Este binecunoscut faptul că, în primele trei secole creștine, în Biserică au coexistat mai multe moduri de prăznuire, în special a Sfintelor Paști, deci mai multe calendare. Această situație a fost sesizată și percepută ca un factor de diviziune, au existat încercări de uniformizare venite în special din partea papilor romani dar fără rezultat.

A fost necesară intervenția providențială a Sfântului Împărat și întocmai cu Apostolii, Constantin cel Mare, care a impus la Niceea în anul 325 în cadrul primului Sinod Ecumenic (convocat tot de către el), găsirea unei formule calendaristice pascale unice, care să fie valabilă în Biserică în modul catolic, universal în toate locurile și timpurile.

Acest lucru s-a și realizat prin insuflarea Duhului Sfânt, dar a fost necesară scurgerea mai multor secole pentru ca el să se realizeze în practica bisericii de pretutindeni (ecumenice). Este greu de datat exact când s-a produs acest lucru dar este general acceptat că data cea mai târzie ar fi secolul al VIII-lea.

Iată că însă, la 500 de ani de la „marea schismă”, a desprinderii bisericii apusene de cea Ortodoxă a Răsăritului, s-a conturat o „reformă calendaristică” ce ar fi capabilă să rezolve două abateri de la regulile de la Niceea: data echinocțiului real astronomic – 21 martie, și luna primă pascală de după acest echinocțiu.

Nu vom intra acum în detalii de natură astronomică, dar indicăm pe scurt faptul că, în mecanica cerească alcătuită minunat de către Dumnezeu, există trei mișcări importante – diurne și anuale - ale soarelui, lunii și stelelor fixe în jurul Pământului staționar aflat în centrul universului. În urma faptului că aceste mișcări se efectuează în rate diferite se produc în timp anumite decalaje. Astfel întâlnim niște „întârzieri” ale mișcărilor:

- soarelui față de stele (zodii), numită „precesia echinocțială”, ce ar duce la un decalaj de 1 zi/300 de ani (sau după măsurătorile gregoriene 128 de ani);

- lunii, numită „proemptoza lunară” cu rata 1 zi/304 ani.

Din aceste motive, atât data echinocțiului cât și luna plină pascală suferă din timp în timp acele fluctuații, care ar părea că afectează hotărârile pascale de la Niceea. Menționăm în treacăt că printre cele 4 hotărâri, nu există nici o mențiune expresă a datei fixe și obligatorii a echinocțiului de primăvară: 21 martie, ci ea este dedusă din intervalul pascal 22 martie – 25 aprilie.

În ciuda acestui fapt, în secolul al XVI-lea papalitatea a inițiat un curent de reformă a calendarului, susținând nici mai mult nici mai puțin că hotărârile de la Niceea nu se mai aplică întrucât s-au produs niște decalaje nepermise, și în urma acestor inițiative a promulgat în anul 1582 celebra bulă „Inter Gravissimas” ce marchează inovația numită de atunci „calendarul gregorian”

Istoria implementării acestui calendar a fost una foarte agitată, întrucât el constituia o nouă ruptură față de Tradiție și de Biserica Ortodoxă a Răsăritului fidelă acesteia.În urma încercării de impunere a acestui calendar în Răsărit patriarhul ecumenic Ieremia al II-lea a convocat un sinod panortodox la Constantinopol la anul 1583, la care a participat și patriarhul Silvestru al Alexandriei în cadrul căruia au osândit printre alte abateri dogmatice și canonice papale noul calendar gregorian.

Iată mai jos extrase din Actul Sinodal al acelui Si­nod. Patriarhul Ieremia a spus următoarele:                                                                       

„Fiindcă iarăși biserica papei Romei cei vechi, ceea ce se mulțumește întru născociri noi, fără a socoti cât de puțin, adică primejdia -, s-au învoit cu astronomii ei și au mutat pe acelea care se făceau bine de dreptslăvitorii creștini - pentru Sfintele Paști - cele de Sfințitul a toată lumea Sobor al celor 318 de Dumnezeu purtători Părinți cele poruncite și hotărâte și de celelalte Sfinte Soboare pecetluite și primite de cei de peste tot pământul ortodocși creștini, și săvârșite după cum s-au poruncit.

Drept aceea, pricina aceea - a născocirilor papei , - de mare sminteală, s-a făcut.

Și pentru aceea ajungând înaintea smereniei noastre niște bărbați din Armenia, întrebând și zicând, că-i silește pe dânșii papa ca să primească și ei acele născociri - în privința calendarului, - au mai zis: Rugămu-vă pe voi, ca să ne spuneți ce au hotărât dumnezeieștii Părinți?

