Pro Vita București: Noi am cerut DEMITEREA LUI BĂNESCU încă de anul trecut. Cearta publică cu un arhiereu ca IPS Teodosie sunt semne că omul nu-și mai poate exercita atribuțiile de purtător de cuvânt al Patriarhiei Române
Motto: „Regret amarnic că unii dintre reprezentanții Bisericii noastre, fie mireni fie clerici, se intimidează în fața unor curente culturale la modă în societatea românească pe care le imită doar, fără să facă față lor cu un adevărat „nivel cultural ortodox”, cum ar fi spus părintele Stăniloae.
Cel mai grav lucru în acest sens mi se pare fenomenul de a folosi, în
prezentarea realităților bisericești și chiar în publicații, o
terminologie nepotrivită, pe care - cum îmi spunea un apropiat - trebuie
să o asculți cu dicționarul în mână. Pentru a fi corect înțeles nu sunt
împotriva unui limbaj cât mai pe înțeles între credință și cultură,
între teologie și filosofie, dar sunt împotriva confuziei între aceste
domenii.” - Pr. Prof. Dr. Viorel Ioniță în Ziarul Lumina al Patriarhiei Române, 26 Aprilie 2023
Revista "22", a primei oficine a lui George Soros în România, Grupul pentru Dialog Social, a fost unul din instrumentele de sabotare a referendumului pentru căsătorie din 2018.
Nimeni nu publică în "22" fără să fie sau măcar să fi fost, la data publicării, "de-al lor":

În 2012, „22” a oferit un spațiu amplu unor articole despre „răul” pe care îl provoca o inițiativă legislativă care avea ca scop instituirea unei perioade de așteptare înainte de avort. Propunerea legislativă pornise de la noi.
La fel ca în 2018, „intelectualii implicați” de la „22” au contribuit la crearea condițiilor necesare pentru ca inițiativa să fie zădărnicită și respinsă.
Celor care privesc siderați scandalul care fierbe în interiorul administrației bisericești (că nu-i putem spune dispută dogmatică) între ÎPS Teodosie și dl Bănescu, le reamintim că încă de anul trecut, din vară, am observat cu alarmă și apoi am solicitat, poate primii, demiterea d-lui Bănescu în urma unei declarații pe care am considerat-o ca dăunătoare.
Era vorba, în speță, de o „clarificare” nesolicitată, formulată într-un limbaj imposibil de pretențios, care mai rău te băga în ceață, cu privire la poziția Bisericii referitoare la avort:
PRO VITA București cere demiterea Purtătorului
de Cuvânt al Patriarhiei, după poziția sa confuză, anticreștină și
antiumană, de susținere a avorturilor. La fel și cititorii ActiveNews:
VASILE BĂNESCU NU REPREZINTĂ BISERICA ORTODOXĂ ROMÂNĂ
Întrebarea de atunci persistă și acum: unde se termină purtătorul de cuvânt și unde începe persoana privată Bănescu?
Întreținerea voită și, credem, rău intenționată a acestei confuzii, iar acum și cearta publică cu un arhiereu sunt semne că omul nu-și mai poate exercita atribuțiile de purtător de cuvânt.
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect
”Zidul antifoc” în România s-a prăbușit!
Adrian Onciu: Yulia Mendel: ”Vreau să le spun oamenilor cine este Zelensky cu adevărat”
Sorin Roșca Stănescu: Mega alarmă generală
Valentin Boeru ar fi împlinit azi 70 de ani: ”Lumea smintiților, la putere”
Propunerea lui Călin Georgescu și a AUR este foarte clară: Guvern de Reconciliere Națională. Nicușor Dan trebuie doar să înțeleagă și să recunoască formal voința a peste 40% din poporul român, susținută cert de Donald Trump - VIDEO
Valerian Stan: Explicația unei încrâncenări inexplicabile contra lui Călin Georgescu și a AUR
Recomandările noastre
AVERTISMENT: Generalizarea cezarienei la mamifere duce la incapacitatea de a naște natural. Suntem autorizați să credem că efectele asupra speciei noastre, acolo unde această fantezie se generalizează, vor fi aceleași - Faimosul medic francez Michel Odent
”Nu cred că este alt premier mai bun decât Călin Georgescu” - Interviu-bombă cu Virgiliu Gheorghe de după victoria istorică din Parlament: ”Dumnezeu le poate încurca socotelile tuturor societăților și serviciilor secrete din lume”. EXCLUSIV ActiveNews
Lumea Justiției de Ziua Libertății Presei: SFÂRȘITUL UNEI BĂTĂLII JUDICIARE DE 7 ANI – Jurnalistul Victor Roncea a câștigat definitiv procesul cu Gabriel Liiceanu în care omul de afaceri de la Humanitas cerea 50.000 euro. DOCUMENTELE PROCESULUI
DA, CIREȘUL A ÎNFLORIT, așa cum a zis Călin Georgescu - la finalul lui aprilie. Nu vă fie frică, șleahta lui Bolojan-Exterminatorul pică! Moțiunea de cenzură este citită azi, 29 aprilie 2026, în Parlamentul României. Amin!
Secțiuni: Biserica Cultură Opinii Prima pagină Știri
Locații: Patriarhia Română Tomis
Tip conținut: Opinii
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (2)