,,Noapte de Crăciun, noapte sfântă – consemna Vasile Scârneci, comandantul Batalionului 3 vânători de munte pe frontul de la Sevastopol. S-a aprins steaua. Fie ca aceasta să fie steaua mântuirii noastre. Colindele încep cu glasuri duioase, cu izbutită armonie. Ochii ostașilor sclipesc de emoție. La unii le picură lacrimi.

 

 Amintirile copilăriei, gândurile la cei dragi și scumpi de acasă. În picioare, cu capetele plecate, ascultăm colindele și urările și, de emoție, pe furiș, ne înecăm lacrimile. Nemții dintre noi sunt și emoționați, și mirați. Ei sunt hăt, de departe, din Silezia. Prizonierii ruși plâng și se închină acum liber, așa cum s-au închinat părinții lor când, în pravoslavnica Rusie, Dumnezeu era cu fața la ei. Cu înfrățire de camarazi de arme și creștini, împărțim puținul de hrană ce-l avem. Steaua se stinge. Bombele rusești șuieră sinistru și horcăie sălbatic. Cei orânduiți pentru veghe trec la posturile lor, ceilalți își pregătesc culcușul pe cimentul înghețat al cazematei”.

 Ca daruri, comandamentul diviziei a oferit ostașilor Batalionului 3 câte 250 ml vin, 150 ml rom, două pachete de țigarete și câte o carte poștală. Ofițerilor mai multe sticle de rom, un săpun și... trei pachete de țigări ,,Antonescu”. Soldații germani au primit pachețele cu dulciuri, sticluțe de cognac și vin, țigarete etc.

 În tranșee era însă o cu totul altă atmosferă: ,,Ostașii de pe poziție suferă grav de frig. Adăposturi adânci nu se pot face, căci terenul este stâncos, pietros. Inamicul este foarte aproape și trage din armele cu lunetă, cum ridici capul. Sunt uzi leoarcă și tremură ca varga, bieții de ei. De 12 zile primim numai hrană rece și aceasta când dă Dumnezeu, căci cei care aduc hrana dinapoi sunt dibuiți de proiectilele dușmanului hain. În fiecare noapte avem cai și bucătari răniți și omorâți”.

 În dreptul ,,Căpățânii de zahăr” inamicul trasmite la difuzoare: ,,Nouă ne-au adus țigări, vouă ce v-au adus?”. În replică cel care a completat jurnalul de operații al Batalionului 3 vânători de munte consemnează: ,,Într-adevăr, nouă nu ne-au adus nimic; totuși ne petrecem Crăciunul după datinile strămoșești, făcând un Pom de Crăciun din proiectile rusești, cu un brăduleț ornat cu grenade, cartușe etc. și acoperit de zăpada ce începea să acopere deja plaiurile”.

Aflați în centrul Caucazului, ofițerii Batalionului 10 vânători de munte ,,își urează la telefon unii altora sărbători fericite, căci situația nu permite să se întâlnească”. ,,În receptor – menționează jurnalul de operații al unității - se mai aude și câte o colindă”. În unele locuri, sovieticii atacă permanent. Fără succes, deoarece vânătorii de munte români ,,nu s-au speriat nici chiar atunci când inamicul a ajuns la câțiva metri în fața lor”.

În satul Lesken din Caucaz, sublocotenentul (r.) Gheorghe Șușanu din Divizia 2 munte consemna: ,,Aseară am ascultat la radio colindele și cântecele divine care anunță nașterea Domnului și sufletul ni s-a umplut de durere, încât pe unii dintre noi i-au trecut lacrimile. În acorduri duioase de cântec, sufletul, gândul și dorul nostru zboară către țara noastră, unde am lăsat tot ce este mai scump pe lume și pentru care noi pătimim și murim pe pământurile Rusiei” .

Fiind singurul preot al Diviziei 20 infanterie în încercuirea de la Stalingrad, căpitanul Octavian Friciu a făcut o slujbă religioasă la cartierul diviziei, în prezența generalului Nicolae Tătăranu și a Statului major, binecuvântând pomul de Crăciun (un brad ce avea pe el puțină vată și două mucuri de lumânare). În ziua nașterii Domnului, preotul a făcut slujbă la răniții din Bazarguno, apoi s-a deplasat la Pitomnik, unde a făcut un serviciu divin la răniții și bolnavii internați la ambulanță, precum și pentru ofițerii și trupa diviziei.

Nașterea Domnului a fost întâmpinată cu bucurie și în prizonierat. ,,Seara – consemna locotenentul Gheorghe Tănăsescu –, serbare foarte reușită dată de ofițeri, cu obiceiuri de Crăciun. Coruri, irozi, «Bună dimineața», și «Moș Crăciun». Înainte de masă, s-a ținut în corpul de dormitoare o slujbă religioasă, ocazie cu care s-a sfințit anafura. Ni s-a comunicat de la comandament că avem dreptul să facem slujbă pe corpuri. Astă seară, slujba oficială m-a mișcat foarte mult... Seara ne-am strâns la pomul de Crăciun făcut de Novac și Jean Dumitrescu. Mic și cam sărac, era totuși ornat cu gust, din nimicuri: vată, ață albă, câteva coșulețe frumos făcute, cu țigări în ele, lumânări mici. O monedă de argint lucea în vârf. Era minunat, s-a stins pentru câteva clipe lumina, s-au aprins lumânările și am cântat cu toții «O, brad frumos!»… Dimineața, au venit trei soldați cu o stea frumos făcută și ne-au urat. Apoi ne-am adunat ofițerii din regiment și ne-am dus la colonei să-i colindăm”.

Unităților de pe front li s-a indicat următorul program: cuvânt de deschidere, prezentarea obiceiurilor creștinești de Ajun, Crăciun și Anul Nou (terminate cu cadouri și urări), piese comice (umor și bună dispoziție), revista militară (în legătură cu dezrobirea Ardealului și colaborarea cu sovieticii, relevându-se faptele de arme comune), declamații patriotice, un marș etc.

Intuind că într-o asemenea zi de sărbătoare nu se va ataca, Mihai Constantinescu, comandant de baterie în Regimentul 42 artilerie, a organizat (la Isaszeg) o festivitate adecvată (brad împodobit ,,cu multă gingășie, imaginație și evlavie” de unguroaicele din zonă, program de colinde și dansuri românești și ungurești, masă adecvată – căprioară, porc, prăjituri după rețete ungurești – vin de Tokaj etc.), rezultând ,,o atmosferă plăcută, de o adevărată înfrățire creștinească”.