Iar smerenia noastră socotindu-se dimpreună cu Fericitul Patriarh al Alexandriei, întru Duhul Sfânt deslușind și explicând, înfățișează curat și limpede cele hotărâte de Sfinții Părinții noș­tri pentru acestea:

Întâi:        

Întru această întâi expunere, lămurește și documentează pe larg Sfântul Sinod acesta, cum că Armenia, conform hotărâtelor Sfintelor Soboare Ecumenice, latură este în dioceza Patriarhiei Constantinopolului, iar nicidecum sub Roma cea veche, punând de față întreaga istorie ce a urmat cu episcopii Armeniei; și bazat pe Canoanele Sfintelor Soboare Ecumenice, zice:

Că obiceiurile cele din început au poruncit ca să le ținem, iar papii se opintesc ca afară de enoria lor a stăpâni cu sila, care împotriva învățăturilor lui Hristos este. Căci Mântuitorul acestea a zis trimițând în lume pe Sfinții Apostoli: «Pe toți învățați, zice, și nu-i siliți»; și «cel ce voiește a veni către Mine....», și câte în Sfințitele Evanghelii de acestea se urmează.

Se cuvenea acestor apuseni, dar, ca să nu-i învețe scornituri și străine învățături, pricinuitoare de sminteală; însă Biserica Domnului nostru Iisus Hristos – cea Ortodoxă de Răsărit, pe moștenirea Apostolilor și a Sfintelor Soboare și câte sunt ale dumnezeiescului Duh, păzește.

Iar al doilea: Asigurăm și întărim pe tot creștinul ortodox, cel ce poftește, să cunoască adevărul, cum că nu este nici o neconglăsuire întru a noastră pascalie; Ci urmând cineva rânduielilor Sfinților Părinți, rămâne drept și în veac statornic, întrucât păzește rânduiala care a primit-o dintru început nestrămutată, cea cu bună cuviință și cu dreaptă socoteală dela dumnezeieștii Părinți. Căci nimenea din cei de acum, ori cu știința, ori cu astronomia după cei aleși ai lor, nici o  sfințire au, fără numai păreri deșarte, iar de cele ale Adevărului sânt departe.

Deci, în patru se adună hotărârile pentru Sfintele Paști: Ce poruncește că: se cuvine după isimeria cea de primăvară a săvârși Paștele; Al 2-lea, nu întru aceiași zi cu jidovii să prăznuim Paștele; Al 3-lea, că nu prost după isimerie ci întru întâia lună-plină care va fi după isimerie; și al 4-lea, că și după luna-plină îndată în duminica săptămânii dintâi.

            Pentru aceasta, nimeni cu totul să cugete pentru cei prea cunoscători acei Sfinți Părinți, cum că s-au amăgit întru aceasta și au greșit, care acum de cei noi astronomi, precum zic ei, mai bine s-au îndreptat.                                                             

Fiindcă cu Darul lui Hristos dela Sfântul întâiul Sobor până acum, pururea Sfintele Paști, după pasca legii se fac și în duminică; ci nici o turburare n-am cunoscut, ca să ne sculăm-să le îndreptăm. Bine dar s-au rânduit de Sfinții Părinți și în veci rămâie nestrămutate.                                                  

Foarte rău dar, de cei de acum noi astronomi ai Romei vechi s-au scăzut cele 10 zile dela luna lui octombrie; Deoarece, afară de altele, și confuzie (turburare) se aduce înlăuntru întru acest nou sistem de calendar, și socotindu-se și privindu-se. Pentru că întru toată perioada cea de 13 de ani, o zi numai se zice că prisosește. Și cum cunoscut fiind că dela întâiul Sfântul Sobor, 1265 de ani trecând până acum, (314 scăzându-i) numai 9 zile și ceasuri 10 fără o jumătate de secundă s-ar aduna și ar lipsi; și de este așa, atunci nu ajunge a se face 10 zile. Iar dacă în 120 de ani 1 zi se adună, atunci vor fi zile 10 și ceasuri 10 și vor trece peste cele 10 zile. Acestea cu totului tot cu greșeală se arată de ei.

Ci și după cei minunați și înțelepți cititori și văzători de stele, după marele Ptolomeu și alții, greșite acestea se află, că în 300 de ani, acei, și ceva mai mult zic, că o zi se adună, arătând și aceasta, nu de la a soarelui mișcare adică – că liniștită își face mișcarea și neschimbată - ci, după măsurarea zilelor anului. Și după unii ca aceștia, zile 4, ceasuri 5 și secunde 13 dela Sfântul Sobor din Niceea și până acum s-ar face.

