Prof. Viorica Bălteanu: PLEAVA NU LUPTĂ PENTRU BANANE

La urma urmelor, apele se despart simplu: oamenii cu suflet mare sunt complet altceva decât sufletele de slugă. Primii sunt devotați patriei lor mici (locul exact al nașterii) și celei mari, adică țara lor întreagă, precum și valorilor perene: familia, prietenia, creația și munca făcute cu temei, ceilalți râvnesc mulți bani, putere, glorie obținute prin orice mijloace.
Cei dintâi sunt patrioți, integri, oameni cu credință în Dumnezeu, alții sunt simbriașii unora ca George Soros, în perpetuă goană după grandoare găunoasă. Așa sunt Clotilde Armand, Dominic Samuel Fritz, Iulian Bulai, Allen Coliban, Andrei Caramitru, destui alți ipochimeni ce nu-și percep dimensiunea minusculă, fiind total lipsiți de umor, de simțul realității. Să mai adaug că, obligatoriu, perceperea comicului, a concretului este legată puternic de inteligență? Slugoii s-au autoproclamat elită (sic!), iar papagalii și cotcodacele îi venerează, fiindcă le seamănă, confundând sclipiciosul cu sclipitorul, admirându-i pe crocodilii profitori ai tuturor regimurilor.
E lesne de înțeles cine sunt susținătorii lui Călin Georgescu și George Nicolae Simion, după cum e foarte limpede cine aplaudă extaziați un biet bolnăvior mincinos, cu ifose penibile concretizate în haosul din Capitală și din viața personală. Insultă exact cum respiră. Nu și-a botezat copiii, însă brusc se declară bun ortodox. Primii se comportă moral, sunt omenoși, țin enorm la tradiții, spre deosebire de crocodili bipezi, care le disprețuiesc.
Oamenii integri sunt creatori de luminoase valori trainice. Eminescu, Coșbuc, Goga, Radu Gyr, Nicolae Steinhardt, Nichita Stănescu, Marin Sorescu, Adrian Păunescu sunt perpetue modele de patriotism, exact pe dos sunt pervertiții iubitori de mediocritate, plagiat, sloganuri false, blugi, banane, droguri, LGBTQ, satanism.
Totuși, diferența dintre Crin Antonescu și tagma lui Nicușor Dan este imposibil de eludat, deoarece a judeca cu toptanul este greșit, întotdeauna. Există culori intermediare, nuanțe, nu doar culori primare. Oare din întâmplare, Crin Antonescu îl dezavuează cu legitim dezgust pe bicisnicul consumator de secreții nazale Nicușor? El și-a recunoscut cu cavalerism înfrângerea, deși aceasta a fost mișelește pilotată.
Atenție! Neglijența privind universul miraculos al cuvintelor rămâne, pururi, extrem de nocivă. Un cunoscut jurnalist aliniat clar de partea cauzelor drepte a comis recent, repetat, eroarea de a defini strict diaspora drept populația activă a României, în acest mod excluzând, jignind milioane de oameni de toată isprava care trudesc și cresc copii, nepoți, în țară. Inclusiv pe sine, de altfel. Stilul băsist arhicunoscut („Școala românească scoate tâmpiți”) este aberant și categoric ticălos, fiindcă nu poate fi trecută cu vederea realitatea concretă, sutele de medalii, premii internaționale aduse în țară ― an de an ― deopotrivă de tineri și maturi: elevi, studenți, masteranzi, după cum și inventatori, artiști, educatori, sportivi în toată firea. Așadar, diaspora este limpede importantă, însă aceasta nu este toată populația stimabilă a României. De unde și aiureala exprimată nesăbuit de Nicușorul cel penibil cu referire la posturile de televiziune de el net diferențiate după principiul bolșevic ,,Cine nu e cu noi e împotriva noastră′′. Din contra, noi știm că numai împreună, prin solidaritate și altruism putem ieși victorioși.
Eu una rămân cu ′′pleava societății′′, cu televiziunile, ziarele aflate de partea poporului din care fac parte. Firește, ca milioane de cetățeni români onești, vrednici, cu resurse inepuizabile de frumos și bine iubesc pacea. Pe noi ne răscolesc cu fior cuvintele lui George Coșbuc ,,Sunt suflet în sufletul neamului meu... ′′. Nu ne dezicem de salutul ,,Trăiască nația!′′, căreia îi cunoaștem pătimirea și îi trăim dorul sfâșietor, când ne aflăm departe.
Dimpotrivă, primejdios este că slugoii soroșiști au uitat de de-a binelea că ,,Veșnicia s-a născut la sat′′ și continuă să devasteze, inclusiv zonele rurale, spre disperarea oamenilor responsabili. Agricultura, indubitabil, este un sector ce trebuie prioritar salvat, la unison cu școala, justiția, sectorul medical, cel industrial și comerțul. Nu va fi deloc lesne, dar cu o destoinică administrare lucrurile pot fi reclădite, lecuite, repuse în corectă funcțiune, în anii următori.
Din puținele confruntări electorale, George Nicolae Simion a ieșit vizibil învingător, în timp ce ezitantul Nicușor n-a prididit, nici chiar primind anticipat întrebările și fiind dirijat în cască. Evident, poantei cu zbenguielile haștagiste din orașele cu primari soroșiști îi mai dau crezare strict creierele netede și cozile de topor. Categorii destul de numeroase, din nefericire.
Din tot sufletul trag nădejdea, că în 18 mai, vor ieși la vot mult mai mulți concetățeni, unii renunțând ferm să mai fie bolovani, fiindcă România a fost împinsă dinadins pe buza prăpastiei, iar omenia, omenirea sunt creații celestiale de seamă și merită biruința. Prezenta campanie electorală e vădit incorectă, motiv ca alegerile să nu fie lăsate la voia jefuitorilor nesătui și amorali.
Categoric benefică este atenția administrației Donald Trump pentru alegerile din țara ajunsă de 35 de ani pe mâna unor homunculi hămesiți ce nu au rușine, lege, dragoste de țară și de oameni.
Cu ajutorul Tatălui Ceresc, România POATE FI și TREBUIE salvată!
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Ion Cristoiu: Guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, trebuie anchetat penal pentru abuz în serviciu

SRS: Nicușor Dan turnător la Securitate cu acte! Sorin Roșca Stănescu publică documentele. NOTE INFORMATIVE de POLIȚIE POLITICĂ

7 MOTIVE PENTRU CARE NICI UN CREȘTIN ORTODOX NU-L POATE VOTA PE NICUȘOR DAN. Campanie de mii de scrisori către preoții din diaspora a candidatului progresist, necăsătorit, ”spovedit” la Biserica Catolică, susținut de Cultul Evanghelic, pro-avort și LGBT
Recomandările noastre
Secțiuni: Cultură Opinii Politic Prima pagină Știri
Persoane: George Simion Nicușor Dan
Locații: România
Subiecte: pleava societății
Organizații: USR
Tip conținut: Opinii
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (2)