În spatele războiului civil care distruge Franța par să se ascundă interese și jocuri mult mai mari decât o arată aparențele din stradă.

O analiză a lui Alex Krainer pe Substack pe care am tradus-o pentru cititorii ActiveNews.

*

Guvernul președintelui francez Emmanuel Macron este atacat de Establishmentul imperial anglo-american.

Tulburările de stradă care au izbucnit în toată Franța au fost declanșate de uciderea de către poliție, pe 27 iunie 2023, a lui Nahel Merzouk (NM), de 17 ani, în suburbia pariziană Nanterre.

NM conducea o mașină fără permis, nu a respectat ordinele poliției și pentru asta a fost împușcat din apropiere de doi polițiști cu echipament complet de protecție.

NM era de origine algeriană.

Ziua următoare, revoltele au izbucnit în multe orașe din întreaga Franță: Paris, Marsilia, Lille, Lyon, Bordeaux, Grenoble, dar și la Bruxelles, în Belgia.

Unele zone arătau ca niște teatre de război.

Într-adevăr, unele revolte au semănat cu niște acțiuni specifice unui război real.

Potrivit unor relatări, arme donate Ucrainei de către Statele Unite au apărut - prin intermediul piețelor negre – pe străzile orașelor Franței, în mâinile protestatarilor, care le-au folosit în atacuri coordonate împotriva poliției și pompierilor.

Numai în noaptea de 30 iunie/1 iulie, 41 de secții de poliție au fost atacate, 79 de polițiști răniți, 2.560 de incendii au fost aprinse pe străzi, 1.360 de mașini și 234 de clădiri au ars.

Guvernul a scos pe străzi 45.000 de polițiști și jandarmi pentru a readuce situația sub control.

Dar, până acum, revoltele au continuat cu mare intensitate, amenințând să destabilizeze Franța.

Președintele Emmanuel Macron este sub o presiune tot mai mare, nu doar din partea protestatarilor și a opoziției, dar – mai îngrijorător – și a propriilor forțe de poliție și armată.

Sindicatele din poliție i-au scris lui Macron, amenințând cu revolta:

„Astăzi, poliția se află în luptă, dat fiind că ne aflăm într-un război. Mâine vom face parte din rezistență iar guvernul ar trebui să fie conștient de asta.”

Anumite medii militare par gata să se întoarcă împotriva lui Macron.

Generalul Pierre Villiers, un foarte respectat comandant militar francez, a declarat că armata trebuie să fie credincioasă poporului, nu lui Emmanuel Macron.

Nimic nu este ceea ce pare...

Până acum, evenimentele pot părea ușor de înțeles la nivelul pionilor care se ciocnesc pe străzile orașelor franceze: guvernul abuziv al președintelui Macron și aparatul său de securitate sunt atacați de poporul ale cărui nemulțumiri legitime au depășit punctul de fierbere.

Plecând de aici, poți ajunge ușor la concluzia că guvernul lui Macron a provocat chiar și în mod deliberat revoltele pentru a reprima și tiraniza poporul.

La naiba, doar Macron este băiatul de serviciu al familiei Rothschild și un june lider al Forumului Economic Mondial!

Ori ești cu noi, ori ești împotriva noastră!

Toate acestea par plauzibile, însă există și un context mult mai amplu al poveștii.

Criza actuală își are rădăcinile în relațiile foarte tensionate dintre elitele conducătoare franceze și Establishmentul imperial anglo-american. Un conflict vechi de secole.

O analiză mai aprofundată a acestei relații ar putea umple volume întregi. Pentru moment, însă, ne vom concentra pe evenimentele cele mai recente.

Imediat după atentatele teroriste din 11 septembrie, din SUA, președintele George W. Bush a anunțat lumii: „fie sunteți cu noi, fie sunteți cu teroriștii”.

Și nu s-a mulțumit cu vorbele: Imperiul se pregătea să cimenteze ordinea mondială unipolară, să își elimine rivalii, să stabilească o dominație totală și să lanseze un proiect propriu pentru Noul Secol American.