Acestea toate socotindu-se, și după a elinilor (filosofilor) înțelepciune, se arată că afară de tot cuvântul cele 10 zile ale lui octombrie astronomii Romei le-au scăzut, numai ca să se arate oamenilor ca făcând ceva slăvit și nou pentru schimbare, după cum se cădea lor să nu facă înnoiri ca acestea; căci aduc și pricinuiesc în Biserica lui Hristos despărțire nu puțină, măcar și silă să nu se aducă.                                                                

Pentru aceasta, aceia careîndrăznesc a face unele ca acestea înnoiri, nu cu bun cuvânt se socotesc credincioși, răsturnând cele bine așezate și poruncite de Sfinții Părinți, care sânt nu numai cu bună soco­teală ci și dumnezeiești.                                                

Și acestea adică noi către amândouă expunerile le zicem, însemnând după adevăr 1583 anul dela întruparea Domnului nostru Iisus Hristos, noiembrie 20, indictionul 12:      

Ieremia, al Constantinopolului,                                           

Silvestru, al Alexandriei, și ceilalți ai Sfântului Sobor de față Arhierei”[1]...                                                    

În condica manuscrisă, purtând nr. 285. a Bibliotecii Sfintei Colibe cea din Schitul Capsocalivei, cu hramul „Lauda Acatistului”, - după care am citat  Actul  Sinodal de mai sus, iar în românește tradus de Cuvioșia sa părintele Ignatie dela Schitul Iviron, - la foaia 1165 se află în rândul hotărârilor ale  acestui Sfânt Sobor din 1583 și 7 anatematisme:

1) dă anatemei pe cei ce zic că Duhul Sfânt purcede și din Fiul, (Filioque); ,

2) dă anatemei pe cei ce nu împărtășesc și din Sfântul Sânge pe credincioșii mireni;

3) dă anatemei pe cei ce zic că Mântuitorul nu va veni ca să judece dimpreună cu trupurile și sufletele;

4) dă anatemei pe cei ce fac Liturghie cu azimă;

5) dă anatemei pe cei ce cred în purgatoriu;

6) dă anatemei pe cei ce cred pe papa de cap, iar nu Hristos ca și Cap al Bisericii Sale.

Anatematisma a 7-lea, este îndreptată împotriva reformelor calendaristice:

7) Cei ce nu urmează obiceiurile Bisericii lui Hristos, după cum cele 7 Sfinte Soboare de atoată lumea au așezat și Sfintele Paști și calendarul bine legiuindu-l ca să le urmăm ne­schimbate, și voiește a urma cea de nou pascalie și calendarul lui papa Grigore și acelor fără de Dumnezeu astronomi, și se încontrează la toate acestea - ale Sfinților Părinți - și voiește a le răsturna și a le strica, lasă să aibă Anatema și afară de Biserica lui Hristos și din adunarea celor credincioși să fie.

Iar voi cei bine-credincioși drept slăvitori creștini ră­mâneți în cele ce v-ați învățat și v-ați născut – prin Botez și v-ați crescut, și când va chema vremea și însuși sângele vostru să-l vărsați ca să păziți credința cea de Părinți predată și mărturi­sirea; și să vă păziți și să vă luați aminte despre unii ca aceștia, ca, și Domnul nostru Iisus Hristos să vă ajute totdeauna și smeritele noastre rugăciuni să fie cu voi cu toți Amin”.

La 10 ani după acest sinod, în anul 1593 patriarhul Ieremia a convocat un nou sinod panortodox tot în aceeași Biserică a Maicii Domnului „Mângâierea”de față fiind și patriarhul Meletie al Alexandriei ce ținea locul patriarhului Ioachim al Antiohiei și patriarhului Sofronie al Ierusalimului și alți mulți dintre arhierei din fiecare eparhie a Bisericii Răsăritene ai ortodocșilor. În acest sinod s-a reluat problema calendarului gregorian, iar Meletie Pigas patriarhul Alexandriei a zis următoarele[2]:

„Și așa mai întâi, fiindcăBiserica lui Hristos cea întărită prin harul lui Dumnezeu, a  dobândit perfecțiune și în dogmele bunei cinstiri și în disciplina Bisericească, cu deciziile și explicările ale Însuși Mântuitorului prin Apostoli și prin Sfinții Părinți, care au petrecut pe pământ, atât la Sfântul Sinod al celor 318 purtători de Dumnezeu Părinți în Niceea, cât  și la celelalte Sfinte Sinoade Ecumenice până la al șaptelea, precât și la Sinoadele Ortodoxe locale, care au fost în deosebite timpuri printre cele șapte Ecumenice, fiindcă, zic, Biserica Ortodoxă a dobândit perfecțiunea nu numai în dogmele cunoștinței de Dumnezeu (Teognosiei) și ale evseviei, ci și în ale sacrei discipline Bisericești; pentru aceea justețea cere, ca și noi să înlăturăm orice novism din curtea Bisericii, știind că novismele totdeauna au fost cauză de turburări și dezbinare în biserici, și să urmăm hotărârilor Sfinților Părinți, păstrând  toate cele legiuite de dânșii, fără schimbare, fără nici o adăogire sau scădere, după întâiul Canon al Sfântului Sinod al 7-lea Ecumenic...

