Despre un proces și o condamnare universală a Comunismului, asemeni procesului și condamnării fascismului și nazismului la Tribunalul de la Nurenberg, lumea civilizată, liberă și democratică încă nu se poate bucura, deși regimurile comuniste totalitare s-au prăbușit în Europa și în URSS între anii 1989-1991.

În România președintele Traian Băsescu, pe baza Raportului Comisiei Prezidențiale pentru Analiza Dictaturii Comuniste din România, a condamnat regimul comunist ”drept ilegitim și criminal, în cadrul unei ședințe a Camerelor reunite ale Parlamentului, în decembrie 2006, spunând: „Ca șef al statului român, condamn explicit și categoric sistemul comunist din România, de la înființarea sa, pe bază de dictat, în anii 1944-1947 și până la prăbușire, în decembrie 1989. Luând act de realitățile prezentate în raport, afirm cu deplină responsabilitate: regimul comunist din România a fost ilegitim și criminal".

Regimurile comuniste peste tot unde s-au înstăpânit în lume au introdus și practicat un regim terorist, antiuman, anticultural, sălbatic, ateu și antireligios, pentru a instaura o utopică lume nouă după modelul ideologiei marxist-leninist-maoiste. Esența ideologiei comuniste constă în ”lupta împotriva obscurantismului religios”, negându-se orice concepție religioasă, înclusiv creștinismul, considerând că religia este o ficțiune neștiințifică, o minciună care distruge demnitatea umană, iar Dumnezeu nu ar fi decât o fantomă, un fals conceput de mințile rătăcite și fricoase. Utopia experimentului terorismului comunist a produs în secolul al XX-lea nu mai puțin de cca. 100 000 000 de morți, conform Cărții negre a comunismului (p. 11), sau chiar peste 140 000 000 de morți (după Florin Mătrescu, Holocaustului Roșu, p.112-113). Mai mult, toate mecanismele de ucidere în masă erau perfecționate continu, de la preluarea unor practice naziste (înfometarea dirijată), la fenomenul „Gulag”, colectivizări forțate, avorturile septice la scară națională, lipsă de medicamente, frig și contaminări endemice cu SIDA (Zimbabwe), până la cele generate de incompetența economică a sistemului etc., au generat un minim estimativ mondial de aproximativ 314 772 300 de victim umane.

Dar cercetarea istorică nu se oprește niciodată, precum nici terorismului regimurilor comuniste nu se va opri în a produce nesfârșite victime, în Coreea de Nord, China, Mongolia, Laos, Vietnam, ori unele țări din Africa, America de Sud și Centrală. Este locul aici să semnalez apariția unei excepționale cărți despre comunismul mondial, în trei volume, numită O istorie mondială a comunismului, a istoricului francez Thierry Wolton, o carte de 2948 de pagini editată la editura Humanitas, București, 2018. Autorul francez demantelează chirurgical originile intelectuale, călăii, complicii și victimele uriașei rețele teroriste a regimurilor marxist–leniniste din lume din secolul trecut.

Unei plăgi precum comunismul, nici dacă am discuta un secol fără întrerupere nu i-am epuiza esența. Cauza nu stă atât în amploarea lui, până într-atât de indubitabilă că nici o altă catastrofă nu-i poate face concurență, cât în rădăcina lui metafizică (Sorin Lavric, Vertebre românești, p.9).

Plaga apocaliptică a comunismului s-a abătut și asupra României începând cu zilele Ultimatumului sovietic din 26-28 iunie 1940, pentru întâia dată, când URSS invadează și ocupă Nordul Bucovinei istorice românești, Ținutul Herța și Basarabia, ca urmare a Pactului nazisto-sovietic Ribentropp-Molotov din 23 august 1939. Bilanțul victimelor paradisului comunist în România este evaluat la cca. 2 451 400 de victime: uciși în lagăre și închisori, decedați în represiuni, prizionieri de război, avorturi septice, etc. Numai în Basarabia și Bucovina numărul victimelor comunismului sovietic este estimat de unii istorici la cca. 1 500 000 de oameni.

