ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Romania s-a schimbat de la regimul de ucigasi din trecut la cel de hoti de azi, dar in primvara vom putea alege in fruntea tarii un lider roman competent si cinstit.

***

In 1955 eram student in anul intai la Politehnica din Bucuresti. Era prin februarie, iarna si frig, dar ceva mult mai grav teroriza orasul. In decurs de cateva saptamani, aproape in fiecare noapte au aparut cadavre de barbati impuscati in fata unor magazine; cadavre lasate la vedere. S-a lansat zvonul ca erau hoti surprinsi in timpul spargerilor. Nu credea nimeni. Lumea era timorata si se vorbea ca erau detinuti politici ucisi pentru a teroriza populatia. Pentru mine parea doar un zvon, dar intr-o dimineata cand ma duceam la facultate am vazut un grup neobisnuit de oameni in fata unui magazin de imbracaminte de pe strada Polizu, unde era si Institul Politehnic. Era o liniste mormantala. M-am apropiat si am vazut doua cadavre si langa ele erau ravasite cateva pufoaice. Militienii prezeti spuneau ca hotii au fost surprinsi cand incercau sa fuga cu marfa furata din magazin... Si parca dinadins ne-au lasat sa vedem cadavrele, dupa care ne-au spus calm sa plecam pentru ca urma sa vina masina morgii. Unii din cei adunati eram studenti si am traversat strada fara sa soptim nici un cuvant indreptandu-ne spre cladirea politehnicii. In acei ani comunistii erau bine inscaunati la putere si securitatea era omniprezenta. De ce se mai temea regimul? 

La un an dupa moartea lui Stalin in 1953 premierul Sovietic Nikita Hrusciov a denuntat metodele staliniste, a eliberat detinutii aflati in lagare si a cerut tarilor satelite sa faca acelasi lucru. Gheorghiu-Dej care conducea tara noastra a tergiversat condamnarea stalinismului, dar in cele din urma, circa un an de zile mai tarziu, a trebuit sa-l denunte si el. Si de ce mai era nevoie de asemenea asasinate? Pentru ca regimul se temea de o revolta populara; se temea de furia poporului. Acel regim odios instaurat de sovietici in Romania a trecut prin mai multe faze; a alternat teroarea stalinista cu oarecare destindere; apoi a revenit la dictatura, si a durat pana in decembrie 1989 cand a fost rasturnat. Comunismul a fost rasturnat, dar comunistii au ramas la putere.

***

In 1956 am fost arestat si dupa ce am trecut prin inchisori si unitati de munca fortata m-am intors acasa in noembrie 1959. Trei ani mai tarziu am reusit sa-mi reiau studiile universitare, am absolvit o noua facultate, si in 1968 am evadat din comunism. Apoi, in anii 1970 mi-am facut doctoratul la Universitatea Columbia din New York si am devenit un timp profesor in New Jersey dupa care am fost angajat la postul de radio Vocea Americii din Washington. De la inceputul vietii de exil mi-am asumat datoria sa-mi ajuta tara sa scape de jugul tiraniei comuniste si postul de radio imi oferea o legatura directa cu tara. 

In 1985, dupa zece ani la Vocea Americii, am fost numit profesor la centrul militar J.F. Kennedy din Carolina de Nord unde am devenit director al catedrei de studii Sovietice. In acea calitate, in fiecare zi primeam doua volume cu informatii si analize despre ultimele evenimente din URSS si respectiv din Europa de Est. Volumele erau pregatite de FBIS (Foreign Broadcast Information System) si erau litografiate si distribuite zilnic pentru uzul intern al institutiilor de specialitate. 

Intr-una din zile, cred ca era prin 1987, am citit o stire bizara. Uniunea Sovieta urmarea sa-l inlocuiasca pe Ceausescu cu unul din oamenii Moscovei. Individul vizat se numea Ion Iliescu! Incepuse perioada de glasnost si perestroika. Initial am refuzat sa cred ca era posibila o schimbare atat de radicala, dar treptat am acceptat ca se intampla ceva neobisnut si am hotarit sa ma intorc la Vocea Americii. Acolo am trait evenimentele din decembrie 1989 si datorita pozitiei de redactor am ajuns sa cunosc toti liderii politici romani atat din guvernele post-decembriste cat si din opozitie. 

Si l-am intalnit personal de mai multe ori pe Iliescu, cel care a deturnat revolta din decembrie 89 si care a instaurat la conducerea tarii o ceata de talhari fara simtaminte romanesti si fara suflet. In calitate de reporter, in decembrie 1990 Iliescu m-a primit la palatul Cotroceni unde se instalase. Eu eram inca naiv si credul si i-am oferit cartea "Bessarabia and Bukovina;” carte la care lucrasem cativa ani si de care, ca roman exilat, ma simteam mandru. I-am scris chiar si un autograf: In speranta reunificarii tarii sub presedintia sa. Iliescu a zambit sardonic si nu a spus nimic. Stia el ceva! 

