Paul Gabriel Andrei: Rapperul Guess Who, prins în 2024 în toaleta VIP de la Untold cu un plic cu o substanță albă, a fost spălat de justiție. A concertat bine-mersi în prima zi a festivalului și în 2026
Jurnalistul Paul Gabriel Andrei amintește pe Facebook un fapt important legat de Untold: „Acum fix doi ani, rapperul Guess Who era prins cu un pliculeț de substanță alba în toaleta de la Untold.
Mi-a apărut în feedul cu amintiri că am scris ceva atunci.
Nu era la prima abatere, în 2023 a fost oprit de polițiști după ce a condus sub influența drogurilor. Nu știu, pare grav tare asta. Știm alte cazuri similare unde persoane nevinovate au avut de suferit.
Așa că am cautat ce s-a întâmplat cu dosarul, că nu auzisem.
Și iată ce aflăm. Pe 27 februarie, Tribunalul Cluj a înregistrat o cerere de renunțare a urmăririi penale. Care a venit în iunie, acceptată. Deci dosarul a fost clasat. Alb ca lacrima.
Apoi curiozitatea m-a dus mai departe. Băi, poate organizatorii de la Untold au decis ei măcar să se distanțeze de artiștii care consumă și se mai urcă și la volan așa. Să tragă un semnal de alarmă că acolo unele lucruri nu sunt permise.
Ok, e artist, nu poți sa îi iei dreptul la muncă, dar măcar să arătăm că nu încurajăm anumite lucruri greșite.
De unde, Guess Who a concertat acum 2 zile pe Main Stage, în ziua de deschidere. La fel ca în 2025.
Așa că liniștiți-vă cu Sadguru, nu el pare principalul pericol pentru tinerii care merg la Untold!”, conchide jurnalistul, care a prezentat și fragmentul video cu personajul ciudat suspectat de uciderea propriei soții și care vorbește la Untold despre o Planetă Pământ fără oameni.
Donează pentru ActiveNews!
Cu excepția unui singur contract, ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect
Războiul bate cu putere la porțile putrezite ale României...
Victor Roncea: SOROS și FRITZ vs PAHONȚU și SPP. Filiera Chineză dublează Filiera Germană. Mai există și A Treia Filieră în cazul șefului USR?
Gheorghe Piperea: De ce nu-l ucide Putin pe Zelenski
Mizele războiului lui Fritz cu SPP și SRI. Radu Tora: Candidatul manciurian a călcat pe grebla SRI
După trei ore și zece minute cu Putin, trimișii lui Trump au ajuns la Kiev. Mesajele Moscovei către Washington și Berlin - 7 minute VIDEO de la Kremlin
Ce înseamnă ”suveranism de Temu”: să susții că ești ”suveranist” și să lauzi China în același timp - adică cel mai crunt sistem antiuman existent. Semnal de la Sf. Munte Athos: În Grecia se implementează scorul de credit de tip chinezesc
Recomandările noastre
Călin Georgescu, premier! Singura șansă de redresare a României. Propunerea ActiveNews
Războiul bate cu putere la porțile putrezite ale României...
Istoricul Marius Oprea: Recorder e folosit de servicii, dar nu de serviciile de la noi. Recorder este o creație a KGB, actualul FSB. Legăturile fondatorului Recorder cu Securitatea - VIDEO
Ce înseamnă ”suveranism de Temu”: să susții că ești ”suveranist” și să lauzi China în același timp - adică cel mai crunt sistem antiuman existent. Semnal de la Sf. Munte Athos: În Grecia se implementează scorul de credit de tip chinezesc
Secțiuni: Eveniment Justiție Armată Servicii Prima pagină Știri
Persoane: Guess Who
Locații: Cluj-Napoca
Subiecte: Droguri, alcool trafic de droguri UNTOLD
Organizații: DIICOT
Tip conținut: Opinii
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (2)