ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Publicăm mai jos, cu sprijinul de neprețuit al Editurii TipoMoldova (Iași) în exclusivate online, un capitol important din lucrarea Profesorului Gh. Buzatu "Din istoria secretă a celui de-al doilea război mondial” (Vol II), referitor la Pactul Ribbentrop-Molotov (Hitler-Stalin) semnat pe 23 august 1939 și Protocolul său secret. 

Din istoria secreta a celui de-al doilea razboi mondial - Prof Gh Buzatu

ARGUMENT

Prezentul volum Din istoria secretă a celui de-al doilea război mondial, reprezentând cel de-al 30-lea tom al colecției Românii în istoria universală, apare după șapte ani de la editarea celui dintâi și care s-a bucurat de un mare succes. Nu avem în vedere numai aprecierile unor reputați istorici români și străini, ci și faptul că lucrarea a fost receptată mai mult decât încurajator de către publicul cititor, astfel că tirajul de aproximativ 200 000 de exemplare (?!) s-a epuizat chiar în primele săptămâni după apariție. Succesul s-a datorat, dacă nu ne înșelăm, faptului că el a putut oferi date complet noi și esențiale, însoțite de câteva documente ilustrative, despre unele evenimente în care a fost implicată România în timpul conflagrației din 1939-1945 – pregătirea și declanșarea loviturii de stat de la 23 august 1944, consecințele ei, statutul internațional al țării în cursul războiului și, mai cu seamă, dezvăluirea condițiilor în care s-a semnat Convenția de armistițiu cu Aliații în septembrie 1944 ori a împrejurărilor în care Churchill și Stalin, la Moscova, în octombrie 1944, au încheiat „târgul secolului” pentru intrarea Europei est-centrale (inclusiv România, deci) în „sfera de interese” a URSS, în schimbul Greciei, care rămânea în afara Cortinei de fier. Respectivul acord a fost, netăgăduit, nu mai puțin dezastruos pentru evoluția ulterioară a Europei și a restului lumii decât faimosul pact Ribbentrop-Molotov din 23 august 1939.

Dimpotrivă, cel dintâi a condus nemijlocit la comunizarea unei părți importante a vechiului continent, iar această situație – care s-a prelungit vreme de aproape o jumătate de veac, până în 1989 – a constituit permanent o amenințare pentru însăși ființa popoarelor ajunse sub dominația Imperiului roșu de la Moscova.

Fără a intra nicidecum în detalii, rezervând și de această dată cititorului posibilitatea documentării într-o multitudine de probleme rămase ori constituind la vremea lor „secrete” ale ultimului război mondial, precizăm că , în majoritatea copleșitoare a cazurilor, am beneficiat de informațiile de excepție ale documentelor inedite, descoperite prin eforturi proprii în arhivele române și străine (SUA, Marea Britanie și, cel mai recent, Federația Rusă). Ceea ce nu ne-a scutit, se înțelege , să cercetăm și extrem de bogata literatură istorică contemporană universală, iar, în unele p1ivințe, să dialogăm nemijlocit cu unii dintre foștii „actori” ai scenei istorice. Cititorul va constata că, cel mai adesea, am anexat capitolelor cup1inse în acest volum documente inedite, ce vin să întărească excursul și argumentările noastre de o manieră pe care istoricul, cu tot talentul și eforturile sale, nu o poate realiza în privința reconstituirii atmosferei epocii descrise, a surprinderii tuturor conotațiilor unor fapte și fenomene, iar, nu în cele din urmă, a apropierii de Adevăr. Cu acest gând am inclus în anexele acestui volum, mai mult decât în cel dintâi, documente referitoare la activitatea și personalitatea Mareșalului Ion Antonescu, la sensul unor decizii ale României ori la desfășurările din domeniul spionajului și contraspionajului (operațiunea Autonomul și dezvăluirea listei agenților britanici din România în vremea războiului) .

Lucrarea reprezintă rodul investigațiilor noastre de durată și de preferință. Ele au fost posibile numai în cadiul existent la Centrul de Istorie și Civilizație Europeană al Filialei Iași a Academiei Române. Pentru înțelegerea dovedită exprimăm sincere mulțumiri colegilor, iar în mod deosebit Doamnei Stela Cheptea și editorilor, prietenii Marcel D. Popa, și George G. Patra, pentru atenția acordată și pentru prețioasele observații și sugestii formulate direct pe manuscris.

Mulțumirile și recunoștința noastră se îndreaptă, și de această dată, către Cititor, marele Judecător al oricărei cărți, pe care îl felicităm pentru alegerea făcută și pe care îl asigurăm că trebuie să privească în perspectivă la apariția unui al treilea volum, care va fi și ultimul, din seria Din istoria secretă a celui de-al doilea război mondial.
Iași, 28 august 1995
AUTORUL

DIN SECRETELE PROTOCOLULUI SECRET
DIN 23 AUGUST 1939
– PROBLEMATICĂ ȘI ISTORIOGRAFIE –

Pactul Molotov - Ribbentrop si Protocolul Secret Hitler Stalin - Ziaristi Online 3 semnaturi olografe

Interesul pentru istoria conflagrației din 1939-1945 se dovedește a fi fost, în orice moment după terminarea ostilităților, constant. Faptul își are nenumărate explicații, dar, înainte de orice, a predominat și predomină argumentul hotărâtor că realitățile lumii contemporane au fost și sunt încă profund afectate de consecințele celui de-al doilea război mondial. Între problemele „vedetă” ale războiului trecμt, cele mai dezbătute și mai controversate între/de către istorici și nu numai atât se înscrie aceea a cauzelor și a condițiilor concrete în care a fost posibilă izbucnirea ostilităților la 1 septembrie 1939 prin atacarea Poloniei de către Germania hitleristă, iar, în context, revin oricând în discuție și în centrul atenției aspectele privind rolul și locul bătăliilor angajate pentru extinderea/restrângerea, modificarea/trasarea de către/pe seama statelor și puterilor implicate a unor noi frontiere. Concluzia studiilor de specialitate datorate celor mai reputați specialiști din lume în istoria ultimei conflagrații este aceea că, în evoluția cursului evenimentelor în direcția datei fatidice de 1 septembrie 1939, tendințele de expansiune teritorială ale puterilor extremiste (fasciste – Germania și Italia, militariste – Japonia, comuniste – URSS) au fost esențialmente hotărâtoare, iar că, în chip concret, Adolf Hitler nu ar fi putut să „arunce” lumea în război dacă nu ar fi beneficiat în sensul cel mai deplin al cuvântului de avantajele politicii de conciliere promovată la început de Londra și Paris față de Berlin și culminând – la 29 septembrie 1938 – cu semnarea acordului cvadripartit de la Milnchen ce sacrifica o parte a teritoriului Cehoslovaciei în folosul naziștilor, pentru ca, în continuare, să survină bulversarea orientării URSS față de Reichul hitlerist, concretizată în pactul fatal pentru soarta păcii europene și mondiale de la 23 august 1939. În acea clipă de gravă criză politică internațională, pactul Hitler-Stalin ( ori Ribbentrop-Molotov, căci aceștia l-au subscris în calitatea lor de miniștri de Externe ai celor doi Filhreri) a făcut din Fuhrerul de la Berlin arbitrul indiscutabil al păcii europene (și chiar extra-europene), mai ales că el nu avea în „repertoriul” său politic decât o soluție – războiul! Elocvent în acest sens este dialogul liderilor diplomatici ai Germaniei și Italiei din 11 august 1939, când contele Galeazzo Ciano l-a chestionat pe Joachim von Ribbentrop vizavi de pretențiile Berlinului la adresa Poloniei: ,,Ei bine, … ce doriți Dv. în definitiv – Coridorul [polonez] sau Danzigul?” Replica șefului diplomației naziste a fost în consens cu politica preconizată de Fuhrerul său: ,, … Noi vrem războiul!” 1

