În toată istoria Statelor Unite, nici un candidat independent nu a câștigat alegerile prezidențiale. Mai mult, nici un independent nu a fost măcar aproape de victorie. Cu RFK, însă, ar putea fi altfel.

O analiză de Jeffrey Tucker în The Epoch Times pe care am tradus-o pentru cititorii ActiveNews.

*

După cum am prezis în urmă cu două săptămâni, Robert F. Kennedy Jr. pare pregătit să își declare candidatura la președinție ca independent.

Cu o intenție de vot de 20% în sondajele la nivel național, el va anunța că rupe legăturile cu Comitetul Național Democrat (NDC).

Aceasta, deoarece NDC a ridicat în interiorul aparatului de partid și al procesului alegerilor primare obstacole care să facă imposibilă victoria lui RFK.

Iar administrația Biden îi refuză protecția Secret Service în ciuda aparentelor tentative de asasinat.

Dintre toate personalitățile vieții publice de astăzi, RFK este cel care revendică în cea mai mare măsură moștenirea tatălui și a unchilui său, atât în plan ideologic cât și cultural.

Cu jumătate de veac în urmă, acest lucru l-ar fi plasat în categoria adevăraților Democrați.

Însă vremurile s-au schimbat, și încă în mod dramatic.

RFK și-a început campania cu convingerea că va reuși să aducă partidul familiei sale la un angajament de principiu în favoarea binelui comun.

A descoperit însă că acesta nu mai reprezintă demult scopul partidului. Cel puțin al celor aflați la vârful său.

RFK este un om care crede că America nu este pierdută, nici fundamental coruptă, nici total ratată.

Se uită în jurul său la oamenii din această țară și vede bunătate, dragoste de patrie, dorință de libertate și o puternică dedicare pentru a face lucrurile bine.

În schimb, politicienii americani obișnuiți par deciși să blocheze soluțiile reale.

Deoarece, în ciuda acestui fapt, este decis să realizeze ceva important – se simte că este convins că acesta îi e destinul – RFK își va continua campania prezidențială ca independent.

În vremuri normale, ar fi existat toate motivele să afirmăm că nu are nici o șansă să câștige. Conform legii lui Duverger.

Aceasta afirmă că alegătorii nu votează în mod necesar cu persoana pe care și-o doresc. Dat fiind că un singur candidat poate câștiga, ei votează cu persoana despre care consideră că are cele mai mari șanse de a o bate pe cea pe care o detestă cel mai mult.

Ceea ce face ca, oricât ar fi de iubiți, candidații independenți să fie abandonați la vot.

Din cauza acestui principiu, acestui obicei, acestei logici de vot, candidații independenți nu au performat niciodată în alegeri de tip „învingătorul-ia-totul”.

Apar la fiecare patru ani, obțin în general între 1 și 5% din voturi, apoi dispar.

În cel mai bun caz, acești candidați devin niște „hoți de voturi”: nu câștigă, dar blochează victoria altora.

Cine beneficiază de pe urma candidaturii ca independent a lui RFK?

Ideea obișnuită este că el se bazează mai mult pe simpatizanți ai lui Trump decât pe simpatizanți ai lui Biden, caz în care Democrații ar fi cei care profită de pe urma deciziei sale de a candida ca independent.

Însă sondajele spun doar atât. Ce se întâmplă în intimitatea cabinei de vot este altceva. Cei care îl disprețuiesc pe Trump ar putea fi reticenți să voteze cu RFK, de teamă că Trump ar câștiga, iar cei care îl disprețuiesc pe Biden gândesc la fel.

Ambii candidați importanți au probleme importante. Cu toate acestea, nimic nu pare să le poată împiedica nominalizarea.

Ceea ce înseamnă că este foarte greu de prevăzut care va fi atmosfera la votul din 2024.

Nu trăim vremuri normale. Nu este imposibil ca mișcarea lui RFK să contrazică legea lui Duverger ca urmare a furiei și exaltării alegătorilor.

Dacă sondajele încep să îl indice ca pe un posibil învingător iar dacă mitingurile sale electorale arată mai multă participare, mai multă inteligență și mai mult angajament decât ale concurenților săi, aceasta ar putea provoca o uriașă fugă a alegătorilor celor două partide spre o alternativă veritabilă.

Oamenii ar putea asuma riscul de a „irosi” votul pentru a încerca să producă incredibilul, ca un mijloc de a transmite un mesaj imperios ambelor partide.

Dacă în viața mea a existat un an electoral care să ofere condițiile unei răsturnări atât de radicale – ceva de neconceput în trecut – atunci acesta este.

Un mare număr de oameni manifestă o neîncredere totală față de întregul sistem. Aceiași oameni, însă, nu sunt dispuși să renunțe la cea mai importantă idee americană: poporul este stăpânul guvernului și deci poporul trebuie să fie principala forță care determină legile sub care trăim.

