ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


În vara lui 1986 Constantin Noica îi trimite lui Adrian Păunescu o scrisoare, în urma unei întâlniri prelungite de-a lor la Păltiniș (Noica avea să moară în decembrie 1987). Iată scrisoarea:
 
Scrisoare către Adrian Păunescu
 
„Sunt o natură fără de copertă", spuneți Dumneavoastră în cîntecele acestea, atît de impresionante, ale unui om despre sine, dar ați fost poate invers, o copertă fără de natură, sau poate ați părut așa!
Nu e o binefacere că vă sunteți restituit Dumneavoastră înșivă?
 
Am citit cu nelămurite, dar sporite meditații critice, poemele Dumneavoastră. Nu pot hotărî dacă poetul are dreptul să vorbească atît de deschis despre sine, sau trebuie să-și ridice permanent sinele la cel al omului fără buletin de identitate. În primul caz poezia este o mărturisire care curge, ca un torent, cînd tulbure, cînd cristalin, cum e tumultul poeziei Dumneavoastră, în celălalt caz, cu poezia cizelată și îngrijită ca o femeie ce se place mai mult pe sine și nu se interesează dacă place și altora, e vorba de poezia celor nerafinați. Nu sunteți un suprarafinat (un decadent) și riscați să încărcați poemele cu un lut narativ.
 
Dar ce efecte lirice („Aș vrea să fiu un simplu obiect/O undiță, o ciutură, un teasc") obțineți, de cele mai multe ori!
 
 
Nu aș îndrăzni să vă dau vreun sfat și de altfel nu am și nu văd necesar nici unul, în ce privește poetica Dumneavoastră. Dar pentru destinul Dumneavoastră uman și poetic, stărui în a vă spune, acum, cînd puteți afirma „Te-ntorci învins, din nici un fel de luptă", că nu trebuie să vă bateți decît cu zeii și că, în „nedeslușita Dumneavoastră poveste", e ceva limpede: i-ați întîlnit, îi întîlniți și cu siguranță îi veți mai întîlni.
 
 
Scrieți în continuare poeme ca acel „Transplant de albastru", fugiți de oameni, chiar și de prieteni, cufundați-vă în fericirea de a pierde numele propriu spre a deveni un nume comun și pregătiți-vă să deveniți – căci sunteți în măsură s-o încercați – dintr-un monument, cum ați riscat să fiți pînă acum, un „monumunte".
 
 
Cu mare și bogată încredere,
 
 
al dumneavoastră,
Constantin Noica

P. S. Voi adăuga și poezia "Transplant de albastru", atât de admirată de Noica:

Transplant de albastru
 
 
de Adrian Păuunescu
 
Pentru ochii tăi albaștri
Am să vând mălai la porți
Ca să cumpăr albăstrele
Și copite de cai morți.
Vreau să-ți pun, sub cap, albastru,
Cu senin să ți-i nutresc
Și ca-n trist izvor de munte
Și cu blând accent ceresc.
Ochii tăi sunt ca prăpădul,
Întunericul îl ard,
Și când lași pe ei sprâncene
Par un cap de lup prin gard.
Eu lucrez cu ce se poate,
Precum sunt să ți-i păstrez,
Să le pun suport de lacrimi
Și durere dulce-n miez.
Dar, când dormi, ce faci cu dânșii ?
Nu cumva îi urci pe cal,
Să te duci să cureți zarea
Urmând cerul la seral ?
Ți-ai înscris în ceruri ochii
Ca să-l termini emerit,
Doamne, apără-i privirea
Ce pe mine m-a trăznit.
Vreau să-ți spun că prin miracol
Un fior născut furiș
I-a făcut atât de-albaștri
Ca să-i văd când sunt închiși.
Caut surse de albastru
Fac transplant de cer din văi,
Să-ți păstrez cum ai privirea,
Să dureze ochii tăi.
 
(,,Locuri comune" - 1986)