Să spunem câteva cuvinte despre contextul teologic al nașterii lui. Ioan vine în lume dincolo de orice nădejde, dintr-un bătrân neputincios și o femeie stearpă, dar se naște din sfințenie, căci tatăl lui era preotul Dumnezeului celui preaînalt și părinții lui erau drepți și sfinți în fața lui Dumnezeu. Sfințenia înmiresmată a veacurilor, ochiul cel văzător de cele cerești, se naște din sfințenie preoțească, din stirpe slujitoare de Dumnezeu. Proorocul veacurilor, cununa proorocilor, nu poate răsări decât din preoție văzătoare de Dumnezeu. Făclia lui Dumnezeu nu putea să se aprindă decât în umbra Templului, Gura cea plină de vestirea Evangheliei nu se putea naște decât din ecoul ceresc al cântărilor către Dumnezeul Savaoth. Mireasma cea lină a raiului nu se putea odihni pe pământ decât în fumul tămâierilor ce se înalță către cer în Casa Părintelui sfânt. Sfințenia se naște din sfințenie și covârșește prin har firescul omenesc făcându-l ființă cerească.

Apoi despre vedenia preotului Zaharia în Templu. Un om bătrân, gârbov, tămâind alene altarul ierusalimitean se întâlnește cu marele Arhanghel al cerurilor. Un beteag aplecat spre pământ privește în ochi Zarea cea arzătoare a Focului celui dumnezeiesc. Ceva mai presus de ceruri se sfărâmă în inima moșului sfânt. A slujit o viață la altar, iar acum altarul ia chip de om și vorbește cu el. A sperat o viață să aibă prunci din femeia lui stearpă, iar acum la asfințitul vieții, îngerul cerului vine și-i spune că va avea un fiu. A plâns o viață în umbra Chivotului Legii vechi acoperit de heruvimi de aur, iar acum arhanghelul îi vestește venirea în lume a Chivotului celui ceresc al Legii celei noi. Mai mult decât atât, infinit mai mult. Arhanghelul care va străjui Chivotul cel nefăcut de mână se va naște chiar din el, din firea lui.

Și apoi vorba care taie graiul tuturor necredincioșilor. Dacă în această lume, chiar preotul care ar trebui să creadă vedeniilor lui Dumnezeu și să vestească slava Lui, NU crede, atunci gura preotului se ferecă de o mână îngerească, pentru a străjui făgăduința cea adevărată. Preotul este gura lui Dumnezeu, iar dacă această gură nu grăiește către muții acestei lumi, atunci ea e ferecată de mâna lui Dumnezeu. Așa se întîmplă și în veacul acesta. Preoții sunt chemați să vestească, să strige minunile Domnului în toată vremea, în pofida oricărei împotriviri, cu pedeapsa în cazul nelucrării sau lenevirii.

Și acum o idee care mi-a răsărit în minte în timpul citirii Evangheliei. Arhanghelul spune că proorocul celui preaînalt, Ioan cel cu nume bun, „va întoarce inimile părinților spre copii”. Aici vedem taina vieții Sfântului Ioan. El este cel care va sălta în pântecele mamei sale, înainte de naștere, la întâlnirea cu Maica Domnului, însărcinată cu Dumnezeu. Cu ce ochi a privit bebelușul cel mic din pântece, de a văzut, el, văzătorul veacurilor, strălucirea slavei lui Dumnezeu? Cu adevărat el este martorul cel credincios peste lume că pruncii nenăscuți au suflet și trup, au vedere duhovnicească, au simțire, au chipul lui Dumnezeu, au viață veșnică. Când îl omori pe pruncul nenăscut, îl ucizi feroce pe Hristos cel din inima Lui, ucizi toată viața lui cea plină de nevinovăție dumnezeiască, ucizi o veșnicie de zâmbete și o infinitate de îmbrățișări. Îl ucizi pe Dumnezeu din inima și din viața ta, pentru totdeauna. Din fericire, Dumnezeu face ceea ce știe El mai bine de o veșnicie. Înviază mereu, din iubire răstignită pentru noi, cei ce L-am omorât.

Proorocul care va fi tăiat de viclenia femeii izvorâtoare de moarte este martorul arzător în fața Domnului pentru toți pruncii tăiați de mamele lor, scuze, de măcelăriile vii care-și spun mame. Bebelușul ceresc care a săltat de bucurie în pântecele Elisabetei aduce mărturie cu cutremur în cer și pe pământ de săltarea pruncilor omorâți, care cer cu lacrimi să fie lăsați să trăiască. El este procurorul ceresc care arată cu mâna cu care a atins Capul lui Dumnezeu, către toți ucigașii de prunci, copii care sunt prooroci văzători de Dumnezeu prin nevinovăția lor: „Fericiți cei curați cu inima, că aceia vor vedea pe Dumnezeu”.

Îmi amintesc când stăteam luni de zile la Spitalul de Pediatrie din Târgu Neamț, când eram mic și bolnăvicios. La ora zece, înainte de culcare, veneau asistentele să facă Penicilină și Oxacilină la toți copiii. Și dintr-o dată, ca o undă de șoc a durerii, sute de copii, de la bebeluși de o zi până la copilandri de 17 ani plângeau de suferință. Se zguduia toată clădirea de urletele disperate ale celor mici. Un ocean de vaiete se înălța către cer. Înmulțiți această imagine cu un milion de ori și veți auzi pentru o clipă vaietele infinite ale milioanelor de prunci care plâng la Dumnezeu pentru că au fost tăiați în bucăți.

La Judecată, în dreapta Tronului lui Dumnezeu cel pironit pentru păcatele noastre, va sta în genunchi Maica Domnului, Maica vieții, Mama Bisericii, Lumina cea lină a sfintei Slave, Chivotul cel ceresc în care s-a născut Împăratul iubirii veșnice. Ea va plânge și va cere milostivire pentru toți cei ce au avut inimă de mamă în această viață. Toți cei ce au lăcrimat în ascuns pentru durerea altora sunt prietenii de taină ai Maicii Domnului. Iar în stânga, într-un Deisis veșnic, stă Ioan, Proorocul morții pentru Dumnezeu, Mucenicul cel sfânt, bebelușul dumnezeiesc care a viețuit ca un înger pe pământ până a fost omorât pentru Dumnezeu. A fost atât de curat, încât L-a văzut și L-a vestit de Dumnezeu în pântecele mamei lui, pe pământ, în viață și în moarte, în iad, și în Împărăția lui Dumnezeu. El este cel ce sfărâmă toate iluziile noastre de vrednicie. El este oglinda curăției și neprihănirii la care poate ajunge un om.

Astăzi după Liturghie, s-a apropiat tremurând de mine o băbuță de o frumusețe de negrăit. E o credincioasă nelipsită de la Biserică, care face 7 acatiste pe zi și plânge mereu la slujbă. Mi-a sărutat mâna, și mi-a șoptit: „Nouă Dumnezeu ne-a dat un înger, nu un preot”. În clipa aceea, lacrimile au țâșnit involuntar din ochii mei. Am văzut pentru o clipă prăpastia infinită între ceea ce suntem și ceea ce ar trebui să fim. Mi-am dat seama cât sunt de nevrednic de slujirea Tainelor lui Dumnezeu. Și am șoptit în taină: „Doamne, dă-mi lacrimi să-mi plâng păcatele până la sfârșitul lumii”.