ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!



În cei 35 de ani de după momentul revoluționar timișorean grabnic deturnat în lovitură de stat din decembrie 1989, la fel ca milioane de oameni lucizi, am înțeles ce ravagii terifiante au produs deceniile de ateism bolșevic reînviate de acțiunea devastatoare a neomarxismului soroșist.
 
Să le numesc pe cele cu efect catastrofal: am constatat enorma prăbușire intelectivă ce îi caracterizează pe foarte mulți cetățeni ai României (nu este o consolare faptul că-i vizibilă, inclusiv la scară mondială), de asemenea, nivelul cultural extrem de precar al foarte multora din oamenii din țara noastră și din lume. Eu îi numesc foarte tranșant bolovani pe indivizii care nu merg la urne, deși sunt ditamai zdrahonii (unii cu inteligență și patriotism total absente), în timp ce numeroși semeni ai noștri îngenuncheați de maladii și de vârstă ar dori să voteze, dar sunt prea apăsați de neputințe lesne de înțeles.  

L-am ascultat cu satisfacție pe domnul președinte ales Ing. dr. Călin Georgescu, când a spus că omenia (adică oamenii) și educația (iar, în sens amplu cultura) sunt obiectivele prioritare ale societății românești ce trebuie reîntoarsă în matca ei firească. Asta, deoarece cu adevărat consternant este că, de 75 de zile încoace, constatăm, că taman din tagma celor cu minte sărăcuță și cultură precară au fost cocoțați în funcții-cheie ale statului sute de personaje (excepțiile fiind întristător de puține), iar câțiva fiind grav afectați, inclusiv de probleme psihiatrice majore. Sunt soroșiști dovediți și au contribuit efectiv la prăbușirea catastrofală a țării.

Durerea este cât Everestul: oare cele nouă viețuitoare încotoșmănate în togă vișinie sunt chiar campioni la ambele capitole negative enunțate mai sus? Credeam că numai analfabeții funcțional nu înțeleg ce a transmis ferm și limpede raportul întocmit și dat publicității de Comisia de la  Veneția a Adunării Generale a Consiliului Europei. Vedem, însă, că nu le-au înțeles nici membrii Curții Constituționale a României. Raportul precizează că CCR a dat o decizie eronată de anulare a procesului electoral în derulare bazată pe... simple suspiciuni, nicidecum pe solide probe concrete și irefutabile. Adică au făcut o nefăcută, în premieră europeană absolută!

Cei mai cumplit loviți sunt miile de profesioniști competenți și onești care lucrează în justiție, adică judecătorii, procurorii, avocații, grefierii, întrucât, în lume, nu se știe că membrii CCR sunt numiți pe criterii politice, nu de mare profesionalism. Parlamentul va trebui să modifice cât mai curând legislația, la nevoie, trebuie limpezite chiar lucruri vag ambigue din constituție, chiar dacă va fi necesar un referendum. Care sperăm să aibă alt tratament decât boicotul concretizat de milioane de tălâmbi ― din octombrie 2018 ― pilotat cu viclenie de useriștii ce urăsc familia, preferând tandemurile unisex.

Fiindcă ne-au făcut de rușine pe toată planeta și ne-au provocat coșmaruri, cei nouă purtători de togă vișinie incompetenți și lipsiți de etică, acționând ca niște slugoi ai neomarxismului propagat și finanțat de George Soros&Co vor trebui să dea socoteală. Fiecare la timpul cuvenit, în justiție făcută cinstit, cu dovezi concrete, nicidecum în virtutea unor... suspiciuni. Chiar nu înțeleg cele patru doamne și cinci domni că ar putea evita condamnări severe, reparând, deși cam tardiv, o eroare oribilă prin care ne-au făcut de batjocura lumii civilizate? Greu de realizat că a venit momentul să-și dreagă onoarea nereperată, cum ar zice Nenea Iancu?

Mie nu mi-a scăpat mesajul doamnei ambasador Kathleen Kavalec exprimat imediat după 24 noiembrie 2024. Deși numită de administrația Biden, Excelența sa a precizat că e normal ca românii să voteze schimbarea. Este o regulă esențială a democrației aceasta. Însă complet surzi sunt exact aceia care nu vor să audă. Iar în beznă totală sunt prăbușiți rătăciții care refuză să vadă adevărul, să acționeze măcar în virtutea instinctului primar de conservare. Primejdioasă atitudine! Și, din nou, îmi revine cu gând  întremător: în deceniile trecute, în CCR au existat, și magistrați veritabili ca Mona Pivniceru, Tudorel Toader, Valentin-Zoltan Puskas. 

Să ne reamintim, că CCR a interpretat anapoda câteva articole din constituție, nu doar pe cele referitoare la propriile atribuții privind alegerile cu respectarea literei constituției înseși, ci și-au arogat o calitate inventată, fiindcă au prelungit ilegal al doilea mandat al submediocrului foarte arogant și profund antiromân Klaus Werner Iohannis. Ce sfidări grosolane!

După ce au jefuit țara și ne-au prăbușit în datorii uriașe, guvernanții actuali au declanșat grotești forfoteli în vederea reluării INTEGRALE a alegerilor prezidențiale. Adică alte aproape 300 de milioane de euro trebuind a fi luați cu împrumut, evident, cu dobânzi gigantice. Oare și-au pierdut mințile complet, și miniștrii din guvernul, de altfel, ilegitim? Vreo doi-trei sunt oameni capabili. totuși.  Fiindcă, din nefericire, președintele interimar minte în continuare cu sfruntare despre inexistenta ingerință rusească în alegerile din 24 noiembrie 2024. E cazul să-i amintească cineva că Serviciul de Telecomunicații Speciale a arătat ― în scris și repetat ― că nu au existat interferențe ilegale în alegeri în recentul noiembrie. Tot din cale-afară de îngrijoraaat fiind de iminența severei recesiuni economice, dl. președinte interimar Ilie Bolojan a făcut o excursie la Paris însoțit de un consilier, în timp ce zece președinți de stat europeni cu puteri depline au dialogat cu Emmanuel Macron prin teleconferință, deoarece îi doare starea economică grea, au demnitate, nu țin să se gudure, ci resping dubla măsură?

