ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice donație este binevenită. Doamne, ajută!


Potrivit unei vechi tradiții, evenimentul istoric al Schimbării la Față a Domnului a avut loc cu 40 zile înaintea Pătimirii Sale. Dar Sfinții Părinți au strămutat Sărbătoarea după Paști, în data de 6 august, cu 40 zile înaintea praznicului Înălțării Sfintei Cruci, pentru a evidenția semnificația eshatologică a sărbătorii Schimbării la Față a Domnului care încheie salba praznicelor împărătești dintr-un an liturgic.

Dacă la început sărbătoarea marca aniversarea anuală a sfințirii bisericii zidite în anul 326 de mama împăratului Constantin cel Mare, Sfânta Elena, pe muntele Taborului, în a doua jumătate a secolului al IV-lea aceasta începe să aibă un loc aparte în rândul marilor praznice bisericești. Atât în Răsărit cât și în Apus, serbarea ei începe să fie menționată în documente din prima jumătate a secolului V, de când avem cuvântări festive în cinstea ei, de la patriarhul Proclu al Constantinopolului, patriarhul Chiril al Alexandriei și de la Leon cel Mare, episcopul Romei. O găsim indicată și într-un calendar liturgic local al Ierusalimului din secolul al VII-lea, iar în sinaxarele constantinopolitane și în alte cărți liturgice (manuscrise grecești), apare pe la începutul secolului al VIII-lea. Tradiția consemnează că generalizarea ei ca praznic împărătesc în Imperiul Bizantin a avut loc abia acum, în secolul VIII. În această perioadă, Sfântul Andrei Criteanul a rostit o frumoasă predică festivă la acest mare praznic. Cu alte cuvinte, sărbătoarea era deja generalizată în tot Răsăritul creștin până în secolul al VIII-lea, când Sfinții Ioan Damaschinul și Cosma de Maiuma compun imnurile pentru slujba zilei.

Dacă denumirea în limba greacă a sărbătorii Schimbării la Față a Domnului este Metamorphosis (Transfigurarea), iar în limba slavonă Preobrajenie, Sfântul Antim Ivireanul o numește foarte sugestiv Dumnezeiasca Înfrumusețare a lui Hristos.

În această zi se aduc în biserici prinoase din struguri, care se binecuvintează și se împart (obicei creștin vechi, amintit în canonul 28 al Sinodului II Trulan). În unele părți (Biserica Rusă) în această zi se face în biserici și la cimitire pomenirea generală a morților și mai ales a eroilor căzuți pentru apărarea patriei și a credinței ortodoxe.

* * *

Mântuitorul Iisus Hristos, Fiul și Cuvântul lui Dumnezeu întrupat, își ascundea sub acoperământul trupului și al simplității veții Lui pământești strălucirea naturală a slavei dumnezeiești, pe care o avea în El Însuși și pe care o păstrase și după Întruparea Sa. Încă de la zămislirea Sa de la Duhul Sfânt în pântecele Preacuratei Fecioare Maria, Dumnezeirea S-a unit cu firea umană, slava divină devenind, în mod ipostatic, slava trupului asumat. Dar, pentru a nu le forța libertatea și alegerile oamenilor cu strălucirea slavei Sale necreate și de vederea căreia se cutremură toate făpturile cerești, Hristos „S-a deșertat pe Sine, chip de rob luând, făcându-Se asemenea oamenilor, și la înfățișare aflându-Se ca un om, S-a smerit pe Sine, ascultător făcându-Se până la moarte, și încă moarte pe cruce” (Filipeni 2, 7-8). Slava Lui infinită a fost astfel acoperită de smerenia Lui infinită.