Nu ne propunem să intrăm în detalii, motiv pentru care vom aminti doar contribuțiile unor prestigioși specialiști, referitoare la consecințele dramatice ale acordului de la Munchen: Martin Gilbert și Richard Gott2 , Pierre Renouvin3 , Maurice Baumont4, J. B. Duroselle5, Klaus Hildebrand6 , Jiri Hochman7, M. G. Hitchens8 , Paul Hayes9 și, mai ales, D. C. Wertt10,A. J. P. Taylor11 ori Telford Taylor12. Potrivit acestuia din urmă, autorul celei mai solide contribuții consacrate Munchenului, acordul din 29 septembrie 1938 a marcat „un punct crucial al cursului istoriei modeme” 13, în vreme ce – după opinia celebrului istoric britanic A. J. P. Taylor – atunci, în toamna anului 1938, grație liderilor guvernelor Germaniei, Marii Britanii, Franței și Italiei, în capitala bavareză sistemul de la Versailles „a fost nu numai ucis, dar și înmormântat” 14. Comparativ cu Mtinchenu 1, pactul de la 23 august 1939 încheiat la Moscova a fost și este mult mai aspru judecat de istorici și aceasta, evident, în raport cu rostul său nemijlocit în sacrificarea păcii și deschiderea căii spre declanșarea celui de-al doilea război mondial. Vom aminti, în acest sens, demonstrațiile și concluziile convingătoare expuse de cunoscuți istorici și kremlinologi, precum în primul rând: Michel Heller și A. M. Nekrici15 , Lev Bezîmenski16, A. J. P. Taylor17, William. Carr18 , William L. Shirer19, Klaus Hildebrand20, Pierre Renouvin 21 , Maurice Baumon 22 , Alan Bullock23 , Jacques de Launay24, Sebastian Haffner25 , Hans Adolf Jacobsen26, Eddy Bauer27, Christopher Thome28 , Wolfgang Leonhard29, P. M. H. Bell30 și, cu totul recent, sovieticii Valentin Berejkov31 , Iurii Zoria și Natalia Lebedeva32 , N. Eidelman33, V. M. Falin34, I. D. Ostoia-Ovsianîi35 sau N. V. Zagladin36. Punctele de vedere exprimate, dincolo de toate nuanțele, explicabile date fiind unghiul și momentele abordării problemei, concordă în mod tulburător. Michel Heller și A. M. Nekrici, de pildă, descifrează că, la 23 august 1939, ,,o cotitură s-a produs realmente în istoria Europei și a lumii – Uniunea Sovietică a deschis poarta războiului semnând pactul cu Germania”-17 în vreme ce deja menționatul și cunoscutul ziarist și istoric american William L. Shirer consemnează că Stalin, "inamicul mortal” al lui Hitler, ,,a făcut posibilă” decizia acestuia de-a ataca Polonia la 1 septembrie 193938. Maurice Baumont, membru al Institutului Franței, nu i-a contrazis pe cei citați, dimpotrivă (pactul de la 23 august 1939. "a încurajat puternic pe Hitler să riște declanșarea «marelui conflict» "39 , la fel ca și Pierre Renouvin (,,pactul de la 23 august 1939 a fost acela care a decis soarta păcii”40) ori britanicul Alan Bullock, cel dintâi biograf de celebritate mondială al lui Hitler și potrivit căruia, mulțumită pactului cu Stalin, Fuhrerul a căpătat „mâinile libere” pentru a putea invada Polonia în 1939 fără riscuri41. Walter Hofer, într-o apreciată lucrare specială, constată și el că liderul de la Kremlin a fost cel care i-a dat lui Hitler „semnalul verde” să pornească războiu142, opinie împărtășită și de N. V. Zagladin43 ori A. Avtorchanov44.

Un alt aspect examinat în detaliu după anul 1948 de către istoriografia occidentală , combătut vehement de istoricii sovietici până în ultima vreme, dar în curs de „reformulare” azi, în condițiile perestroikăi, este acela al prețului cu care Hitler a smuls în 1939 lui Stalin semnătura lui Molotov pe pactul de neagresiune. Și în această privință, în prezent, lucrurile sunt clare. Condiția finalizării negocierii, operațiune desfășurată în cea mai mare taină, a fost încheierea unui protocol adițional secret, în conformitate cu care Berlinul recunoștea în „sfera de interese” a Kremlinului, mergându-se până la acordarea „dreptului” de ocupație , a unor state și părți de state incluzând ori vizând Finlanda, Țările Baltice, Polonia și România. Lucrurile sunt prea bine cunoscute în acest moment pentru a mai insista asupra lor, astfel că vom face apel la recunoașterile unor specialiști. Revenim, prin urmare, la Mi chel Heller și A. M. Nekrici , atât de categorici și de această dată: ,,După ce URSS a semnat protocolul secret în privința sferelor de influență , Gennania și–a văzut asigurat spatele în Est. Calea atacului împotriva Poloniei era deschisă”45. William L. Shirer insistă în a demonstra cum, prin „târgul cinic”, „sordid” cu Hitler, Stalin „a dat semnalul unui război [contra Poloniei J care, după toate probabilitățile , avea să ia proporțiile unui conflict mondial”46.

Semnificația generală și consecințele dezastruoase pentru România ale protocolului secret în discuție au fost evidențiate în ultimii ani de istoricii. români (Dan Cernovodeanu47 , Viorica Moisuc48, V. F. Dobrinescu49 , Mircea Mușat și Ion Ardeleanu50 , Florin Constantiniu51). Cel mai recent, N. V. Zagladin, confirmat chiar în această primăvară de apariția la Moscova a dezvăluirilor lui V. M. Molotov52 , conchidea fără șovăire: ,,În asemenea condiții istorice concrete [cele din august 1939] Hitler a fost mai mult interesat în neutralizarea URSS-ului, decât Uniunea Sovietică în neutralizarea Germaniei. Aceasta s-a și reflectat în semnarea protocolului secret propus Germaniei ca anexă la pactul de neagresiune și care delimita sferele de influență în Europa de Est. URSS, după cum i se părea lui Stalin, neriscând nimic, dobândea posibilitatea să-și extindă teritoriul, recăpătând ceea ce pierduse în cursul războiului civil. Practic, Stalin, sancționând târgul cu Hitler, a aprins lumina verde pentru agresiunea fascistă în Europa. Această alegere reflecta concepția sovietică despre «interesele URSS » și despre a căror prioritate s-a vorbit încă la Congresul al XVII-iea al PC (b) [ianuarie 1934]”53 .