Cum poate fi justificată teroarea de tip bolșevic NKVD-ist reprezentată de perchezițiile înainte de zori, citări pentru audieri privind... simpatia față de Călin Georgescu și soția Domniei sale? Bufonada aiuritoare având accente dramatice cu militarii din legiunea străină hăituiți cum poate fi trecută cu vederea? Nu e o nouă probă limpede de incultură crasă și de persecuții incompatibile cu un stat de drept? Care, la noi, a fost suspendat de un grup de iresponsabili, în zi de sacrosantă însemnătate pentru toți credincioșii.

Pe bună dreptate, au provocat stupoare și indignare declarațiile total bramburiste făcute de președintele CCR, ieri, în dialog cu televizionistul Mihai Gâdea. Dl. Marian Enache a debitat aberații despre constituție, despre legislația românească în vigoare, despre Carta Drepturilor Omului, de asemenea, arătând că nu cunoaște deloc jurisdicția CEDO și că nesocotește complet recomandările Comisiei de la Veneția despre care se exprimă cu dispreț. Și lăsând de înțeles că abuzurile CCR vor mai putea fi săvârșite, în viitor. Să ne mirăm? NU a  interzis CCR candidatura doamnei Diana Șoșoacă, fără vreun temei legal? N-a anulat alegerile, fiindcă lui Biden, Blinken, Macron, Ursulei și altora din aceeași tagmă le sunt dragi plandemiile, războaiele, minciunile exact cum le sunt foarte dragi lui KWI, Bolojan etc? Zecile de mesaje ale administrației Donald Trump, îngrijorările privind samavolnica anulare a alegerilor prezidențiale din România sunt respinse de plano de către autorii loviturii de stat din 6 decembrie 2024? Primejdioasă decizie, de-a dreptul catastrofală!

Să ne mirăm că circarul de la Kiev îl insultă cu insolență pe președintele Donald Trump? Procedează exact astfel niște mediocri care pricep puțin și uită repede. Începând din 2022, citind, și în limbi străine, mi-am format opinii bine articulate despre acest personaj mărunt (nu doar ca statură fizică) ce a distrus Ucraina și nu doar, un ultracorupt, un cinic arivist cu ieșiri paranoide, căruia, timp de câțiva ani, i-au ridicat un piedestal aiuritor tot felul de alți oameni mărunți aflați la butoane în state europene precum și din administrația Biden. Mulți slujbași din presă ignoră faptul că banii trimiși, pe ultima sută de metri, de către administrația Biden pentru soroșiști acoperă numai anul în curs. Din 2026, își vor schimba îndeletnicirea, după ce au mințit cu sfruntare în plandemie și lăudându-l pe aventurierul Zelenski, ținând sub tăcere că războiul a avut cauze vechi ascunse cu mare cinism, adică răsturnând realitatea fără umbră de rușine? Altă catastrofă, și aceasta, se cuvine a fi subliniat. 

Unii nu au înțeles ― deși a trecut o lună de zile ― că vremea lor a trecut, iar unora de la noi le face memoria feste, uitând că minciuna are picioare scurte exact cum sună o vorbă din bătrâni? În SUA, vor fi exemplar sancționate fraudele exorbitante, manipulările și persecuțiile politice și ingerințele brutale ale colaboratorilor lui Biden într-un război în plin miez al Europei, conflagrație ce nu trebuia provocată cinic timp de peste 15 ani de către soroșiști. Exact cum arată președintele Trump este un război ce nu trebuia să aibă loc. Nazismul urainean chiar există, a fost și este feroce, acest subiect meritând a fi făcut cunoscut în detalii, fiindcă sunt cumplite.

Am fost peste două milioane, în 24 noiembrie 2024, vom fi minimum șase-șapte milioane, în 2025, aceia care îl vom vota pe Călin Georgescu, în țară și în diaspora. România poate fi scoasă din marasm. Am avut întotdeauna încredere în tineri, avem foarte mulți tineri cu minte sprintenă, curați la suflet, iubitori de carte și de muncă. Trag nădejde ca ei să devină, și mai mulți, în viitorul apropiat. Situația demografică dezastruoasă va fi ferm ameliorată, când speranța va crește ca vâlvătaia purificatoare din milioanele de candele, aflate în biserici, mănăstiri, în case de oameni cu credință în Dumnezeu.

Avem învățători și profesori cu vocație puternică, medici, asistenți, infirmieri care își fac cu spirit de sacrificiu profesia, arhitecți și ingineri, economiști, sociologi foarte capabili, pompieri, polițiști, jandarmi, funcționari, țărani, muncitori care își fac datoria cu vrednicie, artiști cu talent robust. Ceilalți vor trebui să-și schimbe rapid atitudinea, fiindcă vor fi zăgăzuite corupția, delăsarea, minciuna, altminteri vor fi îndepărtați din sistem. Prin educație, cultură, muncă făcută temeinic putem avea un prezent și un viitor care merită a fi trăite cu fruntea lipsită de semnele îngrijorării extreme.

Doamne, ajută tuturor! Celor buni, spre a rămâne astfel, celor răi, spre a renunța la malignitate. Chiar știm că unul din tâlhari s-a pocăit pe cruce și a primit mântuirea.