Suntem o țară unde legea fundamentală susține că libertatea individuală este inviolabilă. Suntem un stat național, unde legile se fac pentru popor, de către legiuitor. Nu organismele internaționale au puterea de decizie finală asupra politicilor publice, deci nu ONU, UE sau OMS, ci doar Parlamentul României.

Te aștepți, atunci, ca principalii apărători ai libertății să fie artiștii rebeli și oamenii de cultură, cei îndrăgostiți de adevăr, mereu dornici să susțină pluralismul, competiția de idei și dezbaterea.

Între 2020 și 2022, țara noastră a trecut printr-o mare cumpănă, ca urmare a epidemiei virale COVID-19. Oficial, s-a numit „pandemie”. Am avut mare nevoie, atunci, de maturitatea și înțelepciunea elitelor țării.

Gardienii ordinii constituționale erau așteptați să apere drepturile și libertățile fundamentale.

Milioane de compatrioți căutau vocea calmului, împotriva isteriei propagandistice. Vocea libertății, împotriva noilor inchizitori. Vocea părinților, împotriva tehnocraților fără suflet.

Se presupune – nu fără temei – că tocmai atunci când oamenii de rând sunt paralizați de frică și necunoscut, cei mai deștepți își păstrează luciditatea și calmul.

Cetățenii așteaptă ca personalităție preocupate de analiză și reflecție să oprească deriva autoritară sau impulsurile dictatoriale ale statului, dar și o cădere spre haos și anarhie.

N-a fost să fie.

Un filozof italian împotriva restricțiilor: Giorgio Agamben

Înainte să analizăm reacțiile intelectualilor români față-n față cu pandemia, să privim spre Italia, o țară de gintă latină, religie catolică și temperament apropiat românilor.

Scriitor prolific și teoretician al vieții politice, Giorgio Agamben a criticat chiar de la început măsurile de izolare impuse de statele occidentale în timpul pandemiei de COVID-19. Pornind de la experiența fricii animalice și a anxietății provocată de posibilitatea morții, Agamben a observat tendința liberticidă a guvernelor occidentale de-a nesocoti prevederile constituționale, declarând starea de excepție față de legea fundamentală pentru a permite unui stat polițienesc să anuleze demnitatea umană și să permită agresiunea deschisă la adresa dizidenților care și-au permis să sfideze noile norme și reglementări: masca obligatorie, certificatul verde, distanța socială.

Așa cum lupta împotriva terorismului a permis în America (prin faimosul Patriot Act) întărirea prerogativelor Statului (și a serviciilor secrete, în mod special), apariția virusului COVID-19 a declanșat o nouă criză, prin care biopolitica structurilor de securitate și-a putut extinde sfera de influență, control și decizie, într-o conivență evidentă cu industria farmaceutică.

Agamben ne invită să recitim cartea lui Iov din Biblie pentru a înțelege diferența între vocea omului credincios și teoriile experților, Elifaz din Teman, Bildad din Șuah și Țofar din Naama. Iov se desparte de amici tocmai pentru că aceștia asumă rolul de tălmăcitori pripiți ai suferinței. Loialitatea neclintită față de Dumnezeu merge până la asumarea totală a vieții goale – nuda vita. Iov pierde tot ce are-n casă, dar nu și libertatea.

Lumea veche a făcut experiența ciumei și a altor boli necruțătoare. Biserica, însă, nu și-a suspendat niciodată liturghia pascală pe suprafața unui continent întreg. Frica naturală a oamenilor în fața morții îi determină pe aceștia să caute un salvator. Statul, adică Leviathanul, este puterea suverană care poate cere, într-un mod legitim, supunere condiționată din partea oamenilor. Teama de moarte este înlocuită, astfel, prin frica de stăpân. Figura impunătoare a monstrului marin (evocat în numeroase cărți biblice) devine metafora perfectă a Statului modern, cel capabil să dețină într-o mână sabia (care pedepsește), și într-alta toiagul (care monitorizează).

