ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Pe 19 brumar 1942 s-a produs primul atac-surpriză din partea armatei roșii, foarte bine înarmate de SUA, asupra trupelor românești trimise în Stepa Calmucă. Alianțele de la acea dată obligaseră armata țării noastre să continue ofensiva.

România n-a trimis acolo mercenari, cum sînt cei din vremurile noastre, plătiți regește, în Afganistan ori în alte teatre belicoase rînduite de agenda „elitei mondiale". Dintre românii chemați sub arme, cu icoana Sfîntului Ioan Botezătorul și preoții în frunte, care au răspuns chemării, țelul lor fiind redobîndirea teritoriilor istorice răpite ca urmare a odiosului pact stalinist-hitlerist, peste 150 000 de români au pierit la datorie. Ca să înțeleagă oricine diferența uriașă dintre cele două categorii de români – țăranii, micii meseriași, tîrgoveții, intelectualii din 1941-1942 și militarii profesioniști din zilele noastre –, recurg la mărturia unui brav participant, veteranul-medic Iosif Niculescu (1914-2013), pe care l-am cunoscut personal.

El ne-a oferit un exemplu și-l reproduc fără comentarii: sublocotenentul Ailenei, orfan de război, care ar fi fost scutit de a fi mobilizat, [căci] taică-său murise în primul război mondial în lupta împotriva comuniștilor ruși în Basarabia, a cerut [maiorului Forna] să ne acopere retragerea. I s-a dat o mitralieră, erau niște mitraliere nemțești, foarte sofisticate și, pe drumul pe care noi am pornit, l-am așezat cu mitraliera acolo și a tras, și a tras de ne-a acoperit retragerea pînă l-au reperat rușii. Și a căzut un proiectil chiar pe mitralieră și l-a făcut zob. Grație acestui copil, că avea vreo douăzeci și ceva de ani, au scăpat 2000 de oameni.[1]

Așa cum am argumentat încă din 2014 făcînd apel la conștiința conaționalilor mei, în calitate de români ce vrem să ne constituim din nou ca neam demn de strămoșii ce-au știut a se ridica ori de cîte ori a fost nevoie spre apărarea vetrei lor și a vieții în libertate[2], avem datoria de a nu-i uita.

Mă adresez iarăși surorilor și fraților mei creștini prin intermediul publicațiilor rarisime conduse de patrioți veritabili și curajoși: rogu-vă, menționați în rugăciunile voastre și în pomelnice și pe eroii căzuți la datorie la Cotul Donului începînd cu 19 brumar 1942. Ei nu sînt mai prejos decît înaintașii la care se referea Mircea Vulcănescu într-o admirabilă litanie:

Slavă ție, trup sfințit

Și cuget neadormit!

Care-ai rupt din soare foc

Oamenilor spre noroc!

Neam din neamul meu de domn,

Ce-ai stat streajă, fără somn,

Cînd și păsările dorm,

La răscrucea neamului,

De cînd ruptul ramului.[3]

Personal, am comemorat an de an, cu ajutorul unor preoți destoinici, pe românii pieriți în condițiile tragice de la Cotul Donului. Într-o împrejurare memorabilă, cineva dintre participanții evocării, anume una la Biserica Adormirea Maicii Domnului afiliată Spitalului Universitar Central din vecinătatea Facultății de Medicină „Carol Davila", unde slujește pr. Marian Sava, a invocat o sintagmă popular-metaforică, pe care o știa din zona rurală unde se născuse: Cotul Domnului. Sintagma mi s-a părut atunci și o mărturisesc public acum: un răspuns-revelație din partea mentalului colectiv, care înregistrează în fel și chip toate evenimentele istorice majore. Sînt convins că ea vizează cotitura istorică voită de Domnul pentru români la Cotul Donului. O victorie atunci nu ar fi „umplut cerul de sfinți români", după cum ne spunea, încununîndu-ne un pelerinaj la malul mării, părintele Arsenie Papacioc. Trecut prin jafurile, prin umilințele menite captivilor dintotdeauna, prin sîngiuirile și schingiuirile vărsate în temințele comuniste, poporul român, aflat mereu la cheremul „marilor puteri", a dobîndit o extraordinară răsplată, unică în istoria omenirii: s-a situat prin reprezentanții săi jertfitori la Cotul Domnului nostru Iisus Hristos, Care-Și luase de bunăvoie Crucea arătîndu-ne Adevărata Cale: jertfa întru mîntuire și Viață!

București, 17 brumar 2023

Mihai Floarea     


[1] Vasile Șoimaru, Iosif Niculescu, Gheorghe Pârlea, Roxana Iorgulescu-Bandrabur, Cotul Donului1942: eroism, jertfă, trădare, ediția a II-a revăzută și completată, Chișinău, Editura Balacron SRL, 2013, p. 47.

[2] http://www.petitieonline.com/data_de_19_noiembrie_comemorat_de_intreaga_romanime

[3] Cf. op. cit., p. 154.