Pr Ioan Istrati: Cei care fac procesiuni rușinoase, deșănțate, imorale, în care își celebrează mizeria, de ziua morții Maicii Domnului, să aibă Maica Domnului grijă de ei!

Pe 14 august, după amiaza, toată suflarea creștină a țării este în procesiune de îngropare a Celei mai scumpe și mai sfinte mame din univers: Maica Domnului.
Toate Bisericile săvârșesc Prohodul Maicii Domnului, cu lacrimi de tristețe, așa cum ai când îți moare mama.
După ce cântăm Prohodul, ieșim în jurul Bisericii în procesiune cu Sfântul Epitaf, cu Sfânta Evanghelie, cu Crucea, cu lumânări, icoane și prapori cântând: Sfinte Dumnezeule, și ne rugăm pentru toată lumea.
Ziua morții Născătoarei de Dumnezeu (14 august) se petrece ajunând, adică nemâncând nimic, rugându-ne și dând milostenie.
Asta facem noi, creștinii.
Cei care fac procesiuni rușinoase, deșănțate, imorale, în care își celebrează mizeria, de ziua morții Maicii Domnului, să aibă Maica Domnului grijă de ei.
Susține ActiveNews

Participă prin sprijinirea noastră
la lupta pentru Adevăr!
la lupta pentru Adevăr!
căci mâine nu se știe ce ne mai așteaptă.
Pe același subiect

Imbecilul de Gheorghiță și cuvenita rectificare din partea DNA: Nu 23 de milioane ci 451.970.280 de români s-ar fi ”imunizat” cu flacoanele de ”vaccin” comandate de menajul Cîțu-Voiculescu-Mihăilă

TOȚI ȘTIAU. CRIMINALII

Recorder și CTP, atac de balamuc la BOR, Patriarhul Daniel și IPS Teodosie: ”CEO-ul ăsta, 'preafericitul' Dany, e conducător de Godporație”. Înscenare și instigare ”ziaristică” la Arhiepiscopia Tomisului printr-un fals preot judecat pentru înșelăciune

Iobăgia Climatică: Legarea de glie – Pașaportul de Carbon - Nivelul de trai va scădea cu 85%

Cacapitecul național Cristian Tudor Popescu joacă deja în filme cu proști. Cazul HISTORY, Marcel Iureș, CTP (II)

De-a Ușilea: Biden și Scholz îl strâng cu ușa pe Zelenski – Cele 2 opțiuni ale lui Putin – Din Clovn, Zelenski se transformă în Personaj Tragic
Recomandările noastre

Statul Român către KIEV: Actul final al Conferinței CSCE de la Helsinki prevede posibilitatea modificării frontierelor pe căi pașnice, diplomatice. DOCUMENT AL PARLAMENTULUI ROMÂNIEI CĂTRE UCRAINA, din 28 noiembrie 1991

CONSIGLIERUL PENALILOR! CTP prins în Dosarul Vaccinurilor? Guru Recorder recunoaște brusc că a fost consilierul secret a doi dintre cei trei penali principali urmăriți de DNA: Cîțu și Voiculescu. Plus Geoană. De ce acum? APAR STENOGRAMELE?
Persoane: Fecioara Maria
Locații: România
Subiecte: Parada gay Sărbători creştine
Organizații: Accept Biserica Ortodoxă Română
Tip conținut: Opinii
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)