Franța nu a acceptat niciodată rolul de partener junior sau de aliat necondiționat. Cu atât mai puțin de vasal al Imperiului Anglo-American.

A continuat să fie o pacoste în coasta sa în momentele critice.

Iată câteva exemple de ciocniri din ultimele două decenii:

2003: Franța se opune invaziei SUA în Irak

La sfârșitul lui 2002 și începutul lui 2003, administrația George W. Bush lucra cu febrilitate pentru a-și asigura sprijinul aliaților pentru o invadare a Irakului.

În februarie 2002, secretarul de stat Colin Powell a fluturat un flacon cu pulbere albă la Consiliul de Securitate al ONU, acuzându-l pe președintele irakian Saddam Hussein că deține arme biologice de distrugere în masă.

Ministrul de Externe francez, Dominique de Villepin nu s-a lăsat impresionat.

Într-un discurs virulent, el a demontat argumentele americane în favoarea războiului și a calificat prestația lui Powell drept dubioasă și puțin convingătoare.

Câteva săptămâni mai târziu, pe 10 mai 2023, președintele francez Jacques Chirac a precizat că Franța va vota împotriva oricărei rezoluții ONU care să autorizeze un atac american împotriva Irakului.

Prin această poziție, Franța s-a alăturat Rusiei și Chinei (ca să vorbim de premoniții).

2008: Franța se opune aderării la NATO a Ucrainei și Georgiei

Unul dintre cele mai importante proiecte ale Imperiului Anglo-American din ultimele trei decenii a fost să încercuiască Rusia prin absorbirea în NATO a tuturor vecinilor săi de la vest și sud-vest.

Prin mai multe valuri de extinderi spre est, NATO a adăugat 14 noi state membre, apropiindu-se cu peste 1.600 de kilometri de Rusia.

Ucraina și Georgia erau următoarele: la summitul NATO de la București din aprilie 2008, Alianța a lansat Memorandumul de la București.

Referindu-se la Ucraina și Georgia, membrii NATO declarau explicit: „Am căzut de acord astăzi că aceste țări vor deveni membre NATO.”

Deși nu era un membru cu drepturi depline al Alianței, Franța s-a opus deschis rezoluției pe motivul că ar exacerba riscul unui război cu Rusia.

2019: Macron afirmă că NATO este în „moarte cerebrală”

Într-un interviu pentru The Economist din octombrie 2019, cu titlul„Emmanuel Macron avertizează Europa: NATO se află în moarte cerebrală”, președintele francez le atrăgea atenția țărilor europene că nu se mai pot baza pe alianța militară controlată de SUA (Notă - între timp, Franța devenise membru cu drepturi depline al NATO):

„Asistăm acum la moartea cerebrală a NATO”.

Macron declara că Europa trebuie să se „trezească”, deoarece se află „pe marginea prăpastiei”, și să înceapă să se comporte ca o putere geostrategică. Altminteri, europenii „nu vor mai fi capabili să își decidă singuri soarta”.

Mai mult, dacă crede în eficiența Articolului 5, care prevede ca, în cazul atacului asupra unui membru NATO, toți ceilalți trebuie să se mobilizeze pentru a-l apăra, Macron a dat un răspuns criptic:

„Nu știu... ce va mai însemna Articolul 5 mâine”.

Dar președintele Macron și regimul său vor deveni și mai problematici pentru planurile anglo-americane odată cu escaladarea conflictului din Ucraina.

Dintre toți liderii europeni, Macron a petrecut cel mai mult timp vizitându-l sau discutând la telefon cu omologul său rus.

A încercat să îmbunătățească relațiile dintre Rusia și Franța și a încercat să influențeze și alte țări europene să abordeze o politică mai independentă pe continent.

