăbire permanentă provocată de Statele Unite a capacității sale de mare putere mondială? Sau Rusia va recurge la armele sale pentru a evita acest lucru, precum și un lung și anemiant «război etern» pe care unii americani doresc să-l impună acestei țări?”

Dacă vom provoca sângerarea Rusiei până la un declin stragegic ireversibil, este Putin genul de lider care să accepte resemnat această situație?

Putin & Co. merg la cacealma în privința amenințării nucleare?

Când Georgia a pătruns în Osetia de Sud, în 2008, trupele lui Putin au reacționat instantaneu, i-au alungat pe georgieni și au atacat Rusia însăși.

Când Statele Unite au participat la răsturnarea regimului pro-rus de la Kiev, în 2014, Rusia a reacționat cucerind Crimeea, baza militară de la Sevastopol, și Lugansk și Donețk.

Când Ucraina a cochetat cu aderarea la NATO și Biden a refuzat să excludă această posibilitate, Putin a declanșat invazia în februarie.

Când avertizează în privința unei reacții militare, Putin are o oarecare credibilitate.

Amenințarea lui Putin de a folosi armele nucleare tactice pentru a împiedica înfrângerea, umilirea și slăbirea Rusiei, este o cacealma?