Când, în 1989, revoluțiile din Europa Centrală și de Est au zguduit lumea, punând capăt definitiv dictaturii proletariatului, unul dintre motivele pentru care popoarele din Europa Centrală și de Est si-au sacrificat mii de vieți și au îndurat privarea de libertăți timp de aproape jumătate de secol a fost libertatea de exprimare. 

Frumoas, nobil, înălțător, uman. 

Consacrată în Convenția Europeană a Drepturilor Omului — articolul 10, în Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene — articolul 11 și în Declarația Universală a Drepturilor Omului — articolul 19 , la inceput de secol XXI, libertatea de exprimare devine încet, dar sigur, o raritate în Uniunea Europeana. Cum este posibil acest lucru 

În 2018, Comisia Europeană (CE) a inițiat și a introdus un cod de autoreglementare, „Codul de conduită privind dezinformarea” (CCD) (1), care oferea un cadru relativ flexibil, dar totuși restrictiv, în ceea ce privește libertățile presei, în special ale presei digitale. În esență, CCD a stabilit următoarele obiective: eliminarea stimulentelor financiare pentru cei care răspândesc dezinformare (acestora li se interzice publicitatea pe platformă), transparența în publicitatea politică (cine plătește pentru reclame), reducerea practicilor manipulative ale platformelor online (cum ar fi conturile multiple, identitățile false și roboții care amplifică informațiile) și punerea la dispoziția utilizatorilor a unor instrumente mai eficiente pentru a recunoaște, raporta și înțelege dezinformarea (o verificare mai rapidă a faptelor). 

Această primă măsură de autoreglementare a avut ca suport justificativ ocuparea Crimeei de către Rusia, dar și rolul din ce în ce mai activ al inteligenței artificiale în viețile noastre. Reglementarea a fost consolidat în noiembrie 2022 printr-o lege, Legea privind serviciile digitale (DSA). Calendarul de punere în aplicare a fost stabilit pentru 2024, cu aplicarea efectivă de la 1 iulie 2025. Având în vedere multitudinea de reglementări din domeniul mass-media (27 de reglementări), care aveau aproximativ același conținut pe mai multe niveluri administrative, s-a decis ca toate aceste reglementări, inclusiv CCD, să fie incluse sub umbrela DSA. (2) (Integrarea CCD în DSA s-a realizat în conformitate cu articolul 45 din DSA, aprobat de Comisia Europeană și de Consiliul Europe pentru Servicii Digitale (EBDS) (3) la 13 februarie 2025, cu efect din 1 iulie 2025).

Singurul act legislativ care nu a fost asimilat — legea care definește cadrul juridic în acest domeniu — era Actul European privind Libertatea Presei (EMFA).  

Din tot acest balet legislativ desfasurat de-a lungul anilor, observăm că inițierea unui proces de autoreglementare poate conduce la elaborarea unei legi europene. Însă, trebuie tinut cont de un alt element important. Comisia pe lângă faptul că poate fi inițiatoare, numai ea poate adopta și măsuri de punere în aplicare în temeiul competențelor delegate prevăzute în respectivul act. În cazul nostru, dupa inițiere intr-o primă formă a reglementari,  DSA a atras marile platforme online ( Facebook, Google, Monzilla, Twitter, TikTok) , industria publicitară și asociațiile profesionale, precum și actorii societății civile pentru adeziune si semnarea actului. Însa întrucât măsurile de punere în aplicare intră numai în sfera de competență a CE, propunerea de text inițială a suferit modificări substanțiale pe parcurs sub efectul Comisiei. Chiar dacă platformele online, industria publicitară și o parte a societății civile nu mai erau de acord cu aceasta, nu mai puteau să-și retragă sprijinul. Cu atat mai mult cu cat DSA se transformase in Lege Europeana in 2022  (platformele online și principalii actori din industria publicitară semnaseră acordul între 2018 și 2020).

Ca urmare, amenzile au început să se acumuleze (X, fostul Twitter, a fost amendat cu 120 de milioane de euro), iar companiile au fost nevoite să facă concesii semnificative daca doresc sa mai fie prezente in UE (cum a fost cazul TikTok).

Această strategie a fost testată de-a lungul timpului și a dat rezultate în repetate rânduri, deși într-o măsură mai mică în ceea ce privește conturarea strategiei politice a UE referitoare la „Green Deal”, consacrat în Legea europeană privind clima.  

