ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Schimbările climatice; Președinta CE a evitat in discursul său să mai menționeze defunctul „Green Deal”, in schimb nu a reușit să-i liniștească pe fermierii europeni că acordul cu MERCOSUR (un tratat care așteaptă ratificarea de către Parlamentul European) și acordul cu SUA („Acordul UE-SUA privind comerțul reciproc, echitabil și echilibrat”, semnat în iulie 2025 și în vigoare din iulie 2026) nu îi vor afecta. „Verzii” europeni sunt cei mai nemulțumiți de discursul pe această temă. Este foarte probabil ca subvențiile să continue pentru o perioadă, după care vor fi eliminate treptat. În schimb, discursul a pus accentul pe crearea unui „plan european de combatere a valurilor de căldură”, care va necesita, de asemenea, un fond special.

Ungaria și extinderea; Odată ce am avut confirmarea modului în care CE l-a „înlăturat” cu succes pe Viktor Orbán („datorită acestui Parlament European, am consolidat legătura dintre finanțare și respectarea statului de drept”. „Iar acum, investițiile în valoare de miliarde de euro în Ungaria au fost deblocate”), a fost menționat procesul de extindere a UE.

Va fi propusă o „foaie de parcurs” pentru „candidații care au înregistrat cele mai mari progrese”, iar procesul va continua să se desfășoare „pe baza meritelor”. Cu alte cuvinte, speranțele Ucrainei și ale Moldovei de a fi admise ca membri cu drepturi depline ai UE înainte de sfârșitul acestui mandat, în 2029, s-au evaporat.

CEUTA; Criza din CEUTA a reprezentat un „semnal de alarmă” pentru UE, fenomen ce va încerca să îl evite de acum înainte. Cele două măsuri propuse sunt cât se poate de solide, justificate și realiste;

-     „consolidarea” Agenției Frontex, care sprijină statele membre și țările asociate la spațiul Schengen în gestionarea frontierelor externe ale UE și în combaterea criminalității transfrontaliere,

-     „colaborarea cu vecinii noștri pentru a stimula investițiile, cu scopul de a oferi tinerilor perspective viabile. Aceștia au nevoie de locuri de muncă, competențe și formare profesională”.

Este pentru prima dată când CE lansează o astfel de inițiativă politică de această amploare, abordând problema migrației chiar de la origine. O inițiativă excelentă!

GAZA: Președinta CE a luat o poziție curajoasă, dar și resemnată. Ea vorbește despre „suferința profundă” a populației din Gaza, dar subliniază în același timp că „atunci când Europa este divizată, nu poate schimba cursul evenimentelor”. Ea condamnă fără echivoc „violența coloniștilor evrei”, precum și sprijinul acordat de guvernul israelian. În aceeași seară, după discursul doamnei Ursula von der Leyen, pe canalul ARTE a fost difuzat un film despre cel de-al Doilea Război Mondial și persecuția evreilor. Lobby-ul continuă să ne amețeasca pe note de vals Strauss-ian.

CONCLUZII

1. UE a încheiat un parteneriat strategic cu Canada, care va pune probleme semnificative administrației Trump în a doua jumătate a mandatului său. Cu atât mai mult cu cât este puțin probabil ca alegerile din noiembrie să se soldeze cu o victorie a lui Trump, ceea ce înseamnă că se va instala o paralizie instituțională și relațională. Întrebarea este: cât timp va dori Canada să rămână într-un astfel de parteneriat?

2. UE își va continua cursa înarmărilor, precum și sprijinul acordat Ucrainei. Sute de miliarde vor continua să curgă către Kiev. Din perspectiva securității, unde UE „se poate baza doar pe propriile capacități”, aceasta nu dispune nici de capacitatea de luptă, nici de armamentul necesar pentru a face față unui război cu Rusia. Acest lucru trebuie evitat cu orice preț. Forțe ostile, fie din interiorul UE, fie de la periferia sa, o împing spre război. Rațiunea și negocierea sunt mult mai bune decât violența și aroganța. Liderii europeni nu au reușit să furnizeze dovezi tangibile și incontestabile cu privire la atacurile hibride.

3. Planurile Draghi–Letta trebuie puse în aplicare într-un ritm mai susținut, astfel încât, până la sfârșitul mandatului, să putem vedea deja rezultate menite să îmbunătățească nivelul de trai al populației europene. Costul energiei rămâne o problemă nerezolvată până în prezent.

4. Extinderea UE va deveni o opțiune posibilă după 2030 și numai „pe baza meritelor”.

5. Relațiile cu China trebuie să implice, deocamdată, un compromis.

6. Bugetul UE pentru următoarea perioadă, 2028–2034, va indica politicile pe care UE le va putea pune în practică. Noile impozite vor fi colectate direct de Comisia Europeană pentru a-i permite să-și continue politicile stabilite. Puterea de cumpărare a populației va scădea începând cu 2028.

7. UE a dat semnal partidelor naționaliste că este gata să facă tot ce este necesar pentru a le împiedica să preia controlul în orice țară din cadrul Uniunii. Mecanismele de supunere constau, în primul rând, în înghețarea subvențiilor și a investițiilor alocate de drept. Este clar că, deși până acum poziția UE a fost discretă, dar fermă, de acum înainte aceasta va deveni dură și fără compromisuri. În aceste circumstanțe, este dificil de imaginat ca o singură țară din UE să fie preluată și guvernată de un partid naționalist. Exemplele României și Ungariei sunt relevante. „Legea serviciilor digitale” (DSA), prin intermediul DG CONNECT, DG COMM și DG JUST, se vor implica din ce în ce mai mult în lupta împotriva „dezinformării” și a campaniilor de „informare” dirijate.

8. Nu se poate ajunge la o poziție comună a statelor membre ale UE cu privire la criza din Gaza și nici nu este probabil ca una să apară în curând, întrucât Israelul a reușit să divizeze unitatea europeană. Populația din Gaza va continua să sufere și să moară în fiecare zi.

„Desigur, imperfecțiunile noastre, diversitatea noastră și diferențele noastre rămân. Dar tocmai acestea fac din Europa Europa noastră. Casa noastră comună” – Ursula von der Leyen.

Bucurați-vă de viață așa cum este!                                          

PhD Professor Vasile Neacșa

Citiți: Prof. Vasile Neacșa - Corespondență din Bruxelles: Uniunea Europeană: principalele aspecte ale discursului susținut de președinta Comisiei Europene, doamna Ursula von der Leyen (I)

Prof. Vasile Neacșa: Uniunea Europeană: principalele aspecte ale discursului susținut de președinta Comisiei Europene, doamna Ursula von der Leyen. Partea a II-a: Cursa înarmărilor, securitatea și războiul din Ucraina

Prof. Vasile Neacșa: Uniunea Europeană: principalele aspecte ale discursului susținut de președinta Comisiei Europene, doamna Ursula von der Leyen. Partea a III-a: Economia și calitatea vieții