De aceea, pentru a-i încredința pe cei mai apropiați dintre ucenici de dumnezeirea Sa ca ei să nu se tulbure în vremea Pătimirii Sale pentru mântuirea lumii, Hristos i-a luat deosebi pe Petru, Iacov și Ioan pe muntele Taborului ca să se roage. Și atunci, în vremea și în starea culminantă a rugăciunii, „Domnul Iisus Hristos S-a schimbat la Față, nu asumând ceea ce El nu era, ci arătându-le Apostolilor Săi ceea ce El era, deschizându-le ochii și, din orbi cum erau, făcându-i văzători ai slavei lui veșnice” (Sfântul Ioan Damaschin, Cuvânt la Schimbarea la Față). Astfel, El le-a făcut ucenicilor dovada anticipată a Împărăției Sale din veacul viitor. „Hristos a deschis ochii Apostolilor Săi, iar aceștia, cu o privire transfigurată de puterea Duhului Sfânt, au văzut lumina dumnezeiască unită cu trupul Său și strălucind din el. Au fost, deci, ei înșiși schimbați la față și au primit prin harul Duhului puterea de a vedea și cunoaște schimbarea survenită în firea noastră datorate unirii sale cu Dumnezeu-Cuvântul.” (Sfântul Grigore Palama)

„Precum este soarele pentru cele ale simțurilor, așa este Dumnezeu pentru cele ale sufletului” (Sfântul Grigorie Teologul), de aceea Evangheliștii spun că Fața Dumnezeului-Om, „lumina cea adevărată Care luminează pe tot omul care vine în lume” (Ioan 1, 9), strălucea ca soarele. Dar această lumină este incomparabil superioară oricărei lumini create și, din acest motiv, incapabili să îi mai suporte strălucirea inaccesibilă, Apostolii au căzut la pământ.

Lumina nematerială, necreată și mai presus de timp, este Împărăția lui Dumnezeu venită întru puterea Duhului Sfânt, după cum Domnul promisese Apostolilor Săi (cf. Matei 16, 28). Întrevăzută atunci pe munte pentru o clipă, această lumină va deveni moștenirea veșnică a Sfinților în Împărăția lui Dumnezeu, când Hristos va veni din nou, strălucind în toată înfinitatea slavei Sale. Hristos va reveni cu putere și slavă, în această slavă care a strălucit pe Tabor, care a ieșit din mormânt în ziua Învierii Sale, și care, străbătând sufletele și trupurile celor aleși, îi va face să strălucească și pe ei „precum soarele” (cf. Matei 13, 43).

Dar, minunea Transfigurării Domnului Hristos, ca teofanie a Sfintei Treimi, este experiența mistică cea mai înaltă a Sfinților și a Bisericii înseși. Asemeni Apostolilor de pe vârful Taborului, numeroși Sfinți au fost martorii acestei arătări a lui Dumnezeu în lumină, iar lumina nu este pentru ei doar un subiect de contemplație, ci e însuși harul îndumnezeitor care le permite să „vadă” pe Dumnezeu, după cuvântul Psalmistului „întru lumina Ta vom vedea lumina” (Psalmul 35, 10).

Sărbătoarea Schimbării la Față a Domnului este prin excelență sărbătoarea îndumnezeirii firii umane și a participării trupului nostru trecător la bunătățile veșnice care sunt mai presus de fire. Înainte chiar de a împlini mântuirea noastră prin Jertfa și Învierea Sa, Mântuitorul le-a arătat ucenicilor Săi că scopul Întrupării Sale în lume este să aducă pe tot omul la cunoașterea lui Dumnezeu, la vederea slavei Lui necreate și, prin aceasta, la dobândirea vieții veșnice, la îndumnezeire. Din acest motiv sărbătoarea Schimbării la Față îi atrage în mod deosebit pe călugări, care își închină întreaga viață lui Dumnezeu, Celui ce Se descoperă în liniște, în rugăciune și lumină. Astfel, numeroase mănăstiri și schituri au fost ridicate și închinate acestei sărbători, mai ales după afirmarea și răspândirea teologiei isihaste a Sfântului Grigorie Palama, din secolul al XIV-lea, despre natura și vederea luminii taborice.

Pater Mihail / Clic aici pentru PDF

Pentru că suntem cenzurați pe Facebook ne puteți găsi și pe Telegram și GoogleNews