Din analiza textelor legislative menționate mai sus, precum și a textelor incluse în „Carta drepturilor fundamentale a UE” (4) și în EMFA,  observăm că libertatea de exprimare este definită ca „un drept al tuturor”. 

În schimb, DSA va introduce roluri specifice in materie de acces și  proceduri pentru anumiți actori "acreditați”, dar, în principiu, nu limitează dreptul general la libertatea de exprimare.

Iata cum apare termenul de acreditare, pus la dispozitia administratiei statelor membre si al Consiliului European pentru Servicii Media (EBMS), ca concept. Implicit rezultă un proces de evaluare care face ca unii sa fie acreditați iar alții nu, deci restricționează libertatea de exprimare. Iar cei care „acreditează”, adică cei care verifică afirmațiile făcute în mass-media, sunt fie un organism de stat, fie EBMS care la rândul său cuprinde entități dependente structural de finanțarea din partea Comisiei Europene, așa cum este cazul, de exemplu, al  Observatorului European al Mediilor Digitale (EDMO) și al Rețelei Europene pentru Standarde de Verificare a Informațiilor (EFCSN) (5). Ambele organizații, în calitate de membri fondatori ai EBMS, numără printre membrii lor Agence France-Presse (AFP) și Deutsche Presse-Agentur, unele dintre cele mai importante agenții de știri „independente” din lume. Deci cei care acordă acreditarea, subvenționați de CE, sunt în același timp concurenți pe piața informațională cu entitățile pe care le acreditează. Nu ne confruntăm oare aici cu un conflict de interese?  

Restul organizațiilor societății civile acreditate (cererile de acreditare în temeiul DSA pot fi depuse până la 10 iulie 2026) sunt organizații:

-    majoritare de stânga sau de extremă stânga (HateAId în Germania, UNIA în Belgia, căreia i-a fost revocată subvenția din partea guvernului belgian pe motiv de discurs irațional),  

-    care joacă un rol marginal în procesul de comunicare la nivel european (Banca Centrală a Irlandei),

-    care au lideri controversați (Institutul Național „Elie Wiesel” pentru Studiul Holocaustului din România) (6)

-    organizații de nișă (Asociația Iezuită pentru Refugiați din România, Conseil Representatif des Institutions Juives de France…)

-    care au legături strânse cu Comisia Europeană sau și-au exprimat sprijinul (nescris dar tacit) pentru un partid politic dintr-un stat membru, 

-    organizații publice și private cu impact social semnificativ, sub 40% (Liga Internațională împotriva Rasismului și Antisemitismului, Instituto Universitario de Lisboa, Fondul Internațional pentru Protecția Animalelor, Salvati Copiii…). 

În acest context tensionat și destul de confuz, la 9 ianuarie 2026, președintele polonez Karol Nawrocki a refuzat să semneze legea care obliga Polonia să pună în aplicare DSA. El este singura personalitate politică de seamă din UE care a avut curajul să se opună efectiv acesteia. Alte țări europene au amânat sau nu au reușit să finalizeze procesul de transpunere a legii în legislația națională în fața parlamentelor respective, fără însă a respinge categoric DSA (7).  

Țările respective sunt în prezent sesizate de CE la Curtea de Justiție a Uniunii Europene din cauza întârzierilor sau a transpunerii ineficiente a DSA în legislația națională.

Cu toate acestea, există și țări care servesc drept modele pentru CE în ceea ce privește punerea în aplicare a DSA. De exemplu, România, care a transpus DSA în legislația națională într-un timp record și a desemnat chiar Autoritatea Națională pentru Administrare și Reglementare în Domeniul Comunicațiilor (ANCOM) pentru a supraveghea și a asigura aplicarea Legii privind serviciile digitale la nivel național. Evenimentele recente din 2024 au împins țara către o adoptare rapidă a DSA pentru a-și asigura legitimitatea în ochii propriului popor, justificând măsurile luate ca fiind „venite de la Bruxelles”. Aflându-se de ceva timp într-o criză de guvernare, pe fondul ascensiunii partidului de opoziție AUR, actualul guvern și președinția de la București încearcă să limiteze accesul populației la informații prin intermediul Legii DSA. 