Agamben a criticat nu doar extinderea funcțiilor faimosului Leviathan, ci și deriva moralistă a urmașilor lui Elifaz, Bildad și Țofar, dornici să raționalizeze misterul suferinței din postura expertului atotștiutor.

Vom descoperi, în următoarele rânduri, care dintre vocile elitei noastre și-au asumat rolul de apologeți ai Leviathanului, formulând explicații științifice sau teologico-politice dintr-o poziție de părelnică superioritate morală sau intelectuală.

Vom afla cum personalități care și-au declarat inițial viziunea conservatoare asupra societății s-au grăbit să ceară abandonarea prevederilor constituționale, devenind, așa cum observa profesorul Dragoș Paul Aligică, parte  a mecanismului de stat, deși defilaseră cândva sub umbrela societății civile și sub flamura libertății.

Analogiile profesorului Papahagi: românii nevaccinați sunt niște „bizoni infectați”!

Adrian Papahagi a susținut măsurile autorităților din perioada 2020-2021. Se putea opri la susținerea propriilor sale convingeri, formulate-n absența unei competențe medicale.

Având o patologică înclinație către polemică și mizantropie, profesorul Papahagi a decis să atace opiniile celor care au ales să nu se vaccineze. Inevitabil, nu putea lipsi comparația între pandemie și agresiunea rusească asupra Ucrainei…

„În timp de război sau pandemie, există inevitabil restricții. De pildă, bărbaților ucraineni mobilizabili li s-a restrâns dreptul fundamental la liberă circulație: nu mai pot ieși din țară. La fel există restricții în trafic. Nu există dreptul bizonilor de a călca pietonii sa de-a îmbolnăvi pe toată lumea”.

Analogia între omul infectat și bizon scoate la iveală un… caracter infect. Spun asta pentru că iubitul meu (care-n pandemie avea 24 de ani) nu s-a vaccinat. În opinia lui Adrian Papahagi, asta-l face un animal!

Milioane de pietoni și-au dorit, în perioada pandemiei, să-și exercite dreptul la liberă circulație. Sute de mii au sperat să ajungă la mare. Zeci de mii au visat să urce un munte. Pentru profesorul clujean, bolnav de sedentarism, aceste activități erau potențial criminale. O teză falsă, evident, care ignoră faptul că tinerii nu prezentau același risc medical precum persoanele vârstnice.

În fața virusului COVID-19, oamenii n-au fost niciodată egali (un enunț cunoscut conservatorilor de pretutindeni). Adrian Papahagi știa că restricțiile aplicate unor categorii de vârste (de la 2 ani până la 20 de ani) au fost, în chip evident, abuzive. Dar profesorul Adrian Papahagi a ales să privească spre tinerii nevaccinați ai României ca spre niște… animale.

Opera de învrăjbire a continuat, așadar, mult după încheierea pandemiei.

Nu comentăm nuanțele „creștinești” ale acestui limbaj violent, frecvent utilizat de profesorul clujean. Nu vorbim despre asocierea aberantă între condiția de nevaccinat și cea de susținător al războiului lui Putin… Tehnica amestecului trădează orice, dar nu stăpânirea unei logici elementare.

Să mai consemnăm, pentru posteritate, încă un detaliu: într-o pandemie toți oamenii ajung să fie infectați, chiar și cei vaccinați. Către sfârșitul epidemiei virale, toți românii au ajuns bizoni (sau rinoceri).

Chiar și după câțiva ani de la încheierea pandemiei, Adrian Papahagi a ales să perpetueze minciuna din sloganurile guvernamentale (preluate de vocile Stângii internaționaliste).

Statisticile arată că vaccinul n-a oprit deloc creșterea mortalității printre cei infectați.

Copiii? Pagube colaterale

Măsurile de distanțare socială nu aveau bază științifică și nu erau deloc necesare pentru populația tânără, supusă unor abuzuri nemărginite: închiderea școlilor, discriminarea pe stradă, blocarea spațiilor dedicate sportului. Te așteptai ca un eminent dascăl să protesteze împotriva măsurilor luate-n școlile publice, prin care milioane de elevi au fost privați de-o educație firească.