2022: Macron spune că îngrijorările de securitate ale Rusiei sunt legitime

Într-un interviu difuzat sâmbătă, 3 decembrie 2022, Macron a făcut un apel către Occident să ia în serios îngrijorările  de securitate ale Rusiei față de expansiunea NATO la frontierele sale.

El a cerut mai multă bunăvoință în a da Moscovei „garanțiile” necesare pentru ca negocierile să aibă succes.

Macron a declarat că aceasta reprezintă o condiție „esențială” dacă Occidentul vrea să ia cu adevărat în considerare negocierile de pace și o soluție pașnică în Ucraina.

„Trebuie să pregătim ceea ce suntem gata să facem, cum să ne protejăm aliații și statele membre și cum să oferim garanții Rusiei în ziua când va reveni la masa negocierilor.”

Și Macron a adăugat:

„Un punct fundamental pe care trebuie să îl rezolvăm – așa cum a spus întotdeauna președintele Putin – este temerea că NATO va ajunge până la ușa sa și desfășurarea de arme care ar putea amenința Rusia.”

Aceste comentarii au stârnit furie și neîncredere printre aliații anglo-americani și în presa occidentală, care l-au acuzat pe președintele francez că este o marionetă a Kremlinului.

Aprilie 2023: Macron vizitează China, cochetează cu BRICS

Și mai multă furie și neîncredere a provocat Emmanuel Macron cu vizita sa de trei zile, cu covor roșu, în China, din 6-8 aprilie 2023.

„Experți în securitate națională” occidentali au fost atât de alarmați de această vizită, încât au numit-o „una dintre cele mai mari gafe ale unei importante puteri europene de la sfârșitul Războiului Rece”.

Într-adevăr, a fost o palmă peste față dată Imperiului Anglo-American.

Pe 7 aprilie 2023, președintele Macron a vizitat Universitatea Sun Yat Sen, în provincia Guangdong din sudul Chinei, unde a avut parte de o primire foarte entuziastă.

A susținut un discurs despre legăturile dintre China și Franța și a răspuns la întrebări puse de studenți.

A existat probabil un mesaj subtil pe care gazdele au vrut să îl transmită prin alegerea acestui loc. Sun Yat Sen a fost un virulent critic al sistemului imperial britanic și al politicii sale externe.

În cartea sa, „Problema vitală a Chinei”, Sun Yat Sen a scris:

„Atunci când Anglia leagă o relație de prietenie cu o altă țară, scopul nu este de a menține o relație cordială, ci de a folosi acea țară ca un instrument pentru a combate o țară terță. Când un inamic a fost despuiat de puterea sa, este transformat în prieten. Anglia rămâne întotdeauna într-o poziție dominantă; ea obligă alte țări să ducă războaie iar ea strânge roadele victoriilor. Așa face de sute de ani.”

Nu trebuie să fim vasalii Americii

Vorbind cu ziariștii în avionul de întoarcere de la Beijing, Macron a declarat că „Europa trebuie să reziste presiunilor de a deveni partizana Americii”.

Că „marele risc” cu care se confruntă Europa este de a se lăsa „prinsă în crize care nu sunt ale noastre, ceea ce ne împiedică să ne construim propria autonomie”.

Și că „Europa și-a mărit dependența față de Statele Unite în domeniul armelor și al energiei și trebuie să se concentreze pe întărirea industriei apărării”.

Referindu-se la Ucraina, Macron a declarat că este „o țară îndepărtată despre care nu știm nimic”.

Dar toate acestea nu ar fi fost atât de impardonabile ca atacul lansat de el la adresa extrateritorialității dolarului american.

Cu ocazia vizitei în China, Macron a semnat numeroase acorduri care extind comerțul bilateral între Franța și China, dintre care multe vor fi plătite în yuanul chinezesc.

Chiar dinaintea vizitei lui Macron, în martie 2023, companii franceze începuseră să încheie astfel de acorduri, primul fiind achiziția a 65.000 de tone metrice de gaze naturale plătite în yuani.