Cam in aceiasi perioada editura din Washington care imi publicase cartea Journey to Freedom (Tradusa si publicata si in tara cu titlul Calatorie spre Libertate) mi-a sugerat sa scriu un studiu despre ce se intampla in fosta Uniune Sovietica si tarile comuniste Est Europene. Multi se intrebau: Cum a fost posibila o asemenea rasturnare? Am raspuns sincer ca nu pot sa scriu un asemenea studiu pentru ca pur si simplu nu intelegeam: Cum si Dece s-a intamplat? Cu timpul, lucrurile au inceput sa se limpezeasca. Totul fusese o inselatorie; un joc de culise bine regizat. Cine si dece concepuse acel joc ramane sa fie lamurit..? Printr-o turnura sumbra a destinului, Ceasescu fusese lasat insa pe dinfara jocului. El se considera providential si infaelibil; isi crezuse propriile aberatii; se considera adorat de popor, si a avut soarta pe care o stim cu totii. La cursurile mele universitare le spuneam ofiterilor americani ca in viata uneori trebue sa induci in eroare in mod premeditat si chiar sa minti, dar Doamne fereste sa ajugi sa-ti crezi propriile minciuni. Este exact ce i s-a intamplat lui Ceausescu. Consecintele neghiobiei si nebuniei unui regim intunecat si despotic le-a suferit intreaga Romanie. Si inca le mai sufera.

***

Transformarile si rasturnarile chipurile spontane din 1989-1990 au fost stabilite la negocierile Americano-Sovietice din insula Malta, dar cred ca unele detalii nu au fost precizate. Moscova a cerut probabil ca Europa rasariteana sa ramana neutra, dar Washingtonul a cooptat tarile regiunii in alianta Nord Atlantica. Iliescu si regimul inaugurat de el au aderat la Nato si Europa, dar au facut-o doar pentru a se pune la adapost. Noile guverne au oferit Romania pe tava rechinilor occidentali, care la randul lor au acordat protectie fostilor comunisti, metamorfozati in sociala-democrati. Si guvernele zise romanesti care au urmat au jefuit si au vandut tara. 

Ce fel de oameni au fost propulsati si mentinuti la guvernare in ultimii 35 de ani? Cum au transformat acestia Romania si ce probleme i-au creat? Ne-o spune franc si fara menajamente Frans Timmermans, vice-presedintele Comisiei Europeane: 

"Problema Romaniei este tipica pentru tarile din Africa si Asia, care desi sunt pline de resurse naturale, se zbat in saracie din cauza prostiei si hotiei care colcae in acele tari. Resursa umana ajunsa in fruntea tarii e de o calitate atat de jalnica incat reprezentantii ei, dupa ce ca sunt hoti, sunt atat de prosti incat isi inchipue ca pot pacali toata lumea, desi ei nu sunt capabili sa comunice nici macar in limba lor materna. Mai elegant decat atat nu stiu cum sa o spun, dar o voi face: Problema Romaniei este ca unul din trei politicieni e la fel de corupt ca ceialti doi.” O spune deci Timmermans. (NB: Corupt este un cuvant politicos. A se citi hot si oportunist.) 

***

Ce a urmat? Ucigasii din timpul regimului comunist au fost inlocuiti de hotii care guverneaza tara de 35 de ani. Am ajuns in anul de gratie 2025. Unde ne aflam? Romania are un presedinte ilegitim, un guvern fantoma, si un viitor incert. Tara se zbate intre viata si moarte. Este ultima incercare a ticalosilor de la guvernare sa ramana la putere si sa roada la ciolan. Le este frica ca de moarte ca vor fi trasi la raspundere. In trecut, asemenea indivizi se declarau comunisti si asteptau sa fie salvati de Moscova. Acum se declara democrati si tin cu dintii de Bruxelles; doar-doar i-o salva.
 
Cica vin legionarii peste ei. Asa tipa si Iliescu in 1989. Nu vin legionarii domnilor-tovarasi. Acestia vor reinvia probabil peste una sau doua generatii, dar nu de ei sa va temeti. Sa va temeti de mania poporului care s-a saturat de umilinte si suferinte. Si amintiti-va vechiul proverb romanesc: De ce ti-e frica nu scapi! 

***

Si imi amintesc poezia unui poet proletcultist de pe la inceputul comunismului; poezie adresata vechii burghezii, dar care se potriveste perfect noilor imburgheziti de azi: 

In zadar se zbate si asuda fruntea voastra galbena ca ceara, 
Nu puteti, degeaba-i orice truda, sa legati cu lanturi primavara…. 

Fruntea sus, frati romani! 

Ne aflam in fata unui nou moment istoric.
 
Alegeti un lider cu inima curata si cu suflet romanesc sa scapam odata pentru totdeauna de comunisti, de sorosisti si de satanisti. 

Daca si de data aceasta ne lasam inselati si manipulati, ne meritam soarta! 

Nicolae Dima, USA,
 
Nota Redacției: Îi mulțumim domnului profesor, care la anul împlinește 90 de ani, așa că îi urăm de două ori La Mulți Ani!