Dar situatia incepe să se generalizeze la nivel european și chiar în țările vecine. Franța lui Macron face tot posibilul pentru a împiedica partidul „Adunarea Național” a lui Marine Le Pen să câștige următoarele alegeri; Germania lui Merz este îngrijorată de rezultatele partidului „Alternativa pentru Germania” (AfD) a lui Alicei Weidel, iar Anglia lui Starmer vede Partidul Reformator al lui Nigel Farage în fruntea sondajelor.

 Măsurile luate pentru a opri ascensiunea acestor partide, atât la nivel național cât și european, sunt cel puțin, discutabile. Se inițiază proceduri judiciare nefondate pentru a eliminarea adversarilor (ceea ce demonstrează că statul de drept se află într-un stadiu avansat de degradare – Franța); finanțarea la care aceste partide au dreptul legal este tăiată (Germania, Franța), informațiile sunt cenzurate și mitingurile sunt anulate (Germania), iar arestările au loc pe motivul răspândirii dezinformării (Anglia). Într-adevăr puterea se cucerește, nu se cedează, dar în aceste cazuri DSA este folosit ca instrument pentru a omogeniza și a orienta electoratul într-o anumită direcție. Cu alte cuvinte, schimbul de idei va deveni din ce în ce mai sărac, iar societatea viitoare va fi populată din ce în ce mai mult de imbecili, cel puțin așa se conturează UE de mâine.                   

Pe fondul acestor evenimente, nu ar trebui să ne surprindă faptul că mass-media din UE va publica și va dezbate doar legile adoptate la Bruxelles, vom auzi doar declarațiile făcute la cel de-al "14-lea Congres” al partidului de la putere – la care vor participa persoane aduse cu autobuzul din țările vecine –, iar formațiile muzicale și mitingurile vor fi interzise sau permise doar dacă interpretează imnul partidului, amenzile se vor înmulți pentru mijloacele de informare în masă care nu se conformează liniei oficiale.

În acesta imagine de ansamblu, singura notă pesimistă pentru politica europeană vine din afara UE. Statele Unite sunt principalul critic al DSA, președintele D. Trump emițând declarații în care amenință cu represalii economice ca răspuns la reglementările europene din sfera digitală (Le Monde, 9 martie 2025).

Va reuși neînfricatul președinte american să îmblânzească bestia devoratoare de idei cunoscută sub numele de cenzura europeană? 

Nu ar fi mai înțelept daca UE ar găsi un eventual echilibru între libertatea de exprimare și conținutul care promovează ura, incită la violență sau răspândește dezinformare ?

Libertatea de exprimare ar trebui restricționată numai în conformitate cu standarde riguroase și nu controlată de la Bruxelles. Istoria ne-a arătat că de cele mai multe ori restricțiile au avut exect efectul opus celui dorit. Nu-mi amintesc de vreun moment din istoria europeană în care europenii să fi tolerat sclavia ideologică și cenzura pentru o perioadă îndelungată. Europa trebuie să rămână un continent al libertăților, un model global, așa cum se străduiește să fie și în alte domenii pe care le promovează (egalitatea de gen, protecția socială, drepturile celor care muncesc, protecția mediului…).

"Nu sunt de acord cu ceea ce ai spus, dar îți voi apăra până la moarte dreptul tau de a spune” - Voltaire

1. https://digital-strategy.ec.europa.eu/en/library/code-conduct-disinformation

2. https://digital-strategy.ec.europa.eu/en/policies/digital-services-act

3. CE prezideaza Consiliul European pentru Servicii Digitale (EBDS), organizează reuniunile și asigură sprijinul administrativ și analitic necesar. 

4. https://fra.europa.eu/en/eu-charter/article/11-freedom-expression-and-information, Article 11 - Freedom of expression and information

5. https://efcsn.com/funding-opportunities/efcsn-eu-grant-facteur/

6.  Elie Wiesel, o personalitate internațională proeminentă și controversată, a fost deportat în mai 1944 din Sighetul Marmației (aflat astăzi în România) către lagărele de concentrare naziste. El a susținut în mod constant că România l-a deportat, în ciuda declarațiilor publice ale fostului rege Mihai I al României, care afirma că „niciun evreu din România nu a fost deportat din România în Germania nazistă”. Istoria îl contrazice pe Elie Wiesel în aceeași măsură, întrucât este bine cunoscut faptul că Transilvania de Nord sa aflat sub ocupație și administrație maghiară în 1944.

7.  Polonia, Belgia, Croatia, Luxemburg, Olanda, Spania, Suedia, Cehia, Cipru, Portugalia.