Lunile de carantină impuse milioanelor de copii și adolescenți din România au generat nu doar un număr uriaș de absențe școlare. Dezvoltarea emoțională a tinerilor a avut de suferit: crize de furie, anxietate și depresie, o jalnică stimă de sine. Interacțiunea socială a avut de suferit. Pe lângă toate aceste forme de regres, pandemia a afectat sănătatea mintală a unor copii vulnerabili. Consecințele alarmante ale politicilor guvernamentale ar fi putut trezi un pedagog sensibil la viitorul copiilor din România. Pentru mulți oameni ai cărții, copiii au rămas pagube colaterale.

Este un fapt inevitabil că mulți dintre copiii noștri au fost afectați negativ de restricțiile pandemiei. Guvernul trebuie să acționeze acum – trebuie să sprijine toate serviciile care îi ajută pe copiii noștri și să se asigure că acest lucru nu se va mai întâmpla.

Discursul omogen, nediferențiat și liberticid al experților a produs o catastrofă socială de proporții.  O supune un epidemiolog britanic, Mark Woolhouse, un om  de știință care a analizat variațiile uriașe în răspunsurile individuale la COVID-19. Cei mai puțini vulnerabili la virus erau copiii, neglijați complet de acțiunea guvernamentală. Ce straniu! Copiii sunt viitorul oricărei națiuni…

Guvernele au abandonat copiii iar politica nepăsării produce monștri. Din păcate, prea puțini experți au făcut corelația între absenteismul școlar și infracționalitate. Elevii cu multe absențe școlare au șanse foarte mari să comită fapte la limita legii. Strada e mereu mai tentantă decât biblioteca. Jocurile de noroc mai atractive decât studiul literaturii. Purtarea de măști, chiar și-n aer liber, a descurajat relația față-către-față.

Într-o declarație făcută în fața unui comitet al Camerei Reprezentanților din Statele Unite, Dr. Anthony Fauci, a admis că măsurile de distanțare socială nu aveau nicio întemeiere medicală riguroasă. Încă un expert rătăcit prin labirintul regretelor tardive… El a acceptat și că ipoteza privind originea chinezească a virusului COVID-19 n-a fost niciodată o simplă conspirație.

Cine s-a împotrivit? Guvernatorul Ron De Santis din Florida, ca și guvernatorul Abbot din Texas, pe lângă multe alte voci din SUA.

În România, prea puțini primari au cătat să relaxeze măsurile. Totuși, judecătorii au acționat.

Multe din actele pe care s-au luat deciziile de restricționare ale drepturilor cetățenilor au fost anulate de instanță, dovedindu-se astfel, abuzul administrativ.

Nimic nu l-a mișcat pe dl Papahagi. În opinia domniei sale, și-acum, vinovații sunt tot cei care au reclamat abuzurile, pentru că nu uită de ele. Iată un comentariu bizar al aceluiași expert, ironic la adresa oamenilor liberi, însă dornic să fie acceptat de establishment.

Supus față de autorități, disprețuitor față de popor: Teodor Baconschi

Teodor Baconschi, liderul care din proprie inițiativă și-a falimentat propria Fundație Creștin-Democrată, nu s-a lăsat mai prejos. Domnia sa a considerat abuzurile prin care a trecut Novak Djokovic – sechestrare, internare într-un azil și în final deportarea din Australia – o „dramoletă”.

Marea „crimă” a lui Djokovic? Dorința de a decide pentru pentru sine, în cazul unui tratament medical.

Cum a ajuns un sportiv de talie mondială un „milionar indecent”? Prin îngrijirea propriului său corp.

Amintim că la vremea respectivă, vaccinarea era obligatorie în Australia pentru străinii care doreau să intre în țară.

La polul opus, Baconschi a avut numai cuvinte de laudă la adresa lui Bill Gates sau George Soros. Mai târziu, au venit și aprecierile la adresa lui Andrei Caramitru, cel care a comparat BOR cu organizația teroristă de tip ISIS. Curat conservatorism!

