Președintele a fost pus sub acuzare și suspendat

Președintele sud-coreean Yoon Suk Yeol a fost pus sub acuzare
sâmbătă, în cadrul celui de-al doilea vot în parlamentul condus de
opoziție, din cauza încercării sale de săptămâna trecută de a impune
legea marțială, o măsură care a șocat națiunea și a divizat partidul
său, transmite știripesurse.ro.
Conform Constituției, prim-ministrul Han Duck-soo, care a fost numit de Yoon, devine președinte interimar, în timp ce Yoon rămâne în funcție, dar cu puterile sale prezidențiale suspendate, relatează Reuters.
Han a declarat că va depune toate eforturile pentru a asigura stabilitatea după punerea sub acuzare a lui Yoon. „Îmi voi da toată puterea și toate eforturile pentru a stabiliza guvernul”, a declarat Han reporterilor.
Protestatarii care susțin punerea sub acuzare a lui Yoon au sărit de bucurie în apropierea parlamentului la aflarea veștii și au fluturat bastoane LED colorate în timp ce se auzea muzica. În schimb, un miting al susținătorilor lui Yoon s-a golit rapid în urma veștii.
Moțiunea de punere sub acuzare a fost adoptată după ce cel puțin 12 membri ai Partidului Puterea Poporului al lui Yoon s-au alăturat partidelor de opoziție, care controlează 192 de locuri în adunarea națională de 300 de membri, depășind pragul de două treimi necesar pentru punerea sub acuzare.
Președintele sud-coreean Yoon Suk Yeol a promis sâmbătă că va lupta pentru viitorul său politic după ce a fost destituit prin vot de parlament.
Odată moțiunea adoptată, Yoon este suspendat imediat din funcție până când Curtea Constituțională va valida punerea sa sub acuzare. Prim-ministrul Han Duck-soo va fi în acest timp șef interimar al statului, în timp ce vicepremierul Choi Sang-mok, ministru al economiei și finanțelor, va prelua interimar funcția de prim-ministru.
Curtea Constituțională va avea la dispoziție 180 de zile pentru a se pronunța.
În cazul în care Curtea Constituțională acceptă moțiunea de punere sub acuzare a Adunării Naționale, Yoon va fi demis din funcție, iar alegerile prezidențiale trebuie organizate în termen de 60 de zile. În cazul în care Curtea Constituțională respinge moțiunea, punerea sub acuzare va fi imediat anulată, iar lui Yoon i se va permite să revină în funcție.
Potrivit Yonhap, în cazul în care Curtea Constituțională decide să îl demită din funcție, alegerile prezidențiale anticipate ar putea avea loc încă din aprilie sau până în august anul viitor, în funcție de momentul deciziei judecătorilor constituționali.
Dacă va confirma punerea sub acuzare, Yoon va deveni al doilea președinte din istoria Coreei de Sud care are această soartă, după Park Geun-hye în 2017. Chiar dacă scapă de punerea sub acuzare, Yoon Suk Yeol ar putea fi totuși considerat „responsabil din punct de vedere juridic” pentru abuz de putere, a declarat pentru AFP Kim Hyun-jung, cercetător la Institutul de Drept al Universității Coreene. „Acesta este în mod clar un act de rebeliune”, a continuat ea. „Chiar dacă moțiunea de destituire nu este adoptată, președintele nu poate scăpa de responsabilitatea penală”, crede cercetătoarea.
În timp ce Coreea
de Sud se afundă într-o criză politică, Yoon Suk Yeol a ales să aibă o
atitudine de sfidare. Într-un discurs televizat, joi, el a promis că va
lupta „până în ultimul minut”, mai transmite sursa citată.
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Peninsula Iberică este noul Wuhan?

Viganò: Conclavul este falsificat – De aceea, viitorul Papă nu va avea autoritate

BTI: A venit adevărata nucleară: ambasada SUA sugerează că alegerile nu vor fi recunoscute

A vrut un Nürnberg al Covidismului: A fost aruncat în pușcărie!

EMISIUNE LIVE: Doru Paraschiv, ofițerul de informații care l-a prins cu minciuna pe Marian Enache de la CCR ÎN DIRECT la ActiveNews și Starea de Libertate. ACTUALIZARE

Visul umed al Europei e mai aproape ca oricând de a deveni realitate: Să se spele pe cap cu Războiul și cu Zelenski!
Recomandările noastre

22 aprilie 1990, startul Pieței Universității. În urmă cu 35 de ani începea cea mai amplă manifestație anticomunistă din Europa Centrală și de Est. VIDEO și GALERIE FOTO

Alex Jones și Tucker Carlson despre Lupta pentru Adevăr: Globalism, Trump, Israel, Planuri Secrete pentru Al Treilea Război Mondial, WEF, CIA, 9/11 - O EMISIUNE-BOMBĂ tradusă în română - VIDEO
Secțiuni: Eveniment Politic Prima pagină Știri
Persoane: Klaus Iohannis Yoon Suk Yeol
Locații: România
Subiecte: Suspendare președinte
Organizații: Administrația Prezidențială a României
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (3)