Concluzionând, desprindem realitatea indiscutabilă că pactul de neagresiune sovieto-german din 1939, ,,întărit” de protocolul adițional secret semnat concomitent la Moscova, precum și toate documentele secrete și nesecrete convenite în următorii doi ani între Berlin și Kremlin54 au afectat într-o măsură decisivă situația Europei de Est, înlesnind nu numai izbucnirea celui de-al doilea război mondial, ci, mai mult, prin forța desfășurărilor impuse de conflict și p1in prisma consecințelor rezultate, au contribuit la modificarea configurației teritori~lor unor țări din zonă și, deopotrivă, au predetern1inat schimbarea pentru mai multe decenii a regimurilor social-politice și economice din statele respective. Grupajul de documente editat de noi în 199155 , propunându-și să-l introducă pe cititor în unele „secrete” ale protocolului von Ribbentrop-Molotov din 23 august 1939, poate înlesni abordarea unor
aspecte care, de obicei, sunt trecute cu vederea atunci când sunt evaluate urmările documentului de referință. Documentele selectate acoperă, prin urmare, mai puțin problematica preistoriei protocolului secret, lesne de urmărit grație studiilor de până acum (și semnalate parțial mai sus) și volumelor de documente diplomatice, numeroase de dată recentă56, pentru a stărui asupra faptelor și realităților rezultate din traducerea în viață a târgului
Hitler-Stalin în 1939-1940.

Odată aceste precizări făcute, vom menționa că „secretele” protocolului din 23 august 1939 țin de mai multe categorii de probleme:

1. Prima problemă privește destinul însuși al protocolului adițional secret: semnat la Kremlin în zorii zilei de 24 august 1939, de către von Ribbentrop și Molotov, în prezența lui Stalin și a unor înalți funcționari ai ministerelor de Externe ale Germaniei și URSS, documentul original – voit sau nu? – s-a pierdut în anii celui de-al doilea război mondial ori (în cazul URSS) imediat după aceea și de către o parte și de către cealaltă. Nu în prealabil însă ca, și la Berlin, și la Moscova, să se fi executat mai multe copii, acestea având, la rândul lor, un destin nu mai puțin straniu: copiile germane au ajuns, în 1945, în mâinile americanilor, care, o dată cu imensele arhive acoperind istoria Germaniei dintre 1918 și 1945, le-au transportat pe dată în SUA spre prelucrare, microfilmare și editare, pentru ca, în cursul anilor ’50, să le restituie guvernului de la Bonn. În acest lot de documente, americanii au găsit copia protocolului secret din 23 august 1939 și, în toiul „războiului rece”, aceștia vor da la iveală textul veritabil și integral al târgului Hitler-Stalin pe seama statelor din Europa de Est57 . Sovieticii au reacționat cu violență, în primul rând publicând mediocrul pamflet Falsificatorii istorieiîn sute de mii de exemplare (a apărut la București, tot în 1948), fapt ce a întreținut „cearta”· istoricilor sovietici cu „restul lumii” până prin 1988-1989, când, în condițiile glasnostului și perestroikăi, specialiștii din URSS au acceptat să ia în discuție existența unui protocol adițional secret al pactului din 23 august 1939. Și de data aceasta însă, ei au pretins, inițial, să poarte o discuție numai în baza reproducerii documentului original (evident, de negăsit după cele întâmplate )58 , dar, într-un sfârșit, au admis să ia în considerație și textul aflat în copii, mai ales că:

a) La Moscova s-a descoperit un proces-verbal din aprilie 1946 privind preluarea din „arhiva specială” a MAE al URSS a mai multor documente subscrise de delegații lui Hitler și Stalin în 1939-1941, inclusiv – ori mai cu seamă! – textul original și trei copii ale protocolului von Ribbentrop-Molotov59 . Originalul deja este de negăsit, dar avem la dispoziție copiile după el, situația fiind identică cu cea a documentelor păstrate în arhivele germane.

b) Textul copiilor păstrate în arhivele sovietice (după originalul în limbile rusă și germană, deopotrivă) coincide cu textul publicat de americani încă în 1948 și de germani în 1956 în colecția lor oficială de acte diplomatice privind politica externă a Germaniei între 1918 și 1945. Demonstrația, așadar, era făcută! Cazuistica nu- și mai avea rostul și, prompt, N. Eidelman a constatat: ,, .. .Documentul «contestabil» [protocolul secret] există într-o formă mai mult decât incontestabilă, valabilă în cazul majorității actelor istorice ale lumii. Exigența formală de a prezenta, în fiecare caz, originalul ar putea lesne "elimina” tratatele Romei cu Cartagina, ale cneazului rus Oleg cu Bizanțul și mii de alte documente care se păstrează. în copii și în copii ale copiilor, dar care sunt, totuși, autentificate de critica istorică serioasă”60.

2. Problema următoare privește valoarea documentului aflat în atenția noastră. Ne referim, în mod precis, la discuțiile angajate de istorici și, mai cu seamă, de neistorici pe tema „repudierii”, ,,anulării” , ,,condamnării” etc., etc. a protocolului secret von Ribbentrop-Molotov. Este o acțiune în care s-au lăsat cuprinși/cuprinse politicieni și diplomați, guverne și parlamente, gazetari și istorici ș.a.m.d. Momentul de vârf, ca să-l numim astfel, l-a constituit, la 24 decembrie 1989, hotărârea Congresului Deputaților Poporului din URSS, în baza unui material al unei comisii speciale prezidată de A. N. Iakovlev, referitoare la valoarea politică și juridică a pactului Hitler-·Stalin în ansamblu. Hotărârea61 definește cu exactitate condițiile încheierii pactului, afirmă categoric existența protocolului secret, îi apreciază sensul clauzelor și constată aplicarea lor integrală de către URSS în 1939-1940, descoperă faptul că documentul n-a fost nicicând și nicicum ratificat de către Sovietul Suprem al URSS la 31 august 1939, o dată cu textul pactului de neagresiune, al cărui conținut fusese deja publicat, pentru ca, finalmente, să exprime condamnarea de către Congresul Deputaților Poporului a semnării oricărei înțelegeri secrete între Moscova și Berlin la și după 23 august 1939 și să proclame toate protocoalele secrete „drept nule și neavenite din punct de vedere juridic cu începere din momentul încheierii lor” ( art. 7) 62.

În temeiul celor semnalate, ne îngăduim să constatăm că:

a) Nu numai că protocolul adițional secret din 23 august 1939 nu a fost ratificat după semnare de către nici unul dintre contractanți, fapt de natură să-i pună valabilitatea sub semnul întrebării într-o măsură, dar astăzi – și situația este aceeași de exact 50 de ani! – documentul este atins de nulitate în primul rând prin faptul că, la 22 iunie 1941, între Germania și URSS a intervenit starea de război, în urma agresiunii Wehrmachtului și a unor armate aliate ce acționau (vezi cazul României) eminamente pentru a anula efectele teritoriale ale protocolului secret!

