ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!



Aceste două cuvinte definesc și cuprind aceiași realitate sau dacă vrem să fim și mai riguroși ele evidențiază sensuri care aparent sunt distincte, dar care în esența lor se întâlnesc la adâncime ca și malurile unui râu care se unesc în străfundurile apelor.

Deci nu sunt înțelesuri pe contrasens, ci posedă o semantică curgătoare spre aceiași convergență...

Constituția țării vorbește de suveranitate, dar această realitate este întrupată în cetățenii ei și în instituții prin ceea ce desemnează cuvântul suveranism care reflectă această realitate statală de suveranitate care nu poate fi gândită doar ca o abstracțiune, sau ca o teorie sau normă juridică care disjunge de manifestarea cetățenească sau instituțională.

Tot așa cugetăm când asociem alte două cuvinte: creștinism și creștinătate.

În mod firesc și necesar creștinătatea ar trebui să întrupeze valorile creștinismului, astfel încât universul semantic al celor doi termeni diferiți să evoce o unică realitate spre care converg cele două cuvinte .

Faptul că nu se întâmplă această fuziune în toate cazurile nu evocă vreo disjuncție a celor doi termeni, ci o tristă realitate a celor care preferă dezrădăcinarea...

În mod normal creștinătatea se definește ca profil și se manifestă la propriu ca mod de viață prin creștinism.

Într-un mod similar înțelegem și legătura dintre suveranitate și suveranism; suveranitatea este asigurată, conferită, garantată, de mișcarea suveranistă care străbate conștiințele, crezul, atitudinea și lucrarea cetățenească și instituțională orientate spre suveranitate tocmai prin suveranism.

Suveranitatea nu poate fi consolidată de cetățeni nepatrioți, neiubitori de țară, cu extazieri apatride, cu fascinații alogene și nici de propriile instituții aservite altor instituții externe de guvernare globală care nu slujesc țării ce aspiră la propria sa suveranitate...

Suveranismul este un ferment al suveranității...

Suveranismul este cel care coagulează pe o direcție centripetă energiile pro-Țară...

De aceea, el menține un echilibru de forțe între mișcarea centrifugă desemnată de globalism și forța sa centripetă.

Chiar dacă putem recunoaște că  suveranismul conține un element ideologic dezavuat de unii foarte sensibili la ideologii (doar la unele, pentru că "iadul sunt ceilalți"), în timp ce pentru altele, care le ies prin toți porii(progresism, globalism, ecumenism, europanism), se fac părtași și trâmbițe...

Suveranismul, da, este definit ca "ideologie a suveranității", dar asta nu împietează mișcarea suveranistă câtă vreme nu capătă accente extremiste, xenofobe, izolaționiste, ci doar vine să restabilească o ordine statuată constituțional într-o țară care se dorește suverană...

Cum nici creștinismul nu este tradus peiorativ prin faptul care are un "- ism" în coadă, câtă vreme reflectă un mod de viață echilibrat și armonios al creștinului...

Am dorit să explicitez termenii observând răstălmăcirea pe care o săvârșesc detractorii suveranității înfierând suveranismul în aceiași manieră prin care operează deturnări de sens și semnificație și asupra altor noțiuni... "spre smintirea multora și a lor pierzare..."