de Prof. Dr. Nicholas Dima, USA, 22 Mai 2025

(Prelegere oferita on-line Facultatii de Studii Europene a Universitatii Babes-Bolyai din Cluj-Napoca, organizata si condusa de profesor asociat Anca Stangaciu, PhD)

In primul rand, va multumesc pentru invitatie. In aceasta scurta alocutiune voi incerca sa schitez prin prisma experientei mele importanta educatiei universitare si rolul diplomatiei publice in viata unei persoane si a unui stat.

In calitate de profesor, am conceput cateva pradigme sau modele de intelegere pe care le-am folosit cu succes in cariera mea universitara. Consider ca cel mai important este modelul piramidal al evolutiei unei persoane si a unei culturi, de la natura si biologie pana la societate si spiritualitate; model prin care ne raportam la alte persoane si comunicam cu ele.

In acest model fiecare om interpreteaza un rol social indiferent daca constientizeaza sau nu. La un moment dat, ne dam totusi seama si incepem sa purtam masca rolului pe care il avem de interpretat. Deci, fiecare dintre noi poarta o masca, la figurat, si joaca un anumit rol social, iar rolurile sunt diferite. Intr-un fel ne purtam acasa, unde ne aflam in intimitatea familiei, si in alt fel ne purtam in diferite situatii sociale, unde trebue sa respectam anumite norme. In asemenea imprejurari, ca: la un concert simfonic, un meci de fotbal, o receptie oficiala, o zi onomastica sau o inmormantare, ne purtam conform unor etichete cerute de societate. Aici apare diplomatia publica pe care o invatam din copilarie, cei sapte ani de acasa, apoi la scoala, la universitate, si in final, in viata de toate zilele...

Scopul studiilor universitare este sa ajute tinerii sa traverseze perioada critica a vietii dela adolescenta la maturitate, si in acelasi timp si pe cat posibil, sa le ofere o profesie prin care sa-si gaseasca un loc propriu in societate. Daca la nivel de adolescent, in anii de liceu, ne raportam in primul rand la lumea locala, la nivel universitar ne raportam din ce in ce mai mult la lumea larga- internationala. Si comportarea fiecaruia dintre noi si impresia pe care o facem devine o parte componenta a caracterului national. Astfel, caracterul national devine primul „ambasador” al unei natiuni.

Subliniez ca natiunea este o veriga extrem de importanta a evolutiei unui popor si fiecare natiune are propriile ei trasaturi. In termeni de specialitate aceasta se numeste „personalitate modala,” adica media abstracta a tuturor caracterelor personale, medie care in viata reala nu exista decat intamplator, dar exista in mentalitatea colectiva.

Cand vii in contact cu un englez, de exemplu, te astepti la o comportare conforma cu prototipul deja existent; la fel cand vii in contact cu un francez, un american, sau un italian. Nu stiu ce sa spun despre un roman-american. Poate imi spunteti dvs! Pana acum mi s-a spus ca sunt un om complicat si ca nu ma port cu un roman. Care roman domnilor? Desigur, persoana modala la care m-am refert mai sus si care nu exista decat in abstract. Retineti deci ca in pofida stereotipelor nationale consacrate, fiecare om este o entitate unica si trebue tratata ca atare. Cand intalniti un straini si vorbiti cu el cautati omul din spatele mastii si incercati sa stabiliti o legatura directa cu el. Stereotipele nu comunica intre ele; oamenii comunica...

Caracterul comun al unei natiuni este format in sute si sute de ani si se schimba foarte lent. De aceia e important, in special pentru tineret; tineretul fiind viitorul oricarei societati, sa se poarte de asa maniera incat sa contribue la formarea unui caracter national respectat de lume. Acest lucru este de acuma de domeniu diplomatiei publice. Voi reveni la acest subiect, dar mai intai voi aborda pe scurt si cariera diplomatica propriu zisa.

Daca doriti sa deveniti diplomati de cariera, trebue sa va largiti orizontul cat se poate de mult si in acelasi timp, sa va pregatiti putin si ca actori pentru ca rolurile pe care le veti avea de interpretat vor fi uneori grele si chiar ingrate. De fapt, se spune ca un diplomat este un om de onoare care trebue sa-si disimuleze intentiile si uneori e nevoit chiar sa manipuleze adevarul; prin omisiune sau prin comisiune. Observati ca afirmand... „sa manipuleze adevarul” m-am exprimat de fapt in termeni diplomati la... a minti. Minciuna sta cu regele la masa!