Și Pavel zice: «Sau noi, sau Înger din cer, de va vesti vouă afară de ceea ce ați primit, anatema să fie» (Galateni I, 8). Fiindcă aceasta este singură și adevărată pentru noi, bucurându-ne de aceasta ca cel ce ar afla dobândă multă, primim canoanele cele dumnezeiești cu dulceață, și întreg și neclătit ținem așezământul acestor canoane, expuse de toți lăudații Apostoli, trâmbițele cele Sfinte ale Duhului, și de cele șapte Sfinte Sinoade Ecumenice și de cele ce s-au adunat pe alocurea pentru darea acestor Sfinte așezământuri, și de Sfinții Părinții noștri; Căci ei toți, fiind luminați de unul și același Duh, au legiuit cele de folos. Și pe aceia, pe cari ei i-au predat anatemei, și noi îi anatematisim, iar pe care ei i-au caterisit, și noi îi caterisim, și pe care ei i-au excomunicat, și noi îi excomunicăm, iar pe care ei i-au supus certării, și noi îi supunem de asemenea.”

Sinodul a dat 8 canoane, dintre care al 8-lea este legat de calendarul gregorian:

8) Dorim ca cele hotărâte de Părinți în privința Sfintei și mântuitoare Pască să rămână neclătite.

Anul 7101 (1593) februarie 12 - pomenirea Sfântului Meletie. În Constantinopole.”[3]

 „Primirea reformei gregoriene în apus și

respingerea ei la Răsărit.

…Grigore XIII s-a îndreptat și către Orientul Ortodox, spre a-l îndupleca la primirea reformei sale. Din inițiativa lui în favoarea acestei reforme s-a implicat pe la începutul anului 1583 ducele republicii venețiene Nicolau Daponte prin ambasadorul său din Constantinopole (Bailo) Juan Francesc Murezin pe lângă patriarhul ecumenic de atunci Ieremia II. Dar și papa însuși îi trimise acestuia din urmă în același scop doi soli, greci de neam și bărbați de înaltă erudiție, pe eparhul Corcirei Mihail și pe Ioan Bonafe din Zacint cu o epistolă din partea sa adresată: „Venerabili fratri Patriarchae Constantinopolitano” și cu daruri prețioase. Toată această acțiune însă nu a avut succes. La amândoi patriarhul le-a răspuns negativ, deși ducelui venețian mai hotărât, iar papei mai diplomatic. Celui dintâi într-o scrisoare din februarie 1583 îi zice că îi este imposibil a admite calendarul cel nou, cunoscând câte scandaluri pot să provină din așa o inovație.... „Fiindcă orice patriarh trebuie a se supune canoanelor și legilor Bisericii noastre și tradițiilor bisericești. Și așa păstrând și guvernând ale sale, rămân păstrate și cele orânduite de Sfinții Părinți.Apoi, cinstita Pască, în care s-a săvârșit esența iconomiei Domnului pentru noi, s-a decretat de dumnezeiescul Clement, bine s-a examinat de Sinodul din Niceea, și s-a constituit de acesta o regulă prea bună, veșnică, neavând trebuință totdeauna de astronomi, și s-a predat Bisericii, al cărei tron îl are epitropul nostru de acolo, Prea Sfințitul arhiepiscop al Filadelfiei, și dacă binevoiești, citește și vei cunoaște cât este de bună și neavând trebuință de îndreptare, ca una ce este alcătuită de înțelepțiții de Dumnezeu Părinți.”[4]

Iar lui Grigore XIII patriarhul îi răspunse într-o scrisoare din august 1583 între altele următoarele: „Noi cele ce am luat dela Sfinții Apostoli și Părinți, acestea am învățat a cugeta, a grăi și a le scrie, fără altă compoziție artistică. Acestea răspundem la primul capitol al epistolei tale. Iar în ce privește îndreptarea Sfințitelor și Prea Sfintelor Paște, aș fi dorit să ne fi coînțeles asupra celor decretate mai înainte decât acum după împlinirea faptului și deplina lui publicare.”[5]… Dar patriarhului Ieremia al II-lea nu i-a fost de loc aminte de o reformare a calendarului iulian și a pascaliei celei vechi, pe care el o socotea ca fiind o regulă dată de Sinodul dela Niceea, prea bună și veșnică, care lucru s-a demonstrat în modul cel mai evident prin cele întâmplate încă în același an. În istoria bisericească a lui Meletie, mitropolitul Atenei, citim: „Sub patriarhia acestui Ieremia s-a adunat Sinod de mitropoliți în Țarigrad la 1583, față fiind și Silvestru al Alexandriei, care osândind calendarul cel înnoit de Grigoriu al Romei nu l-a primit după cererea latinilor.”[6] Pe temeiul acestei hotărâri patriarhul Ieremia a emis o enciclică sinodală datată din 20 noiembrie 1583 și semnată și de patriarhul Alexandriei, în care critică aspru inovația gregoriană și declară că rămâne nestrămutat la regula pascală cea instituită de Sfinții Părinți.

Cauzele din care Biserica Ortodoxă nu poate primi reforma gregoriană

și să lepede  calendarul și canonul pascal cel vechi.

