Cuvintele fac mai puțină gălăgie decât exploziile, însă pot avea un efect cu mult mai puternic. Urmăriți vorbele, nu bombele, pentru a pricepe ce se întâmplă.

Paradoxal, principalul eveniment al ultimelor două săptămâni nu îl reprezintă nici deflagrațiile care au pus pe butuci conductele Nord Stream, nici atacul cu camion capcană de pe Podul Crimeii.

Evenimentul vedetă îl reprezintă în opinia mea declarația cifrată lui Joe Biden despre riscul unui Armageddon nuclear.

Prezent pe 6 octombrie la un eveniment de strângere de fonduri pentru Partidul Democrat,președintele american a declarat:

„Nu am mai fost confruntați cu perspectiva unui Armageddon din vremea lui Kennedy și a Crizei Rachetelor din Cuba.”

Referindu-se la Putin și la discursul rostit cu ocazia anexării celor patru provincii ucranene, când liderul de la Kremlin a avertizat că, pentru a apăra „integritatea teritorială a Rusiei”, nu va ezita să facă uz de întregul arsenal aflat la dispoziție (deci și cel nuclear), Biden a adăugat:

„Nu glumește când vorbește despre posibila folosire a armelor nucleare tactice, biologice sau chimice, deoarece armata lui este – se poate spune – neperformantă.”

Majoritatea relatărilor presei au insistat mai ales asupra acestor două paragrafe și au deplâns escaladarea conflictului din Ucraina până în pragul unei apocalipse nucleare. Evident, acuzând nebunia lui Putin.

Dar paragraful cheie al discursului lui Biden a fost cu totul altul. Iată-l:

„Încercăm să înțelegem care este calea de ieșire a lui Putin. Cum poate să iasă (din situația actuală)? Cum se poate poziționa astfel încât să nu își piardă nici prestigiul, nici o parte semnificativă din puterea sa în Rusia?”

Între aceste fraze și declarația lui Biden de la Varșovia, din 26 martie - „Pentru numele lui Dumnezeu, acest om (Putin) nu mai trebuie să rămână la putere” – este o distanță de la cer la pământ.

Brusc, Washingtonul nu mai pare interesat de o răsturnare de la putere a lui Putin, ci de găsirea unei soluții onorabile pentru acesta, pentru a putea fi dezamorsată situația devenită prea periculoasă.

Ca să nu existe nici o îndoială în privința batistuței fluturate în semn de pace de Biden, președintele american a vorbit în mod expres despre Criza Rachetelor din Cuba.

Episod citat îndeobște de propaganda americană ca un moment de tărie și intransigență în fața expansiunii comuniste.

Lucrurile nu stau însă așa. În realitate, sovieticii și-au retras rachetele din Cuba ca urmare a unui acord negociat discret, în care americanii care și-au retras și ei rachetele Jupiter din Turcia.

Nu se putea un semnal diplomatic mai limpede al lui Biden către Putin.

*

Aproape simultan cu discursul lui Biden, pupilul său, Zelenski, avea o intervenție video la o reuniune organizată de grupul de reflecție australian Lowy Institute.

Tema:aceeași amenințare nucleară a lui Putin.

„Ce trebuie să facă NATO? Să elimine posibilitatea ca Rusia să utilizeze armele nucleare. Dar, mai ales, lansez un apel către comunitatea internațională, la fel ca înainte de 24 februarie: lovituri preventive, pentru ca (rușii) să știe ce li se va întâmpla dacă le folosesc (armele nucleare).”

În timp ce Biden vorbea despre găsirea unei soluții decente pentru Putin, Zelenski cerea NATO să lanseze lovituri preventive împotriva Rusiei.

Fiind vorba despre descurajarea lui Putin de a folosi armele nucleare, era la mintea cocoșului că Zelenski se referea la lovituri preventive NUCLEARE.

(Un atac NATO asupra Rusiei cu arme CONVENȚIONALE ar avea exact efectul invers: o incitare a Moscovei de a folosi armele NUCLEARE.)