În perioada pandemiei, sute de credincioși au fost amendați pentru că au participat la slujbe religioase. Creștini ortodocși sau creștini evanghelici s-au trezit batjocoriți, umiliți, ridiculizați și, evident, amendați. La o ceremonie religioasă desfășurată-n aer liber, în 26 iulie 2022 (localitatea Ghiroda, județul Timiș), polițiștii au aplicat 128 sancțiuni, în valoare de 35.250 lei, celor prezenți la eveniment.

Nici Teodor Baconschi, nici alți ambasadori ai creștinismului liberal n-au protestat atunci. Unde a dispărut compasiunea? Dragostea pentru aproapele? Respectul pentru libertatea de conștiință? Teama de Dumnezeu?

Vasile Bănescu și religia fricii

Ceea ce alții au dobândit printr-o operă intelectuală veritabilă, alții au primit prin funcții trecătoare. Dacă Adrian Papahagi rămâne un exeget recunoscut al lui Shakespeare și un savant medievist respectat, lumea teologilor încă mai caută lucrarea de licență a domnului Vasile Bănescu sau teza de masterat (ori doctorat). Nu s-au găsit nici cărțile prin care Vasile Bănescu s-ar fi putut consacra drept istoric ecleziastic, patrolog sau exeget biblist.

Uitat în rolul de purtător de vorbe al Patriarhiei Române, Vasile Bănescu s-a înscris, comod și moralist, în corul de aplaudaci ai măsurilor polițienești luate de Guvern. Un act de curaj? Nicidecum. Doar conformism și adaptare la context. Istoria tiranofiliei este veche, chiar și-n sânul cărturarilor și al fariseilor.

Precum prietenii lui Iov, și Vasile Bănescu s-a grăbit să explice erorile de judecată ale celor care alegeau imunitatea naturală. Așa ne-am trezit cu discursul critic la adresa necredincioșilor în „vaccinul salvator”.

Ne așteptam să aflăm că Biserica nu discriminează între vaccinați și nevaccinați, pentru că Hristos îi primește pe toți la Cină. Într-un mod scandalos, teologul fără operă s-a apucat să nege valoarea terapeutică a vieții sacramentale: Trupul și Sângele din Potirul euharistic, la care creștinii bolnavi au recurs de-a lungul secolelor.

„Aveam în minte un joc aș spune nefericit total de cuvinte pe care îl fac unii declarați zgomotos antivacciniști din rândul clerului, oameni care spun că nu ne trebuie vaccin, pentru că vaccinul autentic și cel mai bun e Sfânta Împărtășanie. Când am auzit asta, să știți că realmente m-am cutremurat. De ce? Nu pentru că Sfânta Împărtașanie nu ar fi lucrul cel mai sfânt din viața noastră, a creștinilor, ci pentru că e comparat acest lucru cel mai sfânt, trupul și sângele lui Cristos, cu un vaccin. Mi se pare că acești oameni nu doar că se înșală profund, dar comit, fără să își dea seama probabil, comit un fel de sacrilegiu, a-l compara pe Hristos cu un vaccin e un sacrilegiu”, spunea Vasile Bănescu într-o emisiune de la Digi24.

Incultura teologică a ziariștilor de la Digi 24 a împiedicat o replică firească: cum se explică prezența-n operele Părinților Bisericii a unor metafore, precum medicamentul Vieții (în tradiția siriacă) sau leacul nemuririi (Sf. Ignatie Teoforul, Efeseni 20. 1-2: pharmakon athanasias)? Expresii similare găsim și la Clement Alexandrinul, Sf. Ioan Casian sau Nicolae Cabasila. Într-un limbaj modern, Euharistia este vaccin împotriva morții sufletești, ajutând credincioșii în lupta cu boala trupească. Nu și pentru cei care doresc secularizarea Ortodoxiei.

În timpul pandemiei, dl Vasile Bănescu declara: „autoritățile încearcă să le protejeze viața” cetățenilor, dar aceștia nu înțeleg, pentru că „sunt încleștați în lupte greco-romane cu Marea Resetare”.