Teritoriul ocupat de Uniunea Sovietică de la regatul României avea o suprafață de 50762 kmp ( 6262 kmp în Bucovina), iar traseul frontierei a fost stabilit pe 14 septembrie 1940, în urma opoziției germane și a unor   negocieri româno-sovietice purtate la Moscova. Pe 2 august 1940 s-a decis constituirea RSS Moldovenești și includerea nordului Bucovinei, a județelor Hotin, Ismail și Akkerman (Cetatea Albă) din   Basarabia, precum și a 8 din cele 14 raioane ale RSS Moldovenești, în componența URSS Ucrainene. Pe 7 august 1940 a fost înființată regiunea Cernăuți, formată din nordul Bucovinei, județul Hotin și Ținutul Herța, pentru ca pe 4 septembrie să fie inclus sudul județului Hotin în componența RSS Moldovenești și să fie stabilit noul hotar cu RSS Ucraineană (C. Ungureanu, Atlasul istoric al Bucovinei). A urmat calvarul Bucovinei și a celorlate teritorii încorporate samavolnic în URSS.

Calvarul Bucovinei în primul an de ocupație sovietică (1940-1941). Această evocare comemorativă și martirică din Istoria românilor bucovineni, are loc în baza unei cercetări istorice actualizate. Evocarea este despre episodul criminal sovietic și încă nedeplin elucidat documentar, al acțiunilor represive ale autorităților bolșevice din Nordul Bucovinei asupra populaței românești care refuza nativ instalarea regimului de ocupație totalitarist bolșevic. Este vorba despre ”Răscoala din 1 aprilie 1941” și ”Masacrul de la Fântâna Albă, lângă cantonul silvic Varnița, județul Răădăuți, episod tragic în istoria României, când populația românească a căzut victimă a represiunii sovietice. Stadiul actual al cercetării nu dispune de prea multe documente de arhivă, cele de la Cernăuți fiind destul de atent deja cercetate și propuse circuitului științific. Motivul principal este lesne de intuit, nefiind altul decât ascunderea „corpurilor delicte” ale crimei prin ocultarea și „epurarea” lor, cel mai probabil în afara teritoriului Ucrainei, sub diferite motive, procede și forme, desi administrația românească din timpul Guvernământului Bucovinei al regimului Mareșal Antonescu (1941-1944) a efectuat o anchetă amplă iar rezultatele acesteia au fost publicate înclusiv de presa vremii. Cu deosebire cotidianul Bucovina-ziar de afirmare națională, ce a apărut la Cernăuți pe toată durata ”Cruciadei împotriva bolșevismului”, a publicat pe larg ororile regimului sovietic și tragicul dezastru al românilor din Nordul Bucovinei.

În numerele din luna mai 1942 jurnalistul I. Dominte publica ample materiale, precum: ”Anchete și percheziții bolșevice la Suceveni”, ”Biserica din Suceveni sub bolșevici”, ”Alte aspecte de viață la Suceveni sub bolșevici”, ”Marele sobor funebru de la Suceveni din 12 mai 1942”, ”După soborul funebru de la Suceveni” .

