ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Pr. Adrian Agachi are un text emoționant despre tânăra elevă care i s-a adresat direct ministrului demis al Educației, în prezent interimar (matematician, fizician și profesor universitar român, rector al Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava), propus în funcție de Ilie Bolojan, care, în loc să o asculte, „scrolla” pe telefon. Elegant cum este, purtătorul de cuvânt al Patriarhiei vorbește doar despre puterea tinerei eleve ale cărei lacrimi au curs din inimă la Parlamentul României:

„Când asculți un copil vorbind cu atâta maturitate și dăruire, așa cum a făcut-o Ilinca Olteanu, o elevă de clasa a V-a, în fața multor reprezentanți oficiali ai învățământului, poți repeta cuvintele Mântuitorului: "Te slăvesc pe Tine, Părinte, Doamne al cerului și al pământului, căci ai ascuns acestea de cei înțelepți și pricepuți și le-ai descoperit pruncilor" (Matei 11, 25).

Nu am mai auzit de ceva timp un discurs atât de bine articulat, rostit cu o simțire vie, din inimă, dar și cu un realism care trece dincolo de formule, de experiență, de anii pe care îi are cel care îl rostește. Cuvintele ei au pus degetul pe o rană adâncă: dacă nu ne vom pleca urechile atenți la ceea ce copiii simt și încearcă să ne transmită, nu va mai conta câtă informație le vom așeza în fața ochilor acasă sau la școală.

Copiii au nevoie de fiecare exemplu bun din jurul lor: de la părinți la profesori, de la oamenii Bisericii până la toți cei care, în diferite situații, îi pot ajuta concret cu un sfat bun, o încurajare sau o relatare din propria experiență de viață.

Dar, mai presus de toate, au nevoie să se simtă iubiți, înțeleși și încurajați. Au nevoie de inimile noastre. Au nevoie de rugăciunea noastră. Și au nevoie să simtă că suntem prezenți în viața lor, nu absenți, de parcă am fi mereu atenți la orice altceva în afară de ei.

Dacă ne dorim ca generațiile viitoare să nu crească sub imperiul durerii și al abandonului sufletesc, să nu uităm că tot ceea ce transmitem fără iubire ajunge, mai devreme sau mai târziu, în uitare.

Copiii nu au nevoie doar de educație și performanță, ci mai ales de iubire, atenție și exemple bune. Dacă vom învăța să îi ascultăm și să fim cu adevărat prezenți în viața lor, îi vom ajuta să crească frumos și echilibrat.

Hristos S-a înălțat!”