b) După 22 iunie 1941, URSS a pierdut în consecință (până prin anii 1944-1945) toate avantajele teritoriale rezultând din aplicarea protocolului secret în 1939-1940 pe seama Finlandei, Țărilor Baltice, Poloniei și României.dar nu a încetat nici un moment să acționeze, în cadrul Marii Alianțe cu SUA și Marea Britanie îndeosebi, pentru a obține și de la noii parteneri recunoașterea, mai întâi formală și apoi chiar de jure, a granițelor trasate în 1939-1940 cu concursul lui Hitler și von Ribbentrop. Documentele anexate atestă perseverența diplomației Kremlinului și reușita obiectivului vizat, ceea ce pentru România a echivalat cu recunoașterea, treptată, a „dreptului” URSS în a pretinde și obține asigurările SUA și Marii Britanii (progresiv între 1944 și 1946) în privința stabilirii prin viitorul tratat de pace a frontierei sovieto-române după formula „liniei existente la 1 ianuarie 1941", deci după ocuparea Basarabiei, Bucovinei de Nord, Tinutului Herța și a insulelor de pe Dunăre în urma notelor ultimative ale lui Molotov din 26-27 iunie 1940! Survenea, în acest fel, un fapt neobișnuit și de pe urma căruia aveau să sufere și România, și Țările Baltice, și Polonia etc.: drept „garanție” și drept ,.mulțumire”, drept ,,recunoaștere” a aportului URSS pe frontul antihitlerist, puterile occidentale s-au dovedit dispuse, în etapa finală a conflagrației, ca și după aceea, să se angajeze în numele viitoarei conferințe a păcii și să admită recunoașterea în granițele i mpcriului sovietic a unor teritorii străine, ocupate inițial de Kremlin grație politicii promovată în 1939- 1941 în spiritul protocolului secret de la 23 august 1939. Anexa documentară cuprinde toate formulările referitoare la granițele României descoperite în documentele semnate ori elaborate de/cu puterile Națiunilor Unite, începând cu Convenția de armistițiu din 12 septembrie 1944 și sfârșind cu Tratatul de pace din 10 februarie 1947, concluzia ce se degajă fiind una singură și anume că, prin consacrarea după război a liniei de frontieră sovieto-române „de la 1 ianuarie 1941″, Marii Aliați, în postura de învingători, practic și-au pus în discuție bazele înseși ale luptei lor și ale succesului lor din 1945. Căci , după un război contra Germaniei și a aliaților ei, unii aliați recunoșteau altora dreptul de a se înfrupta din roadele cooperării cu Hitler din 1939-1941 și , mai precis, de toate rezultatele aplicării de către URSS a clauzelor protocolului secret din 23 august 1939, protocol anulat la 22 iunie 1941 chiar de către Germania, iar la 14 august 1941, de către semnatarii Chartei Atlanticului, care glăsuia (articolul 2): ,, … Ei [președintele SUA și premierul Marii Britanii] nu doresc să vadă nici o modificare teritorială care să nu fie în acord cu voințele liber exprimate ale popoarelor interesate”. Suntem dispuși, totuși, să admitem că formula „linia frontierei de la 1 ianuarie 1941″ s-a aplicat în cazul României pentru a o pedepsi pentru prezența pe frontul anti-aliat între 1941 și 1944, dar nu poate scăpa atenției faptul că, după 1945, marii învingători au _aplicat sancțiuni similare, desprinse tot din realitățile protocolului secret din 23 august 1939, și Poloniei și Țărilor Baltice, care n-au fost aliatele celui de-al III-lea Reich.

c) Concesiile admise de SUA și Marea Britanie în folosul URSS cu privire la schimbările teritoriale din 1939-1940 și „transpuse” în epoca postbelică au fost agravate în 1944-1945 pr.in acordurile secrete tripartite și înțelegerea Churchill-Stalin de la Kremlin din octombrie 1944 referitoare la recunoașterea în ansamblu a unor „zone de influență” (cu procente bine precizate, după cum atestă documentele) pentru marii învingători, în primul rând pentru URSS , pe seama unor țări ale Europei est-centrale, inclusiv România, cedată în proporție de 90 la sută Kremiinului. Și, așa după cum au dovedit-o realitățile crude ale ultimelor decenii, asemenea înțelegeri au determinat, mai mult decât sancționarea unor frontiere nedrepte, modificarea de către „cel în drept” (?) a bazelor înseși ale sistemelor social-politice și economice în toate țările europene afectate de regimul „sferelor de interese” statornicit în 1944-1945, ceea ce s-a tradus în comunizarea lor pentru o perioadă de peste patru decenii.
Un examen atent, nuanțat și pe deplin documentat al „secretelor” desprinse din protocolul secret von Ribbentrop-Molotov nu ne îngăduie să evităm, în discuția noastră, următoarele concluzii:

– Protocolul von Ribbentrop-Molotov este indiscutabil ca realitate istorică , dar limitarea oricărei discuții la simpla constatare a existenței sale este insuficientă, în stadiul actual al studiilor istorice și documentației științifice .

– Punerea în discuție a protocolului secret doar cu scopul de a se proclama „abrogarea” lui devine, de asemenea, insuficientă, dacă avem în vedere faptul că înșiși semnatarii au anulat documentul și l-au considerat ca atare din momentul agresiunii de la 22 iunie 1941. De aceea, documentul cercetat nu trebuie respins încă o dată, ci trebuie înfăptuit ceva mai mult – să se anuleze realitățile istorice (frontiere, sisteme, consecințe economice, mutații demografice etc.) rezultate neîndoielnic din aplicarea de către URSS a clauzelor protocolului secret în anii 1939-1940 și repuse în vigoare, în formule mai mult sau mai puțin sofisticate, adesea chiar amplificate, și toate acestea datorită spiritului de „înțelegere” cu care a fost tratată politica expansionistă a Kremlinului la sfârșitul conflagrației din 1939-1945 și în primii ani postbelici.

– Corespunzător celor constatate, se impune a se reclama anularea și a tuturor realităților desprinse din funcționarea acordurilor interaliate privitoare la împărțirea Europei Est-Centrale în „sfere de interese” spre avantajul esențial al URSS.