În documentarul „Un an de la măcelurile bolșevice din Suceveni” I. Dominte relatează următoarele. Era tocmai pe vremea când țărănimea românească din toate satele Bucovinei de nord alerga pe la orașe sau la centre cu raioane polițienești să prezinte cereri pentru trecerea în românia, căci viața din înfernul bolșevic mu mai era de suferit în nici un chip mai mult. Într-unul din reportajele mele din astă toamnă, calificam acest fel de manifestare a țăranilor noștri nu numai drept protest împotriva stăpânirii bolșevice, ci mai mult: un adevărat plebiscite deschis în favoarea vechii noastre patria. În alt reportaj, tot de astă toamnă asupra evenimentelor petrecute la Ropcea, arătasem că s-a produs o adevărată revoluție la Storojineț, contra stăpânirii bolșevice, din partea țărănimii din împrejurime, pe aceeași temă, dar că această revoluție n-a denaturant în sânge fiindcă se produsese în oraș, iar pe de altă parte, populația săa împrăștiat toatăspre satele respective. Populația românească, însă, din satele Suceveni, cupca, pătrăuții de Sus, Carapciu, Prisăcăreni, Adâncata, trestiana, Mihuceni, Petricani și altele aparțineau raionului polițienesx din Adâncata și deci acolo trebuia să-și depună cererile de trecere în România. Astfel, în ziua de 1 aprilie 1941, foarte dimineață, au început a curge valuri peste valuri de țărani veniți dinspre Cupca spre Suceveni, iar de aici spre Adâncata. Patrtea dinainte a coloanei s-a oprit la biserica din Suceveni, iar capătul nici nu se zărea, căci coloana se sfârșea la câțiva kilometrispre hotarul Cupcei. Toate șanțurile și ogoarele alăturea de șosea erau pline de lume. Sucevenii, ca și sătenii din alte comune, spun că trebuie să fi fost peste 12. 000 de oameni porniți cu cereri de repatriere spre Adâncata. O delgație de țărani, cu Ilie P. Șcrobaneț în frunte (astăzi deportat cu familie cu tot) s-a prezentat părintelui Ivanciuc Simion și i-a cerut crucile de la biserică. Deși știa că se găsește în fața unei primejdii de moarte, n-a avut ce face în fața poporului și a trebuit să dea cheile de la biserică. Delegația a luat trei Cruci, apoi, aducându-le în mijlocul mulțimii pe șosea, femeile au pus mânișterguri la ele, ca la morți. Toată lumea a îngenunchiat pe kilometric întregi de-a lungul șoselei, făcând în taină rugăciuni fierbinți, scăldate în lacrimi, ca să-I ajute Dumnezeu să treacă granița în România liberă. Iar clopotele bisericii sunau într-una, fiind trase de Alerguș Nic. Împreună cu alți oameni. Crucile erau încadrate între un steag german cu svastică și unul alb de pace purtat de Fădurean Zaharia din Pătrăuții de Jos.

Între cruci și steaguri se ridică țăranul Timeș P. Vasile din Cupca șim rostește următoarea rugăciune uniform, pe care nesfârșita mulțime a repetat-o după el: Doamne, Dumnezeul nostru, ființă preaînaltă, nefăcută, fără de început și fără de sfârșit, Tu ceea ce ai zis și s-a făcut toată făptura și dai viață zidirilor Tale și prin a Cărui putere se mișcă libere toate vietățile de pe pământ și le hrănești până și în crăpăturile pietrelor, nu întoarce fața Ta de la noi păcătoții, ci ridică sabia mâniei Tale de peste noi și ne mântuiește, căci Tu ne-ai zidit și numai Tu ne poți mântui. Ascultă, Atotputernice, lacrimile noastre și ne ajută să scăpăm de stăpânirea păgână care ne chinuiește și ne sfarmă Biserica Ta. Nădejdea noastră este Tatăl, scăparea noastră este Fiul, acoperământul nostru este Duhul Sfânt, Treime Sfântă, mărire Ție. Amin.

Într-o însuflețire năvalnică și de nedescris lumea nesfârșită pleacă spre Adâncata, având de făcut un drum de 7 kilometri. Întreg văzduhul răsuna de marșuri și cântece naționale de tot felul: Deșteaptă-te Române, Pe-al nostru steag, Trei culori, Trăiască Regele și altele.  De astă dată nesfârșita coloană se simte purtată de o putere nevăzută, fiind încredințată că îndeplinește voința lui Dumnezeu. Bolșevicii singuri se îngroziseră de această minune (a morții fulgerătoare a unui soldat bolșevic care a lovit cu sabia o Cruce-n.n) și ea era un semn pentru lume că Dumnezeu e cu dânsa …Iar niște ofițeri din G.P.U, care vorbeau prin tălmaci evrei, au exclamat galbeni și înfuriați de disperare: așa un popor, dacă ar avea arme, ar sfărâma întreaga Rusie.