În loc să asume oficiul profetic al glasului din pustie, Vasile Bănescu a ales să-i persifleze pe confrații săi.

În loc să deplângă sărbătorirea Paștelui cu bisericile goale pe tot cuprinsul României, Vasile Bănescu a ales să închidă ochii. (Mai târziu, a cerut modificarea calendarului ortodox și schimbarea datei Paștelui.)

Nicio vorbă despre daunele cauzate copiilor, cărora li s-a furat nu doar dreptul la joacă, ci șansa de-a studia temeinic (învățământul românesc fiind complet disfuncțional între martie 2020 și septembrie 2020). Niciun cuvințel despre distrugerea a mii de afaceri ale oamenilor liberi. Niciun regret pentru explozia fabuloasă a datoriei publice a României în perioada pandemiei. Toate acestea pentru a proteja categoria vârstnicilor de peste 60 de ani de-o amenințare cvasi-inexistentă pentru copii și tineri.

Într-o țară care s-a trezit cu presa cumpărată, Vasile Bănescu s-a așezat și el de partea autorităților și-a profitorilor amorali.

Totul pentru siguranță sau, altfel spus, totul pentru Securitate.

În pat cu rechinii pandemiei… cazul Marius Bostan

„O societate în care cetățeni, nu neapărat turmentați, se încaieră cu autorități care încearcă să le protejeze viața, în care populismul îmbrăcat tricolor luptă în stradă cu fantome și fantoșe ieșite din ceața conspiraționismului insomniac, în care alți cetățeni ce nu se lasă atât de ușor prostiți sunt încleștați în lupte greco-romane cu Marea Resetare, o societate care ignoră sau tolerează exact ce o infestează, e una care are imensa șansă să (re)descopere creștinismul sobru, nu sumbru, blând, nu bolând, urban, nu viran, realist, nu paseist, ortodox, nu ortodoxist, demofil, nu populist”, scris domnia sa (foto, alături de unul dintre rechinii pandemiei, liderul PNL Marius Bostan).

Între timp, firmele de partid branșate la banii publici ai Guvernului făceau profituri spectaculoase.

Restricțiile i-au îmbogățit pe băieții deștepți (importatori de măști din China), dar i-au traumatizat pe oamenii săraci. De partea cui s-au așezat, oare, elitele noastre?

Nicio diferență între retorica lui Vasile Bănescu și discursul colonelului Valeriu Gheorghiță (numit, după pandemie, manager al Spitalului SRI din București).

Nicio diferență între purtătorul de cuvânt al Patriarhiei și profitorul Marius Bostan, apropiat de Securitatea ceaușistă înainte de 1989, dar hiper-conectat la banul public după 1990. O anchetă recentă a demonstrat că firma-n care Marius Bostan era acționar (alături de Dana Stan, proprietara a 89% din acțiuni) și-a crescut cifra de afaceri în numai doi ani de zile de peste zece ori (de la 2.700.000 lei în 2019 până la peste 27.000.000 lei în 2022). Cum s-a ajuns la o asemenea performanță? Simplu. Prin promovarea agresivă a obligativității testelor Antigen Covid-19.

A meritat să îmbogățim acești rechini ai pandemiei? Nu știm, pentru că datele despre impactul acestor politici n-au fost niciodată oferite spre analiză.

Să mai notăm, în treacăt, faptukl că prin 2012 dl. Marius Bostan a trecut și pe la Academia Națională de Informații „Mihai Viteazul”, Colegiul National de Informații. Lucrarea de diploma? O teză despre Introducere în activitatea de informații și contrainformații. Securitate națională și implicații. Matrici de securitate.

Având o influență directă asupra unor platforme din presa românească, Marius Bostan a coordonat din umbră un atac virulent la adresa celor care au pus în discuție măsurile abuzive ale Guvernului PNL-USR.

Între cei denigrați s-au aflat oameni de cultură onorabili și respectabili, precum Andrei Vieru, dar și profesorul Dragoș Paul Aligică, jurnalistul Robert Turcescu și atâția alții. Vinovăția lor? Putinismul imaginar.