*

Cu aceste rânduri încheiam textul comunicării prezentate în plenul Conferinței internaționale de la Chișinău din 26-28 iunie 1991 pe tema Pactul Molotov-Ribbentrop și consecințele lui pentru Basarabia. Este adevărat că volumul reunind materialele respectivei manifestări științifice, promis ferm de către gazdele noastre, nu a mai apărut, așa că ne-am preocupat noi să încredințăm tiparului punctul de vedere ce l-am exprimat 63. Răstimpul ce ne desparte de momentul iunie 1991 dovedește că, din păcate , nu ne înșelam atunci când prezentam concluziile noastre. Dacă atunci comunismul încă nu se prăbu șise la Moscova, iar, sub raport științific, fondul problemei consta în a dovedi rușilor existența protocolului secret (recunoscută, în fond, de tot restul lumii!), iată că, în prezent, URSS-ul ține deja de domeniul trecutului, o parte din fosta Basarabie a devenit Republica Moldova, iar, la începutul anului 1993 Kremlinul a difuzat știrea bombă cum că, în sfârșit, în arhivele diplomatice ale Moscovei s-au descoperit originalele rămase de drept părții sovietice ale documentelor semnate la Kremlin în noaptea de 23 august 1939. În acest fel, s-a pus capăt unei îndelungi și aprigi dezbateri propagandistice și istoriografice. Incriminați, în 1948, după cum se știe, p1intr-o culegere de documente secrete editată de americani (vezi R. J. Sontag și J. S. Beddie, editori, Nazi Soviet-Relations, 1939-1941, nota55/64 în sensul că semnaseră, concomitent cu pactul de neagresiune, un protocol secret privind împărțirea Europei Est-Centrale în „sfere de influență”, sovieticii au reacționat violent. O broșură hagiografică, pretențios intitulată Falsificatorii istoriei, cu pretenția de Notă istorică (sic!) a Biroului Sovietic de Informații, a declanșat campania de disculpare totală a URSS pentru rolul jucat în evoluția evenimentelor din 1939 în direcția izbucnirii celui de-al doilea război mondial, exagerându-se, în schimb, rostul puterilor occidentale în cursul acelorași împrejurări. Nu s-a urmărit de către editorii americani – preciza broșura cu pricina – a realiza „o expunere obiectivă a evenimentelor, ci a prezenta un tablou denaturat al evenimentelor, a calomnia Uniunea Sovietică și a submina influența ei internațională ca luptătoare cu adevărat democratică și neînduplecată (sic!) împotriva forțelor agresive și antidemocratice”65. Finalmente, după un inevitabil recurs la învățătura lui I. V. Stalin, Nota istorică încheia cu „binecunoscutul adevăr că bârfeala și calomnia pier, dar faptele rămân”66. Era numai un mod de-a pune problema, dar nu adevărul însuși. El a ieșit la iveală, cum am precizat, după exact 45 de ani , când Moscova a recunoscut oficial existența protocolului secret din 23 august 1939. Un asemenea deznodământ denotă o punere în ecuație clară a responsabilităților majore ce-i revin retroactiv URSS pentru provocarea ultimei conflagrații mondiale. Dacă, în prezent, această situație este evidentă, problema esențială ce rămâne în discuție din nefericire privește consecințele ,,realităților” născute în 1939/1940 de pe urma aplicării protocolului secret de la 23 august 1939. Ei bine, în ciuda scurgerii timpului și peste toate bulversările survenite, mai ales în ultimii cinci ani, teritoriile puse în discuție de Stalin, Molotov și von Ribbentrop la Kremlin în 1939 nu mai fac parte integrantă din imperiul moscovit în urma decesului URSS ( decembrie 1991), dar rămân în „sfera de interese” a succesorului – Federația Rusă!? Și , mai mult decât atât, aceasta amenință în fiece zi , subliniind că nu înțelege să admită discuții pe tema respectivă.

Se avansează pseudo-argumente de genul că țările decapitate în 1939-1940 de provinciile lor istorice binecunoscute prin voința URSS s-ar afla în situația actuală nu datorită protocolului secret, ci pentru că au pierdut cel de-al doilea război mondial! Este, aceasta, o inepție de proporții, căci Polonia, de pildă , a figurat între învingători, iar România, în ultima fază a conflagrației din 1939-1945, s-a aflat de partea Aliaților. Realitatea necruțătoare și totalmente nedreaptă este că, față de decizia Federației Ruse de-a veghea asupra granițelor fostului imperiu roșu și, deopotrivă, față de indecizia Occidentului de a-și impune punctul de vedere în fața Kremlinului, drepturile popoarelor sunt – sub false principii și abile pretexte – în continuare încălcate. Basarabia și nordul Bucovinei sunt – exact în momentul când trimitem la tipar aceste rânduri – mai mult decât oricând în ultimii ani sustrase unității naționale românești. Singura concluzie ce se impune este aceea că, într-o lume nedreaptă, acte internaționale monstruoase (precum, în acest secol, protocolul secret din 23 august 1939 se află pe primul Joc de vreme ce i-a dat lui Hitler cale verde pentru a porni războiul mondial) pot întreține situații anormale; dreptuii istorice, însă, în nici un caz. Cum s-a ajuns aici? Tocmai de aceea propunem spre studiu cititorului un set de documente ce ilustrează „subtilitățile” diplomației moscovite din anii și de după terminarea ostilităților din 1939-1945 de-a obține recunoașterea achizițiilor teritoriale îngăduite de Hitler la 23 august 1939, operațiune „definitivată” prin 1945-1947, de data aceea cu concursul puterilor Occidentului, de vreme ce, pentru a zdrobi Reichul hitlerist și statele aliate lui, Marile Puteri apusene fuseseră silite să solicite și să înfăptuiască (fără garanții prealabile) o cooperare multilaterală cu URSS între 1941 și 1945.

Vom remarca, în încheiere, că din punctul de vedere al cercetării istorice, investigarea aspectelor privind protocolul secret din 23 august 1939 este, mai departe, în plină desfășurare. Ca și în cazul recunoașterii existenței documentului sovieto-german ce a condus direct la declanșarea războiului mondial din 1939–1945, istoricul caută în continuare probe, chiar dacă fără acordul ori împotriva voinței factorului politic. Cu gândul că la fel stau lucrurile în privința anulării consecințelor protocolului von Ribbentrop-Molotov, vom observa că studiile apărute în ultimii ani, în țară sau în străinătate, au oferit și oferă informații inedite ori avansează noi interpretări. Nu putem ignora că importante investigații aparțin istoricilor ruși67, mai cu seamă lui G. L. Rozanov, M. I. Semireaga68 și D. Volkogonov69 . În replică, am putea spune, mai multe cărți și studii au apărut în Germania70, o mențiune aparte necesitând solida monografie semnată de Ingeborg Fleischhauer71 , tradusă fără întârziere în limba rusă 72 . Reexaminarea colecțiilor fundamentale de documente tipărite după 1946, deopotrivă cu investigarea literaturii de bază a problemei și a unor noi arhive i-a îngăduit d-nei Fleischhauer să reconstituie mai precis și mai nuanțat cursul evenimentelor politico-diplomatice ce au culminat cu reuniunea Stalin-Molotov- von Ribbentrop de la Kremlin în noaptea de 23-24 august 1939 73.

În privința responsabilităților pentru încheierea nefastului document, autoarea propune următoarea distribuire a „răspunderilor”: 1. Diplomația germană (compartimentul responsabil de afacerile cu Rusia)74; 2. Hitler 75 și 3. Stalin 76. În context, o excelentă sinteză, cu trimiteri bineînțeles la situația României, a apărut la București sub semnătura istoricului Florin Constantiniu77

S-a preferat, la București sau Chișinău, o abordare a problematicii protocolului secret din 23 august 1939, mai cu semnă prin prisma consccințelo1· sale directe asupra României – pierderea provinciilor istorice Basarabia și nordul Bucovinei.în urma agresiunii „pașnice” din iunie 1940 a URSS78 . Momentul de referință pe piața istoriografiei
l-a constituit, netăgăduit, apariția la Moscova în anul 1992 (în numai o mie de exemplare !) a celor două volume intitulate Documentele politicii externe. Anul 1939 79 în cadrul colecției oficiale editată de mai multe decenii de către Ministerul Afacerilor Externe al Federației Ruse (anterior al URSS). Apreciem ca deosebit de scmnificativti această apariție – al XXII-lea tom al colecției inaugurate în 1957 și care se oprise în 1977 la tomul al XXI-lea 80 -· nu numai întrucât s-a revenit la tradiție, abandonarea fiind resimtită serios de către specialiști , ci, mai ales, pentru că Ministerul Afacerilor Externe din Moscova a fost în situația de a-și publica sursele fără a mai suporta rigorile cenzurii comuniste. Acest lucru se resimte lesne din consultarea tomului XXII – cantitatea și calitatea actelor publicate, comentariile judicioase și natura dezvăluiiilor oferite de documentele incluse. Pentru a rămâne în domeniul abordat însă, să specificăm că tomul XXII reține nu numai textul Pactului Hitler-Stalin de neagresiune81 (publicat, de altfel, la câteva ceasuri după încheierea lui), ci și pe acela al protocolului secret din 23 august 1939, cu mențiunea precisă că publicarea se făcea după o copie a nenorocitului acord 82 , care a deturnat destinul Europei
și chiar al planetei. Să avem în vedere, deci, că editorii nu apelaseră decât la un așa-numit „exemplar de serviciu” al protocolului secret ( descoperit p1in Arhiva MAE din Moscova în 1946)83 și că viza pentru tipar s-a acordat în septembrie-octombrie 1991 , astfel cum desprindem din casetele tehnice ale celor două volume. Pe atunci mai rămâneau, așadar, doar două-trei luni până la anunțarea oficială de către Kremlin a știrii despre depistarea în
arhivele moscovite a originalului protocolului secret din 23 august 193984 . Cât adevăr și, mai cu seamă, câtă politică se ascundeau în spatele respectivei comunicări, preluată de îndată de marile agenții de presă de pe mapamond, câtă vreme de-acum esențială devenise nu recunoașterea autenticității documentului în discuție, ci eradicarea nenorocirilor pe care el le-a provocat? Cine și cum o va face? Cu siguranță că NU KREMLINUL, co-autorul
protocolului din 23 august 1939, ajuns în situația să se AUTO-DENUNȚE!

Gh. Buzatu

Sursa: Ziaristi Online

Pactul Molotov - Ribbentrop si Protocolul Secret Hitler Stalin - Ziaristi Online 1 Pactul Molotov - Ribbentrop si Protocolul Secret Hitler Stalin - Ziaristi Online 2 Pactul Molotov - Ribbentrop si Protocolul Secret Hitler Stalin - Ziaristi Online 3 semnaturi olografe Pactul Molotov - Ribbentrop si Protocolul Secret Hitler Stalin - Ziaristi Online 4 Pactul Molotov - Ribbentrop si Protocolul Secret Hitler Stalin - Ziaristi Online 5 Pactul Molotov - Ribbentrop si Protocolul Secret Hitler Stalin Rusa - Ziaristi Online 1 Pactul Molotov - Ribbentrop si Protocolul Secret Hitler Stalin Rusa - Ziaristi Online 2 Pactul Molotov - Ribbentrop si Protocolul Secret Hitler Stalin Rusa - Ziaristi Online 3 Pactul Molotov - Ribbentrop si Protocolul Secret Hitler Stalin Rusa - Ziaristi Online 4

Conținutul Pactului Ribbentrop – Molotov

Guvernul Reich-ului German și Guvernul Uniunii Republicilor Sovietice Socialiste (U.R.S.S.), orientate spre îmbunătățirea păcii dintre Germania și U.R.S.S., și pornind de la Acordul de Neutralitate semnat în Aprilie 1926 între Germania și U.R.S.S., au elaborat prezentul Acord:

Articolul I. Ambele Importante Părți Contractante se obligă reciproc a evita orice forme de violență, orice acțiune violentă, și orice atac una asupra celeilalte, atât individual cât și în alianță cu alte Puteri.

Articolul II. În cazul în care una dintre cele două Importante Părți Contractante devine parte beligerantă cu o a treia Putere, cealaltă Importantă Parte Contractantă trebuie să se abțină de la oricare forme de ajutor pentru această a treia Putere.

Articolul III. Guvernele celor două Importante Părți Contractante trebuie pe viitor să mențină contactul reciproc în scopul consultării pentru schimbul de informații pe subiecte ce afectează interesele lor comune.

Articolul IV. În cazul în care disputele și conflictele între Importantele Părți Contractante vor crește, acestea vor participa în orice grupări de Puteri, care direct sau indirect țintesc cealaltă parte.

Articolul V. În cazul apariției disputelor sau conflictelor între Importantele Părți Contractante asupra subiectelor de un fel sau altul, ambele părți vor aplana aceste dispute sau conflicte exclusiv în cadrul unor schimburi de opinii prietenești sau, dacă este necesar, prin crearea comisiilor de arbitraj.

Articolul VI. Prezentul acord este elaborat petru o perioadă de zece ani, cu condiția că, ulterior una din Importantele Părți Contractante nu-l va denunța cu un an înainte de expirarea perioadei de valabilitate, validitatea prezentului Acord automat se prelungește cu încă cinci ani.

Articolul VII. Prezentul Acord va fi ratificat în cel mai scurt timp posibil. Ratificarea va fi făcută la Berlin. Acordul va intra în vigoare din momentul semnării.

Protocolul Adițional Secret

Articolul I. În eventualitatea unor rearanjamente politice și teritoriale în regiunile ce aparțin Statelor Baltice (Finlanda, Estonia, Letonia, Lituania), hotarul de nord al Lituaniei va reprezenta hotarul sferelor de influență ale Germaniei și U.R.S.S. În această privință interesul pentru Lituania în regiunea Vilna este recunoscut de ambele părți.

Articolul II. În eventualitatea unor rearanjamente politice și teritoriale în regiunile ce aparțin Poloniei, sferele de influență ale Germaniei și ale U.R.S.S. vor fi limitate conform liniei râurilor Narev, Vistula și San.

Chestiunea privind modul în care interesele ambelor părți fac dorită păstrarea statului independent Polon și cum acest stat trebuie demarcat poate fi determinat doar în cursul viitoarelor discuții politice.
În orice caz, ambele Guverne vor rezolva această întrebare printr-un acord prietenesc.

Articolul III. Privitor la Sud-estul Europei, atenția este ATRASĂ de către partea Sovietică privitor la INTERESUL acesteia în BASARABIA. Partea Germană declară DEZINTERESUL politic TOTAL în această regiune.

Articolul IV. Prezentul Protocol trebuie tratat de ambele părți ca unul strict secret.

