"În urmă cu vreun an, Liviu Tofan m-a contactat telefonic, propunåndu-mi un „dialog despre Pacepa". Am declinat cu putere: subiectul Pacepa mi-a fost totdeauna „antipatic", apoi eu nu mai „dialoghez" decât cu mine însumi. Îi voi fi dat câteva indicații bibliografice – pe care le avea. „…prima vizită documentată a lui Pacepa la Paris, după defectarea sa, a avut loc în 1996", scrie Liviu Tofan.

Eu am în memorie o altă dată: „Ieri, 1 februarie 1985, în fața celei de-a 17-a camere corecționale, Gustav Pordea, deputat european pe lista Frontului Național, în procesul de defăimare. În numărul de ieri am publicat un interviu cu Mihai Pacepa, fost general, fost Nr. 2 al Serviciilor secrete de la București. Ceea ce exprimasem noi, în iulie 1984 – anume bănuiala – a devenit acum certitudine: Pordea a fost și este, în continuare, un agent de influență în solda regimului lui Ceaușescu".

Deci: 1985, nu 1996. Cronologia îmi poate juca feste, însă eu povestesc, nu fac afirmații categorice: În perioada procesului (ianuarie-februarie 1985) am avut o sumă de discuții, atât cu Agathe Logeart (jurnalista care a semnat interviul luat lui Pacepa), cât și cu Monica Lovinescu. Monica primise – prin cine? prin Agathe? sau „direct", prin telefon? propunerea lui Pacepa de a o vizita… acasă. Monica era orifiată și furioasă: cum îndrăznea acest securist să-i facă o asemenea propunere? A refuzat, categoric, iar noi, românii din jurul ei: Ana și cu mine, Cristovici, cred că era și Mihai Pupăzan, am aprobat-o din toată inima.

Numai că nu-mi mai aduc aminte: de unde anume îi telefonase Pacepa (înclin tot mai mult să cred că prin telefon fusese formulată îndelicata propunere securească)? Din America? Sau din Paris? Și în asta înclin să cred că, atunci ianuarie-februarie 1985, Pacepa se afla la Paris – pe banii… DSTului.

Fiindcă în prima fază a proiectului de proces (al lui Pordea, să nu uităm), umbla vorba că însuși Pacepa va apărea în instanță. Dacă așa a fost, atunci se explică bădărănia generalului Pacepa de a-i cere Monicăi Lovinescu o „mică întrevedere" (contribuția mea răutăcioasă la imaginara „mică", în cadrul unui scenariu pe măsura personajului – cam așa: „Săru’ mâna doamnă Monica" ajungeam și la „doamna Monicuța", spre exasperarea condamnatei la supliciul pacepist…); se explică și de ce în faza a doua am fost anunțati că Pacepa va depune mărturie scrisă, fiindcă americanii se temeau să-l expună în aer liber…

La urma urmei nu merită această javră securistă atâta atenție. Am mai spus, de la început (de când am aflat de el prin… poezeaua lui Păunescu!) mi-a fost greață de el. A, nu pentru „trădare", cum îl acuzau colegii de șaibă, n-aveau decât să se trădeze unul pe altul până la dispariția speciei; ci dintr-un motiv, altul: fascinația (subliniez) exercitată de acest monstru (că n-o fi ajuns el general de Secu sădind floricele și ajutånd babele patriei să traverseze bulevardele noastre socialiste), nu doar asupra tinerilor din ziua de azi, ahtiat după aventură, indiferent în ce „domeniu", ci și interesul-simpatia unor… jurnaliști (vorbesc de români, nu de ne-români), mai grav: de prieteni ai mei, Cornel Dumitrescu de pildă – aceștia consideråndu-l, nu doar un erou, ci… unul de-ai noștri, anticomuniștii, antisecuriștii.

Fascinația urâtului, a mocirlei, a haznalei – nu doar la copiii din familii civilizate, curat îmbrăcați, bine îmbăiați, de a umbla prin lăzile de gunoi și a se bălăcări în șanțuri, ci a adulților lipsiți de elementara cumpănă între bine și rău, între urât și ne-urât.”

Paul Goma / Jurnal 2009 

Din minciunile lui Pacepa-Pacipa prezentate pe site-ul regretatului scriitor Paul Goma: