ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Studiu despre exilul românesc realizat de profesoara Anca Stângaciu
 
În demografie se fac distincții clare între noțiunile de Exil, Refugiu și Emigrare. Cunosc bine aceste nuanțe pentru că mi-am scris dizertația de doctorat studiind emigrarea sovietică in perioada post-belică. In principiu, emigrantul pleacă din țară din motive în special economice.
 
El se poate întoarce dacă nu se adaptează în noua țară. Refugiatul politic fuge din țara în care a fost persecutat și ajunge în exil, de unde de cele mai multe ori nu se mai poate întoarce. Această definiție este redusă la esență, teoria demografică fiind complexă. Oricum, am ajuns la exil, cuvânt derivat din latină - exilium. 
 
Exilul reprezintă o stare atât concretă și obiectivă, cât și psihică și subiectivă. Exilatul nu se poate întoarce în țară și dacă revine nu mai găsește țara pe care a părăsit-o. Unde își găsește locul un refugiat întors în România când aceeași indivizi de ieri, sau urmașii lor de azi, și-au schimbat eticheta politică și au rămas la guvernare? Și pentru a se legitima și a masca realitatea, guvernanții ocolesc cuvântul Exil și recurg în schimb la noțiunea de Diaspora, cuvânt de origine greacă, însemnând dispersare, adică împrăștiere prin lume.
 
Majoritatea românilor care au fugit în timpul regimului comunist au fost refugiați politici și au format exilul tradițional. De acest exil s-a ocupat profesoara Stângaciu în lucrarea sa. O felicit pentru subiectul abordat. Admir curajul, meticulozitatea și obiectivitatea cu care a lucrat și a realizat acest valoros studiu. Admir deasemenea editura Polirom, care a publicat cartea. Cititorii i-ar putea pune o singură întrebare autoarei: după ce criterii a ales persoanele intervievate? Răspunsul este complex. Oricum, sper că în viitor vor apare și alte studii asemănătoare despre emigranți, despre cei plecați temporar la lucru și despre consecințele plecărilor din țară. Cauzele sunt multiple iar consecințele sunt extrem de grave.

Continui această semnalare cu o mărturisire. Când am ajuns în lagărul de refugiați de la Traiskirchen de lângă Viena, în octombrie 1968, m-au impresionat  diversitatea refugiaților și poveștile multora dintre ei. Multe cazuri erau dramatice și unele erau de-a dreptul șocante. Atunci m-am gândit că ar trebui scrisă o carte cu dramele multora dintre refugiați. Numai cine a trecut prin furcile caudine ale exilului, cunoaște iadul prin care treci înainte de a ieși la lumină. Când trebuie să  lupți în fiecare zi pentru asigurarea existenței, nu te mai gândești la scris cărți. În plus, o asemenea sarcină echivalează cu un studiu enciclopedic care îți cere timp, persistență și responsabilitate.
 
Profesoara Anca Stângaciu, conferențiar și cercetător la Universitatea din Cluj-Napoca, a făcut acest lucru în cartea „Dialoguri esențiale din exil”. Volumul este impresionant, are 438 de pagini și cuprinde interviuri ample cu zece persoane plecate în exil în perioade diferite. Iată lista în ordine alfabetică a celor intervievați: Mihai Băbeanu, PS Episcop Cristian Crișan, Nicholas Dima (subsemnatul), Ion Dumitru, Pia Fărcășanu Bader, Alexandru Herlea, Mihai Neagu, Ingrid Popa Fotino, Dinu Zamfirescu și Livio Zanolini. Menționez însă că fiind o carte de referință, nu se citește ușor; de fapt, cartea trebuie studiată, mai degrabă decât lecturată.
 
Subliniez totodată că doamna Stângaciu a abordat subiectul cu toată rigoarea unui om de știință și după ani de muncă asiduă l-a dus la bun sfârșit. Autoarea a abordat doar problema vechiului exil politic. Este un foarte bun început! În opinia mea, trebuie abordată însă cu aceeași rigoare și problema emigrării economice de după 1989. Recuperarea istorică a exilului politic este o datorie de onoare; recuperarea emigrării economice este vitală pentru prezentul și viitorul țării.
 
***
 
Am cunoscut mai multe din personalitățile menționate în cartea doamnei Stângaciu și i-am cunoscut personal pe unii dintre cei intervievați. Pe Alexandru Herlea l-am întâlnit și la București și la Washington, unde l-am intervievat pentru Vocea Americii. Comunicăm deseori și ne respectăm reciproc. Alexandru, ajuns profesor universitar in Franta, s-a întors în țară după revoluție, a ocupat un post important, dar nu a reușit să se reintegreze într-o societate în care profitorii noului regim urmăreau cu totul alte scopuri și nu aveau nevoie de persoane incomode care să le strice jocurile.

I-am întâlnit la New York și pe soții Fotino și familia Popa. Amintirile doamnei Ingrid Popa-Fotino din trecerea familiei prin Iugoslavia m-au șocat și m-am gândit de multe ori că trebuiau așternute pe hârtie. Domnia sa, azi o profesoară în vârstă și cu un suflet nobil, a ajuns în exil împreună cu părinții in 1948, când avea doar 9 ani. Relatările ei din lagărele și din închisorile iugoslave sunt cutremurătoare. 

Numai Dumnezeu a scăpat familia Popa de la împușcare pe granița dintre Iugoslavia si Grecia unde fusese împinsă de securitatea iugloslavă doar pentru a fi împușcată. Multi refugiați au fost uciși pe acea graniță. In 2016, Ingrid Fotino a publicat cartea Rebirth, relatând atrocitățile pe care, copil fiind, le-a trăit in Iugoslavia lui Tito. Cartea este dedicată familiei Economu și celor doi copii minori ai familiei, Sandu si Liliana, împușcați in același loc în care și familia Fotino urma să-și găsească sfârșitul. Dumnezeu a avut alte planuri și i-a salvat.
 
*** 
Revenind la subiectul acestei semnalări, mai ales în contextul care domnește azi în țară, trebuie făcută o precizare referitoare la termenii de exil, refugiu, emigrare, și mai recent... diaspora. Nu poți să pui toate aceste noțiuni într-o singură categorie așa cum se întâmplă în prezent în România.
 
Imaginați-vă un tânăr student arestat în 1954, care a executat 10 ani de închisoare politică și care ulterior a reușit să emigreze în America. Și imaginați-vă un individ de la vârful partidului comunist care, după ce și-a făcut „datoria” față de partid, a emigrat în Israel. Mă refer concret la fratele meu Ion Dima și la colonelul de securitate Ștefan Coler. Primul a fost condamnat la 20 de ani și a ajuns la închisoarea din Aiud; al doilea a fost directorul închisorii din Aiud. După logica celor de la guvernare, ambii sunt în egală măsură membri ai diasporei, încadrați în categoria „românii de pretutindeni”. Schimbi conotația unui cuvânt, alterezi percepția publică și schimbi totul. S-a falsificat și chiar s-a abandonat istoria; Ni se atacă eroii și identitatea; Și acum ni se pervertește și limba… 
 
***
 
Și pe o notă tristă, menționez că recent un scriitor din țară a declarat că mulți români au început să se repatrieze din motive materiale; chipurile, se trăiește mai bine în țară. Într-adevăr, privilegiații sistemului, cei cu pensii și venituri nesimțite, trăiesc foarte bine. Cum trăiesc însă majoritatea bătrânilor cu pensii de mizerie?
 
Adevărul e că românii se întorc din alte motive. Ei revin acasă pentru că România este patria lor, a noastră, a tuturor celor cu suflet românesc. Și este foarte trist să constat că în timp ce unii dintre cei plecați și-au păstrat simțămintele naționale și au încercat să facă ceva pentru țară, mulți dintre cei rămași acasă și-au văzut doar de interese personale. Și dacă mulți dintre noi nu se întorc, este pentru că Țara a fost în mare parte mutilată sufletește și mai recent a adoptat legi antidemocrate și antiromânești. Consecințele unor asemenea legi vor putea fi catastrofale.
 
Nicolae Dima, Tucson, Arizona, (Contemporanul, Martie 2026. P. 33)