NOTELE
1. William L. Shirer, Le Troisieme Reich. Des origines a la chutte, Paris, Stock, 1967, p. 547.
2. Conciliatorii, București, Editura Politică , 1966,passim.
3. Histoire des relations intemationales, Vlll, Les crises du XXe-siecle, II, De 1929 iî1945, Paris, Hachette, 1958, pp. 136-139.
4. Peuples et civilisatiom, XX, La Faillite de Ia paix (1918- 1939), II, De l’affaire ethiopiennea la g11erre (1918-1939), Paris, PUF, 1961, passim; idem, Le.s origines de la Deuxieme Gucrre mondiale, Paris, Payot, 1969, passim.
5. Histoire diplomatiquede 1919 il nosjow:s, Paris, Dalloz, 1971, p. 219.
6. The Foreign Policy of the Third Reich. London, B.T. Batsford Ltd., 1973, pp. 73-74.
7. The Soviet Union and the Failure of Collectivc Security, 1934- 1938, lthaca-London, Cornel University Press, 1984, passim.
8. Germany, Russia and the Balk,ins. Pre/ude to the Nazi-Soviet Non-Aggression Pact, Boulder, 1983, passim.
9. The Twentieth Century, 1880-1939,London,Adam and Charles Black, 1978, p. 297.
10. How War Came: The lmmediate Origins of the Second World War, 1938-1939, London, Heinemann, 1989, passim.
11. The Origins of’ the Seamd World War, second edition, New York, Fawi;ett Premier, 1979, pp. 146-181, 181 -207; îtlem, English History, 1914-1945, New York-Oxford. Oxford University Press, 165, pp. 427-437.
12. Munk,h. The Price of Pea<.:e, New York, Vintage Books, 1980,pp. XI.1003- 1004.
13. Ibidem, p. XI.
14. The Origins ofthe Secontl World ~’ar, p. 181.
15. L ‘utopie au pouvoir. Histoire de /’URSS de 1917 A nos jours, 11, Paris, Calmann-Levy, 1982. pp. 270-303.
16. Cf. Les alternativcs de 1939, în „Temps Nouveaux”, nr. 23-24/1989; idem, Apres le pacte, în ,.Temps Nouveaux”, nr. 34/1989.
17. A. J. P. Taylm, The Origins … , p. 251; idem, The Second World War. An /Jluslratcd History, London, Penguin Books, 1976, pp. 35·- 36.
18. Poland to Pearl Harbor. The Making of the Second World War, London, E. Arnold, 1985, pp.62-64.
19. William L. Shirer, op. cit., pp. 551-583.
20. Klaus Hildebrand. op. cit., pp. 89-90.
21. Pierre Renou,;in, op. cit., VHl2, p. 198.
22. Maurice Baumont. Les origines … , p. 335.
23. Hitler. A Study in Tyranny,London,Penguin Books, 1976, p. 531 .
24. Les grandes controverses de l’histoire contcmporaine, 1914-1945. Lausanne, Editions Rencontre, 1964,p. 316.
25. Le j,acteavec le diable, Paris, Laffont, 1969,p. 164.
26. Cf. The Historical Encyc/opedi11 of World War l/, New York, Greenwich House, 1984, p. XXI.
27. Cf. Histoire controversee de la Deu:.icme Guerre mondiale, 1, Mo naco-Ville, Jaspard Polus. 1966. pp. 251-253.
28. TheApproach of War 1938-39, London, Macmillan/St. Martin’s Press, 1973,p. 173 și urm.
29. Cf. Berrayal. The Hitler-Stalin Pact of 1939, New York, St. Martin’s Press , 1989, pas.sim.
30. The Origins of’thc Second World War in Europe, London-New York, Longman, 1987, p. 262.
31. Cf. L ‘erreurde Stalin. în „La Vie Jntemationale”. Moscova, nr. 9/1989, p. i5.
32. Cf. L’an 1939 dl.lns Ies dossiers de Nuremberg, în „La Vie lnțernationale”, nr. 10/1939, pp. 140-141.
33. Cf. ,,Les Nouvelles de Moscou”, nr. 34/1989.
34. O. A. Rjesevskii,ed., I939god. Uroky istorii,Moscova.Mi.~I . 1990, p. 319 și urm.
35. lbidem, p. 355 și urm.
36. Cf. Istoriia uspehov i neudaci sovetskoi diplomații, Moscova, Jzd. Mejdunarodnîie Clnoșcniia, 1990,p. l!Oșiurm.
37. Micbel Heller. A. M. Nekrici, op. cit, II, p. 284.
38. William L. Shirer. op. cit., p. 566.
39. Maurice Baumont, La Faillite de la paix, II, p. 873.
40. Pierre Renouvin, Histoire … , Vfl12,p. 198.
41. Alan BulJock, op. cit., p. 531.
42. Walter Hofor, Hitlerdechaîne la Guem:, Paris. &:litions du Seuil, 1967. p. I 12.
43.N. V. Zagladin. op .cit.,pp.111-113.
44. Cf. Imperiia Krcmli11a. Sm·ets.kii tip kolonializma, Vilnius, 1990, p. 110 și urm.
45. Michel Hellc:r, A.M. Nekrici, op. cit.,I!, p. 284.
46. William L. Shirer, op. cit., p. 583.
47. Nicolae Lupan, ed., Pactul germano-sovietic dîn’ 1939,. Bruxelles, Editura Nistru, 1989, pp.45-46.
48. Cf. Premisele izolării politice a României, 1919-1940, București , Editura Humanitas, 199 I , pp. 360-366.
49. Cf. Bătălia diplomatică pentru Basarabia, 1918-1940, Iași, Editura Junimea, 199 l , p. l 21 și urm.
50.- Vezi România după Mare,1 Unire, II2, 1933-1940, București, Editura Științifică și Enciclopedică, 1988,pp. 1514-1516; Mircea Mușat, Politica de forță și dictatÎn ajunul celui de-al doilea război mondial, în „Magazin istoric” , nr. 12/1989, pp. 23-32. Cf. și Eugen Preda, Din dosarele istoriei, în „Magazin istoric”. nr. 3/ 1989_.
51. Vezi nota 77.
52. Vezi Felix Ciuev, StiHorok beseds Molotovîm. Iz dnevnika … , Moscova, Izdatelstvo Terra, 1991, pp. 14-29.
53. N. V. Zagladin, op. cit. , p. 11 l.
54. Cf. A. S. Grenville, The Major !ntemational Treaties, 1914-1973. A History and Guide with Texts, London, Methuen and Co Ltd., 1974, p. 182 și urm.
55. Cf. Gh. Buzatu și colab., Secretele protocolultii secret von Ribbentmp-Molotov, Iași, 1991 (nr. special al revisiei „Moldova” nr. 8/1991).
56. Vezi, îndeosebi, R.J. Sontag,J. S. Beddie,eds., Nazi-Soviet Relations, 1939-1941, New York, Di<lier Publishers, 1948; Akten zur de11tschen auswiirtigen Politik 1918-1945, Serie D. 1937-1941, Band VII, Baden-Baden, 1956; Documents an Polish-Soviet Relations, 1939-1945, I, London Melboume-Toronto, Heinemann, 1961; Jozef Zaranski, ed., Diariusz i teki Jana Szembeka ( 1935-1945), tom IV, London, Orbis, 1972 ( cu excelente fotocopii după documentele semnate la Moscova în noaptea de 23/24 august 1939, pp. 752-760); Antony Polonsky, The Great Powers and the Polish Question, 1941-45, London, Orbîs, 1976; A. A. Gromîko și colab., eds., SSSR v borbe za mir nakanune vtoroi mirovoi voinî (sentiabr 1938 g. – avgust 1939 g.) Documentî i materialî, Moscova, Izd. Politiceskoi