Iar cauzele mai adânci din care Biserica aceasta nu se poate hotărî și acuma de a primi reforma gregoriană, cu toate că se cunosc foarte bine erorile calendarului și pascaliei celei vechi, sânt următoarele:

Reforma numită, purcezând de la Roma, care prin iubirea sa de stăpânire a sfâșiat unitatea Bisericească și n-a încetat niciodată a-și manifesta spiritul său de cucerire contra Orientului Ortodox, a trebuit aici să insufle neîncrederea cea mai mare și să se considere ca o abatere nouă dela normele Bisericii vechi, egală cu celelalte inovații ce s-au introdus în biserica latină în decursul timpurilor.

Apoi s-a observat că după pascalia cea nouă se poate întâmpla ca 15 nisan, în care iudeii încep săptămâna azimelor, să coincidă cu duminica Paștelor creștine, și la răsăriteni este considerat sobornicește – dar și la unii scriitori apuseni - că prin aceasta s-ar contrazice hotărâreaSinodului I Ecumenic, după care serbarea Paștelor în același timp cu iudeii este oprită. Și într-adevăr, o asemenea coincidență nu este exclusă în calendarul cel nou. Așa au serbat creștinii apuseni la anul 1825 paștele în 3 aprilie st. n., și tot pe acea dată a căzut și 15 nisan din anul corespondent 5585 al erei iudaice. Tot așa s-au întâlnit paștele gregoriene și cu cele iudaice din 15 nisan în 12 aprilie 1903, 1 aprilie 1923, 17 aprilie 1927, 13 aprilie 1930 ș.a.m.d. st. n…

Mai departe s-a observat și acea proprietate a calendarului celui nou că Paștele creștine cad în el uneori înainte de paștele iudaice,[7] ceea ce în calendarul iulian nu se întâmplă niciodată. Această înainte serbare s-a socotit deasemenea ca contrară deciziei Sinodului I Ecumenic… Așa un an a fost acum anul 1598 d.Hr. (7106 d.f.l.). În acest an, termenul pascal al Bisericii noastre a căzut în 13 aprilie st. v. într-o joi, și două zile înainte, marți în 11 aprilie st. v. au fost paștele iudaice cele din 15 nisan. În calendarul gregorian în urma eliminării de 10 zile ce s-a făcut la început în scopul readucerii echinocțiului de primăvară la 21 martie, numitul termen pascal a devenit coincident cu 23 aprilie st. n., iar în urma corectării erorii celei purcese din proemptoza lunii, luna plină s-a deplasat pe 20 aprilie st. n… Și pentrucă în anul 1598 aceasta zi era o sâmbătă, latinii au serbat atunci paștele lor în 22 martie st. n. sau 11 martie st. v., cu o lună înainte de paștele iudeilor. Anomalia aceasta fiind în legătură strânsă cu corectarea ce s-a făcut la început prin eliminarea de 10 zile, care corectare se continuă din perioadă în perioadă tot prin nouă eliminări de câte 1 zi, se impune concluzia că va veni odată un timp când paștele latine totdeauna vor premerge fără excepție celor iudaice…

Duhul conservator, propriu Bisericii noastre, care s-a arătat atât de salutar pe terenul dogmatic, a lucrat aici mână în mână cu teama de a nu conturba prin inovații pripite pacea din lăuntru și a nu da prilej la dezbinări….” (prelucrare după prof. C. Popovici)                                                       

            Concluzii

            Rezumând cele arătate anterior, observăm următoarele:     

În anul 325 la Sinodul I Ecumenic de la Niceea s-au stabilit sub insuflarea Duhului Sfânt odată pentru totdeauna și în toate locurile cele patru reguli de prăznuire a Paștelui:

-         într-o zi de duminică;

-         după echinocțiul de primăvară;

-         la luna plină post echinocțială;

-         după paștele iudeilor.

În acel an se pare că echinocțiul de primăvară a căzut la data de 21 martie, și în funcție de aceasta s-a stabilit și intervalul în care se poate încadra această sărbătoare mobilă: 22 martie – 25 aprilie.

Din cauza mișcărilor cerești care sunt luate în considerare la stabilirea datei Pascale, și anume cea a soarelui, a lunii și a stelelor (zodiile), mișcări efectuate de acestea în jurul Pământului staționar aflat în centrul universului, se produc anumite decalaje calendaristice, numite precesia echinocțiului și proemptoza lunară. Ele au fost calculate și binecunoscute încă din antichitate, și se produceau cu rata de 1 zi / 300 de ani (precesia) și 1 zi /304 ani (proemptoza).

Sfinții Părinți care s-au ocupat cu elaborarea pascaliei, printre care: Sf. Chiril al Alexandriei, Sf. Andrei Criteanul, Sf. Maxim Mărturisitorul, Sf. Dionisie Exiguul, Sf. Ioan Damaschin, au cunoscut în detaliu aceste decalaje și au alcătuit computuri pascale perpetue care țineau cont de acești parametrii, lucrarea lor fiind încheiată prin sec. VIII.

