Bătaie de joc sau doar incultura abisală a unui tânăr publicitar ? Provocare, deci propagandă ? Comunistul francez Mihai Șora s-a întors de la Paris la București în 1948 și a ajuns direct în Piața Victoriei (ce coincidență !, ce reveniri la locul faptei !), în cabinetul tovarășei Ana Pauker, ministru de Externe, foarte cunoscut agent sovietic. Era chiar șeful de cabinet al tovarășei Ana și vara se prezenta la serviciu în pantaloni scurți și în sandale, după propriile mărturisiri făcute prietenilor săi tineri în anii ’80.

 

A fost și Mihai Șora un agent al Cominternului în forma lui de atunci, transferat de la comuniștii francezi la comuniștii români în lipsă de cadre calificate ? Nu știm încă, dar, foarte probabil, vom afla până la urmă (cum s-a întâmplat și cu „deconspirarea” lui Petrov-Băsescu).

Ce e foarte sigur e că în anii ’50 și până târziu, înspre 1970, a fost și directorul unei mari edituri – propagandă deci –, așa că Mihai Șora nu a fost printre victimele comunismului, ci, dimpotrivă, era înfrățit cu călăii. „Aveam treizeci de ani – ne spune Mihai Șora în clip – când viața s-a oprit, când s-a lăsat cortina și ziduri au început să fie înălțate. Aveam treizeci de ani când ne-au condamnat pe toți la frică.” Cât de gogonată poate fi o asemenea zicere ? Mihai Șora e abuzat, manipulat de cei din imediata lui apropiere sau e vorba doar de o nefericită chestiune de vârstă ? Deocamdată, pretinsul „tomist” (de la Toma d’Aquino) nu s-a explicat public, deși valul de indignare justificată a foștilor deținuți politici, a familiilor lor și a unei bune părți a opiniei publice care are respect pentru adevăr și istorie e deja enorm. A fost Mihai Șora vreodată un autentic „tomist”, un fel de copie de doctor angelic ? Prestațiile sale recente din Piața Victoriei și nu numai ne obligă să-l percepem mai degrabă ca pe un banal troțkist.

La fel de banal ca și banalul menșevic (un imitator !) și troțkist pentru eternitate de la Washington Vladimir Tismăneanu. De unde și până unde o asemenea drăcească (deloc angelică) perseverență în inversarea rolurilor ? Ne vine în minte imediat sinistra comedie a condamnării comunismului ca regim ilegitim și criminal de către Traian Băsescu-Petrov și Vladimir Tismăneanu-Tismenițki, fiul Ciungului – un odios agent sovietic plantat de Moscova la Brașov (Orașul Stalin) –, Vladimir Tismăneanu, el însuși propagandist entuziast în anii ’70, cu sute de articole despre Marx, Lenin, PCR, Ceaușescu (și poate și despre Troțki pentru sertar). Până unde poate merge impostura criminală ? Criminalii de ieri și urmașii lor, în același timp hoții proprietăților, spoliatorii (vezi ANRP-anii Băsescu), devin hocus-pocus „condamnatorii” propriilor crime și ai propriilor jafuri, spolieri.

„M-a întristat mult inumana maculare a gânditorului Mihai Șora în zilele acestea. Totul are o limită. Dacă nu te impresionează cărțile sale, dacă nu dai doi bani pe atitudinea lui civică din ultimii ani, măcar de părul său cărunt ar trebui să te rușinezi. Niciunul dintre noi n-o să ajungem nici la vârsta, nici la înțelepciunea sa vreodată” – Mircea Cărtărescu, pe contul său de Facebook, 4 octombrie 2019. Reacția „sensibilă” a lui Mircea Cărtărescu e reprezentativă pentru „intelectualii lui Băsescu” de ieri și de azi. Și ne amintește articolele partizane, mercenare, vituperante, „băsești” din Cotidianul și din Evenimentul zilei de acum câțiva ani, articole de licean corigent, marcate de un verbiaj hiperbolic găunos, care l-au compromis grav pe scriitorul în vogă atunci.

În broșura intitulată „Programul păcii”, apărută înainte de Revoluția din 1917, autorii „leniniști” spun că „tovarășul Troțki critică teoria leninistă a revoluției proletariatului și a victoriei socialismului într-o singură țară și spune că victoria socialismului este imposibilă într-o singură țară, că victoria socialismului nu este posibilă decât ca o victorie în mai multe state principale (Anglia, Rusia, Germania, grupate în Statele Unite ale Europei), dacă nu, această victorie este cu totul imposibilă. El spune clar că : „O revoluție victorioasă în Rusia sau în Anglia este de neconceput fără o revoluție în Germania, și invers ” (Trotski et le trotskisme – textes et documents, 1937, Paris, Bureau d’éditions). Uniunea Europeană de azi, cu Brexit-ul și celelalte „populisme” în curs, nu face decât să-l confirme pe „profetul” Troțki. Revoluția globalistă, progresistă de azi nu amintește violent de revoluția permanentă a lui Lev Troțki ?

„Revoluția permanentă” a tovarășului Troțki este o versiune a menșevismului” (op. cit.). Revoluție socialistă mondială, revoluție progresistă globală, guvern mondial... – același drac. În România, din 2005 încoace, Traian Băsescu și Klaus Iohannis, impuși președinți, aplică în literă și în spirit revoluția permanentă troțkistă în varianta ei recentă, aceea de lovitură de stat permanentă. Klaus Iohannis, spre exemplu, ignoră cu nonșalanță hotărârile CCR sau își pune haină roșie și se amestecă printre #rezist. Cei doi au beneficiat de sprijinul teoretic al lui Vladimir Tismăneanu, al „intelectualilor lui Băsescu”, al lui Mihai Șora mai recent, al unei cohorte de politicieni de paie, al procurorilor corupți de „protocoale” și al mediei prostituate, închiriate.

A existat într-adevăr un testament secret al lui Lev Troțki ? Într-o adăugire din 3 martie 1940 la prezumtivul său testament secret, inspiratorul revoluției din zilele noastre ar fi scris : „Oricare ar fi circumstanțele morții mele, voi muri cu credința nestrămutată în viitorul comunist. Această încredere în om și în viitorul lui îmi dă chiar și acum o forță de a rezista pe care nu ți-o poate da nici o religie.”