Vine val-vârtej un tip cu față și tupeu de interlop. Îi explic că la data cu pricina, 16 mai, o Hotărâre a Comitetului național pentru situații de urgență, pe care el tocmai mi-o bătea cu degetul într-un dosar răpănos, nu mai era în vigoare. (A fost într-adevăr un vid legislativ de două zile, despre care numai cineva ca mine, un ciufut și ranchiunos, putea ști.) Tipul nici nu vrea să audă, nici prin mintea îngustă trecându-i că așa ceva chiar era posibil.  Mai ales că „tocmai ieri am vorbit cu juriștii firmei” (o societate comercială a unor piloși care au luat piața de la Primărie ca s-o „administreze” ei, adică s-o mulgă în folosul ștabilor de acolo și ai Secției de Poliție gard în gard cu piața). Nu mă lasă nici el să intru, și dă să devină agresiv, moment în care mă apuc și-i fac poze în „exercițiul funcțiunii”, și-i spun că am să le pun pe internet. Ia foc. Încerc să-l calmez și-l asigur că nu fac nicio ilegalitate (există o Decizie a Înaltei Curți, îi spun, care permite asta). Crede că-l iau peste picior și turbează. Sună la 112 și cheamă Poliția.

Vecinii, când aud că arde la piața lor, vin imediat. Ei se prezintă, iar eu las de la mine și le dau cartea de identitate. Mă roagă aproape șoptit și mieros să șterg pozele și să ne împăcăm, că vorbesc ei să intru în piață. Le răspund că nici nu mă gândesc! Ba din contră, o să-i chem în instanță pe șefii pieței pentru abuz. Când le zic de „absența temeiului legislativ” rămân și ei cu gura căscată, ca odinioară milițienii din bancurile cu ei. Îi las așa și mă duc în durerea mea.

Însă peste vreo săptămână cine primește, prin poștă, un Proces  verbal cu Avertisment? Eu, normal! Numai nenorociri în el. Cea mai tare: Procesul verbal, încheiat a doua zi, pe 17 mai, la sediul Poliției, în absența contravenientului. De ce în absență? Citez: „Pentru siguranța (sanitară, epidemiologică) a organului de poliție și a contravenientului, Procesul verbal a fost întocmit în lipsă”. O porcărie cât casa, de vreme ce n-a existat niciodată vreo reglementare prin care să se prevadă că în respectiva „stare de alertă” actele contravenționale, judiciare etc. se încheie astfel. Și apoi, când le-am dat și luat înapoi cartea de identitate, organul n-a mai fost în nesiguranță?

Evident că polițiștii cu apucături de milițieni și-au dat seama târziu că o sancțiune aplicată mie îi ajută pe interlopii din piața lor în eventualitatea unei acțiuni binemeritate împotriva numiților – și de aceea au și procedat cum au procedat. Deci, numai și acest fapt, al întocmirii în acest mod a Procesului verbal, și al motivării ei cretine, era de ajuns ca justiția să anuleze actul milițienesc. Numai că la Judecătoria Sectorului 6, un argat cu pretenții de magistrat a găsit că totul a fost în regulă. Ceea ce nu s-a mai întâmplat însă și la Tribunalul București, unde doi judecători nu doar că și-au respectat statutul (și au schimbat în tot hotărârea Judecătoriei), dar au făcut-o și cu o motivare ironică la adresa polițiștilor cu apucături de milițieni, care, citez, s-au refugiat în sediul Secției 22 de Poliție de frica virușilor. O Secție care, apropo, în anul 1996 a fost complice la fabricarea pe numele meu a unui cazier judiciar, despre care aveam să aflu numai în 2011. Sistemul s-a pretat la această mizerie imediat ce, în perspectiva victoriei CDR din toamna lui 1996, numele meu fusese avansat pentru postul de ministru al Apărării.

În sfârșit, concluzia acestei istorii e că merită să ne batem pentru drepturile și libertățile noastre, mai ales atunci când vedem că, iată, mai există și judecători corecți. Precum cei de la Tribunal (Petrică Erebacan și Ancuța Zvorișteanu), și nu doar bodyguarzi ai răului (Silviu-Alexandru Ciorsac, de la Judecătorie).