Strigăte nesfârșite de: Jos Rusia Sovietică, jos bolșevismul, jos Stalin, Trăiască România noastră, Trăiască Regele Mihai, Trăiască Antonescu, Trăiască Hitler!…. Spre graniță, spre graniță! Ori viață, ori moarte, ori libertate, ori mormânt!....Sosiseră de la Cernăuți zeci și zeci de camioane cu Mongoli și cu nenumărate mitraliere și tot felul de arme. Convoiul a fost imediat rupt în două. S-a produs un măcel îngrozitor. Armata cosea lumea pe șosea, pe uliți, prin grădini, prin curți, cu o cruzime fără seaman cu mitraliere și cu puști automate. Mulțimea amestecată din toate comunele căuta să se refugieze prin șuri, prin paie, prin fân, prin pivniți și pe unde putea, căci era zăpăcită că nici nu ajunsese la graniță. Vaietele răniților făceau să plângă înteg văzduhul deasupra Sucevenilor. Era parcă ziua de apoi.

Dintr-un alt documentar al lui I. Dominte, Grozavele masacre bolșevice lângă Fâtâna Albă, unde vorbește de revoluția contra bolșevicilor din 1 Aprilie 1941 ce a izbucnit la Adâncata și Suceveni. Aflăm de la martorul și supraviețuitorul Petre Holovati din Trestiana despre masacrul de pe câmpul Golgota de lângă Fântâna Albă, unde a văzut întregul camp plin de oameni morți și răniți, aruncați claie peste grămadă ca snopii pe câmp, ….bolșevici au ales 10 inși care s-au predat ca mine pentru săpat mormântul (groapa comună - n.n)și vreo 20 de lipoveni cu hârlețe să sape și ei lamormânt. De asemeni, gospodarul Ion Sucevean a lui Vasile din Suceveni declara ziaristului: am fost de față la Golgota, unde se află mormintele țăranilor mucenici; pe tot drumul de la Golgota și până la Adâncaata de vreo 13 kilometri era numai o dâră de sânge, căci răniții și cea mai mare parte din morți îi ridicaseră bolșevicii și-i transportaseră spre Adâncata într-un loc necunoscut; fiindcă nu mai aveau camioane curate la dispoziție, ca să care pe toți morții, au dat ordin să îngroape restul de morți pe Golgota, unde căzuseră de gloanțele mitralierelor. Eu am fost trimis acolo în calitate de delegate din partea comunei Suceveni, pentru recunoașterea morților din comuna noastră. Când am ajuns acolo am văzut un mormânt mare acoperit complet, dar în alt mormânt mic erau așezați numai de formă nouă țărani acoperiți cu pământ numai până la brâu,…trei erau din Suceveni. Au fost trimiși pe Golgota delegați ca mine din toate comunele participante la acel măcel. Din comunele Cupca și pătrăuții de Jos au fost trimiși doi evrei, care, veseli de întâmplare, n-au declarant nimic. Toți delegații am făcut constatareacă bolșevicii ne-au trimis la mormântul de pe Golgota, ca să ne arate că numai foarte puțini țărani au fost uciși în luptă. Dar noi știam că ei căraseră cu camioanele două zile și două nopți răniți și morți de acolo, iar pe șosea nu puteai călca de sânge omenesc și de groaza acelui măcel. Pe noi ne-au trimis abia a treia zi încolo. Mormântul se află pe dealul Golgotei în marginea unei pădurici pe un șes frumos și întins de vreo 10 ha. Nu se știe cine anume a numit acel deal Dealul Golgotei, probabil momentul grozavului măcel. Cei scăpați de moarte și de prinsoare au răspândit tot atunci în toate părțilr denumirea de Deal al Golgotei.

