Deocamdată pare greu, dacă nu imposibil de dovedit că Florin Cîțu ar fi copilul din flori al Securității. Chiar dacă asta ar putea explica și dubioasa împroprietărire cu zeci de hectare de pădure. Decât, poate, dacă fostul procuror (absolvent de Drept cu 10!) Valer Marian își va încheia cu succes cercetările din Vâlcea. Oricum, cel mai rău lucru care i se poate întâmpla PNL-ului în 25 septembrie e ca deja total compromisul Florin Cîțu să fie ales președintele partidului. Dar nu Florin Cîțu e cel mai bun agent electoral al PSD (apud Vasile Dâncu), ci chiar Klaus Iohannis. Deși, probabil, involuntar.

Klaus Iohannis are toate șansele să devină membru (fie și secret!) al PSD. Asta în cazul în care în Germania Olaf Scholz devine cancelar și va reuși să pună pe picioare o coaliție integral de stânga cu Verzii (Die Grünen) și cu Die Linke, stângiștii moștenitori indirecți ai fostului partid comunist est-german. Die Linke (Stânga) cere ieșirea din NATO și o alianță cu Rusia. Criza economică în curs în toată Europa pare să sufle vânt în pupa partidelor de stânga. Vom avea în cel mult doi ani o majoritate de stânga în Parlamentul European? Asta dacă vor mai exista moneda euro și Parlamentul European. Deja în țările nordice flutură steagul stângii.

În Norvegia, Partidul Muncii al lui Jonas Gahrstoere a câștigat clar alegerile parlamentare, trimițându-i în opoziție pe conservatori, care au condus țara din 2013, de opt ani deci. Tema principală a campaniei electorale în Norvegia a fost ieșirea din petrol, o mană extraordinară pentru această țară de 5 milioane de locuitori, mană care e pe sfârșite. Acești „travaiști” vor forma o coaliție cu Partidul de Centru, cu socialiștii și, probabil, cu comuniștii, lăsând în opoziție cele două partide verzi. Astfel, toate cele cinci țări nordice (Danemarca, Finlanda, Suedia, Norvegia, Islanda) vor fi conduse în curând de guverne de stânga. 

Calculele strategilor de la București, care gândesc în locul lui Klaus Iohannis, au fost foarte sofisticate. Au crezut că, dacă provoacă o criză guvernamentală, vor lăsa deschise toate opțiunile. La dispoziția celui care câștigă alegerile la Berlin. Creșterea surprinzătoare în sondaje, începând din august, a social-democratului Olaf Scholz, vicecancelar și ministru de Finanțe din partea SPD, aflat în marea coaliție cu CDU (Angela Merkel), și a SPD-ului i-a împins pe acești jalnici strategi la fabricarea unei crize politice artificiale la București. Au făcut astfel praf fragila coaliție „de dreapta” a PNL cu USR și UDMR. Coaliția nu se mai poate reface nici dacă ar câștiga în Germania creștin-democrații. Pentru războiul din statul subteran de la București nu există cale de întoarcere (vezi și condamnarea surprinzătoare a lui Viorel Hrebenciuc). Klaus Iohannis și strategii care-l manevrează sunt într-o poziție de pat (șah) etern sau într-un șpagat hilar. 

„După 16 ani la putere, Angela Merkel lasă în urma sa un peisaj politic german devastat [...]. Doamna Merkel și-a avariat funcția cu refuzul său de a accepta dezbaterea politică („Nu există alternativă !”), cu preferința sa pentru deciziile bruște și solitare (ieșirea din nuclear în 2011, primirea necontrolată a refugiaților în 2015, votul fără concertare prealabilă al legii privind căsătoriile homosexuale în 2017). Doamna Merkel a fost realeasă pe fondul unui abstenționism de 30 % în 2009 și 2013. A practicat atât de asiduu „Marea Coaliție” cu SPD-ul (timp de 12 ani din cei 16 cât a stat la putere), încât a accelerat substituirea guvernării prin tehnocrație democrației parlamentare pe care Republica Federală o practicase până în 2005” (Édouard Husson – „Chronique du désordre allemand post-Merkel (I)”, lecourrierdesstrateges.fr, 8.09.2021).

Sondajele pot fi totuși infirmate dacă, pe model american 2020, alegerile vor fi fraudate. Același Édouard Husson, istoric, profesor al universăților în Franța și expert în politică germană, citează ironic foaia liberală Die Zeit: „Și iată că în această situație incertă jurnalul Die Zeit își mușcă zăbala. Săptămânalul, de obicei foarte rezervat, le povestește cu consternare cititorilor săi că niște informaticieni i-au arătat că e foarte ușor să manipulezi rezultatele atunci când ele sunt introduse în mașinile amplasate în birourile de vot. Ne apucă râsul mai întâi, căci același jurnal a publicat numeroase articole care explicau că n-au existat și că nu puteau să existe fraude la ultimele alegeri prezidențiale din America, și asta împotriva evidenței. Die Zeit trece de la o extremă la alta: sistemul electoral german este mult mai unificat și mai transparent decât cel american. Și-apoi, dacă ne gândim la posibile tentații de fraudare, ele ar privi aparent dorința unanimă a establishment-ului politic german de a împiedica AfD-ul să facă un scor prea mare. O „fraudă” care – dacă s-ar produce – n-ar displăcea deloc, în șoaptă, cititorilor lui Die Zeit” (idem).

Campania electorală pentru parlamentarele din Germania, care vor duce la formarea unui nou guvern, cu un nou cancelar, a intrat în linie dreaptă. În mai puțin de două săptămâni vom cunoaște numele noului cancelar. Cu fiecare zi care trece, lipsiți de aura stinsă a puterii Angelei Merkel și cu alesul său, Armin Laschet, mare autor de gafe, CDU-CSU se duce la vale. O Germanie la stânga (cu SPD, Die Grünen și Die Linke) va da în scurt timp și o Europă la stânga, social-democrată și mai ales „verde”, ecologistă. Cu o accelerare a investițiilor în economia verde și în digital. Și cu un LGBTQ pentru toate țările UE.