Trăim în plină schizofrenie planetară. Libertatea - așa cum profetic a arătat Dostoievski - a devenit o povară, un jug, un blestem, un stigmat pentru cei posedați de duhul robiei veșnice. E era întunericului mai asurzitor decât veacurile.

Nu mă înțelegeți greșit. Nu am niciun fel de așteptări de la oameni care de bună voie și-au vândut sufletul diavolului. De ăștia au fost, sunt și vor fi mereu.

Mai grav e că schizoidia malefică a veacului omorâtor de sfinți s-a infiltrat adânc. Urâciunea pustiirii a ajuns până în Sfântul locaș. Oamenii lui Dumnezeu uneori, deseori, lucrează în aceeași ipocrizie lunecoasă, mesianic materialistă, robită de domnia stăpânului acestei lumi.

Un exemplu care mă doare. Oamenii care perorează lacrimogen pe teme filocalice, care extrag prestigiu și legitimare din sfinții văzători ai luminii necreate, trăiesc și participă în adunături unde sfinții ăștia pe care ei îi citează acerb, ar MURI de groază, de revoltă și de durere.

Oamenii sfinți care și-au dat viața pentru apărarea credinței curate mântuitoare, sunt folosiți viclean în sofisme sincretice, eretice în sensul pierzător, în constructe mincinoase, servile duhului morții și generatoare de ochii ai dracilor.

Părintele Gherontie, un bătrân, - fie-i țărâna aripilor ușoară - spunea: "Banii, de oriunde ar veni ei, sunt plini de sânge. Dacă pui mâna pe ei, te pătezi pe mâini de moarte.".