Voința liderilor francezi de a-și îmbunătăți relațiile bilaterale cu principalul rival al Imperiului Anglo-American și de a ocoli dolarul american era pur și simplu de neiertat.

Dar Macron a mers și mai departe. Potrivit ziarului L’Opinion, într-o discuție telefonică de luna trecută, președintele francez i-a cerut omologului său sud-african, Cyrill Ramaphosa, de a-l invita public la al 15-lea summit BRICS care se va ține în Africa de Sud la sfârșitul lui iulie/începutul lui august.

Două sisteme de Guvernare

Este important să nu uităm contextul mai larg al conflictului mondial actual.

Așa cum a explicat George Soros în discursul său anual la Forumul Economic Mondial din mai 2021, este un conflict între două sisteme de guvernare. Soros le-a numit în mod eronat „societăți deschise” și „societăți închise”.

În realitate, asistăm la un conflict între sistemul colonial imperial occidental și aproape tot restul omenirii.

Puterea sistemului imperial este controlată de oligarhia ocultă occidentală care, deși vorbește afectat despre statul de drept, libertate, democrație și drepturile omului, în realitate seamănă în mod constant haos în exterior și sărăcie în interior.

La drept vorbind, păturile conducătoare franceze au beneficiat și ele de enormele privilegii ale sistemului timp de secole.

Totuși, nu au acceptat niciodată să se supună Imperiului Anglo-American și au căutat întotdeauna să își jefuiască și exploateze coloniile pe cont propriu.

Pentru tine Ucraina este o țară îndepărtată?

Nu știm încă dacă Franța va fi efectiv invitată la viitorul summit BRICS, însă, într-o lume în care „a nu fi cu noi” echivalează cu „a fi contra noastră”, Imperiul pur și simplu nu poate tolera independența arogantă a Franței.

Ați crezut că alianța noastră este în „moarte cerebrală”? Nu vreți să ne fiți vasali? Îndrăzniți să încheiați acorduri comerciale cu China cu plata în yuani? Vreți pacea cu Rusia? Ucraina este o țară îndepărtată pentru voi?

Clar, era inacceptabil și Imperiul Anglo-American s-a săturat până peste cap de nesubordonarea Franței. Era momentul să i se dea o lecție Franței pentru a o alinia cu agenda anglo-americană.

AUKUS: Lovitura de cuțit în spatele Franței

Semnul cel mai recent al Cabalei Anglo-Americane vizavi de francezi a fost anunțul din 2021 al formării alianței AUKUS între Statele Unite, Marea Britanie și Australia.

În 2016, Franța încheiase un acord cu Australia pentru a livra armatei australiene 12 submarine convenționale.

Acordul era în valoare de 37 de miliarde de dolari – o sumă foarte importantă din toate punctele de vedere.

Diplomația franceză l-a sărbătorit ca pe „contractul secolului”, considerându-l important nu doar prin mărimea sa și consolidarea relațiilor Franței cu Australia, ci și pentru că asigura o influență strategică în regiunea indo-pacifică.

Însă, miercuri 15 septembrie 2021, președintele american Joe Biden, premierul britanic Boris Johnson și „tipul acela de jos” – cum i-a spus Biden premierului australian Scott Morrison – au anunțat o alianță de securitate „istorică” între Statele Unite, Marea Britanie și Australia.

O parte a acordului prevedea ca Statele Unite și Marea Britanie să îi livreze Australiei submarine nucleare și un transfer important de tehnologie militară americană.

Fără consultări sau avertismente prealabile, Marea Britanie, Australia și Statele Unite – de altfel cunoscute pentru cât preț pun pe „inviolabilitatea acordurilor” – au dat pur și simplu Franța la o parte, au rupt contractul său cu Australia și au aruncat interesele franceze peste bord, provocând indignarea și furia Franței.

