De un an viața noastră arată altfel și ni se tot repetă, obsesiv, că nimic nu va mai fi la fel. Ba chiar, de la o vreme încoace, se încearcă pe popor mantra războiului: „Vine, lucrurile sunt pregătite, sfârșitul lucrurilor așa cum le știți e aproape!”. Oare? 

 

E un fapt real că multe lucruri exterioare nu mai sunt așa cum erau. Din păcate, nici cu interiorul nu stăm prea bine. Dar, practic, ce a determinat cu adevărat în această perioadă recentă instabilitatea noastră psihică, emoțională și socială? De ce secțiile de psihiatrie ale spitalelor sunt depășite de numărul celor afectați mintal de aceste stări de lucruri, iar psihoterapeuții s-au îmbogățit? De ce suntem atât de dezorientați, iar încrederea în semeni e la un minimum istoric? În prim plan stă frica de moarte a oamenilor, dar nu frica creștină care te păzește de păcat, ci teama de sfârșitul vieții pământești. Pentru cel care nu și-a pus viața total în mâna lui Dumnezeu, chiar și pentru oamenii credincioși, frica e un instrument de manipulare. Instinctul firesc de conservare e folosit pentru mânarea turmei. 

Apoi vine deznădejdea. În psihiatrie e asimilată depresiei, iar numărul celor care suferă de această afecțiune a crescut de zeci de ori în ultimul an. Depresia vine tot din neîncredere, din supra-stimularea sau sub-stimularea simțurilor, din lehamitea de tot și de toate. O stare comună azi, căreia mulți dintre noi îi cad pradă, speculată prompt de vrăjmașul mântuirii. Comportamentele obsesiv-compulsive și accentele paranoice urmează repede acestor doi uriași, frica și deznădejdea: te speli pe mâini de 100 de ori pe zi, dai cu dezinfectant până faci răni pe piele, dezinfectezi și banii pe care îi atingi, te ferești mereu de oricine, stai la distanță, țipi la cei care vin aproape. Vă sună cunoscut? Pentru a scăpa de asta ești gata să faci aproape orice, să accepți aproape tot ce ți se propune ca să fii în siguranță. Cei care nu se comportă ca tine îți devin dușmani. O masă de oameni care se comportă astfel - pentru că mimetismul social e extrem de important în psihologia mulțimilor - este extrem de ușor de manipulat. Sigur că mai sunt și rebeli, cei care nu se supun, dar și aceștia sunt luați în calculul manipulatorilor. 

Pentru cei nesupuși sunt gata pregătite teorii care mai de care mai atrăgătoare, mai nonconformiste, mai potrivite cu profilul lor de „răzvrătiți”: grupuri, grupări, facțiuni, partide, ș.a.m.d. Un arsenal întreg le este dedicat și sunt dirijați prin însăși nesupunerea lor. Vi se pare ciudat, de neînțeles, un lucru extrem? Modele matematice și socio-psihologice sunt preparate atent de zeci de ani pentru influențarea maselor. Facebook e doar un mizilic. Antreul. Căutați și citiți ceva despre teoria rețelelor a lui Laszlo Barabasi, un român de etnie maghiară. Veți avea un mic șoc cultural. 

Pentru Marele Manipulator (numit așa de Culianu), cel mai mare pericol îl reprezintă oamenii lucizi, raționali, educați dar, mai ales, credincioși. Pentru un creștin „viața este Hristos și moartea un câștig” (Filipeni 1, 21). El nu are lucruri adunate aici și tot ce deține e privit ca un dar vremelnic, pentru care e responsabil în veșnicie, la Judecată. De aceea, frica de viitor nu este o opțiune pentru el: „Puțin credinciosule, pentru ce te-ai îndoit?” (Matei 14, 21), ne întreabă Mântuitorul. Și, iarăși: „Veți auzi de războaie și de zvonuri de războaie; luați seama să nu vă speriați” (Matei 24, 6). Totul vine de la Hristos cu un scop: mântuirea noastră. Din această perspectivă, manipulatorii au pierdut deja pe jumătate. O bătălie însă, dar nu și războiul. Diavolul e insistent, nu doarme niciodată și a pregătit și ispita prin credință: mie nu mi se poate întâmpla nimic pentru că sunt credincios. Cel care gândește astfel deja a căzut din har din cauza mândriei. 