În acest sens remarcăm următoarele: la rata precesiei de 1 zi / 300 de ani, se observă că deja în sec. VII echinocțiul nu se mai produce la 21 martie, ci la 20, apoi 19, ș.a.m.d. Aceasta are implicații și în cazul lunii pline pascale. Cu toate acestea Biserica Ecumenică și Sobornicească nu ia nici o măsură de reformare, sau „îndreptare” a acestei „abateri” timp de peste 1000 de ani! Încercările de „îndreptare” din sec. XIV au fost respinse ca fiind atât de prisos, cât mai ales vătămătoare.

Care este totuși „defectul” calendarului „iulian” bisericesc? Potrivit gregorienilor din sec. XVI, ar fi acela că prin decalarea precesiei pe care ei acum o socotesc a fi de 1 zi / 128 de ani, se încalcă hotărârile de la Niceea. Dar iată, aceste 4 hotărâri nu au indicat nicăieri data fixă de 21 martie pentru acest echinocțiu, ci ea este doar dedusă din intervalul 22 martie – 25 aprilie.

În sec. XIV Ierom Matei Vlastare a sesizat aceste aspecte și a indicat că singura „abatere” a acestui calendar este aceea că, din când în când luna plină nu mai este cea corectă conform hotărârii. El susține că această abatere este inevitabilă și inofensivă, și prin urmare nu este necesară nici o reformă în acest sens! Punctul său de vedere a fost adoptat de către Biserica Ortodoxă a Răsăritului până în sec XX, deci încă 700 de ani!

În ciuda acestora, papa Grigore a impus această reformă în Apus, și a încercat același lucru și în Răsărit, profitând de o conjunctură politică favorabilă. Analizând propunerea papei, Sinoadele panortodoxe ale vremii convocate la Constantinopol au arătat limpede nu numai inutilitatea acestei reforme, ba chiar caracterul ei eretic, prin aceea că, forțând fixarea datei echinocțiului la 21 martie, ca să fie „în acord cu Niceea” și cu „realitatea astronomică cerească”, gregorienii încalcă adeseori foarte grav hotărârea legată de paștele iudaic, și anume prăznuiesc odată și chiar înainte de paștele iudaic. La aceasta se adaugă și caracterul vădit schismatic și antisobornicesc al acestei reforme impusă unilateral prin dictat papal, și care a provocat mari tulburări inclusiv în spațiul apusean.

 Anexă

 Bula Inter Gravissimas

 Grigore, episcop, servul servilor Domnului,

memorie eternă

Între gravisimile noastre griji păstorești, opta-vom de a nu lăsa posterității, nici mai pe urmă, cele nouă rezervate de Conciliul Scaunului Apostolic de la Trent[8], ci cu ajutorul lui Dumnezeu a le rezolva.

1. Deci cum părinții conciliului în ultimele lor griji ajuns-au chiar și asupra breviarului a cugeta, totuși lipsa de timp exclus-a toate acestea din urmă, care fost-au decretate de amintitul conciliu spre a-i reveni autorității și judecății pontifului roman.

2. Breviarul conține două lucruri principale, dintre care unul se referă la laudele pentru celebrările liturgice divine cât și ale zilelor ce le preced întru întregire. Altul ține de ciclul anual al Paștilor și al celebrărilor depinzând cursiv de acestea,de măsura mișcării soarelui și a lunii.

Predecesorul nostru acela de fericită amintire, papa Pius V, absolvitu-s-a de sarcină și pus-a acestea în aplicare.[9]

3. Evident,  firesc necesara și legitima restaurare a calendarului, tentatu-i-a adeseori, de mult timp, pe predecesorii noștri pontifi romani. Cu adevărat a se absolvi de aceasta, și a o duce la bun sfârșit nu au putut, din cauza diverselor proiecte de ameliorare a calendarului propuse de astronomi; în plus, din cauza marilor dificultăți inextricabile pe care o astfel de reformă le presupune, încercările nu erau perene, și mai ales, nu au servit riturilor eclesiastice anterioare, aceasta fiind cea dintâi îngrijorare a noastră.

4. Așadar pe când această problemă ne-a fost încredințată, deși nedemni fiind, dispensa Domnului fost-a vărsată preste noi. Cugetând noi asupra acestora, scump fiul nostru Anton Liliu, profesor de științe și medicină, adusu-ne-a o carte, con-scrisă odinioară de fratele său bun Aloisiu[10], în care se arată precum că, printr-un nou ciclu de epacte inventate de el, și care, cu ajutorul propriului număr de aur ce direcționează normele, toate defectele calendarului corectându-se, se acomodează chiar și anii solari cu o constantă rațională, astfel ca posteritatea să nu mai fie expusă nici unei mutații, calculul rămânând evident valabil.

