Astăzi, de ziua Botezului Mântuitorului, am botezat un tânăr britanic din Marina militară a Majestății Sale.

Băiatul are 19 ani și e îndrăgostit de istoria creștinismului. A văzut deviațiile imperialiste sau filosofarde din Apus, aberațiile moderniste, căderea în sectarism și imoralitate, justificarea păcatului, mutilarea eretică a credinței. A studiat. A văzut că Biserica Ortodoxă este Biserica, unicul Trup al lui Hristos, păstrătoarea credinței nealterate 2000 de ani. S-a pregătit mult pentru această naștere din nou. Așa că în această dimineață, a izbucnit în plâns și a zis: eu nu mai pot trăi nicio clipă fără Hristos. Nu era botezat. Așa că nu a mai amânat nicio clipă unirea cu Hristos. N-am găsit un butoi atât de mare pentru el. Îi spusesem nașei lui să caute o cămașă mare albă, sau un cearșaf. Însă a găsit exact o cămașă lungă până în pământ, perfectă pentru Botez.

A fost un moment de intensă emoție, de cutremur al porților morții din care a ieșit, și de bucurie curată.

L-am întrebat: Samuel, cum te voi numi, John sau Jordan, că azi e Botezul Domnului? A zis: aș vrea și John că e cel mai mare sfânt, și Jordan.

Dumnezeu să te binecuvinteze!

* * *

Botezul și igiena teologică a apei

Întreaga Biserică și întregul cosmos sărbătorește Boboteaza. Este sărbătoarea în care comunitatea eclesială se unește cu stihiile cosmice pentru a intra în sfera de har a Iubitorului de oameni, Sfințitorul creației și al umanității.

Este în primul rând o evocare a unui eveniment mântuitor care a avut loc acum aproape 2000 de ani, în care tânărul Dumnezeu întrupat a mers și și-a plecat capul în fața Sfântului Ioan Botezătorul, pentru a fi botezat în apele Iordanului. Este un gest suprem de smerenie și de slavă, unire dintre măreția Dumnezeului cerurilor și Omul plecat, plin de iubire pentru oameni, gata să moară pentru cei pe care-i iubește de o veșnicie.

Mântuitorul primește Botezul lui Ioan, un Botez al pocăinței, o spălare ritualică cu apă, nu pentru că avea nevoie de vreo curăție, El, cel mai curat decât cerurile, neprihănitul Dumnezeu a arătat prin aceasta nevoia umanității de curățire și a proorocit Botezul cu foc și cu Duh Sfânt de la Cincizecime, care va inaugura Noul Ierusalim cosmic, Biserica, care se umple de oameni prin Botezul cu apă și cu Duh. Și aceasta pentru că Iisus este Înaintemergătorul dumnezeiesc al Duhului Sfânt, Cel ce anunță revărsarea de har, deschisă de Jertfa și de Învierea Sa. Primul Mângîietor, Hristos, anunță venirea Celui de-al doilea Mângâietor, care va deveni umanitatea întru Hristos: „Și Eu voi ruga pe Tatăl, și alt Mângâietor vă va da vouă, Duhul adevărului, care va rămâne cu voi în veac”.

Însă Botezul în apele Iordanului mai are un înțeles de o măreție supremă și efectivă pentru fiecare dintre noi. Intrarea lui Hristos în apele Iordanului sfințește apele cele de sub cer, pătrunde de har stihia cea lichidă, făcând-o pântece al nemuririi prin Duhul Sfânt. Apa prin smerenia cu care ia orice formă, anunță Apa cea vie, Duhul cel adevărat care nemurește creația prin Jertfa lui Hristos. Apa ca sălaș, ca matrice creată a creaturilor umplute de har necreat, ca pântece roditor în care se naște Dumnezeu, aceasta este esența sărbătorii de Bobotează.

Bunicul meu, preot și colonel de vocație, paroh într-un sat de munte de pe valea Bistriței timp de 55 de ani, chema oamenii la râu, după Liturghie, la miezul zilei. "La 12 se crapă cerul" spunea el, vorbind despre deschiderea raiului prin Teofania lui Hristos. Apoi, arunca Crucea în Bistriță, iar câțiva tineri, printre sloiurile de gheață, se aruncau în valurile albastre arătând dorul oamenilor de cer și umplerea de lumină a apei prin Crucea lui Dumnezeu.

Universul întreg, prin apa sfințită prin atingerea de Trupul lui Dumnezeu, devine Potir preaales în care Duhul cel plin de iubire nemuritoare produce schimbarea metabolismului nostru ceresc, unindu-se cu noi în chip negrăit, transformându-ne în dumnezei după har. Apa ca materie euharistică este vehicolul oceanului nemuritor, al apei de lumină a harului ceresc, care umple lumea cu iubire și o afierosește către nemurire.

Toată apa de sub cer devine astfel aghiasmă sfântă în care omul care se adapă din sânul lui Dumnezeu primește binecuvântarea de har de a nu mai muri, de a trăi veșnic împreună cu Creatorul Lui. Umanitatea devine – prin Hristos cel botezat – Izvor de aghiasmă, „de apă săltătoare spre viața veșnică”.

Tot apa este cea care curățește nu numai trupul prin spălare, ci si sufletul prin lacrimi, care curg din izvoarele luminii către inimă. Plânsul făcător de nemurire este pricina cea binecuvântată a mângâierii veșnice, prin apa care devine izvor în ochi și spală trecutul nostru prin suferință.

Dimensiunile cosmice ale sărbătorii încap în mod apofatic în fiecare celulă umană, în care apa este mediul vieții, iar apa sfântă realizează transferul de la pământ la cer și devenirea întru ființă a omului. Trup și suflet, umanitatea sfințită prin stropirea cu harul dumnezeiesc, se păstrează pentru nunta cea tainică din Cămara cea luminoasă a Mirelui.

O altă idee vrednică de luat în seamă este necesitatea unei igiene teologice a apei. Apa, izvorând din sânurile pământului atât de curată, încât spală orice în lume, trebuie prețuită cu dor și cu sfială de omul spălat primordial în aghiasma Botezului. Într-o lume în care la câteva secunde un copil moare de sete plângând că dorește să trăiască, ar trebui să purtăm mai multă cinste apei care ne viază. Deja primele semne despre o criză mondială a apei sunt vizibile oriunde. Omul înverșunat între fiare, a spurcat apa cea lină de la Dumnezeu iar acum tânjește după un pahar de apă curată. Cea mai mare suferință a umanității astăzi, nu mâine, este lipsa apei de băut. Să drămuim cu grijă picăturile de viață pe care ni le trimite Dumnezeu din sânul cerului și din sânul pământului (printre altele să închidem apa în timp ce ne spălăm pe dinți!). Să dăruim apă curată celor care însetează. Pentru că Dumnezeu a vestit Împărăția Lui celui care va da o cană de apă rece, celui trecător prin viață, ca o metaforă a iubirii care adapă, care împrospătează, care izvorăște bucurie, care curățește.