Ispitele „de-a dreapta”, cele ale credinței, sunt mult mai rafinate și sunt folosite din plin de vrăjmaș. El le umflă, le stimulează să crească sub masca credinței, iar credinciosul uită de smerenie și se crede mai presus de frații lui aflați în suferința fricii și a deznădejdii. În biserică fiind, am auzit un domn tânăr care venise cu fetița lui, răspunzându-i acesteia la întrebarea de ce lumea poartă mască, iar ei doi nu. Știți ce a răspuns? „Ăstora le e frică de moarte, tati”. Iată netemătorul, iată-l pe cel care se încrede nebunește în sine însuși și își disprețuiește semenii! El căzuse din dragoste, dar se vedea pe sine însuși pe drumul cel bun. Să-l lumineze Dumnezeu și să ne lumineze și pe noi!  

Fără Hristos, Care e „blând și smerit cu inima” (Matei 11, 29), fără „credința care este lucrătoare prin iubire” (Galateni 5, 6) nu putem rămâne întregi la minte în aceste vremuri tulburi. „Luați neputințele celorlalți” (cf. Matei 8, 17), la fel ca Stăpânul nostru și nu vă încredeți în voi înșivă. Dușmanul e puternic și experimentat. Singurul reper spiritual, „piatra cea din capul unghiului” (Efeseni 2, 20) pe care ne sprijinim fără teamă este Hristos. El e răspunsul la toate fricile și temerile noastre. Viața și moartea sunt în mâna Lui și nimic din viața noastră nu se întâmplă fără să ne fie de folos, pentru că „și perii capului, toți sunt numărați” (Matei 10, 30). „Au nu se vând două vrăbii pe un ban? Și nici una din ele nu va cădea pe pământ fără știrea Tatălui vostru.” (Matei 10, 29). De la Dumnezeu vin speranța, vindecarea și sănătatea trupului și a sufletului, deci și a minții. 

Armele manipulatorilor se transformă astfel în praf. Niciodată ei nu iau în calcul puterea lui Dumnezeu atunci când îi disprețuiesc și îi manevrează pe oameni. „Factorul” Dumnezeu nu e inclus în calculele lor. Însă Hristos Se arată dacă ne smerim și, credincioși fiind, nu uităm de Iubire. Credință fără iubire nu se poate. Scopul manipulatorilor este să ne despartă unul de celălalt și, mai ales, de Dumnezeu. Scopul lui Hristos este însă „ca toți să fie una” (Ioan 17, 21). 

Frica și deznădejdea sunt armele vrăjmașului, la care se adaugă din belșug ignoranța și prostia noastră, lipsa de interes pentru suferința celuilalt, disprețul față de alte opinii decât cele ale noastre. Opriți măcar pentru o zi supra-stimularea simțurilor și a minții prin așa-zisa informare, tăiați toate influențele exterioare și priviți în voi, în inimă. În genunchi, la icoană: „Iartă-mă, m-am încrezut prea mult în mine! Ajută-mă! Nu mă lăsa, Doamne!” Și Dumnezeu vă va răspunde prin bucurie și nimeni nu va putea lua asta de la voi. Căci „cine este omul acela între voi care, de va cere fiul său pâine, oare el îi va da piatră?” (Matei 7, 9). 

Credeți, cercetați și nu uitați să iubiți. Chiar și pe cei care nu sunt de acord cu voi. Nu faceți jocul neprietenului, al Marelui Manipulator. Rămâneți uniți în cugete și rugați-vă pentru vrăjmașii voștri. Altfel, nu putem rămâne întregi la minte și ne vom despărți, mai întâi unul de celălalt și, apoi, de Dumnezeu. Să nu fie! Nu uitați, cum spunea părintele Cleopa, „Tata-i la cârmă!”, nu ei. Nădăjduiți!