Sublinez deasemenea ca in functia oficiala de diplomat, nu mai esti tu; tu ai de jucat un rol pe care trebue sa-l indeplinesti. Convingerile personale, credinta, religia, pasiunea... toate sunt supuse misiunii care ti s-a incredintat. Diplomatia e respectata si bine retribuita, dar pe cat e de nobila, pe aceiasi masura poate fi si ingrata. Exista multe cazuri in care diplomatii au fost obligati sa ia decizii contrare constiintei lor. Si am sa va ofer pentru ilustrare un exemplu personal si teoretic...

In 1980 am sustinutut examenul diplomatic administrat de Departamentul de Stat si urma sa fiu numit intr-un post. Precizez ca Washingtonul mentine tot timpul o lista de candidati in asteptarea posturilor vacante. In perioada de asteptare am luat un curs de pregatire la care participau vreo 10 candidati care trecusem examenul de Foreign Service. Intre alte exercitii, am fost impartiti in doua grupe in care un grup reprezenta Statele Unite si celalalt reprezenta o tara imaginara. Eu am fost repartizat in grupul american si negociam un acord comercial important. Instructorii ne monitorizau din alta camera si din cand in cand ne sunau la telefon si ne chemau la consultari. In cursul negocierilor eu m-am impus cumva in grupul american si am ajuns la ceea ce tot grupul considera un acord favorabil. Eram pe punctul sa semnam acordul cand a sunat telefonul si eu personal am fost chemat la consultari. Mi s-a spus ca intre timp guvernul a ajuns la un acord mai bun cu o tara vecina si mi se cerea sa blochez negocierile. Si am fost avertizat sa o fac acest lucru cu tact si sa nu le spun colegilor. M-am intors si am cerut sa reexaminam acordul... si bine intelesca i-am gasit niste lipsuri si am cerut reluarea negocierilor. Colegii au fost surprinsi deoarece eu initiasem ultimele modificari. M-au intrebat insistent de ce mi-am schimbat pozitia, dar am ocolit un raspuns... in mod diplomatic si in final am blocat acordul. Asa ceva se intampla uneori in realitatea diplomatica oficiala.

Si un exemple concret. Sper ca ati vazut filmul american Tora!Tora! Tora! despre atacul Japonez de la Pearl Harbor din decembrie 1941. Protocolul diplomatic prevedea o declaratie oficiala de razboi inaintea declanserii ostilitatilor. Japonia pregatea atacul naval si pentru a se asigura de succes trebuia sa actioneze prin surprindere. In consecinta, a trimis cu intarziere declaratia de razboi ambasadei Japoneze din Washington astfel incat amabasadorul sa nu aiba suficient timp sa o traduca si sa o prezinte Casei Albe inaintea atacului. Deci, nici macar ambasadorul nu a fost informat. Ce putea sa faca? Sa-si de demisia din post din motive de constiinta..? (In paranteza precizez ca America era deja informata despre atac pentru ca decriptase codul secret nipon!)

Protocoalele erau traditionale in lumea...de onoare de alta data. In evul mediu cavalerii se provocau la duel conform unor reguli bine cunoscute. Scoteau sabia din teaca si isi avertizau adversarul- On guard! Altfel, ar fi fost o crima sa-l atace. Cumva la fel procedau si cowboii americani cand duelul avea loc de acuma cu pistoale. Se respecta un anume protocol de onoare...

Si revin la diplomatia publica; activitate in care de regula nu faci compromisuri de constiinta. Cand ajungi un muzician celebru ca Gheorghe Zamfir, sau o mare solista de opera ca Angela Gheorghiu, o gimnasta ca Nadia Comaneci, sau o jucatoare de tenis ca Simona Halep, esti deja un diplomat public de mare prestigiu si pe care statul il promoveaza. De fapt, asemenea personalitati ridica prestigiul international al tarii si ne permite tuturor sa fim mandri. Unii dintre tinerii studenti si studente de azi, au sanse sa deveniti diplomati oficiali. Toti vor deveni insa diplomati publici, si vor fi exemple atat pentru cei din jur, cat si pentru toata lumea in cazul in care vor excela...

Pe langa aceste doua forme ale diplomatiei de varf, mai exista si diplomatia publica promovata si sustinuta in mod direct de guvern. De exemplu, o expozitie internatioala de pictura; o olimpiada de matematica sau o gala muzicala dedicata lui George Enescu. Succesul unor asemenea manifestari este si personal, si in acelasi timp inalta si prestigiul natiunii. Multe asemenea evenimente sunt promovate prin posturi de radio si televiziune. Si ajung la Vocea Americii unde eu am functionat ca redactor timp de peste 20 de ani...

