Scenariul unui mare dezastru. Știința infra-hazardelor

Ceea ce s-a întâmplat în portul Constanța cu drona ucraineană se încadrează în clasa fenomenelor de alertă holistică: militară, economică, strategică, etnopolitică și, suprem, cognitivă.

Cercetarea impactului unor dezastre de tipul celui care s-ar fi produs la Constanța dacă drona ucraineană ar fi lovit Oil Termina deschide un nou orizont al științei securității. Un asemenea hazard ar afecta, la un prim nivel, ecosistemul local cu toate elementele lui: solul, subsolul, spațiul construit, economia, populația și spațiul atmosferic (tulburarea gravă a ionosferei).

Dincolo de valul fenomenelor încadrabile în clasa amenințărilor militare și eco-demografice, survine însă și un altfel de risc indus de o eventuală reconfigurare geopolitică a întregii regiuni.

Un asemenea fenomen ar decurge din blocarea unui reper/factor geopolitic de care depinde echilibrul unui spațiu de securitate regională și, prin efecte în cascadă, europeană. Explozia dronei a cărei țintă era Oil Terminal, unul dintre cei mai mari operatori de produse petroliere din sud-estul Europei, ar fi provocat nu doar seria dezastrelor locale în cascadă ci și o asemenea reconfigurare indusă de anihilarea unuia dintre factorii securității geopolitice a statului și a poporului român.

Geopoliticianul român, Simion Mehedinți, a elaborat teoria celor cinci factori de care depinde securitatea geopolitică a statului român: Carpații, Dunărea, Marea Neagră, Istmul ponto-baltic și Strâmtorile.

Dacă drona ucraineană ar fi lovit ținta (Oil Terminal), s-ar fi produs nu doar un uriaș dezastru economic, demografic, ecologic, social, ci, ceva mult mai grav. Un asemenea hazard ar fi provocat blocarea pe o durată greu de determinat a unuia dintre cei cinci factori geopolitici ai acestui spațiu de securitate regională (în partea a doua a studiului de față ne vom referi la acest tip de risc lansând o nouă direcție în studiul amenințărilor geopolitice).

Orice analiză asupra infradezastrelor (dezastre potențiale) va porni de la determinarea efectelor locale al unui hazard de maximă primejdie precum cel care s-ar fi produs dacă drona ucraineană ar fi lovit Oil Terminal.

Au fost lansate diverse scenarii asupra riscurilor generate de o asemenea explozie. „Oil Terminal, se precizează într-un asemenea scenariu, are o capacitate de circa 1.5 milioane metri cubi. Cele mai multe produse provin din Kazahstan (peste 60 la sută din importurile de țiței ale României), iar alți furnizori importanți sunt Azerbaidjan, Libia, Guyana și Norvegia. Terminalul este vital pentru securitatea energetică a României. O explozie a acestuia ar fi cauzat o adevărată catastrofă, cu zeci de morți, cu scumpiri brutale la pompă (50, până la sută la sută, în primă instanță), cu poluare majoră în zona litoralului și impact dezastruos asupra economiei. Iar reconstrucția ar fi fost foarte lentă, cu ani de zile necesari refacerii infrastructurii (conducte de 50 km, dane, rezervoare). O explozie la rezervoare ar fi echivalat cu un ”11 septembrie energetic” pentru România” (cf Adrian Onciu, „Cine ar fi avut de câștigat după sabotajul Oil Terminal?”, în ActiveNews, 6 iunie 2026).

Având în vedere că respectivul operator de produse petroliere este lângă depozitul de azotat de amoniu ne dăm seama că și acesta ar fi fost expus unei explozii a cărei undă de șoc ar fi  ras clădirile pe o rază de până la 2 Km., se precizează într-un alt scenariu de risc. O asemenea explozie s-ar încadra în categoria scenariilor de tip S2 asociate unui risc de explozie ca cel de la S.C. Azomureș. Dispersia toxică de amoniac ar avea loc, in prima fază, la suprafața solului după care gazul s-ar ridica in atmosferă. Până la distanțe mai mici ar afecta populația din case, etajele inferioare, după care si etajele superioare. La aceasta se adaugă al treilea scenariu de risc major dat fiind că magistralele de transport al petrolului tranzitează Constanța încât unda de șoc generată de explozia depozitului de amoniac le-ar transforma „în bombe cu explozie în lanț”. 