Ministrul francez de Externe, Jean-Yves Le Drian, a calificat anunțul AUKUS drept o dovadă de „duplicitate”, de „trădare” și o „lovitură de cuțit în spatele Franței” din partea presupușilor săi aliați și parteneri.

Franța și-a chemat ambasadorii din Statele Unite și din Australia iar Le Drian a declarat că există acum o „criză de încredere” față de Statele Unite.

Președintele Consiliului UE, Charles Michel, a criticat și el cu asprime anunțul AUKUS, acuzând clubul anglo-american că lasă Europa „în afara jocului din regiunea indo-pacifică”.

Nu era prima umilință administrată Franței de aceleași cercuri „prietene” anglo-americane.

Cum au pedepsit Statele Unite Franța pentru opoziția la invadarea Irakului

Diplomația și serviciile secrete americane au pedepsit cu ușurință opoziția Franței față de invadarea Irakului și stânjeneala pe care ministrul francez de Externe, Dominic de Villepin, a provocat-o delegației americane la Consiliul de Securitate al ONU, în februarie 2003.

Jean Betrand Aristide devenise președinte în Haiti prima dată în 1991, dar fusese răsturnat de o lovitură de stat militară după mai puțin de opt luni de putere.

A petrecut ani de zile în exil în Statele Unite înainte de a reveni la putere la alegerile din 2000, cu ajutorul SUA.

Agentul său de legătură american a fost diplomatul și agentul CIA Luis Moreno.

Pe 7 aprilie 2003, Aristide a început brusc să ceară despăgubiri pentru epoca colonială a Franței (rețineți că acest lucru se petrecea la 18 zile de la începutul invaziei americane în Irak).

Suma exactă pe care Aristide o pretindea era de 21.685.135.571,48 dolari – care era considerată valoarea minimă a pagubelor estimate produse de Franța în Haiti.

Cunoscut anterior ca Santo Domingo, Haiti fusese una dintre coloniile franceze, furnizâd zahăr, cafea și tutun pentru o mare parte din Europa.

Dar în 1791 sclavii din Haiti s-au organizat într-o revoltă care a reușit și și-au câștigat libertatea.

În 1801, când Napoleon a trimis o mare flotă pentru a-i cuceri din nou, aceștia au înfrânt armata franceză și, în 1804, conducătorii din Haiti au proclamat independența.

Dar Franța nu era dispusă să renunțe la Haiti. Regele Carol al X-lea a trimis o altă armada în 1825, oferindu-se să recunoască independența Haiti, cu condiția ca guvernul haitian să plătească un tribut exorbitant de 150 de milioane de franci aur.

Cât însemna asta? În 1803, Franța acceptase să vândă teritoriul Louisianei către Statele Unite pentru 80 de milioane de franci. Louisiana avea o suprafață de 77 de ori mai mare decât Haiti.

Dar pentru Haiti, alegerea era clară: banii sau războiul!

Francezii ar fi putut să impună Haiti o blocadă navală și să îi taie total sistemele mondiale de comerț și de plată.

Haitienii nu au avut de ales decât să se supună ultimatumului francez.

Pentru a plăti răscumpărarea, Haiti a fost constrânsă să împrumute bani de la bancherii francezi și să restituie împrumuturile plus dobânda din câștigurile realizate de pe urma exporturilor produselor lor de bază.

Acesta a reprezentat momentul de început al unui nou model de colonialism, bazat nu pe ocupație militară ci pe datorie financiară.

Este practic modelul imperial de putere care oprimă omenirea în zilele noastre.

Experiența tragică din Haiti a fost singura dată în istorie când niște sclavi eliberați au fost obligați să plătească un tribut foștilor stăpâni și să împrumute bani de la ei pentru a putea plăti tributul.

De aceea, umilirea Haiti a fost numită Dubla Datorie: haitienii au avut nevoie de peste 130 de ani pentru a achita datoria, timp în care țara a fost condamnată la austeritate cronică, la sub-dezvoltare și la o sărăcie zdrobitoare.