Declarațiile lui Zelenski au stârnit în mod firesc o furtună. Omul cerea nici mai mult, nici mai puțin decât declanșarea celui de-Al Treilea Război Mondial. Armageddonul de care se temea Biden/

Se vădea astfel că, dacă Putin este nebun, atunci Zelenski are un întreg batalion Azov de pitici pe creier. Toți atomici.

Mai grav, discursul protejatului ucrainean l-a eclipsat și l-a bruiat pe cel al tutorelui său american.

Cum se spune în limbaj diplomatic, mesajul împăciuitor al lui Biden s-a dus dracului.

Haloimăsul a fost atât de mare și telefoanele roșii de la Kiev s-au rumenit și mai mult, încât peste câteva ore a fost nevoit să iasă public un purtător de cuvânt al lui Zelenski și să spună că șeful său nu a spus ce a spus.

Că, de fapt, nu s-a referit la „lovituri militare” (necum „nucleare”) ci la noi sancțiuni economice. (Impuse de NATO?!).

Din acel moment, Google Translate a schimbat traducerea pentru substantivul comun„zelensky” din „cel rău” în „cel ridicol”.

*

După sabotarea conductelor Nord Stream și atacul cu bombă de pe Podul Crimeii, după ce Putin a amenințat cu folosirea arsenalului nuclear și Biden a vorbit despre pericolul unui Armagedon, când rachetele au început să zboare iar deasupra Kievului, niciodată pacea în Ucraina nu a fost mai aproape.

Semnele ei sunt peste tot. Trebuie doar să le descoperi printre explozii.

Una dintre particularitățile Războiului din Ucraina este că nimeni din Occident nu a părut să dorească pacea. Nimeni nu a cerut ca părțile beligerante să se așeze la masa negocierilor. Nici măcar un armistițiu nu s-a cerut.

Dimpotrivă, Occidentul a turnat permanent gaz peste foc. A trimis în Ucraina arme și bani cu nemiluita. S-a implicat militar până în gât.

Însă, de zile bune, situația pare să se fi schimbat radical

De la Elon Musk la Papa Francisc și de la Washington Post la New York Times, de la Wall Street Journal la Newsweek, toți, susținători înfocați ai Ucrainei, cer acum negocieri cât mai rapide și încheierea războiului.

(Găsiți AICIo parte din porumbeii păcii lansați de curând.)

Săptămâna trecută, aflat în vizită în Peru, secretarul de stat american Antony Blinken a făcut o declarație foarte interesantă:

„Dacă și când Rusia va arăta că are gânduri serioase de a se angaja în tratative diplomatice, noi vom fi pregătiți, vom fi acolo.”

Or, Rusia a arătat că este dispusă să discute despre pace. Ultima oară, chiar în ziua în care Zelenski a semnat decretul prin care Ucraina refuză negocierile cu Rusia câtă vreme Putin este președinte.

Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, a declarat:

„Este nevoie de două părți pentru negocia. Vom aștepta ca actualul președinte să își schimbe poziția, sau venirea viitorului președinte al Ucrainei, care să-și schimbe poziția în interesul poporului ucrainean.”

Ibrahim Kalin, consilierul președintelui Turciei, a declarat în acest weekend la CNN căVladimir Putin dorește să se ajungă la un „Mare Târg” între toate părțile interesate. Adică o nouă împărțire a lumii.

Mai mult, o adevărată bombă politică (mult mai puternică decât cea detonată pe Podul Crimeii), a trecut nebăgată de seamă: posibilitatea (până acum, inimaginabilă) ca Biden și Putin să se întâlnească la summitul G-20 din Indonezia (15-16 noiembrie – unde va fi prezent și Zelenski) sau la summitul APEC din Thailanda (18-19 noiembrie).

Ocaziile perfecte pentru un târg de împărțire a lumii.

*

Cum se explică această schimbare bruscă de macaz a Statelor Unite?