„O conductă liniară de tipul celei care tranzitează Constanța s-ar transforma, precum reiese din scenariul apocaliptic al unui alt cunoscut expert și jurnalist, în „bombe cu fragmentație”. Solul, cu spațiul construit, subsolul, cu conductele pentru transport de petrol, atmosfera, toate aceste trei straturi ar fi fost devastate cu tot ceea ce funcționează în perimetrul porții maritime a României.

Ieșirea la mare a României este, precum s-a precizat, al cincilea reper (Marea Neagră, cu portul Constanța) geopolitic de care atârnă securitatea statului și a poporului român, pe lângă celelalte patru: istmul ponto-baltic, bulevardul geopolitic  (Kjelen) al Dunării, pe segmentul ei cel mai important (Dunărea de Jos), Carpații și strâmtorile. Fluxul normal al vieții colective, al muncii, al școlarității, al dinamicii serviciilor și folosințelor obișnuite ar fi afectat de rupturi de ritm numite întreruperi, perturbări, indisponibilizări, nefolosințe (inutilizări). Acestea sunt materializate în unități de impact (zile-impact sau zile-om, pe durata cărora persistă perturbările socio-umane la o scară variabilă a populației aflate în aria de manifestare a hazardului). În imaginea de mai sus aveți configurația spațiului de securitate afectat de cele trei scenarii de risc derivate din probabilitatea ca drona să fi lovit OIl Terminal de la Constanța.

Efectul încă mai alarmant al unui asemenea hazard decurge, însă, din faptul că poarta maritimă pe liniamentul românesc ar fi complet blocată pe o durată de ani de zile ceea ce ar însemna o anihilare a fluidității geo-economice și geopolitice la scara spațiului central-european cu replicații asupra securității continentale.

De la eco-dezastre la retorsiunile geopolitice. O nouă paradigmă

Dincolo de miile de morți, de distrugerea litoralului românesc, a spațiului construit la scara unui mare oraș românesc, trebuie semnalat însă celălalt tip de impact care se referă, de data aceasta, la echilibrul de durată al securității continentale. Și nu e o metaforă.

Fenomenul blocării celui mai important factor geopolitic al regiunii, reprezentat de poarta maritimă pe segmentul românesc, se încadrează în clasa unui nou tip de amenințări, pe care se cuvine să le denumim retorsiuni geopolitice.  

După cum se știe retorsiunea este o „măsură de constrângere luată de un stat împotriva altui stat ca răspuns la un act considerat inamical” (dex) sau, în accepție lărgită, propusă de noi în acest articol, ca acțiune menită să provoace un blocaj al funcționalității unui factor geopolitic de care depinde funcționalitatea spațiului de securitate.

Retorsiunea geopolitică vizează, deci, funcționalitatea și echilibrul unui întreg spațiu de securitate. Un spațiu de securitate, de tipul celui care include un reper geopolitic major precum este poarta maritimă a României, are funcția de punte care leagă uscatul, cu întinderea lui semi-continentală, de strâmtori și deci de căile maritime. Relația dintre puterile uscatului și cele maritime (cu termenul lui Mahan) asigură ceea ce putem denumi fluiditatea geoeconomică și geopolitică la scară globală.

Blocarea unui asemenea spațiu are semnificația unei retorsiuni geopolitice, fiindcă provoacă anihilarea, cu intenție geopolitică vădită, a fluxului și deci a fluidității geopolitice la scara unui întreg areal de rază continentală. Spațiile de securitate strategică sunt, iată, factori decisivi ai fluidității geo-economice, geopolitice și geo culturale. Când un spațiu fluid e blocat este afectat echilibrul geostrategic și deopotrivă mobilitatea (dinamica) relațiilor dintre marile câmpuri/ contoare geo-economice.

