Azi în zori am fost să spovedesc și să împărtășesc o bătrânică. Am luat și o sacoșă cu ulei, făină, pesmet, pateuri și dulciuri (de alea fără zahăr).

Poarta era larg deschisă. Pe geamul deschis, văd pe bătrânică plângând amarnic în genunchi în fața icoanei Maicii Domnului. Plângea și spunea: Maică, alege-mă și pe mine. Ia-mă și pe mine la tine în brațe.

Mi-au dat lacrimile. Am bătut mai tare că băbuța e surdă și nu vede. S-a ridicat iute. Părinte, toată noaptea v-am așteptat să veniți cu Dumnezeu. Nu mai pot.

Bătrânica are diabet și nu are cine să-i facă insulina în burtă. O fată miloasă din vecini o ajută mereu.

I-am zis: Mămăiță, îi păcat să îți ceri moartea. Dumnezeu știe el când să ne ia.

Da mamaia zice: Știu părinte, dar nu mai pot. Asta de aici îi moartea, și acolo e dulcea îmbrățișare cu Doamne Doamne.

O îmbrățișez. Îi dau Dumnezeiasca Împărtășanie.

La plecare îi zic: Vezi pe masă că ai niște daruri de la un păcătos.

Bătrânica pipăie sticlele de ulei și exclamă Slavă lui Dumnezeu cu fața plină de lacrimi.

Părinte, dimineață am vrut să aprind candela, dar nu mai era decât o geană de ulei. Voiam să fac o salată de roșii. Da am zis: ia tu Măicuță la candelă și salata mai poate aștepta. Și acuma ați venit cu sticle întregi.

Mi-am adus aminte de Ilie, de văduva din Sarepta, de uleiul care nu se mai termină niciodată, căci e izvorul de îndurări (milă-eleon) al Mântuitorului nostru.

Ce minunat e să fii preot!