(Amintim că, în luna aprilie, premierul britanic Boris Johnson s-a deplasat personal la Kiev, din dispoziția lui Joe Biden, pentru a torpila negocierile dintre Ucraina și Rusia.)

Prima explicație este că a mai rămas mai puțin de o lună până la alegerile americane de la jumătatea mandatului și niciodată Democrații nu s-au aflat într-o situație mai proastă. Sondajele sunt devastatoare. Partidul lui Biden riscă să piardă atât Senatul cât și Camera.

Colac peste pupăză, americanul de rând:

- cu salariul dijmuit de inflație,

- disperat de prețul la pompa de benzină,

- panicat de rafturile tot mai goale din magazine și de dispariția unor produse esențiale precum laptele praf pentru sugari sau tampoanele absorbante pentru femei și toți cei care se identifică astfel,

- îngrozit de explozia de infracționalitate și de lipsa de siguranță de pe străzi,

- exasperat de infernalele presiuni ideologice și sexuale care se fac asupra copiilor lui,

s-a trezit pe cap cu o belea de care credea că scăpase definitiv odată cu Zidul Berlinului: spaima unei Apocalipse nucleare.

Războiul din Ucraina, care la început părea doar un moft costisitor al lui Biden într-o țară exotică pe care mulți americani au dificultăți să o găsească pe hartă, a devenit o amenințare reală.

Cuvântul „Armageddon” este folosit tot mai des în ziare și la televiziuni.  

După decenii, au reapărut „mesajele de interes public” care îi învață pe americani ce să facă în caz de atac nuclear.

O simulare a unui război atomic, creată pe computer în 2017 de specialiștii de la Princeton, a devenit virală în ultimele săptămâni.

Construcția de buncăre atomice noi și recondiționarea celor vechi, din timpul Războiului Rece, a rămas probabil una dintre puținele afaceri prospere ale momentului.

Decuplarea UE de Rusia și anexarea ei la locomotiva americană începe să-și arate efectele adverse.

Anti-americanismul (și anti-globalismul) înfloresc în Europa. Partidele naționaliste câștigă teren. Se îndesesc protestele împotriva curbei de sacrificiu impuse pentru o iluzorie pedepsire a Rusiei.

Cresc nemulțumirile guvernelor europene față de obtuzitatea și radicalismul Washingtonului. Sabotarea de către americani a Nord Stream, aflată, în afară de Rusia, în co-proprietatea Germaniei, Franței și Olandei, a fost percepută de Europa drept ceea ce și este: un act ostil împotriva aliaților Americii.

Tabăra globaliștilor s-a rupt și ea în două – una dintre părți este oripilată de faptul că (în ciuda doctrinei Kissinger) Rusia a fost aruncată în brațele Chinei și de riscul coalizării întregii planete împotriva SUA.

În fața acestui tsunami cât un munte care stă să i se prăvălească în cap, administrația Biden avea de ales: să schimbe rapid ceva ori să fie rasă cu totul.

Și odată cu ea, toată Marea Resetare și procesul de distrugere controlată a lumii, botezat Build Back Better, asumat personal de Biden.

*

Singurul care se opune cu disperare acestei schimbări este Zelenski. Nu din drag de Marea Resetare, ci pentru că  își joacă capul. La propriu. Singura sa șansă de supraviețuire (nu doar politică) este prelungirea războiului.

Simțind că avertismentul lui Putin de a folosi arsenalul nuclear pentru a apăra „integritatea teritorială a Rusiei” (inclusiv cele patru provincii anexate plus Crimeea) va avea efectul unei zgâlțâieli asupra Occidentului, Zelenski a încercat tot ce i-a stat în puteri să blocheze schimbarea de macaz. Să îi dea peste mâini acarului.

A semnat decretul prin care Kievul nu va negocia cu Moscova cât e Putin președinte, sperând să provoace o descurajare a discuțiilor dintre Occident și Kremlin, ca fiind potrivnice voinței „Ucrainei suverane”.

