A apărut la prestigioasa editură Junimea un prim volum dintr-un proiectat Epistolarium cuprinzând scrisorile trimise de către Mircea Eliade, Constantin Noica, George Uscătescu, Vintilă Horia, ș.a., marelui romancier, dramaturg, filosof al culturii, istoric literar, Paul Anghel.

Arhiva întregului epistolar cuprinde un număr de circa 1000 de scrisori.

Prin vrednicia și acribia unui editor tânăr și foarte talentat, filosoful Vlad Bilevsky, a ieșit de sub tipar primul volum cuprinzând scrisorile lui Constantin Noica adresate lui Paul Anghel pe durata a circa 27 de ani.

Volumul este foarte frumos, scrisorile sunt bijuterii ale gândului celui mai mare filosof român, Constantin Noica, adresate lui Paul Anghel, autorul unei altfel de istorii posibile a literaturii române și deopotrivă al romanului fluviu, în 10 volume, „Zăpezile de-acum un veac”.

Spre tristețea noastră această mult așteptată restituire a stârnit furia și ura.

În locul bucuriei și al fireștii curiozități, s-a dezlănțuit ura și furia.

Nu vom stărui deocamdată asupra acestui tip de reacție și nici nu știu dacă ar avea sens o asemenea oprire. Nu mă voi amesteca în suferințele unora sau altora ca să nu confirm, mai fără voie, grozava cugetare populară : „câinele moare de drumul lung și prostul de grija altuia”.

Mă voi limita doar la un smerit îndemn. Celor ce n-au loc de Paul Anghel în cultura română le spun că au șanse să-și revină dacă își vor recunoaște mai întâi boala de care suferă cu mintea și cu sufletul. Ne spune Părintele Sofian Boghiu cum se numește boala și care este calea vindecării ei. Marele duhovnic o numește de-a dreptul: este boala orgoliului intelectual.

„Orgoliul intelectual este un fel de nebunie! Pentru că ți se pare că toți se învârt în jurul tău, că tu ești stâlpul de lumină pentru toată omenirea, și prezentă, și viitoare. Acesta e orgoliul cu gradul cel mai înalt. E o mare prostie, pentru că totdeauna au fost oameni mai învățați decât mine, mai pricepuți decât mine, mai frumoși decât mine, mai înțelepți decât mine – mulți au fost în trecut, dar sunt și în prezent și vor apărea și în viitor. Încât a mă face pe mine centrul inteligenței, centrul centrelor, asta este o lipsă de bună cuviință în primul rând. Și e bine să-și revină o astfel de persoană. Poate că nu de doctor are nevoie, ci este bine să mai postească, să se mai roage lui Dumnezeu, să mai citească niște lucruri duhovnicești, să-și dea seama pe ce lume este. Și, dacă e sincer în același timp, se vindecă; dacă nu, moare nebun” (p 67).

Socotindu-le spre înțelepțire, adaug și aceste tâlcuiri ale Părintelui Sofian la calea cea bună, care ne scoate din măgura nesimțirii împietrite spre bucuria raiului: „Să medităm asupra faptului că toate trec, toate curg, iar noi, odată cu ele, străbatem drumurile vieții. Precum toamna se despoaie copacii de frunze și seva lor începe să se împuțineze, așa și viața noastră scade în fiecare an, în fiecare lună și în fiecare ceas. Floarea tinereții se veștejește, lumina bucuriilor pământești se stinge, bătrânețea cea grea se apropie, prietenii mor, cei de aproape se depărtează și ne părăsesc...Mormintele celor dragi zac fără de glas, doar sufletele unora dintre morții noștri au ajuns în mâna lui Dumnezeu. Așa trece viața noastră, așa trece fiecare dintre noi, ca o umbră pe fața pământului, până când nu ne mai vede nimeni, până când aproape toți ne uită, ajungând niște morți uitați de orice inimă...Drept aceea, să ne sfințim viața prin Sfintele Taine lăsate de Dumnezeu oamenilor! Să trăim în bună înțelegere unii cu alții! Să nu ne bârfim între noi, să nu ne înșelăm unii pe alții, să nu ne invidiem și să nu ne urâm unii pe alții, ci, dimpotrivă, să ne sârguim a trăi ca frații, știind că suntem cu toții fii ai Aceluiași Părinte Ceresc pe Care Îl numim Tatăl nostru! Să ne străduim a ne trăi vremelnica noastră viață așa cum ne îndeamnă Sfântul Apostol Pavel: „Îngăduindu-vă unii pe alții și iertând unii altora, dacă are cineva vreo plângere împotriva cuiva; după cum și Hristos v-a iertat vouă, așa să iertați și voi. Iar peste toate acestea, îmbrăcați-vă întru dragoste, care este legătura desăvârșirii. Și pacea lui Hristos, întru care ați fost chemați ca să fiți un singur trup, să stăpânească în inimile voastre; și fiți mulțumitori.” (Coloseni 3, 13-15)! Amin” (p 88).