Cariera mea profesionala in Statele Unite a constat in profesorat si in jurnalism; jurnalism si analize geopolitice publicate atat in limba romana cat si in limba engleza. Vocea Americii era postul oficial de radio al guvernului; reprezenta legatura directa si imediata a Americii cu restul lumii si se adresa atat diferitelor guvernelor, cat si oamenilor de rand. Eram deci porta-vocea diplomatiei oficiale a Statelor Unite.

Adaug in paranteza ca pe langa Vocea Americii, Statele Unite mai aveau si postul de radio Europa Libera cu sediul la Muchen in Germania. Spre deosebire de VOA, Europa Libera putea fi agresiva, la obiect si la concret. Noi, la VOA, trebuia sa respectam faptele reale si sa transmitem programe echilibrate. Eram o prelungire a diplomatiei Americane si de fapt de multe ori cand calatoream in strainatate aveam pasapoarte diplomatice.

In acea functie la VOA nu trebuia sa faci compromisuri de constiinta, desi uneori nu erai de acord cu cele transmise. Daca aveai convingeri patriotice sau ideologice, cum am avut eu si inca mai am, te simteai uneori frustrat, dar nu erai in pericol iminent sa fii concediat. Cu atitudinea mea ferma, eu am intampinat multe greutati, dar am ramas pe pozitie si in cele din urma m-am impus. Nu am fost promovat insa in nici o functie de raspundere. Erau promovati de regula persoane cu relatii si activitati...invizibile sau oameni care se pliau cu usurinta. Si aici se impune o intrebare foarte delicata: Cat de flexibil sau cat de rigid trebue sa fii in viata? Pana la ce punct poti sa faci compromisuri? Este o chestiune de constiiinta! Punct si de la cap, dar atentie!

Aici voi introduce ceva si despre humor; humorul fiind universal si apreciat la toate nivelele interactiunii umane. Eu fiind si scriitor, va spun cu putin haz ca sunt foarte bun la punctuatie, dar nu ma pricep la virgulatie, nu prea stiu dupa ce criterii se pune virgula. Si poate veti zambi, dar daca exista punctuatie de ce nu exista si virgulatie? Deci, nu punct; virgula si de la cap pentru ca mai am ceva de spus..!

Viata nu e deloc simpla, iar viata mea a fost lunga, dificila si complicata, dar ma apropii de liman. Doresc sa traiesc inca un an si doua luni ca sa implinesc etatea rotunda de 90 de ani; ani traiti cu intensitate din copilarie si pana in ziua de azi; ani de zbucium traiti pe trei continente. Si va spun sincer ca imi ajunge. Si imi place sa spun cu humor ca eu nu mai am nevoie de mine! Am insa cativa membri de familie, o consoarta, un catel pe nume Remi pe care il adoram si il rasfatam, si un numar de prieteni care cred ca si ei mai au nevoie de mine. Deci, nu ma grabesc. Si mentionez in paranteza cu putin humor: poate chiar doamna profesoara Anca Stangaciu, care mi-a luat un lung interviu, mai are sa-mi puna cateva intrebari.

Si apropo de catelul Remi. Intr-o zi eram plecat pe undeva si cand m-am intors acasa am gasit un biletel semnat de Miriam: Nick, poti sa mananci tu acest ficat prajit. Lui Remi nu-i place..! Ce sa faci? Sunt multumit sa fiu si pe locul doi in prioritatile sotiei..!

Ce pot recomanda in incheiere tinerilor de azi? Studiati cat mai mult si perfectionati-va caracterul pentru ca schimbandu-va pe voi insiva spre bine, perfectionati societatea umana si indreptati caracterul nostru national. Definiti-va si raportati-va la Romania, la Europa, la lumea globala de azi si chiar la univers. Si daca sunteti curiosi sa aflati cum ma definesc eu, va spun: Sunt un roman ratacit prin lume in cautarea implinirii intelectuale, si in ultima vreme, in cautarea scopului vietii si al menirii spirituale a omului... Si inca le mai caut! Stima!

PS: Intalnirea on-line a durat doua ore si s-a incheiat cu intrebari si discutii.

Citiți și Nicușor Dan nu a studiat niciodată la celebra Sorbona! Presa a umflat o diplomă de la o universitate mai slabă decât cea din București: Université Paris 13 (Nord). SORBONA DE PE TEMU