Noua rațiune așadar, ce ne restituie calendarul, necesitând o exigentă editare în volum, înaintată a fost acum câțiva ani unor principi creștini și unor celebre universități, astfel încât, această lucrare, să ne fie nouă comună tuturor, și să fie cunoscută de toți întru conciliu. Cum aceia pe care am optat cu maximă încredere, răspunsu-ne-au cu acordul lor, aducându-ne al lor consens la ameliorarea calendarului, delegați ai principalelor urbe și națiuni creștine s-au fost porniți la o întrunire în Cetatea Sfântă, întru reforma calendarului, fiind aceștia bărbați aleși de dinainte și cunoscători. Ei, cu mult timp și lugubre nopți dăruite lucrării, după ce vor fi fost cercetat și supus doctelor lor discuții mai multe cicluri de epacte, atât dintru cele din bătrâni cât și dintru cele recente, cu judecata și indiciile din scriptele celor docți, ales-au preferând acest ciclu de epacte, căruia, aducându-i-se și alte adăugiri, cu acurateța circumspecțiunei la o pertinentă examinare, văzute au fost ca esențiale realizării unui calendar de maximă perfecțiune.

5. Considerând așadar noi, asupra corectei celebrări Pascale și juxstapunerii Sfinților Părinți cu vechii pontifi romani cu precădere Pius I și Victor I, nici neuitând de marii Părinți ai Conciliului Ecumenic de la Niceea și decretele lor, trei conjugate reguli sânt de constatat: prima, data certă a echinocțiului vernal, după aceea corecta poziție a zilei a XIV-a a lunii prime indicată chiar în prima zi a echinocțiului ori proxima ei succesiune; apoi chiar prima zi a duminicii care urmează zilei a XIV-a a lunii. Corectăm ducând nu numai echinocțiul vernal - pe locul lui de început conform Conciliului niceean, care azi cu zece zile dat-a înapoi, restituind și ziua a XIV-a lunii Pascale pe al său loc, care patru zile și mai bine distanțatu-s-a în timp, dar instituim și un sistem metodic și rațional pentru posteritate, care să împiedice echinocțiul și luna plină a se depărta de propriile sedii.      

6. Așadar pentru ca echinocțiul vernal instituit de Părinții Conciliului de la Niceea la calendele XII ale lui aprilie[11] să fie restituit pe aceeași așezare, dinainte arătăm și comandăm ca în luna lui octombrie a anului MDLXXXII[12], zece zile inclusiv până la a treia nonă și preziua idelui a fi extrase, iar zilei Sfântului Francisc urmând celei de a 4-a none, a i se zice idele lui octombrie, iar în astă zi a se celebra  Ss. martiri Dionisius, Rusticus și Elefterie, cu dimpreună Sfântul Marcu papa și martirul, și Ss. Martiri Sergius și Bachus, Marcel și Apoleius; la XVII calende ale lui noiembrie, zi ce urmează proximei, a fi celebrată ziua Sfântului Calist papa și martirul, în timp ce la XVI calende ale lui noiembrie a fi oficiată misa de duminica a XVIII de după Rusalii și mutată litera dominicală de la G la C; la XV deci ale calendelor lui noiembrie, să fie ziua Sfântului Luca Evanghelistul, după care să înceapă a urma celelalte zile de sărbătoare precum sânt în calendar descrise.

7. Acum ca substracțiunea de zece zile să nu fie  vreun prejudiciu oricui care face plăți anuale sau lunare, și ca părțile să nu aibă controverse, considerând sus-zisa substracțiune, adaose să fie alte X[13] zile oricui prestează aceste dări.

8. Deci, ca pentru posteritate, ziua a 12-a din calendele lui aprilie să fie recedată echinocțiului, statutăm ca bisect fiecare al patrulea an (după cum este obiceiul) după cum în continuare trebuie ținut, afară doar de anii centenari; care, chiar de bisextili înainte fuseseră și chiar de voința noastră este ca anul MDC[14] tot astfel să fie, totuși anii de început centenari nu toți bisextili sânt de aici înainte, ci în câteșpatrusute de ani, primii trei centenari fără bisextilă vor trecea, iar al patrusutelea centenar bisextil însă să fie, astfel ca anii MDCC[15], MDCCC[16], MDCCCC[17] bisextili nu sânt de fel. Vrem ca anul MM[18] după obicei, ziua bisextilă să și-o intercaleze, ca al său februarie XXIX zile să conțină, după cum vroim iarăși ca astă ordonare a intermitențelor și a intercalărilor bisextilei în câteșpatrusutele de ani, perpetuu a fi conservată.

9. Încă mai mult, ca a XIV-a zi a lunii pascale corect să vină, dupre justețea Bisericii antice când martirologiul singur edifica zilele pentru fidelii din popor, statutăm ca, mutând numărul de aur din calendar, în al lui loc să substituim ciclul de epacte, care cu certitudine (cum ziserăm) îndreptează norma numărului de aur, eficient făcând ca luna nouă și ziua a XIV-a pascală, adevăratul lor loc mereu să și-l rețină. Și aceasta se manifestă și apare din a noastră explicație a calendarului, în care descrise sânt chiar și tabelele pascale după ritmul Bisericii primare, care cu certeță și facilitate, a sacrosanctelor Paști venirea o poate expune.