I. Dominte adună un total de 56 de dispăruți din satul Trestiana, deportați și morți (din care trei în mormântul din Dealul Golgota), în urma masacrului de la Fântâna Albă (nr.502, 6 iulie 1942, p.9). Palatul Mitropolitan din Cernăuți a fost profanat, mai ales aripa stângă unde era instalată Facultatea de Teologie Ortodoxă, find transformat în sediu al Poliției secrte G.P.U. Potrivit declarațiilor martorului Gheorghe I. Ursachi, în pivnițele Reședinței mitropolitane din Cernăuți ar fi fost celule de tortură, …la sfârșitul lunii mai 1941 bolșevicii au făcut primele arestări în masă prin toate comunele românești din Bucovina, la o lună după masacrele de la Suceveni-Fâtâna Albă, ca răzbunare pe toată liniaq pentru atitudinea antibolșevică a populației din întreaga Bucovină de Nord( Alte amănunte despre masacrele bolșevice de la Suceveni-Fântâna Albă( nr. 351, 25 august 1942, p.5).

Aniversarea Revoluției naționale din 1 aprilie 1941 a românilor din Storojineț (nr.542, 2 aprilie 1943, p. 1și 3): câteva sute de morți rămași pe poiana comunei Fântâna Albă, care au fost înmormântați într-o groapă comună. Ulterior, cadavrele acestora au fost dezgropate tot de ruși și duse în loc necunoscut, probabil pentru a șterge urma crimei lor și a putea face imposibilă identificarea ulterioară a acestora. Parte dintre acei care au reușit să scape, au fost urmăriți de cavaleriștii sovietici cu săbiile sau în cel mai bun caz luați prizioneri; o mica parte numai s-a putut salva, reușind să se reîntoarcă la casele lor. Sute de înși au fost arestați și depuși, fie în închisoarea din Adâncata fie în cea din Cernăuți. După un triaj de trei săptămâni, în care românii au fost martirizați cu cele mai groaznice sisteme de tortură, parte din cei arestați ca participanți la rebeliune au fost eliberați, iar 60 din ei fie că au fost deportați, fie că au luat drumul veșniciei, întrucât până astăzi nu a mai auzit nimeni de numele și soarta lor.

Nu pot fi trecute cu vederea alte două volume de referință privitoare la subiectul acestei cărți. Este vorba despre cartea regretatului Vasile Ilica, Fântâna Albă, O mărturie se sânge-istorie, amintiri, mărturii, publicată la Editura Imprimeriei de Vest, Oradea, 1999 și Drama Românilor din Regiunea Cernăuți - masacre, deportări, foamete în 1940-1941, 1944-1947, coordonator Alexandrina Cernov, Editura Caligraful, Mănăstirea Putna, 2019.

Tabloul martiriului Bucovinei din veacul trecut indică proporții și dimensiuni încă nedocumentate deplin. În această   geografie a martiriului, a universului concentraționar totalitarist, se află și mărturia creștină a României, a Ortodoxiei românești, așadar și a Bucovinei. Amploarea represiunii ateist comuniste, gama de măsuri și metode represive, de persecuție anticreștină, include și masacrul de la Fântâna Albă (dealul Golgota, cantonul Varnița), unde poliția secretă și armata sovietică s-au confruntat cu o puternică rezistență și mărturisire creștină  din partea populației românești, cu sute de victime. Aceste victime sunt obiectul acestui studiu. Deocamdată, conform materialul arhivistic studiat, au putut fi documentate doar 26 de persoane omorâte și îngropate în pădurea Varnița de la Fântâna Albă. Numai deschiderea unor noi arhive și o aprofundare a cercetării lor va putea aduce adevărul la lumină. Indiscutabil, numărul celor ce-și dorm somnul de veci sub brazii din pădurea Varniței este de zeci de ori mai mare, este una din concluziile cărții.

