ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


NEMURIREA LUI OCTAVIAN GOGA îmi intitulasem, cu două zile în urmă, o meditație îndurerată. La puține minute după expediere, am citit-o cu uluire deja publicată în ActiveNews. Exprim, acum, nețărmurita gratitudine pentru promptitudinea conducerii cotidianului tot mai intens căutat de cititorii însetați de adevăr și permanență românească. Deplângeam mizeriile hâde stârnite de o recentă lege aberantă ce va trebui să fie abrogată cât mai grabnic.
 
Parlamentul va trebui să țină seama de semnăturile ce se adună pe tema aceasta, opinia publică fiind ajunsă aproape de punctul de incandescență. 
 
Ca părinte, bunică, om al catedrei știu că răul, trivialitatea sunt extrem de contagioase și că trebuie să ne detașăm neabătut de astfel de realități. Așa se face că respingem ceea ce un vexlerian din Arad a săvârșit cu râvnă. Ne referim la demersurile aberante, din luna lui mărțișor a.c., stârnind puternice ecouri dezaprobatoare în opinia publică. De ce? Răspunsul este lesne de dat: respectiva vietate nu cunoaște vechea vorbă românească înțeleaptă: ,,Câinele moare de drum lung și prostul de grija altuia′′. Desigur, cel în cauză nu poate fi bănuit de tembelism, în schimb, fiind plin până peste margini de răutate letal veninoasă, de viclenie, incultură, practic, de totală insensibilitate la bine și frumos. Mâhnitor!
 
Aminteam în treacăt în articolul menționat că multe versuri scrise cu lacrimi și cu inima-n tumult de Octavian Goga au devenit cântece pline de fior celestial. Ei bine, nu mi-am dat seama că tema acesta este cu adevărat vastă, anevoie de prezentat exhaustiv. Fără să fiu muziciană profesionistă, obișnuiesc, de niște decenii, fiind cuprinsă de alean, uneori, să cânt tulburătoarea romanță compusă pe versurile giuvaierului liric BĂTRÂNI, de poetul național Octavian Goga așternută pe hârtie la numai 24 de ani. 
 
O vor citi ori reciti cu emoție vibrantă mulți căutători de splendori lirice nemuritoare, acum, risipiți, și în zări străine: ,,De ce m-ați dus de lângă voi,/ De ce m-ați dus de acasă?/ Să fi rămas fecior la plug,/ Să fi rămas la coasă.// Atunci eu nu mai rătăceam/ Pe-atâtea căi răzlețe/ Și-aveați și voi, în curte-acum/ Un stâlp la bătrânețe.// M-aș fi-nsurat când isprăveam/ Cu slujba la-mpăratul,/ Mi-ar fi azi casa-n rând cu toți,/ Cum m-ar cinsti azi satul.// Câți ai avea azi dumneata/ Nepoți, să-ți zică: ′′Moșu... ′./ Le-ai spune spuză de povești/ Cu Împăratul Roșu.  Finalul e devastator:  ,,Așa... vă treceți, bieți bătrâni,/ Cu rugi la Preacurata,/ Și plânge mama pe ceaslov/ Și-n barbă plânge tata... ′′. 

Îndurare, Tată Ceresc, pentru suferințele năpăstuitului popor credincios și truditor, din Țara doinelor, însă crâncen lovit, în prezentul tulbure răstimp! Plânsoarea noastră găsește mângâiere tocmai în versurile și în cântecele scrise pe stihurile lui Octavian Goga, ale lui Radu Gyr, ale celorlalți poeți creștini ce au îndurat ani grei de temniță bolșevică NKVD-istă.  Dârzenia lor l-a  determinat pe neuitarul cărturar Nicolae Steinhardt să devină creștin ortodox, în 1960, chiar în închisoare.  Cu peste jumătate de veac înainte, Goga fusese de două ori întemnițat la Seghedin: în 1911, când fusese vizitat de Ion Luca Caragiale, și în 1913. Inclusiv din aceste rațiuni, nemurirea literaturii ivite din sfâșietoare durere și a muzicii dumnezeești de frumoase ne dă putere și speranță.  
 
N-am reușit să găsesc numele compozitorului care a pus pe răscolitoare note vechea romanță despre părinții poetului transilvan, cântare pe care o iubesc cu venerație. Dar întremător cu adevărat  este, consider eu, inclusiv faptul că, iată!,  există o prospătă versiune muzicală folk a mișcătoarelor stihuri mai sus citate. Poate fi ascultată pe Youtube, precum și un lung șir de alte compoziții inspirate din poeziile genialului rășinărean. Mi-e greu a înțelege de ce își ascund identitatea unii muzicieni de valoare indiscutabilă, sub paravanul unei denumiri generice precum ,,Glas de Romanie′′ sau pur și simplu sunt postate individual fără a comunica numele  autorului acelor incântătoare izvodiri sonore.
 
