Am fost de 20 de ori la Sfântul Ierarh Nectarie pe Insula Eghina. E un sfânt vindecător, doctor fără de arginți, monah îmbunătățit, teolog de seamă al Preasfintei Treimi, ierarh apărător al adevărului. Îl iubesc mult. Când merg la mormântul lui, iau sticluțe de plastic cu ulei slujit la Sf. Maslu acolo. Aveam vreo câteva.

Acum vreo trei luni, o doamnă de la mine de la Biserică, mă roagă: Părinte, dacă aveți ulei din candelă de la Sfântul Nectarie, din Grecia.

Eu: doamnă, am ceva pe acasă.

Cum am zis, cum am uitat.Duminica următoare, doamna iar la mine: Părinte, vă rog din inimă, ulei de la Sf. Maslu de la Sfântul Nectarie.

Da eu, doamnă, da de ce vă trebuie atât de mult?

Ea zice: am pe cumnata mea cu cancer la sân, și i-a zis un părinte bătrân de la Dervent ca să se dea cu ulei sfințit de la Sf Maslu, de la Sfântul Nectarie. Noi nu putem ajunge în Grecia, vă rog cu mii de lacrimi.

Bine, doamnă, am zis cam obosit.

Acasă, am scotocit prin dulăpiorul cu sfinte. Am găsit vreo cinci sticluțe de la Sf. Nectarie. Stăteau acolo așteptând în tăcere. Niciodată nu mă dădusem cu ele.

I-am dus, doar ca să scap de gura ei. În nesimțirea mea, vedeam asta ca pe un demers exotic, ca pe o insistență a unei doamne cu idei fixe. N-are untdelemn sfințit de la Sf. Maslu de oriunde? Vrea neapărat de la Sf. Nectarie. Ok.

Luna trecută, în pandemie, apare doamna cu mască pe față, îmi ia mâinile și începe să plângă în hohote.

Apoi îmi spune: Părinte, cancerul era imens, cât o pară, voiau să-i extirpeze sânul, dar de când se dă cu ulei de la Sfântul, cancerul a tot scăzut. A ajuns cât o cireașă mică.

M-am cutremurat de puterea rugăciunii sfinților. Și mai mult decât atât am plâns uriașa mea nesimțire, care stăteam cu mărgăritarele de har acasă, închise într-un dulăpior.

Cât suntem de orbi la milostivirea lui Dumnezeu și cum trece pe lângă noi, iar noi ne prefacem că nu L-am văzut niciodată.

Cât de infinit ne iubește Dumnezeu!