Petru Grior, directorul Centrului de Cercetări Istorice și Culturale din Cernăuți, un recunoscut istoric și cercetător al perioadei sovietice a Bucovinei, a mai adăugat în ultimii ani patrimoniului cercetării istorice alte trei studii importante, care fac mai multă lumină asupra tematicii martiriului Bucovinei sub teroarea bolșevică: Dicționarul martirilor români, în șase volume; Anul 1940. Instaurarea puterii sovietice în actuala regiune Cernăuți; Anul 1941. Intensificarea persecuțiilor staliniste în actuala regiune Cernăuți; Anul 1942. Trecerea în nemurire a martirilor din actuala regiune cernăuți, arestați de către puterea sovietică în 1940-1941.

Din punct de vedere al teologiei istoriei, istoriografia poate și trebuie să-și dezvolte literatura și dmersurile de tip apologetic-religios. Este de fapt o mărturisire a credinței mucenicești a înaintașilor, care au dovedit credința lor în puterea Crucii și a Învierii Mântuitorului Neamului și a Țării lor, cu prețul sacrificiului suprem al propriilor vieți, după îndemnul Domnului Hristos care zice: cine Mă mărturisește pe Mine înaintea oamenilor, îl voi mărturisi și Eu înaintea Tatălui ceresc. Dacă viitoarele generații vor căuta modele, acestea vor putea fi găsite și în paginile acestei cărți.

Nu este justificat să stai deoparte. Aceasta se întâmplă când ești într-o poziție defavorizată, când nu ai pe ce să te sprijini. Dacă ai un sprijin puternic, ai mai multă îndrăzneală să mărturisești, te avânți fără frică, precum copilul care are lângă el pe tatăl. Păi, noi nu-L avem pe Hristos și pe sfinții Săi și tot adevărul la care ne-am angajat? Adevărul nu se apără stand deoparte. (Părintele arhimandrit Justin Pârvu, starețul mănăstirii Petru Vodă, județul Neamț,  Duhovnicul Neamului, neomărturisitor, fost deținut politic anticomunist în temnițele românești, timp de 16 ani).

Această istorie tragică reclamă restabilirea adevărului în mentalitatea societății românești postcomuniste, mai ales în rândurile copiilor și a tinerilor, care nu au trăit și nu au cunoscut în nici un fel regimuri de dictatură și de represiune totalitară. Lăsăm istoriei și viitorului să se pronunțe asupra acestei acțiuni a românilor bucovineni, care au încercat să se elibereze de sub jugul bolșevic cu o oră mai degrabă decât a hotărât-o Mareșalul Desrobitor Ion Antonescu și Armata Română pe 22 iunie 1941.

În loc de Elogiu și pomenire liturgică a sfintei jertfe românești de la Lunca și Fântâna Albă și din Gulag:                        .

Unde sunt cei care nu mai sunt?

Unde sunt cei care nu mai sunt?
Întrebat-am vântul, zburătorul
Bidiviu pe care-aleargă norul
Către-albastre margini de pământ:
Unde sunt cei care nu mai sunt?
Unde sunt cei care nu mai sunt?
Zis-a vântul: Aripile lor
Mă doboară nevăzute-n zbor.
Întrebat-am luminata ciocarlie,
Candela ce legăna-n tărie
Untdelemnul cântecului sfânt:
Unde sunt cei care nu mai sunt?
Unde sunt cei care nu mai sunt?
Zis-a ciocârlia: S-au ascuns
În lumina celui nepătruns.
Întrebat-am bufnița cu ochiul sferic,
Oarba care vede-n întuneric
Tainele necuprinse de cuvânt:
Unde sunt cei care nu mai sunt?
Unde sunt cei care nu mai sunt?
Zis-a bufnița: Când va cădea
Marele-ntuneric, vei vedea.

(Nichfor Crainic)

 Pr. Prof. Mircea Bejenar

Cuvânt înainte pentru cartea Răscoala de la Suceveni 1 aprilie 1941 și Masacrul de la F. Albă