Modestia este indubitabil o calitate, însă, nu întotdeauna își află justificare. Splendoarea este splendoare, ea se cuvine a fi asumată, tocmai fiindcă suntem un neam foarte creativ și acest lucru este cunoscut în lume. Bunăoară, bineștiut e că nu prea există orchestră de mare valoare, pe Terra, în care să nu fie prezent măcar un instrumentist pregătit cu temei, în încă redutabila școală muzicală din România. După cum voci minunate culeg aplauze pe marile scene de operă, operetă sau în spectacole în aer liber ori în ample săli de recitaluri, în filarmonici bune, spectacolele fiind  gustate intens de tinerii ce nu știu să îmbătrânească, acesta fiind miracolul artei veritabile. 

Iată o autentică minune. Într-o țară jefuită sălbatic de tot felul de venetici în cârdășie cu hoțomanii autohtoni, se petrece, la început de toamnă, cel mai prestigios festival de muzică clasică din lume. Poartă numele glorios al lui George Enescu. A fost fondat în 1958.  Altă dovadă că nemurirea e la ea acasă, în țara în care Poetul din Lancrăm a decretat că ′′veșnicia s-a născut la sat′′! Sat, de trei decenii, crâncen strivit de detestabili politicaștri imuni la plăsmuirile înălțătoare. Noi, însă le apărăm cu evlavie, în vreme ce alții, obtuzi și plini de ură, se învârtoșesc fără izbândă în lupta cu nemurirea. 
 
O dublă capodoperă ꟷ literară prin Goga și muzicală prin Romeo Vanica  ꟷ este DE VA VENI LA TINE VÂNTUL, piesa fiind lansată cu fulgerător, însă devenit, și foarte durabil succes de către grupul Mondial, în anul l970. Reușita e szemn limpede că merită statui, busturi, plăci comemorative și cărți scrise cu har înaintașii valoroși enumerați, aici, însă lista o continuăm. Fiindcă avem cu cine și cu ce.  Jos labele de pe amintirea artiștilor acestui neam bineplăcut Tatălui Ceresc, Maicii Sfinte și Fiului Său! 

Scotocind, am aflat cu bucurie că minunatul iscusit lăutar Lae Chioru ꟷ ce nu știa să citească notele, ci dădea viață melodiilor românești din întreg sufletul său cât zarea ꟷ nu își avea baștina în Mărginimea Sibiului. Se numea Nicolae Filip, se ivise pe lume într-un sat din apropiere de Dorohoi. Și, aproape de necrezut, părinții micului George Enescu îi ceruseră vioristului vestit în zonă să-l inițieze în primele taine ale fermecatului instrument pe băiețelul lor de numai patru ani. Rezonanța obiectului îl vrăjise, atât de mult, încât, cu un an înainte, prichindelul își înjghebase o micuță vioară dintr-un lemnișor și un fir de ață, apoi, una din ghije de porumb... Înțelegând că nu-i de glumă, părinții tocmai îi cumpăraseră o mică primă vioară adevărată adoratului lor Jurjac. Lecțiile s-au întins pe câteva luni, după care Laie mărturisi că nu mai are ce să-l învețe. 
 
Genialul poliedric muzician născut în satul Stânca (Ștefănești, Botoșani) ajuns la anii maturității ꟷ celebru violonist, excelent pianist, invidiat dirijor, cu recunoscută vocație de profesor, compozitor considerat de unii specialiști mult peste ceilalți muzicieni ai timpului, prin noutăți socotite demne de veacul prezent ꟷ își amintea cu drag de Nea Laie, întâiul său dascăl cu mâini de aur, mânuind arcușul și ciupind strunele cu meșteșugareță știință.  

Octavian Goga a preluat ștafeta admirației meritate, dedicându-i poeziile LAE CHIORU, LĂUTARUL, LA GROAPA LUI LAE, toate alături de alte zeci de creații lirice ale sale devenite cântece minunate, prin vocația lui Tudor Gheorghe (care a pus pe note, și poezia TOAMNA, așa cum a perceput-o marele liric din Mărginime), a lui Doru Stănculescu, a lui Marius Cuteanu, a unor compozitori de muzică rock deocamdată cu identitate ascunsă, deși pot fi ascultați cu plăcere pe Youtube.  În zile aproape de prezent, cărășeanul stabilit în Timișoara Traian Jurchela a compus muzica pentru neuitata poezie cu sensuri morale adânci DORINȚA. Excelează cantitativ, fără a fi mai prejos calitativ, timișoreanca Poliana Raisa Dîmb, care merită atenție deosebită, cu certitudine.  

