Un răspuns

Răspuns unuia cu numele Daniel – o fi bărbat ori femeie, nu se poate ghici (ascunderea după nume fictive este una dintre vicleniile mediocre ale multor „locuitori” ai spațiului virtual) – , care, într-un comentariu la un blog de pe Telegram, îmi reproșează cu superioritate că în studiile mele m-aș abate de la fișa postului. Nu știu care dintre cele 60 de cărți pe care e pusă semnătura mea i se pare dovada abaterii de la fișa postului, (și nici nu-mi dau seama cine l-a pus pe el paznic la fișa postului meu, preocuparea aceasta spune, însă, multe în legătură cu proveniența sa), dar este evident că direcția și opțiunile mele de ordin spiritual îl supără (dimpreună cu „cei ce-l mână în luptă”, evident). Stilul de gândire și discursul acestuia seamănă cu al noilor gardieni ai gândirii, parveniți mediocri ori proveniți din vreun serviciu securistic (mai degrabă dintre cele private sau dintre infiltrații în serviciile publice ale inteligence-ului românesc). Mă doare mult să știu că unii dintre cei ce compun mulțimea infiltraților (ei au numele legiune, știm asta de la cele petrecute în ținutul Ghenizaretului), împătimiți ai acestor miliții ale gândirii, care se tot îngroașă, sunt plătiți din banul văduvei (instalați în fotolii confortabile, prin colțuri de cabinete, birouri și catedre infiltrate de o bolnăvicioasă igrasie a gândirii). Lor, tuturor acestora, care se dau de ceasul morții să mă îngroape în etichete (ortodoxist, legionar, securist de-al lui Măgureanu, naționalist – asta chiar mă onorează –, putinist, dughinist simplu ori combinat cu ortodoxismul și atunci sunt ridicat la rang de categorie cu un singur exponent, dughinist ortodoxist, fundamentalist, ba unii mai smintiți mă numără printre antisemiți, fără să poate aduce chiar și vreun rând dintre cele scrise de mine în susținerea unei asemenea acuzații nedemne), lor, acestora toți, le dedic acest scurt eseu scris tot prin curajul abaterii de la fișa postului. PS Nu, nu v-ați atins obiectivul pentru că nu voi răspunde celorlalte provocări dinspre voi și ai voștri. Acesta a fost doar un exercițiu de vedere și viziune. Nu m-aștept să vă opriți fiindcă n-aveți liber de la șefi, altfel nu v-ați osteni cu lucruri așa de nefolositoare. Problema voastră nu este inteligența, ci caracterul.

Liber după chip și asemănare, prizonier după trup și călătorie

În toate sunt puse începutul și sfârșitul. La om, începutul este chipul său de om (Dumnezeu l-a făcut după chipul Său), iar sfârșitul omenității sale, al ciclului său pământesc, este totuna cu asemănarea sau plinătatea îndumnezeirii (căci Dumnezeu l-a făcut pe om și întru infinită asemănare cu Sine).

La capătul călătoriei sale ca om, el se poate îndumnezei astfel că sfârșitul ciclului său de om este una cu dobândire veșniciei. A veșniciei raiului ori a veșniciei osândei, după cum a slujit adevărul ori s-a făcut apostol al minciunii și ai răutăților celor cu multe fețe.

Numai că omul, fiind creat după chip, adică înzestrat cu toate latențele sufletești, denumite daruri și virtuți, puteri virtuale, în frunte cu darul libertății, se poate rupe de cale provocând tragica fracturare a legăturii dintre chip și asemănare ratându-și astfel destinul său de ființă chemată la îndumnezeire.

Analiza lui Cl Larchet, aprofundată în minunata sa carte despre terapiile spirituale, insistă asupra acestei posibile rupturi dintre chip și asemănare. În loc de a se ține pe calea care-l poartă de la chip la deplina asemănare, adică la actualizarea vocației sale de ființă capabilă de îndumnezeire, omul se abate, intră în bucle ocolitoare (de la bucla plăcerilor la cea, încă mai primejdioasă, a mândriei ori a minciunii) și astfel în loc să aibă parte de împlinire va avea parte de întârzieri primejdioase.

Riscul acestora este înfricoșător fiindcă dacă sfârșitul timpului dăruit pentru a-și săvârși călătoria pe pământ îl va afla în captivitatea vreuneia dintre buclele rătăcirilor sale, omul acela va rata darul mântuirii și deci veșnicia raiului. Fenomenul buclelor a fost studiat pe latura sa psihologică de către un celebru doctorand al creatorului psihologiei dinamice, americanul Kurt Lewin, și anume rusoaica Bluma Zeigarnik.

În studiile sale, Bluma Zeigarnik a sesizat că toate problemele sunt de fapt bucle informaționale deschise. Dacă cele rezolvate ies din memorie, cele la care nu s-a găsit încă soluția persistă în memorie. Această întârziere într-o buclă deschisă este sursa ratării destinului. Buclele sunt, iată, și șansa omului de a-și împlini destinul (așa cum ni se descoperă în proba labirintului și în legenda Sfinxului), dar sunt și primejdii ființiale fiindcă dacă întârzii nepăsător într-una devii captivul sorții și fiul ruinei.

Aceasta este dimensiunea tragică a omului, de a fi totodată făptură destinată mântuirii și expusă atâtor captivități pe drumul spre mântuire.

Liber după chip și asemănare, prizonier după trup și călătorie.

Condiția aceasta de ființă binomială este și marea lui șansă și izvorul primejdiilor.

Față de toate acestea, omul a dobândit a doua oară raiul în Dumnezeu Fiul întrupat, în Iisus Domnul nostru.

Ceea ce le urez și gardienilor gândirii, îngrijorați cu înfrigurare de fișa postului meu.