Pledoaria pentru transparență fiscală și chibzuință bugetară n-a putut fi auzită din gura lui Papahagi, Baconschi sau Bănescu. În schimb, pretenția de claritate morală i-a orbit.

Cei care ne voiau binele cu forța și nu se sfiau s-o afirme: Theodor Paleologu și Daniel Funeriu…

Auto-zolat pentru luni de zile în perioada epidemiei virale, Theodor Paleologu a închis activitățile școlii sale private o vreme îndelungată.

Avea dreptul s-o facă, ca proprietar de întreprindere care-și selectează singură clientela.

Totuși, Paleologu Jr. și-ar fi putut aminti c-a dorit cândva să fie președintele tuturor românilor. Vaccinați și nevaccinați.

Având ambiția ascunsă de-a reglementa comportamentul celorlalți, nu doar conduita proprie, Paleologu Jr. a cerut vaccinarea obligatorie pentru „toți funcționarii și angajații care lucrează cu publicul”.

Concret, ce însemna acest lucru?

Că orice dascăl care și-ar fi dorit să predea la catedră trebuia, mai întâi, să asculte de Paleologu Jr sau Raed Arafat și să treacă de la practica testării frecventă (folosind reactivii firmei lui Bostan) direct la vaccinarea cu mai multe rapeluri.

Altfel spus, între apărătorii democrației și oligarhii conectați la industria Big Pharma, cei din urmă trebuiau apărați.

Mai grav, dl. Theodor Paleologu a cerut restricționarea accesului nevaccinaților în „clădiri publice, magazine, restaurante”. Altfel spus, o segregare explicită, adică o politică de Apartheid pe baza pașaportului verde.

Pledoaria pentru deschiderea piețelor agroalimentare, pentru deschiderea școlilor și pentru deschiderea bisericilor a propulsat AUR în Parlament. Adrian Papahagi, Teodor Baconschi sau Toader Paleologu Jr. s-au grăbit să condamne mișcarea populiștilor, fără să înțeleagă cum politicile oficiale ale Statului român, legitimate de atâția intelectuali publici, au provocat reacția oamenilor simpli care, exasperați, au decis să se răzbune la urne.

Mai radical, Daniel Funeriu, altminteri un critic al corectitudinii politice, a cerut în 2021 chiar și interzicerea opiniilor negative despre vaccin.

Uitând că istoria științei este o lungă poveste a schimbului despre păreri pro- și contra-, chimistul Daniel Funeriu a negat valoarea pluralismului democratic.

A critica un simplu produs medical, până la urmă, este un gest echivalent cu ideologia nazistă.

Strategia retorică este ușor de sesizat: adversarul politicilor guvernamentale trebuie prezentat drept un ins inferior sub raport intelectual și moral.

Din perspectiva acestei superiorități închipuite, Daniel Funeriu îl felicita pe premierul de la acea vreme, Florin Cîțu, pentru o luare de poziție în care asimila reticenții la vaccin, cu „terorismul”.

Astăzi, Florin Cîțu este inculpat de DNA în dosarul achizițiilor de vaccin. Procurorii acum pun întrebări și noi, împreună cu ei, ne întrebăm cine a fost „teroristul”?

Susținerea autoritarismului, varianta soft: Sever Voinescu-Cotoi

Mai puțin vehement decât comilitonii săi, Sever Voinescu-Cotoi a cauționat abuzurile prin faptul că „tuturor ne era frică”. Discurs colectivist, specific iubitorilor libertății.

În 2022, redactorul-șef al Dilemei Vechi scria cu sarcasm despre „închisorile apartamentelor noastre” și ironiza ideea de dictatură.