10. Apoi că, pe de-o parte, cele zece zile ale lunii octombrie a anului MDLXXXII (care, al corecției an, recte de acum înainte, a-l zice trebuie) extrase fiind, iar după altă parte și alte trei zile din patrucentenarul anilor ce vin, extrase din spațiul lor minim de intercalare fiind, necesar este a întrerupe și ciclul literelor duminicale de XXVIII de ani, până-n ziua de azi uzitat în biserica romană, și voim în locul lui a substitui același ciclu de XXVIII de ani, după același Lilius, precum am zis și despre intercalarea bisextilei la anii centenari, cum și la oricare din anii solari, aceștia cu magnitudinea acomodându-se; de aici, litera duminicală cu binefacerea ajutorului ciclului solar, egal de facil ca și mai-nainte, cum în propriul canon este explicat, perpetuu e posibil a fi reperat.

11. Noi așadar, dupre codul propriu al pontifului maxim, cu imensa bunătate a lui Dumnezeu asupra Bisericii, prezentul nostru decret aprobăm, în privința corectitudinii absolute a calendarului care la Roma una cu martirologiul a se imprima, și făcându-l cunoscut, a ieși.

12. Cum vroim ca oriunde prin țările lumii, incorupte și curate de erori atât calendarul cât și martirologiul a fi, asupra tuturor imprimeriilor mediate ori nemediate, de pe al nostru dominion al sfintei biserici romane, să nu scoață fără de admiterea noastră nimic, aplicând o plată de una sută ducați de aur Camerei Apostolice și pierzând cartea de brevet; iară vel care vel cine altul, în oricare parte ori urbe aflat, fără de licența noastră, nici calendarul nici martirologiul similare celui al nostru ori separate, ca nici a le imprima, nici a le prepune îndrăznească, sub pedeapsa excomunicării cu sentință lărgită, ori oricare alta la liberul nostru arbitru, prohibițiune punem.

13. În plus, înlăturăm și abolim toate cele ale vechiului calendar voind ca: toți patriarhii, primații, arhiepiscopii, episcopii, abații, și ceilalți eclesiarhi, pe acest nou calendar (la care acordată este chiar și rata martirologiului) pentru oficiile divine la recitări și celebrări, la ale sale biserici, mânăstiri, conventii, ordine, miliții și dieceze să-l introducă, pe el singur utilizându-l, precum vor face și ceilalți prezbiteri și clerici secularizați sau în regulă, de amândoauă sexele, precum și militarii și toți fidelii creștini folosi-vor noul calendar al cărui uz începe după ce acele zece zile din luna lui octombrie a anului MDLXXXII extrase vor fi. Ceilalți după adevăr, care colonizează multîndelung depărtate regiuni, și care asupra scrisorii noastre în timp repede cunoștință a avea nu pot, lăsăm ca anume, în luna octombrie a anului MDLXXXIII să aducă alterare, ori cu prima aducere la cunoștință a acestei scrisori a noastre când îi va fi parvenit, și în același mod mutația a o face, cum cuprinzător în calendarul nostru al anului de corecție o am explicat.

14. Dată fiind, auctoritatea noastră de la Dumnezeu, îndemânăm și rugăm mult scumpul nostru fiu întru Cristos, ilustrul Rudolf al romanilor întru împărat preaales, cât și ceilalți regi, principi și pe republici, care ne-au și comandat această operă preaclară și cu studiu dorită a o perfecta, încă mai mult, ca observând conservarea celebrării festivităților între națiunile creștinești cu concordie, pe al nostru acest calendar a-l susține chiar ei înșiși, și ca îndărătnicii servi dintru popoarele lor cu religiozitate a-l păstra neviolat și curat.

15. Într-adevăr, dificil fiind a trimite prezenta scrisoare către universalele urbe creștinești din locuri diferite, la porțile bisericii Principelui Apostolilor și la ale Cancelariei Apostolice cât și la Campofiori lăsăm a fi publicat și afișat; și oriunde exemplare de mână scrise, ori chiar volume imprimate ale calendarului și martirologiului publicate vor fi, acestea, consemnate de sigilionul unei persoane de demnitate eclesiastică, precum și al unui principe al locului vor fi, pentru ca după scrisoarea originală expusă tuturor să le fie aceasta întru cunoștință a avea.

16. Nimărui așadar dintre oameni nu-i fie lăsat a înfrânge prescripțiile, ordinele, statutările, vrerile, aprobările, prohibițiile, suprimările, abolirile, îndemnurile și rugămințile acestei pagini a noastre, încă nici a i se opune temerar în contră. Ci cela ce totuși ar avea această presumpțiune, să știe că va întâmpina indignarea Dumnezeului omnipotent și pe cea a fericiților Apostoli Petru și Paul.

Dată la Tusculum, la al șaselea calende din Martie, anul de la Încarnarea Domnului MDLXXXII, și al pontificatului nostru an X.”