Amenințarea cade asupra relației dintre contoare economice regionale de incidență mondială. Ieșirea la mare a României este un factor geopolitic și geostrategic de care depind interesele marilor câmpuri / contoare economice. America, China, Rusia sunt deopotrivă interesate ca această punte să funcționeze.

Mediocritatea geopolitică poate să decidă o acțiune care ar închide (bloca) poarta maritimă a României provocând daune majore securității fluxurilor economice ale puterilor economice mari, mijlocii, mici. Problema nu se referă la care dintre părțile aflate în ciocnire geo-economică și geopolitică ar fi afectată.

O retorsiune geopolitică afectează toate părțile deopotrivă încât un punct minuscul la scara marelui spațiu devine unul care poate răsturna echilibrul marelui spațiu. Cazul strâmtorii Ormuz este lămuritor.

Asemenea puncte geostrategice expuse retorsiunii geopolitice pot fi semnalate pe harta geopolitică a lumii dat fiind cp fluxurile de toate tipurile au căpătat rază planetară. Paradoxal, teoria retorsiunilor geopolitice, ne avertizează că buna funcționalitate a fluxurilor globale și deci a unei economii mondiale depinde hotărâtor de securitatea ariilor locale mai ales când acestea fac parte din spațiile de securitate strategică, geo-economică, geopolitică și geo-culturală.

Ca să poată funcționa, marele spațiu depinde de securizarea locală, a spațiilor mici, altfel echilibrul întregului se prăbușește. Teoria și iluzia marilor puteri că pot rezolva conflictele de interese prin războaie locale conține o gravă eroare, o penibilă auto-amăgire.

Aceste războaie locale nu numai că nu rezolvă conflictele prin înlăturarea cauzalității lor, dar, în plus, sporesc enorm costurile și dificultățile acumulate la scara marelui spațiu și deci a marilor câmpuri de interese legate, evident, de marile puteri și de mega-corporațiile lumii. Teoria retorsiunilor geopolitice au semnificația antecamerei unui război potențial, avertizându-ne asupra unui nou tip de amenințare și deopotrivă asupra unei noi metodologii de evaluare preventivă a unui hazard.

Un asemenea hazard decurge din combinarea unui dezastru provocat  printr-o iresponsabilă retorsiune geopolitică și un război generat prin efectul unei asemenea retorsiuni. Cazul dronei ucrainene din portul Constanța este reprezentativ pentru o tentativă de retorsiune geopolitică. Incidentele polonez și grec, legate tot de Ucraina, fac parte din aceiași specie de amenințări.

Fenomenul retorsiunilor geopolitice nu mai poate fi ignorat de către state și de către apărătorii păcii. Invenția dronelor ca arme ușor accesibile a generat și acest nou tip de amenințare extrem de grav pentru securitatea mondială, mai ales că asemenea arme pot fi procurate ușor inclusiv de grupările teroriste, de rețelele mafiilor transnaționale, care pot recurge ușor la acest fel de scenariu constând în provocarea unei retorsiuni geopolitice pentru a-și subtiliza criminalitatea transfrontalieră și deci pentru a-și spăla urmele.

Ceea ce se ascunde în spatele dronei ucrainene sugerează inclusiv o asemenea structură ascunsă, a intereselor unor rețele regionale de tip mafiot, încât amenințarea este foarte serioasă și statele trebuie să-și regândească strategiile de securitate ținând seama de acest nou tip de amenințare.

Problema nu este dacă în cazul dronei din portul Constanța ar fi adus prejudicii vreunei părți în jocul de interese și conflicte geopolitice, pentru că, în realitate, explozia acesteia ar fi adus daune de interese tuturor părților, și Americii și Rusiei și Chinei. 

Retorsiunile geopolitice sunt legate mai degrabă de rețele obscure și de geopolitica deep-state-ului global, cu multiplele sale rețele ascunse.

A ignora noul tip de amenințare este un act de iresponsabilitate și dacă un stat tratează cu superficialitate acest risc se face vinovat în fața lumii, a istoriei și a propriului său popor pe care nu știe sau nu vrea să-l apere.  

Ilie Bădescu