„Au apărut luptătorii cu activiștii spaimei de COVID. Repede de tot, aceștia au devenit activiștii altei spaime, anume ca să ne vindece de spaima de COVID. Cei care s-au opus activismului fricii de COVID au pledat patetic pentru frica de dictatură. Ca să avem curajul că nu cedăm fricii de COVID (ba că nu e așa grav, ba că vaccinul ne cipează și ne contorsionează ADN-ul, ba că vaccinul, masca și statul în casă sînt degeaba), eram convinși să fim terifiați de dictatura care, ce mai tura-vura, se instalase deja. O dictatură, desigur, cu un dictator neclar, pentru că era un dictator colectiv, greu de identificat, eterogen…

COVID a fost real, cum mă vezi și cum te văd. A îmbolnăvit și a ucis. A produs suferință. Dar nu a fost nici pe departe atît de distrugător pe cît activiștii lui ne amenințau că va fi. Vaccinul? Nu știm cît de eficient a fost. Că era mai rău fără vaccin? Sigur! Dar la fel de adevărat este că nu vaccinul a produs declinul molimei, după cum se poate vedea chiar zilele acestea. Lockdown-ul a fost o tîmpenie? Da. (…) Ne-au fost suprimate drepturile? Sigur! Excesiv? Nu mă îndoiesc. Dar le-am primit înapoi. În vara lui 2022 sîntem, sub aspectul drepturilor și libertăților, exact cum eram în primăvara lui 2020. Activiștii spaimei de dictatură nu prea pot explica cum e dictatura asta, care îți ia drepturile și ți le dă înapoi”, scria Voinescu în „Dilema Veche”.

Ne așteptam să putem consemna niște regrete sincere. O mea culpa veritabilă pentru miile de oameni amendați, hărțuiți, discriminați. O retractare a susținerii oferite absenteismului școlar. O dezmeticire, prin care dubla măsură aplicată centrelor comerciale și, respectiv, bisericilor să fie, totuși, dezavuată. O întrebare cu privire la sindromul morților subite. O revelație retrospectivă privind explozia bolilor de cancer sau miocardită. Nici vorbă. Totul decurge normal. Suntem bine și nimeni nu trebuie să tulbure liniștea guvernanților de la Bruxelles.

Nicio ezitare, nicio îndoială, nicio melancolie n-am găsit în scrierile intelectualilor tiranofili, ci numai manifestări ale aceluiași complex de superioritate resimțit față de toți cei umiliți și obidiți. Aceștia din urmă sunt, pare-se, niște „conspiraționiști” vinovați pentru următoarele erori: (1) au criticat vehement lipsa de transparență a contractelor cu Pfizer; (2) au deplâns risipa banului public; (3) au pledat pentru terapii medicale alternative (astăzi Invermectina fiind acceptată ca medicament eficient împotriva virusului COVID-19); (4) au negat utilitatea distanțării sociale; (5) au cerut redeschiderea grabnică a școlilor; (6) au deplâns legăturile incestuoase dintre Big Pharma și instituțiilor puterii.

„Nu-mi explică nimeni, de ce puterea aia ocultă care ne-a înfricoșat ca să ne ia drepturile, după un an jumate ni le-a dat înapoi. Eu nu am sentimentul că sunt altfel nu e nimic diferit față de 2019”, declara Sever Voinescu recent în dialogul cu avocatul Florentin Țuca.

Nimic diferit, mai puțin cele câteva miliarde impuse de factura Pfizer către Guvernul României, cele câteva milioane de copii traumatizați, dar și cele câteva zeci de milioane de doze aruncate pe apa sâmbetei.

În loc să acționeze ca un seismograf, atent la orice derapaj guvernamental, intelectualul oportunist e interesat, mai presus de orice, să dea bine la publicul progresist.

Nicio vorbă despre taxa de carbon, măsurile adoptate contra fermierilor, eliminarea plăților cash. Acestea sunt frământările „bizonilor”.

„Noi nu suntem ca voi”, ne spun oameni care au reușit performanța de-a tăcea și pe timpul guvernării PDL-PSD, atunci când sute de milioane de dolari s-au evaporat din visteria țării.

În loc de concluzii

Ultimul cuvânt îl are profesorul Adrian Papahagi, admirator al Vaticanului și al instituției infailibilității papale.