Faptul că solicitarea lui Aristide avea legitimitate a constituit o bombă și mai mare pentru Franța.

Campania haitienilor a devenit tot mai îndrăzneață de-a lungul timpului, cu bannere, autocolante, publicitate guvernamentală și graffiti răspândite în toată țara.

Nu doar că Aristide pretindea o sumă de bani foarte mare Franței, ca reparații, dar ea a încurajat și alte colonii să se alăture acestei lupte și să ceară și ele reparații Franței.

Guvernul francez a rămas perplex în fața acestei evoluții a evenimentelor pe care ambasadorul Franței în Haiti, Yves Gaudeul, a numit-o „explozivă”.

El și-a îndemnat guvernul să înceapă discuții cu Haiti pentru a dezamorsa situația, dar a fost refuzat categoric.

În schimb, Franța l-a chemat în țară pe Gaudeul și a trimis un ambasador mai puțin simpatizat în Haiti, pe Thierry Burkard.

Acesta a explicat situația în termeni brutali:

„Algeria poate formula și ea pretenții similare, la fel ca majoritatea coloniilor noastre... Nu s-ar mai sfârși niciodată. Ar crea un precedent pentru care noi am fi cei acuzați.”

CIA închide Afacerea Haiti

Din fericire pentru Franța, problema a dispărut la fel de brusc precum a apărut. La căderea serii, pe 29 februarie 2004, Luis Moreno, același „diplomat” care îl ajutase pe Aristide să ajungă la putere în 2000, a venit la reședința acestuia flancat de ofițeri de securitate și i-a cerut lui Aristide să demisioneze.

Domnul și doamna Aristide au fost pur și simplu luați pe sus și scoși din țară de un avion american și trimiși înapoi în exil.

Noul lider din Haiti, sprijinit de Occident, Gerard Latortue, a renunțat să pretindă daune și toată afacerea sulfuroasă a fost închisă.

Deși Jean Bertrand Aristide fusese la putere de la începutul lui 2001, solicitările de daune formulate de el au venit după mai mult de doi ani, aparent din senin, dar la scurt timp după ce Franța a sfidat Statele Unite în privința invaziei din Irak.

Aristide a cerut daune Franței, nu și Statelor Unite, care au ocupat Haiti sau au ținut-o în servitute pentru datorii din 1915, supunând-o unei exploatări la fel de rapace.

Jaful SUA în Haiti

Chiar înainte de ocupația militară, în decembrie 1914, pușcașii marini americani au debarcat în capitala haitiană Port-au-Prince, au dat buzna în Banca Națională din Haiti și au luat aur în valoare de circa 500.000 de dolari aparținând guvernului haitian.

Peste câteva zile, aurul ajungea în vistieriile băncilor din New York.

Și totuși Aristide nu a calculat nici un fel de daune provocate de Statele Unite.

Mai mult, într-un schimb de e-mail-uri între consilierul juridic al lui Aristide, Ira Kurzban, și consilierul său în probleme de drept internațional, Gunther Handl, cel din urmă l-a anunțat pe Kurzban că „Haiti trebuie să transmită Franței” că există mijloace potrivite „pentru a spăla lenjeria murdară a Franței în public”.

Ca și cum scopul ar fi fost de a exercita presiuni și a pune Franța în dificultate, nu de a face dreptate.

Această concluzie a fost confirmată prin simplul fapt că problema Franței nu a dispărut decât după ce agenții americani l-au alungat pe Aristide de la putere.

Nu după negocieri serioase cu reprezentanții haitieni și cu acceptarea de către Franța a unei anumite obligații față de Haiti.

Singur acest fapt sugerează că Franța a cedat în fața Statelor Unite, printr-un acord clandestin, nu în fața Haiti.

Este posibil ca Franța să fi renunțat să se opună noului secol american și dominației totale a SUA și a jurat credință Hegemonului.