Litcraturî, 1971; L. F. Ilicev și colab., eds., God krizisa, 1938-1939, I-II, Dokumentî imateriali, Moscova, Izd. Politiceskoi Literaturî, 1990; V. G. Komplektov și colab., eds., Polpredî soobșciaiut … Sbomik dokumentov obotnoșeniiah SSSR s Latviei, Litvoi i Estoniei. Avgust 1939 g. – avgust 1940 g., Moscova, Izdatelstvo Mejdunarodnîie Otnoșcniia, 1990; J. Felstinskie, ed., SSSR – Germaniia 1939. Dokumentî i materialî o sovetsko-ghermanskih otnoșeniiah s apre1ia do oktiabr 1939 g., I-II, Vilnius, Mokslas, 1989; Autourdu pact de nonagression (Documents sur Ies relations sovieto-allemandes en 1939), în ,.La Vie Jnternationale”, Moscova, nr. 10/1989, pp. 85-127; Ion Țurcanu, ed., În ajunul marii conflagrații (Relațiile sovieto-germane. Documentilr), I–ll, în „Nistru!” , Chiș inău, nr. 10/1989, pp. 111-145; nr. 11/1989, pp. 111-139.
57. Vezi, în nota precedentă , lucrarea editată de R. J. Sontag și J. S. Beddie.
58. Cf., de exemplu, V. I. Sipols, Diplomaticeskaia barba nakanune vtoroi voinî,ed. a li-a, Moscova, Izdatelstvo Mejdunaro<lnîie Otnoșeniia , 1989, p. 295-196.
59. ,,Vocea poporului” , Chișinău , 6 martie 1990, p. 7.
60. Vezi „Les Nouvelles de Moscou”, nr. 34/20.VIII.1989, p. 9.
61. 1939,god. Uroki istorii, pp. 496-498.
62. lbidem, p. 497.
63. Chiar cu prilejul întâlnirii de la Chișinău am editat, cu bunăvoința Editurii Moldova din Iași. un număr special al prestigioasei publicații „Moldova”: Secretele protocolului secret von Ribbentrop-Molotov, comentarii și documente (îngrijite de subsemnatul în colaborare cu Florin Constantiniu, V. F. Dobrinescu, I. Saizu și Ilie Schipor). Tot atunci, colegii din Chișinău au tipărit , în mai multe limbi, lucrarea Pactul Molotov-Ribbentrop și consecințele lui pentru Basarabia. Culegere de documente, Chișinău, Editura Universitas, 1991, 123 p. (Prefața – Valeriu Matei, selecția documentelor – Ion Șișcanu și Vitalie Văratec).
64. Nu de mult, cartea respectivă a fost publicată și la … Moscova: Og/a.~eniiu podlejit. SSSR -Ghermania. 1939-194 I. Dokumentî i materialî, Moscova, Izd. Moskovskii Rabocii , 1991, 367 p. (textul protocolului secret – p. 71).
65. Vezi Falsificatorii istoriei. Notă istorică a Biroului Sovietic de Informațiuni, București, Editura PMR, 1948, 80 p. 66. Ibidem, p. 77.
67. Vezi O. Volkogonov, Drama reșenii 1939 goda, în „Novaia i novcișaia istoriia” , Moscova, nr. 4/1989, pp. 3-27; K istorii zakliuceniia sovetsko-ghermanskogo dc,govora o nenapadenii 23 avgusta 1939 g. (Dokumcntalnîi obzor), în „Novaia i noveișaia istoriia”, nr. 6/1989, pp. 3-21; Na rokovîm poroghe (Iz arhivnîh materialov 1939 goda), în „Voprosî istorii”, Moscova, nr.3/1990, pp. 18-39. 68. Cf. G. L. Rozanov, Stalin-Hitler. Dokumentalnîi occrk sovetsko-ghem1anskih dip/omaticeskih otnoșenii 1939-1941 gg., Moscova, lzd. MO, 1991, pp. 84-109 (cap. – ,,Moscova, Kremlin – 23 august 1939″); M. I. Semireaga, Tainî stalinskoi diplomații, 1939-1941, Moscova, lzd. ,,Vîsșaia Șkola”, 1992,pp. 31-81 (cap. – ,,Înțelegerea dictatorilor”).
69. Vezi Triumfi traghediia. Politiceskii portret!. V. Stalina, II, ed. a II-a, Moscova, Novosti, 1990, p. 7 și urm.
70. Vezi A. Buhl, ed., Der Hitler-Stalin-Pakt: Die Sowjetische Debatte, Kiiln, Pahl-Rugenstein, 1989; Erwin Oberlănder, ed., Hitler-Stalin-Pakt 1939: Das Ende Ostmitteleurop,d , Frankfurt-am-Main, Fischer Taschenbuch, 1989; Ingeborg Fleischhauer, Der deutsch-sowjetische Grenz und Freundschaftsvertrag vom 28. September 1939. Die deutschen Aufzeichnungen iiberdie Verhandlungen z wischen Stalin, Molotov und Ribbentrop in Moska11, în „Vierteljahrshefte fur Zeitgeschichte”, Miinchen, nr. 3/ 1991. pp. 447-470 (se publică minuta întrevederii celor trei întocmită de G. Hilger, membru al delegației germane, cu referiri la România – p. 464).
71. Vezi Der Pakt. Hitler, Stalin und die Initiative der deutschen Diplomatic 1938-1939, Frankfurtam-Main, Ullstein, 1990, 552 p.
72. Vezi Pakt Hitler, Stalin i inițiativa ghermanskoi Jiplomatii 1938-1939, Moscova, Izd. Progress, 1991,474p.
73. Ibidem, p. 266 și urm.
74. Ibidem, pp. 331-334.
75. Ibidem, pp. 334-3431
76. Jbidem,pp. 343-359.
77. Cf. Între Hitler și Stalin. România și pactul Ribbcntrop-Molotov, București , Editura Danubius, 1991, 133 p. Vezi și recenzia noastră, în „Europa XXI”, Iași, tom. l-II/1992-1993, pp. 181-183.
78. Vezi îndeosebi Ioan Scurtu, C. Hlihor, Anul 1940. Drama românilor dintre Prut și Nistru, București, Editura Academiei de Înalte Studii Militare, 1992; Mircea Mușat, Drama României Mari, București, Editura Fundației România Mare, 1992; L. Bulat, ed., Ba.~arabia 1940, Chișinău, Cartea Moldovenească, 1991; Ion Șișcanu, Raptul Basarabiei – 1940, Chișinău, Ago-Dacia, 1993; Martori oculari despre ocuparea Basarabiei în iunie 1940, în „Patrimoniu” , Chișinău , nr. 1/1993, pp. 137-144; Mitru Ghițiu, ed., În acele tragice zile pentru neamul românesc, în „Cugetul”, Chișinău, nr. 1/ 1993, pp. 23-31 ;’ Mihai Gribincea, Ion Și șcanu, eds., Documente privind negocierile româno-sovietice de la Odessa din vara anului 1940, în idem, pp. 32-43; Ion Șișcanu,ecl ., Pierderile României în urma ocupării Ba11arnbiei și nordului Bucovinei de c11tre Uniunea Sovietică în anii 1940-1941, în idem, pp. 44-47;
Veaceslav Stăvilă, Starea de spirit a populației basarabene în primii ani ai celui de-al doilea război mondial· (I septembrie 1939-22 iunie 1941), în idem, pp. 49-54.
79. Vezi Dokumentî vneșnei politiki, XXII, 1939 god, 2 vols. Moscova, lzd. MO, 1992, 709p.- 680p.
80. Vezi Dokumentî vne.~nei politiki SSSR. I. 1917-1918 – XXI, 1938, Moscova, 1957— 1977.
81. Cf. Dokumentî vne.~nei politiki, XXll, 1939 god., !., pp. 630-632.
82. Ibidem, p. 632.
83. Ibidem, 11, pp. 590-591.
84. Vezi, îndeosebi, Sovetsko-ghermanskiie dokumentî 1939- 1941 gg. iz Arhiva ȚK/KPSS, în ,,Novaia i novei șa ia istoriia”, Moscova, nr. 1/1993, pp. 83–95.

Foto: Dinu Lazar