Obstacolele sunt uriașe: RFK se luptă practic cu toată istoria dominării bipartite în Statele Unite.

În secolul XX, istoria ne-a arătat câteva candidaturi de independenți destul de consistente:

·      1912 - Teddy Roosevelt – 28%;

·      1924 – Robert LaFollette – 17%;

·      1948 – Strom Thurmond – 3%;

·      1968 – George Wallace – 14%;

·      1980 – John Anderson – 7%;

·      1992 -  Ross Perot – 19%.

Nici unul nu a fost măcar aproape de victorie. Dar trebuie să recunoaștem că niciodată sistemul nu a fost mai distrus ca acum.

Puțini își doresc să vadă o revanșă a meciului Biden-Trump. Iar cei care o doresc sunt motivați de dorința arzătoare de a răsturna sau confirma alegerile din 2020, ale căror rezultate sunt puternic contestate ca urmare a protestelor energice ale lui Trump față de neregularitățile înregistrate.

Să spunem că aceștia constituie cam o treime din electorat. Dar toți ceilalți, care și-ar dori să vadă ceva cât mai apropiat de normalitate reinstaurându-se în această țară, fără corupția incredibilă care ne-a invadat viața publică?

RFK afirmă într-o manieră credibilă că are cunoștința și capacitatea necesare pentru a începe să asaneze sistemul de la Washington, tocmai pentru că îl detestă de mulți ani.

Ce mai poate aduce el? Are o autenticitate în vorbire și în abordare pe care nici un alt candidat nu o are.

Vorbește și discută ca cel mai bun profesor pe care l-ai avut vreodată, cu o cunoaștere incredibilă și constantă a realității într-o largă paletă de subiecte.

Memoria sa pare uneori fotografică în privința numelor, datelor, informațiilor și întâmplărilor.

Discursurile sale par mai mult seminarii de învățământ.

În mod ciudat, de asta avem nevoie acum. Importă prea puțin ceea ce crede el în legătură cu un subiect sau altul: orice observator este nevoit să recunoască faptul că stăpânește în mod uimitor toate domeniile – fie că e vorba de sănătate, politică externă, cenzură sau probleme de mediu.

În modimitor, atunci când nu știe ceva, recunoaște cinstit și apelează la experți pentru a-l ajuta.

Ce este frumos în mod special la RFK este refuzul său total de a se autocenzura.

Crede că CIA a fost implicată în asasinarea unchiului său și o afirmă deschis, aducând dovezi.

Crede că FDA și CDC sunt profund corupte, sacrificând libertatea și sănătatea americanilor în beneficiul industriei farmaceutice, și afirmă și acest lucru deschis.

Se uită la întreaga țară și vede un cartel între guvern și corporații care zdrobește interesele micilor întreprinzători, agricultorilor și clasa de mijloc în general, și afirmă și acest lucru.

Cel mai frapant este că nici una dintre aceste afirmații nu este strategică din punct de vedere politic, cu atât mai puțin elaborată de echipe de consultanți strânse în grupuri de discuții.

Ele vin din mintea și din inima lui. A meditat la ele de mulți ani. Candidatura la președinție nu este decât șansa sa de a ajunge la un public mai larg cu un mesaj care îi aparține doar lui.

Nu există nici măcar un singur alegător care să fie de acord cu TOATE pozițiile sale, iar asta nu e deloc grav. Nici un alegător nu este în întregime de acord cu un altul, pentru că suntem ființe umane.

Alegând un președinte, noi căutăm adevărul, curajul, sinceritatea, claritatea morală și practică și o opoziție totală față de politicile guvernamentale care jefuiesc poporul în profitul clasei conducătoare.

Cu siguranță, RFK are o idee despre această problemă și, din acest motiv, suntem binecuvântați că există.

El beneficiază și de pe urma intereselor de nișă pe care le-a cultivat și pe care doar el le reprezintă: vătămații de vaccinuri, deținătorii de bitcoin, libertarienii, contingentul pro-pace din ambele partide, anti-corporatiștii, partizanii ecologismului de modă veche, persecutații pe nedrept, ca Julian Assange și Edward Snowden, și militanții pentru sănătate.

Probabil că, împreună, ei reprezintă doar 25%, dar sunt motivați și determinați.

Au capacitatea de a-i trage și pe alții după ei, cu dorința de a salva țara.

O observație pe care aș dori să o fac în legătură cu candidatura sa don-quijotescă este că sparge modelele candidaturilor de independenți de până acum.

El crede că în aceste vremuri de urgență este nevoie de măsuri eroice și neconvenționale.

Din acest punct de vedere, majoritatea americanilor sunt de acord cu el.

A-i determina pe oameni să voteze așa cum le dictează conștiința este adevărata provocare.