Orice minciună crezută (și rostită apoi) este nu doar o otrăvire a minții (care în mod natural caută Adevărul divin ca hrană/înțelegere și sursă de viață), ci și o invocare a diavolului (primul mincinos) și o unire cu el în chip nevăzut, o îndepărtare de Dumnezeu cel Viu și Adevărat și de viața de comuniune în Duh și în Adevăr, o îmbolnăvire/dereglare și mortificare care din suflet se extinde apoi și în trup. De aceea e importantă la Spovedanie și mărturisirea (și lepădarea „de satana și de toate lucrurile lui”) ca păcat a credinței în diverse minciuni/erezii (pseudoștiințifice și pseudoduhovnicești) și-n diverși mincinoși/înșelați care nu-L cunosc în mod real pe Dumnezeu și-i trag și pe alții în rătăcirea/îndrăcirea și răzvrătirea lor.

Pentru că Dumnezeu ne-a făcut „după chipul Său”, ca să ne și asemănăm cu El treptat, adică să-L căutăm, să-L cunoaștem și să-L iubim pe El cu toată ființa (pe primul loc în ordine ierarhică), unindu-ne cu El prin iubire și înțelegere. De aceea nu putem fi vii/fericiți decât în unire cu El, hrănindu-ne cu Adevărul (Cuvântul Lui), primind și dorind tot mai mult Viața Lui în Duhul Lui Sfânt și Iubitor. Iar ambianța acestei comuniuni sfinte este natura cea „bună/frumoasă foarte” și Biserica Lui Sfântă, Apostolică și Catolică (Universală, Sobornicească) create prin Cuvântul Lui Creator, Atotțiitor și Mântuitor. Aici ne curățim de păcate, de minciuni, de frică și de neștiință, ne vindecăm de otrăvurile mortificatoare diavolești, ne luminăm și ne umplem de harul, viața, bucuria și puterea lui Dumnezeu în veșnicie.