În 1966, în timpul președintelui Charles de Gaulle, Franța și-a retras toate trupele din comandamentul militar integrat al NATO și a cerut tuturor trupelor NATO străine să părăsească Franța.

În 2009, la doar câțiva ani după afacerea Haiti (plus revoltele destabilizatoare din 2005, în bună parte), Franța a redevenit membru cu drepturi depline în Alianța Nord-Atlantică.

Dar nu toată lumea a fost fericită și relația cu Franța a rămas una dificilă.

Sabia lui Damocles a trecutului colonial al Franței

Sabia lui Damocles a întunecatului trecut colonial al Franței (dar nu mai hidos decât al Spaniei, Belgiei, Portugaliei, Marii Britanii sau Germaniei) a fost evocată din nou în noiembrie 2022, când premierul italian Giorgia Meloni a apărut la televiziunea Canal 7, expunând câteva exemple de „lenjerie murdară” a colonialismului francez.

Ea a arătat publicului italian două obiecte: o bancnotă de 1 Franc CFA și fotografia unui copil care muncește într-o mină de aur din Burkina Faso:

„Acesta se numește un Franc CFA. Este moneda colonială pe care Franța o tipărește pentru 14 țări africane căreia îi aplică taxa de senioriaj și prin care exploatează resursele acestor țări.”

Meloni a afirmat că, grație Francului CFA, 50% din tot ce exportă Burkina Faso ajunge în Trezoreria Franței.

Pe lângă calitatea de prim-ministru al Italiei, Meloni este și membră a puternicului Institut Aspen.

Cu sediul la Washington, Aspen a fost întemeiat de unii dintre cei mai puternici exponenți ai Imperiului Anglo-American, printre care Fundația Gates, Fundația Ford, Fondul Rockfeller Brothers, Corporația Carnegie și Fundația Lumina și e posibil ca Meloni să facă jocul acestora atacând Franța.

Într-o altă lovitură menită să pună în dificultate Franța, în mai 2022, New York Times a publicat un articol special de 19.000 de cuvinte despre abuzurile coloniale franceze în Haiti.

Având titlul „Răscumpărarea: cum o bancă franceză a capturat Haiti”, articolul este scris ca și cum francezii ar fi inventat sclavagismul și colonialismul.

Pre-anunțul Atacului împotriva Franței

Elemenul cel mai bizar care sugerează că revoltele actuale din Franța reprezintă un atac de destabilizare planificat de Cabala imperială anglo-americană este faptul că a fost anunțat dinainte, în ceea ce pare să fi devenit un modus-operandi obișnuit.

Luna trecută, am avut privilegiul de a participa la conferința Better Way de la Bath, organizată de Consiliul Mondial al Sănătății.

Unul dintre oratorii din secțiunea mea a fost Mark Devlin, un DJ care a început să studieze cum Establishmentul de la putere folosește cultura populară și divertismentul pentru a difuza propagandă și a manipula masele.

Ce a remarcat Devlin este că „Ei” își anunță invariabil planurile în mod public, prin filme și seriale de televiziune populare.

Devlin a afirmat că are literalmente sute de exemple. Unul ni l-a prezentat și nouă: un scurt extras din serialul de televiziune american The Dead Zone, difuzat în 2005.

Intriga implica contaminarea cu un virus. Virusul este originar din China și a provocat febră puternică și infecții respiratorii, a necesitat izolări, carantină, purtarea măștii, urmărirea și localizarea contactelor etc.

Clipul a fost extrem de deranjant de văzut, dar sugera că Devlin a descoperit ceva important.

De pildă, cazul revoltelor din Franța corespunde și el ipotezei sale. În 2022, Netflix a lansat un film intitulat „Athena” despre un viitor război etnic în Franța, care va izbucni după uciderea de către poliție a unui tânăr algerian.

Pe 27 iunie 2023, poliția franceză a ucis un tânăr algerian.

Dreptate pentru Nahel agresând turiști chinezi?

