Pr. Ioan Istrati: Există eroi printre noi
Oameni care salvează sute de oameni. Sau mii. Oameni tăcuți. Cu bun simț. Nu-i știi. Nu-i saluți. Dar din mâinile lor viața pulsează în inima lui Dumnezeu.
Am o doamnă doctor care îmi scrie mereu. E medic urgentist. E din alt oraș. Mă roagă de câteva ori pe zi să mă rog pentru tot felul de oameni nenorociți care ajung la urgențe: accidentați, distruși, cu cancere, depresivi, în ultimul hal. Un ocean de durere în care picură lumină. Dimineața, după gardă, cu hainele pline de sânge, se spală și se întoarce de la frontiera morții. Îmi scrie la ore imposibile din noapte. Uneori plânge în hohote că a pierdut lupta cu moartea. Îi răspund când pot.
În timpul co-vidului de creier mi-a scris în fiecare zi. Avea oameni de diferite grade de gravitate a bolii. I-am zis: Orice-ar fi și orice-ar fi, nu-i lăsa la ATI.
Ii îngrijea cum putea pe cei mai gravi, în urgență. Îi îndopa cu vitamina C și D.
Din când în când, mai veneau ăia de la ATI și spuneau: ăsta, ăsta și ăsta. Îi luau obligatoriu.
Doctorița mi-a mărturisit că dintr-o sută de duși la ATI, 95 au plecat în saci negri. Uneori reușea să-i smulgă pe unii de la crematoriul ambulant. Zicea că-s bine, deși aveau oxigenare proastă, le dădea Arbivir luat de la basarabeni.
Așa a tratat și a salvat mai bine de o mie de oameni. Lista lui Schindler reloaded.
Doamne, ajută pe oamenii Tăi, ascunși la frontiera dintre viață și moarte.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect
Col. (r) STS Daniela Tobă: Drona de la Galați, o mizerabilă făcătură pentru bani a ucrainenilor și a ”băieților cu ochi senini”. Miruță și Țoiu au fost puși la curent, Nicușor habar n-a avut!
Fostă șefă STS analizează incidentul de la Galați: Drona respectivă nu era Geran-2 și nici nu știm dacă era rusească. E la fel de posibil să fie și o provocare din partea rușilor, însă poate mă lămurește careva de ce ar face asta? FOTO
Vlad Cubreacov despre cine se poate afla în spatele scandalului din Mitropolia Basarabiei și de ce a izbucnit chiar acum. Agenții Moscovei de la Chișinău și București
Cum a devenit Afacerea Drona o POVESTE DE IDIOȚI? N-au știut să scrie GERAN! De la Analfabetismul Securistic la Obscenitatea Cenzurii Damelor de Companie de la Cotroceni
Gheorghe Piperea: Noua carte digitală de identitate sau imbecilii planetei Pământ și unde să dai nas în nas cu ei …
Ionuț Țene: Rheinmetall, fosta mașinărie de război a regimului nazist, ne-a făcut SAFE de bani
Recomandările noastre
Ce au strigat unii dintre cei mai frumoși români din Basarabia, aflați în cușcă la Tiraspol: Te iubim, popor român! Arestarea și eliberarea după 15 ani de temniță a Eroilor Români din Transnistria. 2 și 4 iunie în Istoria recentă a României mici. VIDEO
CULMEA DEZINFORMĂRII: De frica ActiveNews ONG-ul ”anti-dezinformare” de la Cotroceni A MODIFICAT prezentarea ORIGINALĂ eliminând site-ul nostru, politicienii AUR și personalitățile puse la zid - FOTO-CAPTURI. Opinia unui membru CNA: NOI LISTE NEGRE
Nicușor Dan și ”România Imundă”: semnalizează dreapta cu SUA și face stânga cu UE. Face ce face și tot la FRANȚA se întoarce (INFO)
ActiveNews dă în judecată ONG-ul platformei ”România Imună” și Administrația Prezidențială a României după ”Raportul” mincinos despre ”dezinformare” prezentat azi la Cotroceni, în care site nostru apare drept ”cap de afiș”. AJUNGE!
Secțiuni: Opinii Prima pagină Știri
Persoane: Pr. Ioan Istrati
Subiecte: eroii din linia întâi
Tip conținut: Opinii
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (2)