ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Când eram mic, mergeam cu tata la Părintele Longhin Pop de la Neamț. Fusese stareț la Durău, la Sihăstria, iar acum era mare eclesiarh la Mănăstirea Neamț.

Era uriaș și avea o voce de bas profund care făcea să tremure pereții Bisericii vechi de 500 de ani. Cânta minunat, duios și simțit. El m-a învățat mai multe colinde vechi de sute de ani.

Într-o zi, eram la masă la el. Avea multe bunătăți pe care le pregătea chiar el, dar fiind bolnav de diabet, nu putea mânca cine știe ce. Dar avea o bucurie imensă de a servi pe alții la masă, o inimă gigantică și o credință nestrămutată.

Fusese prigonit de canaliile securiste, fugise din schit în schit.

A început să povestească de un monah Gherasim, pe care el îl prinsese în viață când era călugăr tânăr.

Acest monah era foarte simplu și smerit. Slujise vreo douăzeci de ani pe lângă un preot bătrân, căruia ii făcea mâncare și curat în chilie. Bătrânul era cărpănos, arogant, sadic, urla din te miri ce, arunca cu mâncarea pe care Gherasim i-o pregătea, îl făcea în zeci de feluri: prost, tâmpit, analfabet... Nu vreau să îi dau numele.

Boala îl făcuse morocănos și trist. Gherasim avea frică de el. Chiar dacă nu mai putea merge, bătrânul arunca bine cu colțurile de pâine sau cu lingura. Odată i-a aruncat o furculiță și i s-a înfipt în sprânceană. Putea să-i scoată ochiul.

Când a murit bătrânul, Gherasim a simțit o mare ușurare, dar și durere. Îl iubea pe bătrân, așa imposibil cum era. Se obișnuise cu el. Așa că s-a rugat la Dumnezeu să-l viseze unde a ajuns.

După vreo trei zile, Gherasim a căzut într-un somn adânc. L-a visat pe bătrân cu o furculiță înfiptă în arcadă.

Părinte, cum ești?

Cum faci în viață așa primești aici, i-a zis moșul. Și multă suferință am aflat de la demoni care mă făceau prost, tâmpit, asa cum te-am făcut eu mereu. Și aruncau cu mâncare în mine.

Gherasim a început să plângă cu amar. Vai, părinte, iartă-mă.

Bătrânul i-a răspuns: de nimica nu am fost bun toată viața. Doar de două lucruri. Că mai făceam rugăciunea inimii și că la Liturghie, când se pogoară Duhul Sfânt, niciodată nu m-a văzut cu ochii uscați.

De asta la judecată m-a pus Domnul - fără să merit - cu călugării plângători - care au lăcrimat toată viața lor de dorul Dulcelui Hristos.

De atunci, spunea Părintele Longhin, m-a cuprins o frică bună, ca și pe mine, nevrednicul, să nu mă vadă Duhul Sfânt la epicleză, cu ochii uscați.

Dumnezeului nostru slavă!