Pr. Ioan Istrati: În terapie intensivă, în avionul în picaj, pe masa de operație și înaintea morții nu mai există atei. Toți deodată strigă în disperare la Dumnezeul ăla pe care l-au răstignit toată viața lor de nimic
Orice aș scrie, și Dumnezeu mi-e martor că am câte ceva scris, dacă e pe vreun site sau pagină altele decât a mea, se găsește obligatoriu câte un "om" (mi-e greu să-l numesc așa), care mă trimite la muncă. E oligofrenia stalinistă care împărțea poporul înrobit în "oameni ai muncii" și "oameni inutili". Erau excluși din normalitatea lor demonică și imbecilă artiștii, profesorii, preoții, muzicienii, creatorii de frumos.
Acest blestem al sub-umanității stahanoviste s-a transmis și la noi.
Mereu noi, preoții, suntem trimiși "la muncă".
Fraților, muncim din greu. Mergem la zeci de case pentru a împărtăși oameni bolnavi, slujim ore întregi lui Dumnezeu, ajutăm nevoiași, pomenim sute de pomelnice, facem Botezuri, Liturghii, cununii, scoatem draci prin rugăciune, blagoslovim muribunzi, oficiem înmormântări, curățim mizeria din suflete prin Spovedanie, ascultăm zeci de oameni cu durerile lor. Zi lumină. Un ocean de lacrimi și de durere. Mereu. Suntem la muncă. Pentru că oamenii au nevoie de noi. Dacă n-ar mai avea, tot am sluji lui Dumnezeu.
Toți oamenii rătăciți, și bolnavi la suflet și la minte pentru care munca înseamnă doar căratul sacului cu ciment, vor plânge cu amar și vor cere pe patul de moarte un trântor de ăsta inutil societății neo-sovietice, pentru a le ierta păcatele.
În terapie intensivă, în avionul în picaj, pe masa de operație și înaintea morții nu mai există atei de ăștia. Toți deodată strigă în disperare la Dumnezeul ăla pe care l-au răstignit toată viața lor de nimic.
Să dea Dumnezeu să se găsească vreun inutil cu barbă, care să le citească înaintea iadului. Da mulți nu găsesc. Păcat.
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect
Col. (r) STS Daniela Tobă: Drona de la Galați, o mizerabilă făcătură pentru bani a ucrainenilor și a ”băieților cu ochi senini”. Miruță și Țoiu au fost puși la curent, Nicușor habar n-a avut!
Fostă șefă STS analizează incidentul de la Galați: Drona respectivă nu era Geran-2 și nici nu știm dacă era rusească. E la fel de posibil să fie și o provocare din partea rușilor, însă poate mă lămurește careva de ce ar face asta? FOTO
Vlad Cubreacov despre cine se poate afla în spatele scandalului din Mitropolia Basarabiei și de ce a izbucnit chiar acum. Agenții Moscovei de la Chișinău și București
Cum a devenit Afacerea Drona o POVESTE DE IDIOȚI? N-au știut să scrie GERAN! De la Analfabetismul Securistic la Obscenitatea Cenzurii Damelor de Companie de la Cotroceni
Gheorghe Piperea: Noua carte digitală de identitate sau imbecilii planetei Pământ și unde să dai nas în nas cu ei …
Ionuț Țene: Rheinmetall, fosta mașinărie de război a regimului nazist, ne-a făcut SAFE de bani
Recomandările noastre
Ce au strigat unii dintre cei mai frumoși români din Basarabia, aflați în cușcă la Tiraspol: Te iubim, popor român! Arestarea și eliberarea după 15 ani de temniță a Eroilor Români din Transnistria. 2 și 4 iunie în Istoria recentă a României mici. VIDEO
CULMEA DEZINFORMĂRII: De frica ActiveNews ONG-ul ”anti-dezinformare” de la Cotroceni A MODIFICAT prezentarea ORIGINALĂ eliminând site-ul nostru, politicienii AUR și personalitățile puse la zid - FOTO-CAPTURI. Opinia unui membru CNA: NOI LISTE NEGRE
Nicușor Dan și ”România Imundă”: semnalizează dreapta cu SUA și face stânga cu UE. Face ce face și tot la FRANȚA se întoarce (INFO)
ActiveNews dă în judecată ONG-ul platformei ”România Imună” și Administrația Prezidențială a României după ”Raportul” mincinos despre ”dezinformare” prezentat azi la Cotroceni, în care site nostru apare drept ”cap de afiș”. AJUNGE!
Secțiuni: Biserica Cultură Opinii Prima pagină Știri
Persoane: Pr. Ioan Istrati
Subiecte: anticreștinism ateism Credință
Organizații: Arhiepiscopia Tomisului Biserica Ortodoxă Română
Tip conținut: Opinii
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (2)