Un alt amănunt despre revolte care ar putea avea o importanță simbolică:Reuters a relatat că mai mulți turiști chinezi au fost răniți atunci când protestatarii au atacat un autobuz care transporta un grup de turiști chinezi la Marsilia.

Atacul, care a avut loc joi 29 iunie 2023, dezvăluie din nou același modus operandi al cabalei.

Amintiți-vă: când Statele Unite și NATO au bombardat Belgradul în 1999, cinci bombe ghidate JDAM americane au lovit ambasada Chinei, ucigând trei ziariști din presa de stat chineză.

Se poate accepta că o bombă a greșit ținta și a lovit ambasada accidental, dar CINCI bombe au reprezentat un mesaj. Așa cum (probabil) a fost și atacul de joia trecută asupra turiștilor chinezi.

Este greu de explicat de ce protestatarii, care erau furioși pe guvernul Franței și cereau dreptate pentru tânărul Nahel Merzouk au putut crede că obțin această dreptate atacând niște chinezi.

Și acum?...

Trebuie să îl privim pe Emmanuel Macron și pe cei din guvernul lui ca pe Tipii Buni din această saga?

Vor fi ei capabili să calmeze situația sau aceasta va escalada?

Personal, nu am simțit niciodată vreo urmă de simpatie pentru Emmanuel Macron, dar consider că astăzi este în joc suveranitatea Franței, iar Macron este cel care a stârnit furia Cabalei Anglo-Americane.

Dacă Franța ripostează, lucrurile capătă o turnură urâtă. Da, guvernul francez va trebui să recurgă la acțiuni de reprimare. Și da, presa occidentală îl va acuza de toate vinile standard ale tiraniei, represiunii, intoleranței și cenzurii.

Dacă Franța capitulează, lucrurile se vor înrăutăți tot mai mult de acum încolo. Însă, pentru a apăra Franța, Macron va trebui să încerce să adune laolaltă toată Franța, iar aceasta ar putea fi provocarea cea mai dificilă.

Macron reprezintă pătura conducătoare franceză care are multe explicații de dat – nu doar supușilor din colonii, dar și poporului francez, a cărui țară a fost furată (deși Macron nu este singurul vinovat).

În 1996, când m-am mutat la Monaco, îmi amintesc că timp de mai mulți ani la rând Franța a ocupat primul loc în clasamentul țărilor cu cea mai bună calitate a vieții.

Totuși, în ultimii 25 de ani, calitatea vieții în Franța s-a deteriorat galopant. Dacă Franța dorește să supraviețuiască și revină în fruntea Europei, elitele care îl susțin pe Macron vor trebui să se reconcilieze și să se împace și cu poporul.

În ce privește trecutul său colonial, Franța va trebui cel puțin să înființeze o comisie pentru restabilirea adevărului și reconciliere, să prezinte scuze sincere și să dea o mână de ajutor fostelor sale colonii pentru ca acestea să se dezvolte ca parteneri comerciali egali, nu ca teritorii de spoliat.

Lumea ar trebui să întindă o mână Franței, căci violențele actuale reprezintă o oportunitate uriașă pentru omenire: învingerea sistemului de putere imperialist aflat la originea cumplitelor tragedii din trecutul nostru colonial și a principalului beneficiar al sistemului: Imperiul Anglo-American.

Dacă reușește să pună Franța cu botul pe labe și să o transforme în vasala sa, Imperiul va deveni și mai puternic.

Dacă Franța învinge și se alătură restului omenirii, integrărilor multipolare și altor modele de putere, cabala imperială va suferi o lovitură devastatoare.

Știu părerea a 99,9% dintre noi. În ce mă privește, mi-aș dori să îl văd pe Emmanuel Macron în Africa de Sud la sfârșitul acestei luni.

În sfârșit, o dată în viața lui, ASCULTÂND și dorind cu onestitate parteneriat și reconciliere cu Lumea.

Și asigurând Franței un loc ca partener egal într-o nouă comunitate a națiunilor.