A îndemnat NATO să lanseze lovituri preventive nucleare împotriva Rusiei pentru a contracara șocul mediatic provocat de amenințarea lui Putin, pe principiul „cui pe cui se scoate”. În același timp a dorit să eclipseze și să distorsioneze mesajul de pace transmis de Biden.

După ce a fost umilit și nevoit să își trimită purtătorul de cuvânt pentru a retracta în locul lui, Zelenski s-a grăbit să dea ordinul de atac împotriva Podului Crimeii, cu speranța că îl va provoca pe Putin să facă un gest neugetat. Un gest nuclear.

Putin nu s-a dus după fentă. Represaliile limitate asupra unor ținte din infrastructură, în Kiev și alte câteva orașe, au mai degrabă efectul invers.

Opinia publică occidentală constată că ne aflăm în aceeași situație ca la începutul războiului. Zecile de miliarde de dolari și sacrificiile care au distrus Occidentul s-au dovedit inutile. Rachetele de croazieră cad peste Kiev la fel ca acum șapte luni.

La rândul lor, liderii politici occidentali iau notă de reținerea lui Putin după tripla provocare: Dughina-Nord Stream-Podul Crimeii. Nu a dat verde la masacru. Semn că intenția sa de a negocia a rămas intactă.

Soarta lui Zelenski pare pecetluită. Olena, dragostea mea...

*

Schimbarea de macaz a Americii în Ucraina nu este atât de dramatică precum pare. Nu este o scrântire care frânge gâtul și rupe șira spinării. De aceea, ea este posibilă și probabilă.

O dezvăluire recentă arată că, înainte de invazia Rusiei, Washingtonul era convins că Ucraina va fi ocupată în doar câteva zile.

CIA și-a retras agenții cheie din Ucraina și pregătea deja planurile pentru a instiga și sprijini o „insurgență” colorată, după modelul brevetat în 2014.

Dar CIA s-a înșelat. La fel ca în Afganistan, dar în sens invers.

De ce s-a păcălit CIA și de ce Rusia nu a reușit să ocupe Ucraina în câteva zile?

Tot în acest weekend, Wall Street Journal a confirmat ceea ce, în urmă cu câteva luni a fost etichetat drept „putinism”: liderul rus a fost cel care s-a opus ca invazia să se desfășoare pe modelul „tăvălug”, călcând totul în cale.

El a ordonat ca distrugerile civile să fie minime. Să fie cruțată populația.

Așa se explică de ce, după șapte luni de la invazie, Ucraina are internet, curent electric, gaze aproape la fel ca înainte.

Așa se explică raportul Amnesty International care îl acuză pe Zelenski de crime de război împotriva propriei populații.

Abia în ultimele săptămâni, după eșecurile de la Harkov și Herson, Putin a făcut o concesie generalilor săi: a acceptat să fie lovite obiectivele de infrastructură – baraje, centrale electrice, comunicații etc.

Populația ucraineană va suferi de frig la iarnă!

*

Cu „doar” 20% din Ucraina cucerită de ruși în 7 luni se poate spune că Statele Unite sunt în câștig.

Printr-o Mare Târguială (Ialta III sau Malta II), America ar rămâne cu o mare halcă din Ucraina, tampon între NATO și Rusia, iar Putin s-ar alege cu cele patru provincii rusofone. Plus ieșirea cu „fața curată” dintr-un clinci teribil.

Greu de prevăzut care vor fi celelalte clauze ale Târguielii. (Una dintre ele va fi probabil un statul special pentru Taiwan, poate la pachet cu un statut similar pentru Ucraina.)

Am arătat că Marea Resetare a fost gripată de neînțelegerile fundamentale dintre Occident, de o parte, și China și Rusia, de cealaltă, legate de Schimbarea Climatică.

Așa s-a dus armonia totalitară cu care au acționat cei trei granzi în timpul COVID-ului.

Așa a apărut Războiul ca înlocuitor al Pandemiei.

Acum, un lucru este sigur: dacă marea împărțire a lumii va avea loc, Marea Resetare va reporni cu toate motoarele. Și cu toți dracii.