Cantautoarea creștină Poliana Raisa Dîmb este absolventă a Facultății de Medicină de la Universitatea de Medicină și Farmacie VICTOR BABEȘ din Orașul de pe Bega, este fericit căsătorită și dublă mămică de băieței, muncește ca medic de familie, este, și scriitoare. A compus un mare număr de cântece inspirate din opera poetică a bardului din Rășinari. Cităm câteva: APOSTOLUL, DASCĂLUL, LĂUTARUL, DĂSCĂLIȚA, precum și pe versuri de Mihai Eminescu, Lucian Blaga, Traian Dorz, Costache Ioanid, Adrian Păunescu, Eliana Popa, Eugen Ruje și pe stihuri proprii.
 
Grăitor e, inclusiv faptul că o parte din aceste cântece purtând amprenta literară a lui Octavian Goga au intrat în repertoriul unui impresionant număr de interpreți din diverse zone ale țării.  Mișcătoarea baladă Lae Chioru i-a fascinat, deopotrivă, pe ardelenii Gheorghe Sărac (cu  repertoriu ce include încă 33 de compoziții pe stihuri ale ′′Poetului pătimirii noastre′′), Aurel Tămaș, Dana Golet, Leontina Pop, Ovidiu Homorodean, dar și pe prahoveanca Irina Loghin, pe teleormăneanul Marin Cornea, pe olteanca Nineta Popa-Ionescu. La rândul ei, Veta Biriș interpretează inconfundabil cântecele cu texte scrise de Octavian Goga RUGĂCIUNE, O, MAMĂ... 

De la sine înțeles este că malignele zbateri ale vrăjmașilor nu pot avea sorți de izbândă. Tot mai multe sunt casele în care sunt citite paginile literaților cu har, sunt ascultate melodiile ce ni-l readuc aproape pe Octavian Goga, de asemenea, mulți artiști de mare virtuozitate demnă de elogiu ꟷ întrucât, folosindu-se de vioară, nai, flaut, acordeon, alte instrumente ꟷ dăruiesc publicului cu suflet bogat melodiile devenite îndrăgite de public grație interpreților vocali. Da, da. chiar de nu uităm că rămân actuale cuvintele giganticului rășinărean că ′′Munții noștri aur poartă/ Noi cerșim din poartă-n poartă... ′′.  La distanță de peste un secol, istoria se cam repetă.

Iar noi plângem cu sau fără lacrimi, deoarece ne aflăm, oricum, biruitori prin harul  de a crea fără de moarte splendori, vocație dăuită de Pronie trăitorilor în Grădina Maicii Domnului. Suntem blânzi și răbdători, totuși,  nu ne lăsăm sfidați, umiliți de indivizi certați cu omenia. Este bine să înceteze a ne mai supăra. Nu credem în bumerang, nu agreem răzbunarea. Dacă ei nu ne iubesc, nu  se întrevede cale de întors, iubire cu de-a sila neexistînd, prin urmare sunt liberi să caute locuri și oameni exact pe placul lor, că mare și felurită e lumea de Dumnezeu zămislită.

Doamne, ajută tuturor! Celor buni spre a continua să fie astfel. Celor răi, spre a renunța la malignitate.
 
Post scriptum: Neîntârziat se cuvine ca minciuna scelerată publicată pe Wikipedia de către un nemernic să fie eliminată.  Și e necesar să fie scrisă și publicată o biografie mult mai bogată în informații adevărate redactată de către un membru al Uniunii Scriitorilor din România foarte avizat. Bineînțeles, scrisă riguros în spiritul adevărului neabătut. Este necesar a se pune în vedere acelora care administrează Wikipedia că este o infamă născocire susținerea că Octavian Goga ar fi fost înmormântat cu o zvastică pe piept, pusă, chipurile!, chiar la cererea sa. ActiveNews a dovedit prin imagini fără echivoc adevărul.
 
Poetul național venit pe lume în Rășinari a fost înapoiat țărînei cu o cruce de lemn sfințit în mîinile pios împreunate pe piept. Niciodată vrednicul de pomenire mare român nu ceruse ceea ce un smintit susține să acesta ar fi pretins. Dacă în termen de o lună de zile, nu este eliminată sinistra născocire, să fie comunicată identitatea autorului acelei mișelii, spre a fi chemat în instanță cu solicitare de daune strivitor de consistente. Costurile chemării în instanță le vom suporta noi, patrioții. Să fi uitat neisprăvitul care a mințit cu nerușinare de neiertat cine este unicul popor de pe Terra care, deși pauperizat de jefuitori lipsiți de scrupule, a ridicat ꟷ  în numai 15 ani ꟷ cea mai impunătoare catedrală ortodoxă din lume? A fost zidită din bănuții dăruiți de milioanele de credincioși din țară și din afara fruntariilor. Și ne este dragă. Păzea că răbdarea are, și ea margini! Ce au fost cu asupra de măsură atinse. Trânta nătângilor cu nemurirea nu are cum să fie biruitoare!